732 matches
-
mai e vechi..., sau să-ți spun că n-am ce să-ți spun... Groparul: Și eu ce să-ți spun?! M-au dat la dezhumări... Octav: Ai văzut părințelul! Nu te-a iertat că te-ai jucat de-a parastasul! Groparul: Da... Numai că mi-a făcut un bine. Octav: Adică iar l-ai păcălit... Groparul: Păi da... mă cam plictisisem cu îngropatul... cum s-ar spune, mă pîndea rutina... aceleași frînghii... același capac bătut în cuie... aruncatul țărînii... începusem
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
colac (slv. kolaci), coșciug (kosi), molitvă, pomană, praznic, jale (zali), a se prăpădi (slv. propasti), a hohoti. Să menționăm obiceiurile funerare "barbare" ale românilor: bocete, lamentații, strigăte, gesturi disperate, ținută cernită, praznice înainte și după înmormântare sau la intervale regulate (parastase). Aceste obiceiuri de înmormântare creștine sunt prelungiri ale unor cutume, practici și rituri funerare vechi al românilor ce s-au perpetuat în mileniul întunecat. Putem concluziona că realitățile funerare din nordul Dunării, în secolele VII-X, sunt foarte complexe: rituri și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
oamenii merg cu privirile aplecate, „căutând prin noroaiele drumurilor / un bulgăre de aur pierdut de zeul morții”. „Oameni străvezii” caută noaptea, vor să coboare la „grânele de sub pământ”; în fine, ar trebui timp de un an să se facă „numai parastase”, măcar o zi și o noapte să fie „această neagră sărbătoare”. Fluviile cară „pe sub pământ” scoici, sălcii, vulturi și oameni, rudele își duc „morții în spinare”, fluviul e omofag și parcă ar „curge în infern”. Obosit în această zvârcolire telurică
ALBOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285227_a_286556]
-
sa ca într-un bocet popular: „Lumina mea, ochișorii mei, suflețelul meu, răzimarea bătrâneților mele vechi”. Unele elemente trimit la tradiții religioase specifice românilor: îndrăgostiții sunt căsătoriți de un mitropolit; crezându-și soțul mort, „egumenița” Margarona îi face „colivă și parastas” etc. Deși păstrat într-un singur manuscris, nu este exclus ca Imberie și Margarona să fi cunoscut la noi o circulație mai mare. Ediții: Istoria lui Imberie, fecior împăratului al Provenții, CPL, II, 11-25. Repere bibliografice: Cartojan, Cărțile pop., II
IMBERIE SI MARGARONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287536_a_288865]
-
dezamăgită. Este un personaj din categoria ipocritelor sentimentale și filosoafe, descrise și de Teodor Mazilu (Mutații). Domnul Tacea visează să regizeze un spectacol, dar istoria îi este mereu potrivnică. Când pare a reuși, moare (Premiera). Anișoara, româncă țeapănă, specialistă în parastase, își programează dinainte soții și se ceartă, la pomană, cu verișoara Nina, de altă nuanță politică (Parastasul vesel). Încet, încet, lângă tipologia veche, în tradiția lui Caragiale, pătrund personajele lumii postdecembriste; proza românească este, la acest capitol, în faza tatonării
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
Tacea visează să regizeze un spectacol, dar istoria îi este mereu potrivnică. Când pare a reuși, moare (Premiera). Anișoara, româncă țeapănă, specialistă în parastase, își programează dinainte soții și se ceartă, la pomană, cu verișoara Nina, de altă nuanță politică (Parastasul vesel). Încet, încet, lângă tipologia veche, în tradiția lui Caragiale, pătrund personajele lumii postdecembriste; proza românească este, la acest capitol, în faza tatonării. Va mai trece, probabil, o vreme până ce Conu Leonida, Mița Baston, Catindatul, Pampon se vor strămuta, sub
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
acest lexem (după DEX p. 822; pomană 1. dar, danie, ofrandă făcută cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere; 2.[în ritualul creștin] praznic care se face după o înmormântare sau după un parastas și la care de obicei se dăruiesc [săracilor] diverse obiecte [ale mortului]: 3. parastas). Refăcând în 1683, Mănăstirea Bistrița, zidire a rudelor sale, boierii Craiovești (gest de solidarizare, de revendicare, de asociere la o glorie veche), lăcaș atât de greu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere; 2.[în ritualul creștin] praznic care se face după o înmormântare sau după un parastas și la care de obicei se dăruiesc [săracilor] diverse obiecte [ale mortului]: 3. parastas). Refăcând în 1683, Mănăstirea Bistrița, zidire a rudelor sale, boierii Craiovești (gest de solidarizare, de revendicare, de asociere la o glorie veche), lăcaș atât de greu încercat în 1509, în timpul lui Mihnea cel Rău, Constantin Brâncoveanu, mare logofăt pe atunci
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Căpitanului Toma Moțoc, soțul dumisale, care s-au mutat către vécinele lăcașuri și s-au îngropat aici [biserica din Brusturi - Târgu Neamț] 7299 [1791], mai 3”82 etc. Erau respectate cu strictețe gesturile comemorative prevăzute de cultul morților (sărindare, comandare, parastase etc.), șirul de slujbe care ușura - în duhul cooperării dintre vii și morți - calea sufletului celui răposat către mântuire. Cei înstăriți facem danii Bisericii, ca un prinos suplimentar și convingător (Voevodul întărea, printr-un act din 27 decembrie 1633, mărturia
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lui Hristos sălașe Ce-au făcut zugrăvite de dau străluciare Să-i trăiască-n bun nume pomana supt soare”. 50. Vezi, în limba ucraineană, verbul pomynáty. 1. „a pomeni, a aminti”; 2. „a face o pomenire” și substantivul pómynky - „praznic, parastas, pomană” (Dicționar ucrainean-român, București, Editura didactică și pedagogică, 1964, p. 635). 51. Inscripții medievale și din epoca modernă a României, inscripția nr. II 190. 52. Op. cit., p. 535, nr. IX 787. Aceeași sintagmă apare și în inscripția - supravegheată de Psalmist
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
coroborată cu gesturile făcute împotriva uitării, gesturile întreprinse (cei vii mijlocesc...) în vederea mântuirii celui dispărut - sărindarele, comândările, pomenirile - toate figurând în testamente („două sărindare, pomeni la moarte la 3 zile, la 6 săptămâni, la unu și la 3 ani împreună cu parastase”) însoțite uneori de sumele de bani trebuincioase, acceptate de Biserică (ritualurile și practicile sunt limpede formulate), toate acestea fac din testament - spunea cineva - o tehnică de codificare a memoriei, o modalitate de prevenire a uitării 532. întreaga speranță pentru îngrijirea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
țară. Plecând de la procedeele narative din Camera copiilor, Nicolae Manolescu îl citează pe S. alături de scriitori care, după 1965, recurg la aplicarea tehnicilor fluxului de conștiință: Al. Ivasiuc, Nicolae Breban, Nicolae Damian, Mircea Ciobanu. Mult mai târziu, citind ampla povestire Parastasul (1994), Adrian Marino constată că scrierile lui S. se integrează în proza românească absurdă, care debutează cu Urmuz și continuă cu G. Ciprian, Jacques G. Costin, Grigore Cugler ș.a. Așa-zise nuvele, textele din Camera copiilor propun o narațiune dificilă
SAUCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
vreme deceda din ce în ce mai des...”. Motivul mortului rămas între cei vii va fi reluat în Funérailles à Bucarest (2000), unde un mort bântuie fantomatic prin oraș, deoarece nu are banii și actele necesare pentru a se îngropa cum se cuvine. În Parastasul sunt adunați morți veseli și vorbăreți, între care cei mai interesanți sunt personajul Cioran, personajul Zaharia Stancu, beneficiind de un portret pozitiv, apoi Marin Preda, Carol al II-lea, Elena Lupescu, Nicolae Iorga, Ana Pauker, Lenin. Morții trăiesc ca viii
SAUCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
vorbăreți, între care cei mai interesanți sunt personajul Cioran, personajul Zaharia Stancu, beneficiind de un portret pozitiv, apoi Marin Preda, Carol al II-lea, Elena Lupescu, Nicolae Iorga, Ana Pauker, Lenin. Morții trăiesc ca viii (se întâlnesc, își scriu, pregătesc parastasul etc.), doar că macabrul se insinuează prin repetarea mirosului de putreziciune și a ororii de canibalism. Bazat pe absurd, comicul permite uneori trimiteri surprinzătoare. De altfel, orașul București, de care S. se dovedește atât de legat în scrierile sale, e
SAUCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
parodic, proiectat pe un fundal simbolic-kafkian, care deschide perspective imaginare total inedite”. SCRIERI: Camera copiilor, București, 1969; Manuscrisul de la Ciumați, Tel Aviv, 1989; Izidor Mânecuță: cioburi, Tel Aviv, 1990; ed. (Isidore), tr. Monica Costandache, Paris, 1994; David rege, București, 1991; Parastasul, București, 1994; Funérailles à Bucarest, tr. Sanda Peri și Monica Costandache, Tel Aviv, 2000. Repere bibliografice: Magdalena Popescu, „Camera copiilor”, RL, 1969, 48; Sonia Larian, „Camera copiilor”, VR, 1970, 2; Ioana Pârvulescu, Iluzii și aluzii, RL, 1994, 28; Solo Har
SAUCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
veteranilor războiului de la 1877 și pomenirea specială a celor căzuți În luptă În cadrul oficierii serviciului religios. Astfel, la toate bisericile se țineauTe Deum-uri și se intonau cântece religioase de către corurile școlare și bisericești, conduse de Învățători și preoți, urmate de parastase pentru pomenirea militarilor căzuți pe front . Pe aceeași linie, a conservării spiritului prețuirii și recunoștinței pentru Înaintași, se Înscria și Circulara din 19 decembrie 1897 trimisă revizorilor, ce avea În vedere alcătuirea unei liste cu eroii fiecărei comune, care urma
SĂRBĂTORIREA ZILEI DE 10 MAI ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ HARETISTĂ. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by ALINA ŞTEFANIA BRUJA () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1284]
-
Fuga în azur (1940). Poeziile sunt predominant religioase, singurul merit constând în sobrietate, ceea ce îl ferește pe autor de căderea în clișeu. Stabilirea unei relații cu divinitatea îi creează ocazia exprimării credinței absolute, transgresată deloc banal în plan poetic: „Azi parastasul toamnei ți-l dăruiesc, cuminte/ Și vreri - potire sacre - spre Tine le-am deschis/În vie vreau să-ți scutur toți merii Tăi, Părinte/ Ca să mă cerți cu sfaturi aici, în Paradis”. Solitudinea dominată de ubicuitatea imaterială a Creatorului este
PAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288720_a_290049]
-
șopârlă, pășea mărunțel înainte ; din când în când se oprea, s-o ajungă și celelalte. Așa hălăduia la toate hramurile și o lume o știa că nu prea era întreagă la minte. Fura. Mințea. Plângea fără alegere toți morții la parastase și, dacă intra în casă străină, băga pofticioasă mâna în oala de pe foc. Dar se pocăia repede și juruia părintelui să se facă prescurăreasă. Apoi iar mințea și fura. Chiar dacă n-o asculta nimeni, povestea la nesfârșit mici întâmplări : „Toată
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
și fără leafă că se supără intelectualitatea sublimă și ne lasă fără ea. Uite așa „ceilalți”, neocapitaliștii rapaci direct sau indirect guvernamentali au avut și mai mult succes în activitatea de lins și de jupuit ex-clasa conducătoare. Lugu-lugu, încă un „parastas”, o „împărțeală”, o „colivă” compensatorie. Avem noi grijă de voi! Ține-ți aproape! Da, Mircea, cred că ne este foarte greu să fim empatici față de loseri, după cum am ratat how-ul ca să nu mai fie loseri. Limbajul anilor ’80 a creat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
aici în Europa îmbătrâniți mult mai târziu. M-am uitat la ridurile și cearcănele ei, la lipsa ei de energie și de bucurie de viață. Da. Așa ceva am văzut adesea și la noi la țară. Cele de vârsta mea fac parastase, se deformează și se consideră scoase din „rândul femeilor”. Am înțeles ce vrea să spună această femeie din mediul universitar al capitalei afgane. Tradiția asociată cu frica și lipsurile îmbătrânesc îngrozitor. Mă simt foarte ciudat. Aseară, Kathy W. ne spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de mâncat și una de cântat. La cea de mâncat am spus și ceva bancuri. Eu l-am spus pe cel cu dacă nu te-ai însurat până la 40, 50, 60 de ani, să iei o româncă, fac astea niște parastase! Ei bine, în afară de bulgăroaică și cele două românce, nimeni nu a râs. La masă cu noi mai erau două americance, o britanică și o mexicană. Ei nu au parastase și nimeni nu înțelege despre ce vorbești... Iar eu, în ignoranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
50, 60 de ani, să iei o româncă, fac astea niște parastase! Ei bine, în afară de bulgăroaică și cele două românce, nimeni nu a râs. La masă cu noi mai erau două americance, o britanică și o mexicană. Ei nu au parastase și nimeni nu înțelege despre ce vorbești... Iar eu, în ignoranța mea, nici nu știam cât pe de alături sunt și că în culturile lor nu există nici parastasul, nici cuvântul care îl denotă. Conferința lui Tony Judt o relatez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
erau două americance, o britanică și o mexicană. Ei nu au parastase și nimeni nu înțelege despre ce vorbești... Iar eu, în ignoranța mea, nici nu știam cât pe de alături sunt și că în culturile lor nu există nici parastasul, nici cuvântul care îl denotă. Conferința lui Tony Judt o relatez separat, fiindcă este foarte interesantă și chiar îmi vine să scriu despre ea ceva mai public, și nu doar despre ea, ci despre frici și tendințe pe care intelectualii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
întâmplase desigur ceva, îmi spusei. Se apropie, îi sărutai mâna: - Ce s-a întâmplat, doamnă? încercai să zâmbesc. Își căuta, vizibil, cuvintele ca și cum atunci mă vedea prima dată. - E vorba de o pomenire pe care vreau s-o fac, un parastas, după atâția ani pentru toți trei. Am venit să vă rog să veniți și dumneavoastră... dacă aveți timp. - Bineînțeles! rostii cu o convingere tristă, apoi o rugai să primească, din parte-mi, câteva sute de lei, cu care țineam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
domnule judecător, sunteți domnul... (îmi rosti numele). Eu confirmai, după care ea continuă: Sunt nepoata doamnei Iulia Valșar. V-am cunoscut de mult, dar nu mă rețineți - n-aveți cum, era multă lume - în casa fostei doamne Perussi, al cărui parastas avea loc atunci și pe care mătușa mea o moștenise. Mătușa a murit acum zece zile și printre actele ei, în afară de testamentul de mână prin care mi-a lăsat casa pe care o moștenise la rândul ei, am găsit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]