7,370 matches
-
este aceea care l-a făcut să aibă oroare de corp, sudoare, păr, grăsimi. L-a făcut să devină, oarecum, manicheist. Dezgustul lui de corpuri nu e puritate (puritatea iubește corpul, nu se dezgustă), ci o dezintegrare, dezincarnare. Este un paradoxal senzual, rușinat de simțuri, de corp. 30 Iulie. E o liniște așa de mare aici, încăt mi-e imposibil să mă gîndesc la războiul care amenință să izbucnească în lume. La moarte, mă pot gîndi. E liniștea morții în pace
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
conștiința că pierd, dar totodată cu ideea că, în fond, destinul de refugiat politic în Franța îmi oferea o soluție care corespundea adevăratei mele firi. Ba chiar m-a fulgerat gîndul că se exersase justiția divină post mortem împotriva mamei. Paradoxal, în cele din urmă, m-am simțit încurajată și de ea, în pierdutul frumos, fiindcă îmi mărturisise odată că i-ar fi venit mai ușor să lase totul deodată, decît să nu adune sau să se despartă de fiecare obiect-poveste
Jeanne Marzesco – Fragmente-strigăt () [Corola-journal/Imaginative/12213_a_13538]
-
Emil Brumaru In scrisoarea trecută v-am vorbit, puțin, despre ură. Sentiment încercat deseori, în felurite chipuri, căptușindu-mi aproape întotdeauna viața. Cel mai mult am urît tristețea, durerea, boala. Iată de ce, paradoxal, de cîte ori aveam un pacient a cărui boală se agrava, ura mea împotriva lui creștea! Asta nu înseamnă că nu-l tratam, nu, Doamne ferește, ba chiar mă ocupam intens de el. Dar îl uram, nu-l iubeam! Nu puteam
A declarat că ea este iubita lui Eminescu by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12808_a_14133]
-
deopotrivă: formula estetică. Fără a fi stăpînul absolut al tehnicii prin care narativitatea este conștientă de sine încă de la cărămida primului cuvînt, el rămîne original în migala cu care caută și găsește acea "relație simbolică între fapte disparate și chiar paradoxale. Aflăm, de exemplu, dintr-o "amintire-pilot a memoriei lui de tip recuperator că personajul Isac, model al nemișcării, își are prototipul real într-un infirm extrem de inteligent dintr-o îndepărtată copilărie care conectează, după patruzeci de ani, Galeria � încă
Iulie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/13741_a_15066]
-
pot la fel de bine să fie aplicate și altor texte, precum Alice în țara minunilor și continuarea Prin oglindă, sau mai vechiul Tristram Shandy, ca să luăm doar câteva exemple din literatura britanică. Sinucidere literară Postumele lui Jean-Lorin Sterian sunt o carte paradoxală, și nu pentru că autorul sare, metaforic vorbind, peste propriile antume, ci pentru că pretinde, la modul teribilist, să comită prin aceasta un act de „sinucidere literară." Or, îți trebuie, înainte de toate, o reputație literară considerabilă pe care să o poți ulterior
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/13814_a_15139]
-
Roxana Racaru Există autori pentru care literatura, cultura în general, se dedurizează, devine permeabilă la farsă și se apropie doar indirect și ca din întîmplare de lucrurile grave, de temele fundamentale etc. Textul cîștigă astfel în accesibilitate și, în mod paradoxal dacă vreți, în profunzime. Voi pomeni acum o noțiune controversată: mistficare - joc deliberat cu referința textului și regulile lui, conex pastișei, parodiei, (auto)ironiei. Complicate puneri în scenă ale comédiei literaturii pentru a le scutura de praful persistent al poncifelor
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/13813_a_15138]
-
gunoaiele din curte, scîndurile și fiarele vechi, aruncate care-ncotro, toate dispăruseră. Rămînea doar minciuna aceea pură și ireală, de o gingășie fără sfîrșit, a iernii." - ibid.). Lumea brutelor sensibile De altfel, prozele lui Monciu-Sudinski din Rebarbor abundă în personaje paradoxale: ceferiști duioși, tractoriști contemplativi, sudori metafizici și curve candide (deghizate în asistente medicale), care abia așteaptă să-și etaleze calitățile de brute sensibile, cu psihic complex și omenos. Cînd se plictisesc de teroarea banalului și de neajunsurile psihotice ale existenței
Pe urmele lui Monciu-Sudinski by Ion Manolescu () [Corola-journal/Imaginative/13772_a_15097]
-
asemănătoare ale aceleiași extreme, care împart umanitatea în două: "S-ar spune că există două rase: omul și omul nou." E o dramă a asocialului care se vrea astfel, care crede (sau știe) că esențială e diferența, deși începe, oarecum paradoxal, prin a vrea să-și iasă din piele - din pielea numită București. De aici, din această disperare, vine "pactul cu diavolul" - plecarea la Vichy ca reprezentant al guvernului român pe lîngă cel al mareșalului Pétain, atît de reproșat de curînd
LECTURI LA ZI by Iulia Popovici () [Corola-journal/Imaginative/13975_a_15300]
-
carte, care nu e una de poezie (sau de pohezie), ci o carte de inițiere - în lume, în viață, în libertate, dragoste, poezie. De la apariția Căii Șearpelui, acum cîteva luni bune, s-a scris puțin despre ea; în mod aproape paradoxal însă, acesta e, în fapt, un semn de reverență pentru Gellu Naum, o declarație de dragoste și înțelegere pentru el. Lui Gellu Naum nu-i plăceau cititorii băgăreți și cu atît mai puțin criticii, însăși poezia lui e o inițiere
LECTURI LA ZI by Iulia Popovici () [Corola-journal/Imaginative/14103_a_15428]
-
cu Negoițescu și, prin el, cu cei pe care îi așteptase o viață întreagă: membrii Cercului Literar de la Sibiu. Scriitorii nu ies prea bine din paginile notațiilor intime ale lui Lovinescu și nu (sau nu numai) pentru că autorul e un paradoxal mizantrop, adică unul sociabil. Puși la încercare, în situații de criză, scriitorii sînt slabi și inconstanți, lași, infantili, cu opțiuni politice dezastruoase. Or, tocmai acum, în deruta politică a anilor de război, Lovinescu se dovedește un spirit lucid și echilibrat
JE EST UN AUTRE - Seninătatea destrămată by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14257_a_15582]
-
1923). O altă secțiune a volumului de față este dedicată criticii raționalismului politic și a revoluției în scrierile conservatorilor români, care „veștejesc revoluția ca pe ultimă ipostază a încercării luciferice de remodelare geometrică a societății întregi." Revoluția apare, în mod paradoxal, ca o subminare a ideii de libertate, exemplul invocat iar și iar fiind cel al Revoluției Franceze și al exceselor sângeroase săvârșite în numele dreptății și al libertății. Alexandru Papacostea asimila spiritul conservator romantismului: „Privită larg, concepția raționalistă este metafizică în
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/14304_a_15629]
-
a imnului, intonată pînă în 1947, versurile sunau în conformitate cu voința poetului: "Rai vesel, pămîntesc,/ Cu mare, falnic nume!" Reproduc alăturat textul tipărit pe coperta posterioară a carnetului meu de note din anul școlar 1941-1942. Pledoaria din România literară se încheie paradoxal, printr-o stranie autosubminare: "oare n-ar fi bine să revenim la imnul compus de Ed. Hübsch în 1861, cu varianta alecsandrină (redată mai sus) sau chiar cu o "adaptare" ceva mai inspirată (și desigur... scurtă)?..." Să revenim sau nu
Trăiască Patria! by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/14434_a_15759]
-
salonul, ca spațiu care găzduiește disputele din "societatea privilegiaților", este orizontul de contact dintre public și privat; camera este simbolul vieții intime, un spațiu al confesiunii; loja este o extensiune a salonului. "Spațiul salonului își găsește o prelungire ce pare paradoxală, deoarece este vorba de un loc public, care este tratat însă ca un spațiu privat: această prelungire este loja, la teatru sau la Operă. (...) Loja însă este o lume închisă și protejată, un fel de acasă reconstituit la teatru." La
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Imaginative/14219_a_15544]
-
naivitatea tinereții și deopotrivă a senectuții mirarea în fața ambiguității spațiului universitar. Într-adevăr, spațiul acesta mi se părea, atunci când pătrundeam pentru întâia oară în el și continuă, acum, după ce l-am străbătut de atâtea ori, să-mi pară, în mod paradoxal, în același timp surprinzător de îngust, de limitat, de parcelat, dar totodată deschizându-se asupra unui spațiu infinit. Paradoxul universului universitar rezidă în exiguitatea sa conjugată cu nelimitarea sa. Să considerăm mai de-aproape paradoxul acesta ce mi-a stârnit
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
din secolul al XVI-lea. După cîteva săptămîni, evenimentul prezentării era așteptat cu emoție și curiozitate de noi toți, nu numai pentru că îl aducea pe Bogdan în sălile de seminar într-un moment atipic, dar mai ales pentru că avea ceva paradoxal și oximoronic: între poet și istoria limbii erau puține legături imaginabile. Într-o tăcere atentă, Bogdan a început să citească un foarte frumos eseu filosofic în care nu mai știu dacă erau invocați Derrida și Foucault, în orice caz era
Cîteva amintiri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Imaginative/14657_a_15982]
-
adevărului unei critici de tip reader response. în final aș cita opinia unuia dintre interlocutorii Rodicăi Binder, Richard Swartz, corespondent pentru o perioadă al unui ziar suedez în Europa de Est și care circumscrie perfect libertățile și limitele dramatice ale unei opere (paradoxală!) în specia efemeră a jurnalismului, devenite inerente, în sens ontologic și nu estetic, Dialogurile salvate de Rodica Binder: "Din punctul meu de vedere, jurnalismul și literatura sunt lucruri fundamental diferite. Nu cred că arta, literatura pot schimba ceva. Literatura poate
Loc deschis by Stelian Tabaras () [Corola-journal/Imaginative/14438_a_15763]
-
de fuste" nu e deloc inexact. Cu acuități și ingenuități copilărești, el este un fel de Don Juan, dar altfel decît Stavroghin, favoritul sau. Cioran ilustrează acel tip de donjuanism despre care se spune că își are forță de atracție paradoxala tocmai în caracteristicile care, aparent, ar fi contrare donjuanismului și nu l-ar defini: aspectul adolescentin, candid, în esență neviril. ("Cioran se arătă încă puternic fixat asupra vîrstei de adolescent", afirma Blaga, reluîndu-și repetat observația: e "un trainic adolescent" sau
Vînătorul de fuste by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/14721_a_16046]
-
o soluție simbolică cuadraturii cercului cunoașterii, soluție în același timp posibilă și imposibilă, în măsura în care cunoașterea este pentru totdeauna deschisă, incompletă. În pasionantul capitol "Figurile" Vidului, Pompiliu Crăciunescu descifrează cu finețe sensul fascinației exercitate asupra lui Eminescu de cuadratura cercului: coexistența paradoxală a cercului vieții cu pătratul morții, a finitului și a infinitului nu în lumea exterioară, ci în noi înșine. Mișcarea era concepută de Eminescu ca "raport constant între finit și infinit". Cum s-ar putea ca răspunsul la întrebarea "ce
Premiul ,Petru Creția" - Eminescu și cuadratura cercului by Basarab Nicolescu () [Corola-journal/Imaginative/10476_a_11801]
-
o soluție simbolică cuadraturii cercului cunoașterii, soluție în același timp posibilă și imposibilă, în măsura în care cunoașterea este pentru totdeauna deschisă, incompletă. În pasionantul capitol "Figurile" Vidului, Pompiliu Crăciunescu descifrează cu finețe sensul fascinației exercitate asupra lui Eminescu de cuadratura cercului: coexistența paradoxală a cercului vieții cu pătratul morții, a finitului și a infinitului nu în lumea exterioară, ci în noi înșine. Mișcarea era concepută de Eminescu ca "raport constant între finit și infinit". Cum s-ar putea ca răspunsul la întrebarea "ce
Premiul ,Petru Creția" - Eminescu și cuadratura cercului by Basarab Nicolescu () [Corola-journal/Imaginative/10476_a_11801]
-
minimal. O carte nu este numai un joc de imaginație, ci (cel puțin ar trebui să fie) și un act de cultură. Un "act de cultură" mai mult decît îndoielnic în cazul Evangheliei după Arańa, care-i cere în mod paradoxal cititorului să-și suspende propria cultură.
Istoria și ficțiunea. Despre licențe by Mioara Caragea () [Corola-journal/Imaginative/10457_a_11782]
-
la rândul lor, au stăruit asupra înclinației lui Mircea Ivănescu spre (auto)ironie și narativitate, revendicându-și-l drept precursor și neglijând în mod deliberat împrejurarea că, la autorul nostru, tocmai ironia este cea care conduce adeseori, și în mod paradoxal, la intuirea unui straniu sens al fragilității. Aproape toți comentatorii au recunoscut însă - pe bună dreptate ? natura livrescă a inspirației m.ivănesciene, aportul covârșitor al memoriei culturale și rolul crucial al intertextualității. Ne aflăm, după câte ne dăm seama, în fața
Poezia lui Mircea Ivănescu by Catrinel Popa () [Corola-journal/Imaginative/10105_a_11430]
-
multor poeme se desfășoară spațiile ample ale solitudinii, ca preludiu melancolic al morții și al uitării. Farmecul straniu al multor pagini provine tocmai din concilierea acestor două tendințe, din recursul la o tonalitate dublă, ca și cum livrescul, intertextualitatea, ironia, ar urmări - paradoxal - să dea o nouă consistență "textului lumii", adeseori sufocat de poncife livrești. Multe poeme au - după cum am văzut - aspectul unor "rescrieri" ale unor texte de un anumit gen (romane polițiste, de pildă), dar la o lectură atentă constatăm că ele
Poezia lui Mircea Ivănescu by Catrinel Popa () [Corola-journal/Imaginative/10105_a_11430]
-
lui. Lăsați, că n-a murit nimeni dintr-un chefuleț. Între timp, chefulețul virează decis spre orgie. Din pereți nu se mai aud doar lamentări sfâșietoare, ci și niște zgomote care sugerează că nu toată lumea e la fel de nefericită în dragoste. Paradoxal, cu cât manelistul suferă mai intens, cu atât fericirea petrecăreților e mai colorată. Se chiuie cu aplomb, se tropăie vehement, se scot țipete care anunță împliniri erotice fulminante. Fetele mobilizate la paranghelie își fac auzite vocile într-o corală care
Petreceri la bloc by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Imaginative/10561_a_11886]
-
deopotrivă: "Ai să vorbești la lansare,lansare, lansare... " - "Nu vreau, o să fie cald!", am apucat să spun, înainte ca brațul lui, devenit între timp mandibula unei călugărițe (Mantis religiosa), ca aceea care stă pe pieptul insului cu mitră din desenul paradoxal al lui Escher, să apuce să mă înhațe. Și, am adăugat, înainte ca glasul să-mi reculeze în coșul pieptului, je veux chier sur vos lancements, mă cufuresc pe lansările voastre, pe premiile voastre, pe cronicile voastre de impotenți și
În genul lui Cărtărescu - Jurnal III by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Imaginative/11610_a_12935]
-
Avid de detalii pe care le articulează cu voluptate într-o construcție, Caragiale e neutru sub aspect moral. Oricum, îndurerarea lasă loc unei teribile forțe admirative care are ca obiect atît lumea, cît și propria-i forță constructivă. Asemenea situații, paradoxale, asemenea unei rupturi în firesc, (pre)tind să condenseze miezul lumii, altfel inaccesibil. Poate tocmai de aceea Caragiale alege periferia (de nu cumva este ales de ea) drept spațiu al explorărilor sale. Aici, în margine, funcționarul are mai acut sentimentul
I.L. Caragiale, un hedonist în labirint by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Imaginative/11121_a_12446]