KorAP: Find »[drukola/base=păsa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...145 >

3,617 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

în piață. Doctorul Marne pleacă de lângă biliard și merge spre bar. Vrea să mă privească în față, să surprindă poate vreo aluzie din partea celorlalți, sau măcar o grimasă Dar ceilalți vorbesc de pariuri, de pariurile despre el, fără să le pese că el îi ascultă. O agitație veselă și încrezătoare, cu bătăi pe umeri, care-l înconjoară pe doctorul Marne, glume vechi și zeflemele, dar în centrul veseliei e o zonă de respect, căci Marne e doctor, agent sanitar sau așa ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
desfășuraseră faptele, deci era mai bine să-l luăm cu noi ca să-l facem să dispară. Când s-a deschis ascensorul, la parter, în fața lui se aflau trei bărbați cu mâinile în buzunare. — Ciao, Bernadette. Iar ea: Ciao. Nu-mi păsa că ea îi cunoștea; cu atât mai mult cu cât prin modul de a se îmbrăca, deși mai în pas cu moda decât Jojo, le găseam un anumit aer de familie. — Ce anume ai în sacul acela? Ia să vedem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

afecta deloc ideea de a-l lăsa cu ceva bani. Știam că există riscul ca Burkhardt să-l convingă să doneze banii fermei sau să-i folosească la construirea unui baraj sau la ceva de genul ăsta. Dar nu-mi păsa. Mă simțeam mult mai bine la gândul că, la nevoie, avea un cont în Gaborone. Ne-am întors la Washington. În mod ciudat, când am ajuns acasă, am înțeles exact ce anume îl reținuse pe Michael. Acolo totul părea nesincer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
secetos. Totul, fie că-i vorba despre viața oamenilor, fie că-i vorba de dovlecei, atârnă de un fir de păr. CAPITOLUL CINCI Magazinul de bijuterii Judecata de Apoi Mma Potokwane avea dreptate; lui Mma Ramotswe, după cum prevăzuse ea, îi păsa de diamante. Subiectul fu adus în discuție la câteva zile după ce domnul J.L.B. Matekoni reparase pompa de apă de la orfelinat. Cred că s-a aflat deja de logodna noastră, spuse Mma Ramotswe la o cană de ceai în biroul domnului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
mai curând, ați putea s-o ajutați pe acea biată americancă. Este mamă. Ați avut și dumneavoastră o mamă. V-aș putea spune: Gândiți-vă la suferința acelei mame, dar știu că unei persoane ca dumneavoastră nici că i-ar păsa. Nu vă pasă de femeia aia. Și asta nu doar pentru că este o albă de departe; nu v-ar păsa nici dacă ar fi o femeie din satul natal, nu-i așa? El îi rânji în nas. — V-am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
aș putea spune: Gândiți-vă la suferința acelei mame, dar știu că unei persoane ca dumneavoastră nici că i-ar păsa. Nu vă pasă de femeia aia. Și asta nu doar pentru că este o albă de departe; nu v-ar păsa nici dacă ar fi o femeie din satul natal, nu-i așa? El îi rânji în nas. — V-am spus. Întrevederea noastră a luat sfârșit. — Dar oamenii cărora nu le pasă de ceilalți pot fi obligați să le pese. Bărbatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
ar păsa nici dacă ar fi o femeie din satul natal, nu-i așa? El îi rânji în nas. — V-am spus. Întrevederea noastră a luat sfârșit. — Dar oamenii cărora nu le pasă de ceilalți pot fi obligați să le pese. Bărbatul fornăi. Într-un minut o să sun la Administrație să anunț că există un delincvent în biroul meu. Aș putea spune că v-am surprins furând ceva. Aș putea face asta, știți. De fapt, chiar cred că asta am să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
o viață decentă în mijlocul harababurii și dezamăgirii generale. Oare persoanele care iau decizii în lumea aceasta, oamenii puternici de la Washington și Londra, au habar că există oameni ca Motholeli și Puso? Le pasă de ei? Era sigură că le-ar păsa dacă ar ști de existența lor. Uneori se gândea că persoanele de peste mări și țări n-au loc în inima lor pentru Africa, deoarece nimeni nu le spusese vreodată că africanii sunt aidoma lor. Pur și simplu nu știau despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

aici, n-are voie să le vândă. Are irlandezu’ bani, i-a furat la Sfânta Paraschiva portofelul cu vreo șase mii de euro, pretenașul meu se zgâria pe ochi, dar ăsta, străinul, a zis numai „no problem...”. Adică nu-i păsa, ai mai pomenit? - Nu... - Vine de mai mulți ani, are și-un apartament închiriat, îi place aici, că e cald, îs din ăștia cu Iehova și care cântă la chitară la slujbe, cică acolo în Irlanda lui plouă tot timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

tine Însuți... Blestemat să fiu eu, ce-i drept, dar nu pentru ceea ce am făcut, ci pentru că sînt un bătrîn ofilit și fără putere... Acum nici zece ani te-aș fi strîns de gît cu mîinile mele, fără să-mi pese de artileria asta de sperietoare pe care ți-o atîrni la brîu ca să-i Înfricoșezi pe sclavii tăi. Iguana Oberlus rîse cu poftă pentru prima oară În multă vreme, sau poate pentru prima oară În viață, căci cu adevărat nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
și o să treacă să mă ia În zori... - Dar de ce? - Pentru că așa am eu chef... - Cum adică, așa ai tu chef? - Exact cum auzi... Am chef și, cum sînt liberă s-o fac, am s-o fac... - Fără să-ți pese de ce simt eu sau de ce gîndesc... - N-ai de ce să gîndești sau să simți ceva... Contele Îmi e prieten, iar eu Îl Însoțesc pentru că mi se pare plăcut, interesant și amuzant - Îl cercetă nu fără uimire. Dar ce găsești nepotrivit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
de compasiune atunci cînd aplica, sau Îi punea pe alții s-o facă, acele pedepse rafinate celor cărora atît de des le dădea o mînă de ajutor să mențină disciplina. Această disciplină era singurul lucru de care părea să-i pese, și se comporta ca o mașină de război ce rădea totul În calea ei, numai pentru a-și atinge obiectivele. Acei bărbați, acele fiare sau acele lucruri, pentru că lui oricum nu-i păsa de diferență, erau „ai lui” și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
singurul lucru de care părea să-i pese, și se comporta ca o mașină de război ce rădea totul În calea ei, numai pentru a-și atinge obiectivele. Acei bărbați, acele fiare sau acele lucruri, pentru că lui oricum nu-i păsa de diferență, erau „ai lui” și nu aveau dreptul să existe decît dacă Îi erau lui de vreun folos. De asemenea, femeia pe care o ținea Închisă În peșteră era numai un obiect pentru plăcerea personală - ca În Don Quijote sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
bine pe restul prizonierilor și, cu toate că În acea Împrejurare nu le puse căluș, avertismentul dat fu suficient de explicit: - Nu voi fi departe... Și dacă vă aud, o să vin să vă tai două degete fiecăruia dintre voi, fără să-mi pese cine a strigat... Camuflă cu grija dintotdeauna intrarea În peșteră și Începu, calm și metodic, să-l caute pe pilotul portughez. Gamboa, Joăo Bautista de Gamboa y Costa, fostul pilot prim de pe Río Branco, Își găsi refugiu sub o ieșitură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
reacție la cei din jur, și atunci cînd nu reușim să-i facem să ne iubească sau să ne admire, preferăm orice alt sentiment indiferenței. - Eu aș fi preferat indiferența lor, spuse Oberlus cu absolută convingere. Nu mi-ar fi păsat să trec prin viață fără ca cineva să mă bage În seamă. - Asta nu-i adevărat, Îl contrazise ea. Nimeni nu vrea să treacă prin viață fără să fie băgat În seamă, iar tu mai mult ca oricine... SÎnt sigură că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
aplecă, luă arma și se Întoarse spre ea În timp ce Îi trăgea cocoșul. — Diferența dintre noi, spuse el În vreme ce o țintea fără să pregete, este că tu nu ești În stare să-ți omori nici măcar călăul, În vreme ce mie nu mi-ar păsa dacă ar trebui să-mi ucid propria mamă... ZÎmbi arătîndu-și dinții murdari. Hotărăște-te, fiindcă nu ai la dispoziție decît trei secunde... Ea Încercă să citească adînc În ochii lui. — N-ai să tragi, Îl asigură. — Ești sigură? — Da. Detunătura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
ieșit În cale și a rămas pe loc, petrecîndu-și ani de zile așteptîndu-l. - Tu nu l-ai fi așteptat? - Bineînțeles că nu, răspunse ea rapid. Bărbatul care pleacă voluntar la război nu merită altceva decît uitarea și moartea. Ce naiba Îi păsa lui Ulise dacă Elena se culca sau nu cu Paris...? De ce trebuia Penelopa să rămînă acasă, În vreme ce soțul ei Încerca să i-o Înapoieze pe Elena unui moșneag zaharisit? Odiseea asta care-ți place atît de mult nu e altceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
sfîrșitul veacurilor. Apa era raționalizată, mîncarea puțină și efortul controlat la maximum de către Oberlus, hotărît să-i țină În viață pe acei oameni chiar Împotriva voinței lor. Ar fi trebuit să vîslească zile, săptămîni sau chiar luni Întregi, nu-i păsa de timp, și singurul lucru pe care-l dorea era să vadă că funia de la pupa rămînea În urma lor, ceea ce Îi arăta că mai cîștigase un metru din cei o mie de kilometri care-l despărțeau de țintă. - N-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
din nou la barcă, atît de Încet Înainta aceasta. Nu-i era teamă de imensitatea mării liniștite care o Înconjura, de inimaginabila adîncime care se deschidea sub picioarele lor, nici măcar de posibila prezență a rechinilor. Singurul lucru de care-i păsa era să simtă mîngîierea apei de-a lungul trupului, care i-ar fi Îngăduit să uite, fie și pentru numai cîteva clipe, Înspăimîntătoarea monotonie de a sta așezată, ore și zile Întregi, la prova unei bărci care nu Înaintase nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

Și genul ăsta de atenție eu încă-l ador. Dincolo de ușa dulapului, Manus se văicărește cum că simte miros de fum, și te rog, te rog, te rog să nu-l lași să moară. De parcă acum ar putea măcar să-mi pese. Nu, chiar așa e, Manus a vrut să fie incinerat. Pe carnețelul de lângă telefon, scriu într-un minut o să deschid ușa, dar am încă pușca. înainte de asta, arunc niște valium pe sub ușă. înghite-l. fă-o sau te omor. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
și-o capsulă de Dexedrine pentru a mă simți măcar vag enervată de ceva. Brandy, ea poartă un deux-pièces Bob Mackie cumpărat la solduri, ăla cu fustița dreaptă și marele dracu’ știe și subțirea și îngusta nici că-mi poate păsa mai puțin. Are-n picioare niște pantofi făcuți din pielea cine știe cărui animal. Accesorizată, inclusiv cu bijuterii, știți, pietre scoase din pământ, lustruite și tăiate să reflecte lumina, montate-n aliaje de aur și cupru, greutate atomică, topite și bătute cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
un Percodan și plecăm la petrecerea de nuntă a lui Evie. Sari la ora unsprezece a.m. la vila baronială din West Hills a nebunei de Evie Cottrell, Evie pistolara fericită, proaspăt căsătorita domnișoară Evelyn Cottrell Skinner, de parcă mi-ar putea păsa îna momentul ăsta. Și. Asta-i, o, așa de răpitor. Evie, Evie ar putea fi tortul de nuntă, strat după strat de eșarfe și flori înălțându-i-se în jurul uriașei ei fuste cu crinolină, sus-sus până la talia-i strânsă, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
neuitându-se în oglindă să verifice dacă soarele nu le-a afectat pielea. Voiam siguranța zilnică a faptului că sunt mutilată. Așa cum o oloagă deformată și desfigurată din naștere își poate conduce mașina cu geamurile deschise și să nu-i pese dacă-i ciufulește vântul părul, ăsta-i genul de libertate pe care o căutam. Eram obosită să rămân o formă de viață inferioară doar datorită aspectului meu. Obosită să fac comerț cu el. Să înșel. Să nu fac niciodată nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
spuneam, foarte potrivit. Mi-amintesc că-mi spuneam, o să fie așa palpitant. Machiajul meu. Iată aici viața mea pe cale s-o ia de la capăt. De data asta puteam fi un mare neurochirurg. Sau puteam fi artistă. Nimănui n-o să-i pese cum arăt. Oamenii îmi vor vedea doar arta, ceea ce-am creat în loc de felul cum arăt, și oamenii mă vor iubi. Ce mi-am zis ultima dată a fost, cel puțin o să cresc din nou, transformându-mă, adaptându-mă, evoluând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

burlac, se simțea primejduit de vîrstă și de împrejurări, nu e ușor să te stăpînești cînd vezi cu ochii tăi cum începi să aluneci din ce în ce mai tare către capătul celălalt al vieții. Pînă în urmă cu cîtva timp, nici nu-i păsase de asta. Pur și simplu nu se gîndise că și el se-poate îmbolnăvi, că și el poate fi privit cu îngăduință de către alții, că și el poate fi cuprins de spaime inexplicabile care-l trezeau noaptea întotdeauna la aceeași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]