507 matches
-
și praf s-a făcut/ solidaritatea mea cu mulțimile cu omul din popor cu/ abisalii cheflii de la periferie" (fiul). Delimitarea se face, adesea, în termenii unei apostrofe de care histrionicul autor uzează fără menajamente (a se vedea frecvența termenilor ca "paiațe", "măști", "saltimbanci", "papagali"). În fapt, eul și lumea din care el s-a rupt sunt, în ciuda oricăror aparențe, două mulțimi disjuncte. Certitudine care are ca rezultantă lirică tocmai de-solidarizarea și închiderea într-un cerc al suferinței singulare, căci declanșate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
trivializarea voită a noțiunilor constă în obligarea cuvintelor de a intra într-o relaționare vinovată rețetă aplicată în Tablă de materii: "Turtă dulce panorame tricoloruri bragă [...] miniștri pungași de buzunare [...] cai vite jandarmi [...] Deșteaptă-te, române sacîz sifoane [...] porci mătănii paiațe..." Alexandru George crede că atașamentul pentru această zonă "nu e decît rodul prea directelor contacte ale autorului cu o lume trivială, din care la urma urmelor putea chiar să fi făcut parte"; poate de aceea și eroinele sale au poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
zilei, privirea cinstită, vorba curată: ar înțepa ochii copiilor și ar reteza limba mieilor neînțărcați -, i s-a dus viața în deșert. Și consolarea bietului om fără dragoste și fără evlavie se găsește în ajunul obștescului ineluctabil sfârșit, mărunțit între paiațe mici și imitații minuscule". Prin hiperbolă, se produce o metamorfoză auctorială: pamfletarul, distanțat, acum, de autorul real, își percepe adversarul pe o scară afectivă supradimensionată: din persoană publică, cu statut real, general recunoscut, inamicul său devine, brusc, personajul negativ al
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
viscerale, uneori neașteptate. "Astăzi se dorește, adaugă el puțin mai încolo, ca actorul să aibă suflet, iar sufletul sub mască este precum focul sub cenușă." Suprimând masca, Goldoni își desprinde personajele din tipologia strâmtă care le reducea la rangul de paiațe. Pantalone, în mod tradițional un bătrân avar libidinos, devine, în teatrul său, un negustor onorabil, uneori chiar un bun tată. Dacă, în câteva piese rare, Goldoni îi conservă unele din caracteristicile tipului din commedia, este o mare distanță între personajul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în care autorul, îndrăgostit de adevăr, ar reuși să recreeze cu adevărat atmosfera epocii, să redea viață oamenilor din trecut. Cred că am indicat chiar eu că drama istorică ar câștiga interes numai în ziua în care autorii, renunțând la paiațele de fantezie, își vor da seama că trebuie să reînvie personajele reale, cu temperamentele și ideile lor, cu întreaga perioadă care îi înconjoară." Autorul ar trebui atunci, după părerea lui Zola, să se înhame la o muncă de documentare enormă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adevăr psihologic maxim. Țelul suprem, scrie el în Convorbirile dramatice, este să ni se arate ființa interioară a eroului pe ansamblul acțiunilor lui; această ființă interioară, acest frate plin de durere sau de bucurie ne interesează pe noi, și nu paiața care se zbuciumă pe scânduri. Opera de geniu ar fi cu siguranță cea în care numai actele personajelor ni l-ar prezenta în întregime, carne și spirit." Zola face elogiul lui Corneille, Racine și Molière, din cauza profunzimii analizei pe care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
public. Cât despre piesele contemporanilor lui Zola, ele nu sunt conforme cu estetica naturalistă 100. Moștenitor al lui Scribe, Victorien Sardou (1831-1908), care nu este pentru el decât "un amuseur", a creat o lume artificială în care se mișcă niște paiațe. "Talentul Domnului Sardou (...) este făcut în esență din abilitate și spirit, scrie Zola în Causeries dramatiques: el nu ar putea crea personaje reale și nici să pătrundă în profunzimea mizeriilor umane." Zola nu vede, în teatrul lui Emile Augier (1820-1889
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sigur de sculptor dramatic. El intră în repertoriul de gust ales și mă obsedează." O legătură de filiație îl unește pe Jarry cu simboliștii. Ca și ei, el mărturisește că s-a plictisit foarte des la teatru, în Conferința despre paiațe, pronunțată la Libre Esthétique de la Bruxelles, la 21 martie 1902. Și el atribuie acest sentiment de plictiseală decepției cauzate de prezența unui actor în carne și oase care distruge imaginea interioară pe care spectatorul o poartă în el și pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la baza întregului teatru vechi." Tadeusz Kantor 29(1915-1990), în Polonia, care a amestecat pe scenă actori și manechine, în Clasa moartă (1975) de exemplu, a experimentat, cu o fecunditate fără egal, una din căile deschise de Artaud, asociind hieratismul paiaței și mobilitatea actorului. Artaud i-a permis Occidentului să redescopere acea putere expresivă a gestului pe care o vor exploata după el mulți regizori și scriitori, ca Ionesco, de exemplu, care visează la realizarea acestui teatru al gesturilor. "Cu ajutorul corurilor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
într-o altă lumină dilemele apărute în registrul tematic al criticii caragialiene și ar anula contradicțiile nelipsite, firesc, din interpretările alocate personajelor "mai vii, mai de neuitat decât corespondenții lor din lumea reală"8, în viziunea lui Ibrăileanu, sau dimpotrivă "paiațe automate, [...] păpuși reduse la o singură formulă energică"9, din perspectiva lui Lovinescu. Majoritatea aserțiunilor critice referitoare la personajul caragialian sunt polarizate la aceste extreme. Astfel, Mihail Dragomirescu aprecia: "Atât de viu trăiesc oamenii dramaturgului și atât de complet, că
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mare o epocă de cinste, libertate și dreptate!...99 Satira politică pe coordonatele impuse de Caragiale cunoaște o viguroasă ilustrare prin piesa lui George Mihail Zamfirescu, Schimbarea la față, scrisă în 1938 în variante cu alte titluri sugestive precum Parada paiațelor, Cutia cu maimuțe, Mascarada, însă rămasă necunoscută, deși a fost publicată postum. Silvia Cucu, în monografia George Mihail Zamfirescu și teatrul, precizează sursa unui astfel de demers dramatic oarecum inedit în cazul acestui scriitor: "În calitate de redactor la Adevărul și Dimineața
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al moravurilor politice, George Mihail Zamfirescu avea la dispoziție un bogat material faptic atunci când a simțit nevoia să scrie o piesă în care să condamne demagogia politicienilor burghezi"100. Cu excepția finalului axat pe un deznodământ moralizator decurgând din spectacolul prăbușirii paiațelor politicianiste ca piesele unui domino și a câtorva replici vizionare ale atotputernicului răzbunător Pamfil, această piesă cu un pronunțat caracter pamfletar se susține prin situații verosimile și bine gradate din punct de vedere dramatic. Din suita de reprezentări ale temei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și la Eugen Ionescu limbajul și situațiile revelau găunoșenia morală și vidul sufletesc al unor veritabili "nebuni fățarnici", dar și ignoranța tragică a acestora, în schimb, amoralitatea, mania sincerității, voluptatea autodemascării sau trendul "autocriticii", transformă personajele lui Teodor Mazilu în paiațe perfect conștiente de lipsurile lor. "De câte infamii sunt capabil!"82 exclamă adesea "scârbit de el însuși"83 Gogu, Gore, Sile etc. fie el delapidator, șef de fabrică sau escroc sentimental. Demascarea lor este practic inutilă, din moment ce se proclamă singuri
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
O perspectivă fenomenologică asupra memoriei generice a literaturii, Ediția a II-a, Editura Polirom, 2000, p. 11. 48 Gérard Genette, Palimpsestes. La litérature au second degré, Edition du Seuil, 1982. 49 De exemplu, în ultimul act din piesa Căruța cu paiațe (Matei Millo) a lui Mircea Ștefănescu, citarea unor ample pasaje din O noapte furtunoasă este procedeul predilect, folosit pentru a evidenția, prin intermediul unui teatru în teatru, perfecta ancorare în realitate a dramaturgiei caragialiene: "Catrinel: "Stai, țațo, să-ți spui și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Să văd cum jelești de uitare, Scenariu absurd, anemic și surd, Cerșind, peste timp, completare. M-aș face destin prin valuri de vin, Eretic, m-aș scoate în piață, Să ard pe un rug, prostii să îndrug, Simțindu-mă, iarăși, paiață. M-aș face mister, prin lacrimi de cer Cu sfinții aș sta la băută, Aș fi umilit, certat și dorit, Țambal, contrabas sau lăută. M-aș face un dans, să mor în balans, Să fiu un priveghi cât o vară
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
a gâtului de un corp dăulat, ce nu se vede niciodată În Întregime de după pervazul geamului; e un fel de Pena Corcodușa, depusă literalmente În raza noastră vizuală de veacul fanariot. Nu știu de ce, dar, când trec eu, agitația acestei paiațe, smulsă din textul lui Mateiu și al lui Ion Barbu, Întrece orice limită imaginabilă; se apleacă peste fereastră cu părul alb-sur, despletit În smocuri Încâlcite din timpi Înghețați; cu gesturi emblematice, ține un pieptene lucios de metal În mâna tremurândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
viaduct. Dincolo de parapet mașinile treceau ca vântul. Nu mai reușeam să înțeleg unde ne aflam, am privit în jur. Fata era deja destul de departe în spatele meu, se oprise pe o esplanadă nepavată. Cu părul galben și sacul multicolor, părea o paiață uitată de un circ. — Am ajuns, strigă. Și într-adevăr în spatele ei se afla o construcție, un zid roz, vechi, care nu părea să aparțină unei case în picioare încă. Se întoarse către zidul acela. Era o locuință autonomă, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
scrin vechi o pereche de papuci de casă ciclamin, înnegriți de prea mult purtat. Sprijinită de oglindă, fotografia unui bărbat tânăr, dintr-o altă epocă. Mă simțeam stingherit în camera aceea, așezat pe patul pe care se culca o străină, paiața aceea buimăcită care mă aștepta dincolo. Într-un sertar întredeschis în care se afla lenjeria, se vedea lucind o bucată de satin vișiniu, aproape fără să-mi dau seama am vârât mâna prin deschizătura sertarului și am atins ușor țesătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
buimăcită care mă aștepta dincolo. Într-un sertar întredeschis în care se afla lenjeria, se vedea lucind o bucată de satin vișiniu, aproape fără să-mi dau seama am vârât mâna prin deschizătura sertarului și am atins ușor țesătura alunecoasă. Paiața apăru printre fâșiile de plastic. — Nu vreți o cafea? M-am așezat pe divan în fața posterului cu maimuța. O senzație de stânjeneală îmi plutea în gâtul uscat, făinos. Am privit în jur și jena mea fizică alunecă în ambianța aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
adaug, îi telefonez. — Dormeai? — E mai bine să nu vin, nu-i așa? — Trec să te iau la ora șase. E prea devreme? Dacă te răzgândești, nu-ți face probleme. La șase dimineața este deja în stradă, gata machiată. O paiață în umbră. O sărut, are piele rece. — De cât timp aștepți? — De-abia am coborât. Dar e înghețată. Are o jachetă cu umerii prea ridicați, care-i ajung până la gât, neagră, cu mâneci scurte. Pielea de pe brațe e pătată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
că era vulgară. Cât timp trecuse? Acum era îmbrăcată cu halatul acela prea larg, slăbise și mai mult în timpul verii. Doar acum îmi dădeam seama cât de mult se schimbase. Își pierduse culoarea, din cauza mea își pierduse așa culoarea. O paiață fără sulimanuri. Și totuși, pentru mine era și mai frumoasă, o doream și mai mult. Acum nu mai exista nimic în afara ei sprijinită de zidul acela, drept în țintă. M-a cuprins o frică fără noimă. Dar dacă cineva ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
îi stârneam vânatul, el îl vâna și ne dădea partea noastră. Și astfel, ca un contract social, a luat naștere consorțiul nostru. Și ca răsplată, ne-a prostituat și ne-a insultat! Și a vrut să facă din noi clovni, paiațe și câini savanți! Se numesc câini savanți câinii învațați să facă pe clovnii, în care scop sunt înveșmântați și dresați să meargă necuviincios pe labele dinapoi, în picioare! Câini savanți! Asta numesc oamenii savantlâc, să facem pe clovnii și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Nicolae Herlea. Un gând de despărțire - Viorel COSMA Trăim cu toții o mare durere în suflet: în holul de marmură al primei scene lirice românești, ne-am adunat să vărsăm o lacrimă, fiindcă Tonio din opera Paiațe nu mai este pe scenă, nu mai rostește cu glasul său de aur celebrul Prolog al lui Leoncavallo, ci a venit de peste hotare - parcă - să tragă cortina peste drama vieții, spre a-și lua adio de la toți prietenii și auditorii
Nicolae Herlea. Un g?nd de desp?r?ire by Viorel COSMA () [Corola-journal/Journalistic/83462_a_84787]
-
muzical universal, căci generația de azi - din păcate - nu știe să-i rostească numele când aude la radio, acel glas de excepție, inconfundabil. Fiindcă i-am stat aproape peste 6 decenii din clipa când a debutat în rolul Silvio din Paiațe, în seara zilei de 14 aprilie 1950, nelipsind de la nicio premieră, concert de gală, spectacol extraordinar, până la retragerea de pe scenă, îndrăznesc să afim că un artist singular ca al lui Herlea nu mai poate apărea decât - poate - peste 100 de
Nicolae Herlea. Un g?nd de desp?r?ire by Viorel COSMA () [Corola-journal/Journalistic/83462_a_84787]
-
o soartă nemiloasă, hărăzindu-i un cap de mărimea unei măciulii de mac și un trup închircit și ridicol, l-au zvârlit totuși pe scândurile scenei, ba încă i-au mai inspirat și nenorocita predilecție nu pentru farse de genul paiațelor, ci pentru tragedie înaltă, încît vizitarea teatrului e totdauna primejduită de cătră acest creștin. Numele proverbial a acestui geniu ciudat în felul său e Crăcănel. Dacă se dă vro tragedie și joacă și el vrun rol, publicul se prăpădește toată
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]