970 matches
-
decenii, iar singurele schimbări de comportament sunt cele legate de convingerile delirante. Se descriu următoarele subcategorii: paranoia, paraphrenia și dementia paranoides. ,,Parafrenia" (Paraphrenia), reintrodusă în practica psihiatrică de Kraepelin, delimitează un ansamblu de dereglări psihice plasate între schizofrenia paranoidă și paranoia propriu-zisă, care, deși prezintă unele asemănări cu ,,demența precoce" (dementia præcox), se dezvoltă mai târziu și mai încet decât aceasta, se caracterizează printr-o "dezvoltare mult mai ușoară a tulburărilor emoționale și voliționale", "armonia internă a vieții psihice" fiind mult
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
își păstrează, într-o mai mare măsură decât schizofrenicii, comportamentul în limitele normalului, voința lor este mai puțin afectată, la fel și capacitatea lor de comunicare cu alții. ,,Demența paranoidă gravă" (Dementia paranoides gravis) apare mai timpuriu, seamănă inițial cu paranoia, dar se manifestă printr-o "dezintegrare pronunțată a vieții psihice" în timp și, mai ales, prin "tulburări emoționale și volitive, din care cauză este considerată o formă de dementia præcox (1919: 154). Savantul german menține un hotar clar între bolile
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
printr-o "dezintegrare pronunțată a vieții psihice" în timp și, mai ales, prin "tulburări emoționale și volitive, din care cauză este considerată o formă de dementia præcox (1919: 154). Savantul german menține un hotar clar între bolile psihiatrice majore, precum paranoia și dementia præcox, ori schizofrenia. Deși viziunea sa asupra maladiei a suferit destule modificări și completări în timp, paranoia a rămas o dereglare primară cronică, stabilă, caracterizată prin prezenta delirurilor, construite logic și consistente intern (ea având mai curând caracter
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
cauză este considerată o formă de dementia præcox (1919: 154). Savantul german menține un hotar clar între bolile psihiatrice majore, precum paranoia și dementia præcox, ori schizofrenia. Deși viziunea sa asupra maladiei a suferit destule modificări și completări în timp, paranoia a rămas o dereglare primară cronică, stabilă, caracterizată prin prezenta delirurilor, construite logic și consistente intern (ea având mai curând caracter intelectual decât afectiv), legate patologic de aspecte ale vieții reale, ce nu par să deterioreze capacitatea de a raționa
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
Ca factori favorizanți ar fi 1) predispoziția constituțională a personalității, efect al unor anomalii de dezvoltare (cum este impotența) și 2) intervenția unor factori negativi ce acționează pe terenul endogen fragilizat, care favorizează apariția psihozei. Dacă, inițial, Kraepelin credea că paranoia este incurabilă, mai târziu observațiile sale clinice l-au condus la ideea că, cel puțin în cazul unor forme mai ușoare, prognoza este pozitivă. În 1909, psihiatrii Paul Sérieux și Joseph Capgras, discipoli ai lui Magnan, în Les folies raisonnantes
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
Magnan, în Les folies raisonnantes: le délire d'interprétation, deplâng lipsa unor criterii nosologice ferme pentru ceea ce ei numesc ,,deliruri sistematizate" (délires systématisées): "Multă vreme în Franța au fost grupate sub numele de "deliruri sistematizate" (délires systématisées), sub cel de "paranoia" (paranoïa) în străinătate, stările psihopatice - cronice, primitive sau secundare, cu sau fără slăbire intelectuală - caracterizate, într-o manieră aproximativă, prin organizarea unui ansamblu mai mult sau mai puțin coerent de concepții delirante, un fel de formă fantezistă sau absurdă care
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
für die Gesamte Neurologie und Psychiatrie în anul 1910, Karl Jaspers avansează ideea că "delirul de gelozie" (Eifersuchtswahn) este rezultatul unei dezvoltări lente "înăuntrul" personalității pacientului, nu o erupție, subită și inexplicabilă a unei psihoze, cu alte cuvinte, un "proces". Paranoia devine astfel un fel de dereglare a personalității mai mult decât o boală patologică a creierului, astfel încât savantul poate clama: "Poți reconstrui întreaga viață a unui pacient pe baza trăsăturilor lui de personalitate" (1990: 122). Ideea nu era nouă, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
enormă. Pacienții se simt de parcă "au pierdut contactul cu realitatea", sunt apăsați de o incertitudine uriașă care îi împinge să caute un punct fix de care să se agațe" (1997: 98). Studiul Psychoanalytische Bemerkungen über einen autobiographisch beschriebenen Fall von Paranoia (Dementia paranoides), pe care Sigmund Freud l-a publicat în 1911 în Jahrbuch für psychoanalytische und psychopathologische Forschungen, rămâne central pentru înțelegerea psihanalitică a maladiei, deși este scris exclusiv pe baza lecturii atente a volumului Denkwürdigkeiten eines Nervenkranken (1903) în
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
pentru că oricum spun doar ceea ce vor să spună, reiese că aceasta este, fără îndoială, o dereglare în care raportul scris de mână și istoria tipărită a cazului pot lua locul cunoașterii directe a pacientului" (1959: 387-388). Urmează o teorie a paranoiei ca retragere a libidoului din lumea externă, argumentându-se că, atunci când libidoul se retrage din obiectele externe și exacerbează eul, paranoia generează o formă arogantă de grandomanie. În paranoia, dezvoltarea sexuală a copilului trece printr-o "fixație", undeva între autoerotism
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
mână și istoria tipărită a cazului pot lua locul cunoașterii directe a pacientului" (1959: 387-388). Urmează o teorie a paranoiei ca retragere a libidoului din lumea externă, argumentându-se că, atunci când libidoul se retrage din obiectele externe și exacerbează eul, paranoia generează o formă arogantă de grandomanie. În paranoia, dezvoltarea sexuală a copilului trece printr-o "fixație", undeva între autoerotism și narcisism. Eseul se încheie cu observația că "nevrozele se nasc din conflictul eului cu impulsul sexual și că variatele lor
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
locul cunoașterii directe a pacientului" (1959: 387-388). Urmează o teorie a paranoiei ca retragere a libidoului din lumea externă, argumentându-se că, atunci când libidoul se retrage din obiectele externe și exacerbează eul, paranoia generează o formă arogantă de grandomanie. În paranoia, dezvoltarea sexuală a copilului trece printr-o "fixație", undeva între autoerotism și narcisism. Eseul se încheie cu observația că "nevrozele se nasc din conflictul eului cu impulsul sexual și că variatele lor forme păstrează semnele istoriei evolutive a libidoului și
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
narcisism. Eseul se încheie cu observația că "nevrozele se nasc din conflictul eului cu impulsul sexual și că variatele lor forme păstrează semnele istoriei evolutive a libidoului și eului" (1959: 316). Psihiatrul austriac presupunea că "proiecția" reprezintă principalul mecanism al paranoiei: individul se apără împotriva impulsurilor insuportabile și inacceptabile proiectându-le în afară; în ,,cazul Schreber", se identificau impulsurile homosexuale ca fiind esențiale pentru acest proces. Freud a legat, de asemenea, paranoia de narcisism, investirea exagerată a energiei psihice în propriul
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
Psihiatrul austriac presupunea că "proiecția" reprezintă principalul mecanism al paranoiei: individul se apără împotriva impulsurilor insuportabile și inacceptabile proiectându-le în afară; în ,,cazul Schreber", se identificau impulsurile homosexuale ca fiind esențiale pentru acest proces. Freud a legat, de asemenea, paranoia de narcisism, investirea exagerată a energiei psihice în propriul eu, cu consecințe asupra stimei de sine și asupra propriei identități; el sublinia sensibilitatea exacerbată a paranoicilor, care tind să se simtă răniți la cea mai mică provocare, la așteptările lor
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
la așteptările lor că vor fi abuzați ori umiliți în orice situație, la grija și preocuparea permanentă față de vreun atac la propria persoană, la pregătirea unor contra-argumente și reacții de apărare. În Der sensitive Beziehungswahn: ein Beitrag zur Paranoiafrage und Paranoia (1918) Ernst Kretschmer extinde metodele lui Jaspers, insistând asupra comprehensibilității experienței personale (Erlebnis), numai printr-o îndelungă și sistematică relaționare cu pacienții, doar acest proces permițând stabilirea unei continuități interpretative între personalitatea "sensibilă" și starea delirantă. Personalitatea sensibilă este un
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
manieră delirantă lumea care îl înconjoară, el atribuindu-i un sens greșit, deși o percepe corect. Această experiență constituie experiența patogenică primară, caracterizată prin sentimentul unor insuficiențe jenante, resimțit ca un atac la stima de sine. Psihiatrul german extinde, în Paranoia und Empfindlichkeit (1950), cercetările sale asupra caracterului relațional al delirului paranoic la indivizii sensibili, identificând trei niveluri de răspuns: a) caracterul sensibil, descris prin etică scrupuloasă, delicatețe excesivă și astenie trăiește experiența unor traume afective legate de viața sa intimă
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
morale. Această viață interioară subtilă și impregnată de etică este esențialmente un simptom. Într-o conferință susținută în fața Asociației Psihiatrice Germane în anul 1908, Die Prognose der Dementia præcox (Schizophreniegruppe), Paul Eugen Bleuler scoate în evidență fundamentele pur psihogene ale paranoiei. Descriind-o ca o "reacție psihică" sau ca o "psihoză situațională", psihiatrul elvețian lărgea definiția afecțiunii pentru a include și cazuri ce reprezentau halucinații, o formă paranoidă de ,,demență precoce" (dementia præcox) pe care a denumit-o "schizofrenie", de la cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de ,,demență precoce" (dementia præcox) pe care a denumit-o "schizofrenie", de la cuvintele grecești schizein (σχίζειν, "separă-desface-sparge") și phrēn, phren- (φρήν, φρεν-, "minte"), al cărei simptom principal este "divizarea" funcțiilor psihice (cf. Scharfetter 2001: 35). Bleuler credea că tipul de paranoia descris de Kraepelin este atât de rar încât nu necesită o clasificare separată și a propus în consecință o explorare mai atentă a simptomelor schizofrenice în cele două cazuri, căci în final ar fi vorba de una și aceeași maladie
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
descris de Kraepelin este atât de rar încât nu necesită o clasificare separată și a propus în consecință o explorare mai atentă a simptomelor schizofrenice în cele două cazuri, căci în final ar fi vorba de una și aceeași maladie (paranoia fiind sindrom al schizofreniei), incurabilă, dar care nu perturbă grav afectivitatea și procesele de cunoaștere, nu e de regulă însoțită de halucinații și nu duce numaidecât la demență. Cele două maladii se intersectează, cu mențiunea că procesualitatea schizofreniei e mai
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de o manieră nouă, a unui fenomen de identificare pe care psihiatria îl numise "delir în doi" (folie à deux). Pentru a stabili o legătură nemijlocită între dereglarea psihotică și experiența de viață a pacientei, studiul se concentrează asupra psihogenezei paranoiei, pe care, urmând mai ales teoriile școlii psihiatrice germane - Kraepelin, Bleuler și Kretschmer -, o înțelege ca fiind o modalitate de reacție, iar nu o anomalie evolutivă ori un proces organic. Conceptul de psihogeneză se leagă, de asemenea, de noțiunea de
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
la procesele mintale. Psihiatrul francez interpretează psihozele ca dereglare a ceea ce el numește "sinteză psihică", prin care se înțelege personalitatea individului; conștient de limitele unei astfel de înțelegeri, el încearcă să le depășească invocând, pentru a-și justifica diagnosticul de "paranoia auto-persecutorie", teoria psihanalitică a lui Sigmund Freud, în special elaborările din Das Ich und das Es (1923). Examinând cu atenție biografia pacientei sale, Lacan ajunge, în cele din urmă, la imaginea unui "delir în doi" (folie à deux), centrat pe
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
Duplos. În aprilie 1931 încearcă să o înjunghie, dar actrița reușește să evite lovitura, iar Marguerite este internată la Spitalul Sainte-Anne, unde este pusă sub supravegherea lui Jacques Lacan, care identifică în ea un caz tipic de erotomanie și de paranoia autopersecutivă, ele sunt strict folosite pentru descrierea clinică a cazului, fără a se stabili legături directe între biografia pacientei și textele scrise de ea. Totuși, teza lui Lacan se deschide spre preocupările literare ale epocii, spre ceea este astăzi cunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
preocupările literare ale epocii, spre ceea este astăzi cunoscut sub denumirea de "literatura înstrăinaților" (littérature des aliénés), suprarealiștii și îndeosebi Dalí fiind atrași de ideile avansate de tânărul psihiatru (2005e: 207-208). Sincronie paranoică "Nici o noțiune nu este mai paradoxală" decât paranoia (Lacan 1993:16). Dacă în prima jumătate a secolului XX, ea reprezenta un grup important de boli psihice, în a doua jumătate a veacului însă, datorită tendinței de a asimila cazurile de paranoia cu alte categorii, mai ales cu schizofrenia
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
Nici o noțiune nu este mai paradoxală" decât paranoia (Lacan 1993:16). Dacă în prima jumătate a secolului XX, ea reprezenta un grup important de boli psihice, în a doua jumătate a veacului însă, datorită tendinței de a asimila cazurile de paranoia cu alte categorii, mai ales cu schizofrenia, dar și prin prisma practicii de a o identifica după unele trăsături secundare, adevărata sa simptomatologie a fost ignorată și, în consecință, diagnosticele de "paranoia" practic au dispărut. În 1968 totuși, sub denumirea
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
însă, datorită tendinței de a asimila cazurile de paranoia cu alte categorii, mai ales cu schizofrenia, dar și prin prisma practicii de a o identifica după unele trăsături secundare, adevărata sa simptomatologie a fost ignorată și, în consecință, diagnosticele de "paranoia" practic au dispărut. În 1968 totuși, sub denumirea de "stare paranoidă" (paranoid state) se mai menționează o serie de tulburări psihotice a căror trăsătură fundamentală rămâne "un delir, în general de persecuție sau de grandomanie" din care derivă un anumit
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de persecuție sau de grandomanie" din care derivă un anumit tip de afectivitate, de comportament sau de gândire, esențial pentru boală - deosebind-o de psihozele afective ori de schizofrenii. Alături de "starea paranoidă involutivă" (numită și "parafrenia involutivă"), clasa cuprinde și paranoia, despre care se spune că este "o stare extrem de rară", caracterizată "prin dezvoltarea graduală a unui sistem paranoic, complex și elaborat, de regulă bazat pe interpretarea greșită a unui eveniment real". Pacientul se consideră adesea "înzestrat cu o abilitate deosebită
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]