880 matches
-
de viermăt uriaș. Sorii luminii strălucesc pretutindeni. Inscripții și firme luminoase de baruri, varieteuri, baluri la fiecare pas în centru. În două zile eri și azi a lucit în după amiaza asta soarele două ceasuri. Cam răcoare; trebuie să port pardesiu. La berărie, o bătrână tristă vine să-mi întindă o cutie de chibrituri, pe care o plătesc fără s-o iau. Cerșește mascat. Asară, la cafenea, a venit unul care a lăsat niște publicații în schimbul unei contribuții voluntare pentru binefacere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ori pe la vernisaje: o namilă, un turn umblător. Se saluta cu pictorii, pe care îi cunoaște prin nevastă-sa, șefa Fondului Plastic. Nu știu ce e la bază: ospătar, sportiv, economist? Figura (un oval înflorit) și ținuta vestimentară (mai ales cea în pardesiu), îl recomandă, fără altă vorbă, ca prosper. În comparație cu el, eu îi apar fiului meu (și nu numai lui) un intelectual ineficient, de o scrupulozitate inutilă, chiar păguboasă. Prin urmare, n-ar vrea să semene cu mine, care îi evoc eșecul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
zona "sosiri"! Pregătirea "garderobei" nu mi-a luat prea mult timp, întrucât la capitolul ăsta eram cam "descoperit", fiind fericitul proprietar doar a două costume, un sacou și un pantalon, 8 cămăși albe, câteva cravate, trei perechi de pantofi, un pardesiu și un palton. Beneficiasem ca june diplomat trimis la post de o "primă de echipare" de la minister, care s-a topit pe te miri ce și gândeam că-mi voi completa "ținuta" la nemți, cu lucruri mai ca lumea. Lipsindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
II” care, „Poartă pelerine lungi, rupte, destul de uzate. Pe față au măști cu Înfățișare de farisei. În mîini duc coșuri sparte”. Celor de la „Vălăretul” Ianei li se reproșase Înfățișarea aceluiași „jidan” care, pe lângă faptul generalizat pe județ că „...poartă un pardesiu vechi, rupt și murdar”, nu-i lipsește nici „...șiragul de ciori moarte din jurul gîtului, pe care vrea să le vîndă”. Pentru ca imaginea personajului să fi și mai hazlie, meșterii populari din comuna bârlădeană Îi mai atașaseră și „...un gheb”. Pus
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
îl făcea un personaj agreabil, dar mut pentru totdeauna. Capitolul 4 Ai nevoie de mâini Este o zi răcoroasă și cumpărătorul nostru e femeie. Ce ne spune acest lucru? Ne spune cel puțin că are o geantă și că poartă pardesiu, pe care îl va scoate probabil când va intra în magazin, ceea ce înseamnă că va trebui să ducă ceva în plus. Dumnezeu i-a dat două mâini. Dar ea va face cumpărăturile doar cu una. Dacă va alege ceva, mâna
[Corola-publishinghouse/Administrative/1868_a_3193]
-
război?... Președintele Consiliului spunea istorioare scandaloase, iar Argentoianu tăia scurt cuvîntul oricărui coleg care încerca să abordeze ordinea de zi sau să-și deschidă dosarul, impunîndu-și de foarte sus părerea. De abea în gălăgia din vestiar, cînd miniștrii își îmbrăcau pardesiele, se auzea cîte o voce strigînd: "Trebuia să vorbim despre Dunăre!", sau alta, dezolată, a Ministrului Lucrărilor Publice: "N-am reușit să spun un cuvînt despre asta!". Ceea ce nu-l împiedica pe niciunul din noi să citească în ziarele de
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
de care mai sofisticate n-am savurat în aceste două luni de iarnă - mai mult primăvară... În final, după ce m-a încărcat cu multe și felurite produse alimentare, mi-a cumpărat un frumos și comod raglan, deși la Bârlad aveam pardesiu de gabardin și un palton îmbrăcat poate de zece-douăzeci de ori. Acestea au rămas să-și facă stagiul în șifonier, în timp ce raglanul ales cu gust și multă dragoste îl port din octombrie până în aprilie în fiecare an. Aceeași tristețe la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
lunece o remarcă nostalgică față de cultura și literatura din epoca comunistă. La iritata mea replică cum că, în ciuda stării dificile a literaturii post-decembriste, ea nu putea fi totuși comparată cu „mizeria culturii trecute, comuniste”, „Croh” s-a strâns înfrigurat în pardesiul lui și s-a despărțit iute de mine!...Ă Iată exemple care se pot multiplica în varii domenii de activitate socială, de „confuzii de opinii sau chiar de credințe”. De fapt, problema trebuie pusă simplu și cu o anume directețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Fiecare femeie din zare mi se părea că-i Marta, dar când se apropia îmi dam seama că era altcineva. Într-un târziu- în vis- dorința mi-a fost împlinită. Marta venea dinspre casă, cu părul frumos aranjat, îmbrăcată în pardesiu. Venea pe trotuarul pe care mergeam și eu. Îmi tremura inima de emoție la gândul că voi avea ocazia s-o salut, dar cu vreo 30 de metri înainte de a ne întâlni, ea a trecut pe celălalt trotuar și n-
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
ținuse până atunci secret: "Veniți mai aproape să vedeți, veniți toți!" Cei trei bărbați trecură pragul cămăruței, precedați de Nel și Hector, care se împăcaseră. Șeful de gară se extazie: "Tu ești aici, cu Hector?" Bineînțeles! Uite-mi basca albă, pardesiul verde, rochița roz. Doar carourile mici n-am putut să le fac. Și pe acest domn care-și duce calul de frâu nu-l recunoști? "E Filip! strigă învățătorul. Bravo, Nel, ești o mare artistă!" Pe Filip l-ai făcut
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
pe locotenent spre realități mai apropiate. Hector! Întors din depărtări, o văzu pe Nel care alerga spre el, în urma câinelui. Se opri. Ajunsă în fața lui, îl privi cu capul dat pe spate, surâzătoare. Purta rochia roz cu pătrățele verzi pe sub pardesiul verde care îi rămăsese și mai scurt și își pierduse și ultimul nasture. "Vrei să faci o plimbare pe cal, Nel?" Fetița își mușcă buza de jos, pentru a masca un surâs încântat, și privirea îi deveni sclipitoare. O urcă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
cinci, după-amiază. "Totuși, de ce să-i plătesc polițe?! m-am întrebat, văzînd-o cum coboară din troleibuz, cu părul ei vaporos stîrnind fiori în jur, și-acum, ca și-n urmă cu zece ani, în timp ce vîntul serii, obraznic, îi necăjea poalele pardesiului. Oare nu tocmai comportarea ei a răscolit corzile sufletului meu, făcîndu-le să-și găsească tonalitatea proprie?!" A fost o revedere ca între prieteni. Ascultă, Mihai, mi-a spus ea, pornind alături de mine, am vrut să te întîlnesc ca să-mi răscumpăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o opresc brusc: Nu, Mariana. Ați fost invitații mei... Și cu polița cum rămîne?... Am ridicat privirea spre ea: răutatea o făcuse la fel de frumoasă ca acum zece ani, iar jocul ochilor scînteietori m-a făcut să-mi amintesc de poalele pardesiului ei chinuite de vînt în zilele cînd fugeam de la cursuri și-o așteptam să iasă de la serviciu. I-am spus: Mi-nchipui că viața ți-a dat destule palme, dar constat că le-ai luat ca atare. Ca-n beție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a aplecat spre mine, prinzîndu-mă cu toată palma de umăr: Spune-mi: ce vrei să bei, ca să te îmbeți? Fac eu cinste. Cu cît devenea mai rea, cu atît i se aprindeau ochii mai tare și părea mai frumoasă. ...poalele pardesiului ei chinuite de vînt... Demonul interior s-a zvîrcolit în mine, dureros și însetat, că m-am și trezit ținînd mîna Marianei în mîna mea, strîngîndu-i-o atît de tare cît să înțeleagă că o doresc, dar nu atît cît să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de ieșire a femeilor văd ultimele salariate, prezentîndu-și din mers, în fața portăriței, geanta deschisă. Ultima e Teona: are un mers calm și o ținută dreaptă, cu capul lăsat pe spate, atît cît buclele părului ei castaniu să-i atingă gulerul pardesiului bej, dintr-o stofuliță fină, strîns de cordon pe talie; la gît poartă o eșarfă de mătase naturală, vopsită în cîteva nuanțe de verde crud, cumpărată de la Fondul plastic; pantofii, geanta și mănușile îi sînt maro amănunte care doar azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ideea că va trebui să bag bateriile de rezervă, știu că ceva e în neordine, dar nu mă pot aduna deloc. În mintea mea stăruie o pată bej, ca o ceașcă de cafea cu lapte vărsată pe văzduhul ăsta mohorît. Pardesiul acela bej și eșarfa de culoarea firelor de iarbă, pe care le-am rupt dimineață deasupra depozitelor, zdrobindu-le între degete... Parcă îmi vine să întind mîna, să ating eșarfa care-mi stăruie în ochi, apoi să desfac încet cordonul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
acela bej și eșarfa de culoarea firelor de iarbă, pe care le-am rupt dimineață deasupra depozitelor, zdrobindu-le între degete... Parcă îmi vine să întind mîna, să ating eșarfa care-mi stăruie în ochi, apoi să desfac încet cordonul pardesiului, eliberînd mijlocul. Mi-e dor să aud spunîndu-mi-se iar: "Nu!... Nu, Mihai, te rog!... Nu acum... Nu aici... Ar fi păcat să risipesc cîte puțin tot cît am adunat... Tot cît am adunat pentru tine. Vreau... vreau să-ți dăruiesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tinerețe, orgoliul ei s-a împletit cu mîndria unei fete frumoase. A avut foarte puțini prieteni vorbesc de prieteni în sensul școlăresc al cuvîntului -, puțini, aproape deloc. Nu mi-o închipui pe Brîndușa, studentă, plimbîndu-se cu un prieten al cărui pardesiu să fie uzat. Sau dacă, totuși, ar fi fost din adolescență prietenă cu un astfel de băiat, pînă la urmă băiatul ar fi pățit ca Dinu. Care Dinu? întreb eu. Dinu Zaharia. A fost prieten mulți ani, încă din liceu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și la ofițerul Stării Civile. Cu profesorul, evident. Cînd Dinu a aflat și a vrut să discute cu ea, s-o facă să înțeleagă anumite lucruri, știi ce i-a răspuns? "M-am săturat să văd mereu lîngă mine un pardesiu ieftin și vechi!" Hm! surîd eu, vrînd să spun că mi-e clar de ce se îmbracă Dinu acum atît de elegant, dar mă opresc. Brîndușa, începe Vlad imediat după ultima comandă a ciclului următor, a suferit mult. E un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
prăfuit din toată acțiunea. Involuntar, Brîndușa izbucnește într-un rîs domol: Mda... Văd că ai întotdeauna replică. Păcat că n-ai și... prietene sincere! Ți-o spun pentru că ești prietenul lui Vlad. Adică? întreb eu. Brîndușa bagă mîna în buzunarul pardesiului și scoate o hîrtie împăturită, pe care mi-o întinde, ținînd-o între degetele arătător și mijlociu: Poftim declarația Tamarei. A scris în ea tot ce-am vrut eu. V-ați fi așteptat să n-o facă? Eu n-aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe brațele puse unul peste altul și închid ochii. Un somn greu, obositor pune stăpînire pe mine. Ce faci, Mihai, dormi? întreabă o voce de bărbat. Mă întorc: jos, în ușă, stă Dinu Zaharia. E îmbrăcat ca de plecare acasă: pardesiu elegant, bleumarin; fular de mătase gri; cămașă albă și cravată cu dungi roșii și albe; mănuși de primăvară; geantă diplomat japoneză din poliester negru armat cu fibră de sticlă, încadrată în două șine din aluminiu eloxat, care scînteiază argintiu. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Cu ce vă servim? Aș vrea ceva.... vreun calmant... pentru dureri de stomac, aud lîngă mine o voce de femeie care mi se pare cunoscută, în ciuda faptului că e precipitată. Întorc privirea: e Brîndușa; puțin răvășită, pieptănată în fugă, cu pardesiul strîns la piept și cu o eșarfă adunată la gît, să nu se observe că s-a îmbrăcat în grabă. Dureri de burtă, precizez eu. Nu? o întreb pe Brîndușa. Da, confirmă ea. O sticluță de anticolerin, vă rog! spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
apoi fac un pas în lateral, vrînd să pornesc spre alimentara. Mulțumesc! îmi spuse Brîndușa. I s-a făcut dintr-o dată rău, l-a apucat o criză, strînge ea din umeri ca o scuză că e îmbrăcată în fugă, cu pardesiul direct peste capot, pe care l-am zărit cînd și-a aranjat mai bine eșarfa la gît. "Asta să fie oare Brîndușa care m-a umilit dimineață?! mă străbate un gînd. Brîndușa care strînge declarații..." Aș fi preferat să aibă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să vă strîngă de gît, îi spun calm. Vorbele mele o lovesc pe Brîndușa ca o palmă dată pe neașteptate. Face o grimasă de durere, lăsîndu-și brațele să-i atîrne molatece pe lîngă corp, privindu-mă lung, cu dispreț. Părțile pardesiului se desfac și i se vede capotul. Îl iubiți mult, doamnă, dacă ați fugit la farmacie cu capotul pe dumneavoastră, îi spun, arătînd cu privirea spre pardesiul desfăcut. Brîndușa își adună iar pardesiul la piept, oftînd, învăluindu-mă într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-i atîrne molatece pe lîngă corp, privindu-mă lung, cu dispreț. Părțile pardesiului se desfac și i se vede capotul. Îl iubiți mult, doamnă, dacă ați fugit la farmacie cu capotul pe dumneavoastră, îi spun, arătînd cu privirea spre pardesiul desfăcut. Brîndușa își adună iar pardesiul la piept, oftînd, învăluindu-mă într-o privire tristă. De undeva, dinspre blocurile din spatele complexului alimentar, rupe tăcerea un țipăt de femeie speriată, apoi se aud alte cîteva voci. De pe trotuarul celălalt, doi bărbați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]