933 matches
-
să înceapă a mi se pune soarele drept inimă, după cum se zice, căci era trecut de amiază.” (I. Creangă) Forma a doua de mai mult ca perfect analitic caracterizează numai verbele intranzitive. Auxiliarul nu diferă în flexiune de verbul liber. Participiul este variabil în funcție de genul și numărul subiectului. „El era deja plecat.” / „Ea era deja plecată.” „Ei erau deja plecați.” / Ele erau deja plecate.” Viitorultc "Viitorul" Situează acțiunea verbală într-un moment posterior momentului desfășurării procesului de comunicare. Cunoaște două ipostaze
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrâni și singur, vei fi murit de mult!” (M. Eminescu) Structura morfologică Viitorul II este un timp compus. Prezintă o structură analitică, alcătuită din viitorul auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului care se conjugă: voi fi cântat, mers etc. Își schimbă forma, în funcție de număr și persoană, doar auxiliarul viitorului I al verbului a fi, verbul a voi (vrea): Eu voi fi cântat, coborât, părut, vândut, prins etc. Tu vei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi disociată, la nivelul auxiliarului, de aceleași adverbe regim: cam, mai, prea, tot: „Când vei ajunge tu la Florența, eu voi mai fi străbătut deja câteva orașe...” Adverbul și poate disloca (e drept, rar) sintagma, între auxiliar și tema de participiu: „Când vei veni tu, nu numai că o voi avea de-acum în bibliotecă, dar o voi fi și citit...” În și mai rare cazuri, sintagma poate fi dislocată concomitent în amândouă punctele de joncțiune, de adverbul mai și, respectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
respectiv, de adverbul și: „Mi-era teamă să nu aflu că o va mai fi și bătut.” Structura sintagmei viitorului anterior este aceeași pentru toate verbele limbii române, indiferent de tipul de flexiune. Rămân doar deosebirile din structura temei de participiu. Observații: În limba vorbită au circulație variante fonetice ale auxiliarului a voi pentru viitorul I al verbului auxiliar a fi; de aici, din limba vorbită, au trecut în limbajul literaturii culte: „Când prin crengi s-a fi ivit / Luna-n
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acțiunea verbului într-un moment anterior desfășurării unei alte acțiuni: „Trebuia să-mi fi spus înainte de venirea lui.” Structura morfologică Perfectul conjunctiv este un timp compus. Sintagma sa este constituită din prezentul conjunctiv al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului de conjugat: să fi cântat, coborât, mers etc. Se opune prezentului conjunctiv prin prezența morfemului fi, pe de o parte, prin structura tematică a verbului, pe de alta: la prezent, verbul prezintă tema de prezent, la perfect, tema
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului de conjugat: să fi cântat, coborât, mers etc. Se opune prezentului conjunctiv prin prezența morfemului fi, pe de o parte, prin structura tematică a verbului, pe de alta: la prezent, verbul prezintă tema de prezent, la perfect, tema de participiu: să cânt/să fi cântat. Sintagma este invariabilă, în funcție de număr și persoană, atât la nivelul temei de participiu, prin esență invariabilă, cât și la nivelul auxiliarului, care, spre deosebire de verbul liber a fi, rămâne invariabil: Eu să fi cântat, lucrat, coborât
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de o parte, prin structura tematică a verbului, pe de alta: la prezent, verbul prezintă tema de prezent, la perfect, tema de participiu: să cânt/să fi cântat. Sintagma este invariabilă, în funcție de număr și persoană, atât la nivelul temei de participiu, prin esență invariabilă, cât și la nivelul auxiliarului, care, spre deosebire de verbul liber a fi, rămâne invariabil: Eu să fi cântat, lucrat, coborât, dormit, părut, vândut Tu să fi cântat etc. El, ea să fi cântat etc. Noi să fi cântat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. Voi să fi cântat etc. Ei, ele să fi cântat etc. Structura perfectului conjunctiv nu determină în sine deosebiri și nu este diferită în funcție de tipul de flexiune al verbelor; deosebirile se manifestă doar în realizarea concretă a temei de participiu. Sintagma este disociabilă, în general, între morfemul modal și cel temporal, de adverbe-regim: „Aș fi vrut să mai fi cântat o dată...”, de adverbul de negație nu: „Să nu fi rămas, dacă nu-ți plăcea...” sau de pronume, personale și reflexive
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rămas, dacă nu-ți plăcea...” sau de pronume, personale și reflexive, forme scurte: „Nu trebuia să i-o fi dat...” „Trebuia să se fi gândit mai bine atunci...” Adverbul modal și disociază sintagma, de obicei, între auxiliarul temporal și tema participiului: „Să fi și strigat dacă voia...” Când, în structura sintagmei, intervin mai multe elemente de disociere, adverbul de negație ocupă primul lor, adverbul modal, ultimul: „Trebuia să nu-l fi crezut.”; „Să-l mai fi strigat o dată..” 3. MODUL POTENȚIAL-OPTATIVtc
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aș fi rugat să-mi dai drumul, coane.” (D. Zamfirescu) Structura morfologică Este un mod construit analitic. Semnul caracteristic este auxiliarul-morfem aș, ar etc., care precede, în sintagma potențial-optativului, forma verbului de conjugat: tema de infinitiv, la prezent; tema de participiu, la perfect. Prin forma de prezent, potențial-optativul intră în opoziție directă cu indicativul viitor, opoziție marcată la nivelul auxiliarului: a vrea, pentru potențial-optativ; a voi (a vrea), pentru indicativul viitor: (eu) aș cânta etc./voi cânta etc. Prin forma de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
comunicare, se instituie un raport de simultaneitate: „- M-ați chemat? ..................... - Da... aș fi vrut să mai vorbim câte ceva... ” (D. Zamfirescu) Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, din verbul auxiliar a fi, conjugat la potențial-optativ prezent, și tema de participiu a verbului liber: aș fi cântat, ai fi cântat etc. Sintagma este variabilă, în funcție de persoană și de număr, numai prin auxiliarul de mod: Eu aș fi cântat, lucrat, coborât, dormit, părut, vândut Tu ai fi cântat etc. El, ea ar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. Ei, ele ar fi cântat etc. Structura perfectului potențial-optativ este aceeași pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune din care fac parte. Se manifestă doar deosebiri interne, care aparțin, nu perfectului ca timp al potențial-optativului, ci temei de participiu a verbelor. Sintagma perfectului este dislocabilă, între auxiliarul de timp și cel de mod, de către adverbe regim (cam, prea, mai): „Ar cam fi mers și el...”, „Ar mai fi vrut să te vadă o dată”. Între auxiliarul temporal și tema de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a verbelor. Sintagma perfectului este dislocabilă, între auxiliarul de timp și cel de mod, de către adverbe regim (cam, prea, mai): „Ar cam fi mers și el...”, „Ar mai fi vrut să te vadă o dată”. Între auxiliarul temporal și tema de participiu, sintagma este disociabilă prin adverbul și: „Zice lumea că l-ar fi și bătut...”. Disocierea prin adverbul modal tot se poate produce în oricare din cele două puncte de joncțiune: „Ar fi tot cântat”, „Ar tot fi cântat...” 4. MODUL
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Se opune direct indicativului (viitorul anterior), potențialului și conjunctivului (perfect), forme cu care are în comun auxiliarul modal (temporal-modal), prin tema verbului liber: la prezumtiv, verbul se prezintă sub forma temei de gerunziu, la celelalte moduri, sub forma temei de participiu: (el) va fi cântând/va fi cântat; să fi cântând/să fi cântat; ar fi cântând/ar fi cântat. La perfect, formele sunt omonime. Opoziția se stabilește, înlăturând omonimia, la nivel fonetic și sintactic. Formele prezumtivului prezintă o intonație specifică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și această pajură care-l priveghează.” (M. Sadoveanu) Structura morfologică Este un mod verbal cu o structură analitică. Morfemul caracteristic este verbul auxiliar a fi. Verbul liber se prezintă sub forma temei de gerunziu, la prezent, sub forma temei de participiu, la perfect. Auxiliarul precede tema verbală. Cunoaște trei variante sinonime, în funcție de situația flexionară a auxiliarului: 1. a fi, la conjunctiv prezent + tema verbului: să fi cântând, cântat etc. 2. a fi, la indicativ viitor + tema verbului: voi fi cântând, cântat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este la mai mult ca perfect: „Într-o vreme se spusese chiar că ar fi hoț, că ar fi furat nu se știe ce de la cineva...” (M. Preda) Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, pe baza temei de participiu, precedată de auxiliarul a fi, conjugat la una din cele trei forme: viitor indicativ: voi fi cântat etc., conjunctiv prezent: să fi cântat etc., potențial-optativ prezent: aș fi cântat etc. Auxiliarul prezentând aceleași forme ca în sintagmele de prezent ale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezent ale prezumtivului, opoziția dintre prezent și perfect se realizează la nivelul temelor verbale, situație unică în flexiunea verbului românesc: voi fi cântat/voi fi cântând; să fi cântat/să fi cântând; aș fi cântat/aș fi cântând. Tema de participiu este invariabilă. Auxiliarul de mod variază în funcție de număr și persoană ca și în structura formelor de prezent: 1. Eu voi fi cântat, lucrat, coborât, părut, vândut, prins Tu vei fi cântat etc. El, ea va fi cântat etc. Noi vom
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai fi plecat Mihai?”, „De ce să-l tot fi bătut la cap...?”, „Să-l mai fi și primit în casă, nu?” etc. Structura perfectului prezumtiv este aceeași pentru toate verbele limbii române. Rămân doar diferențe interne, de la nivelul temei de participiu. 5. MODUL IMPERATIVtc "5. MODUL IMPERATIV" Se cuprinde între modurile certitudinii, alături de indicativ; exprimă certitudinea vorbitorului - relativă - că acțiunea verbală se va săvârși. Se apropie, prin caracterul relativ al certitudinii, de viitorul indicativului. Spre deosebire de prezentul indicativ, timp-mod al realității, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și pe rădăcină, la verbele din tipurile flexionare IV și V: nu trèce!, nu plșnge! etc. FORME ABSOLUTE ALE VERBULUITC "FORME ABSOLUTE ALE VERBULUI" Integrate categoriei Modului în edițiile anterioare ale Gramaticii Academiei și în gramaticile de autor, infinitivul, gerunziul, participiul și supinul sunt interpretate în ultima ediție a Gramaticii limbii române , elaborată de Academie într-un subcapitol distinct, intitulat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543) Neutre din punctul de vedere al atitudinii subiectului vorbitor față de acțiunea (starea etc.) exprimată
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interpretate în ultima ediție a Gramaticii limbii române , elaborată de Academie într-un subcapitol distinct, intitulat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543) Neutre din punctul de vedere al atitudinii subiectului vorbitor față de acțiunea (starea etc.) exprimată verbal, infinitivul, gerunziul, participiul și supinul reprezintă, în dinamica funcționării limbii ca sistem de sisteme, un spațiu special al raportului dintre sistemul lexical și sistemul gramatical. Opoziția adjectiv vs adverb, de exemplu, se desfășoară în perspectiva categoriilor gramaticale de nivel (grad) I în care
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexico-gramaticale (părți de vorbire), prin dezvoltarea unei „polisemii” specifice, și la al doilea nivel, al opozițiiilor categoriale (morfologice sau morfo-sintactice), prin neutralizarea lor (relativă sau absolută). La primul nivel, „polisemia” lexico-gramaticală a formelor absolute este reprezentată de complementaritatea verb-nume (infinitiv, participiu, supin) sau nume-verb-adverb (gerunziu). La cel de-al doilea nivel, neutralizarea opozițiilor categoriale se manifestă ca potențialitate absolută (infinitivul) sau ca absolutizare a semanticii unui termen al opoziției (gerunziu, participiu, supin). INFINITIVULTC "INFINITIVUL" Principala funcție lingvistică a infinitivului este funcția
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexico-gramaticală a formelor absolute este reprezentată de complementaritatea verb-nume (infinitiv, participiu, supin) sau nume-verb-adverb (gerunziu). La cel de-al doilea nivel, neutralizarea opozițiilor categoriale se manifestă ca potențialitate absolută (infinitivul) sau ca absolutizare a semanticii unui termen al opoziției (gerunziu, participiu, supin). INFINITIVULTC "INFINITIVUL" Principala funcție lingvistică a infinitivului este funcția denominativă. Infinitivul denumește acțiunea (starea etc.) verbului în interiorul sistemului lexical al limbii, așa cum forma absolută a substantivului, acauzală, denumește „obiectual” substanțe - „obiecte” interpretate lingvistic: a călători - corabie Infinitivul poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
precedat de prepoziții temporale: Înainte de a fi ajuns acasă i s-a întâmplat un lucru ciudat. Definitoriu rămâne, în toate cazurile, sensul perfectiv. Structura morfologică Sintagma infinitivului perfect este constituită din infinitivul prezent al auxiliarului a fi și tema de participiu a verbului liber: a fi cântat, a fi lucrat, a fi coborât, a fi dormit, a fi părut, a fi făcut, a fi mers etc. Sintagma are aceeași structură pentru toate verbele limbii române. În interiorul ei, însă, se manifestă deosebiri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a fi cântat, a fi lucrat, a fi coborât, a fi dormit, a fi părut, a fi făcut, a fi mers etc. Sintagma are aceeași structură pentru toate verbele limbii române. În interiorul ei, însă, se manifestă deosebiri ale temei de participiu. Sintagma infinitivului perfect poate fi disociată, între prepoziția-morfem a și auxiliarul de timp fi, de aceleași elemente ca și sintagma infinitivului prezent: • adverbe-regim: Teama de a nu mai fi făcut iar vreo gafă îl neliniștea și pe el. • adverbul de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în același timp, ordinea rămâne aceeași, ca în structura infinitivului prezent: adverb de negație, pronume, adverb modal: Uitasem parcă, pentru moment, și de durerea de a nu-l mai fi văzut încă o dată. Accentul: Accentul principal cade pe tema de participiu; verbele din tipurile I-IV prezintă accentul pe sufixul tematic: a fi cântàt, a fi lucràt, a fi coborât, a fi dormìt, a fi părùt; verbele din tipul V de flexiune au accentul principal pe rădăcină: a fi parcùrs, a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]