1,560 matches
-
pantofi lustruiți dînd tîrcoale blocului. Cu siguranță, din țara lui Telescu. Poate că mai e ceva aici pe care ar vrea să pună mîna... Vocea lui Susan se frînge. — Dar acum am armă. Dacă ăia vine aici, păzea, spune cu patos doamna Petrovici. Poate că o s-o folosesc Într-o bună zi Împotriva lui taică-tu. Ochii Îi scapără. Susan trece cu vederea această din urmă remarcă și Încearcă să minimalizeze amenințarea bărbaților În negru. — Ei, mami, poate că oamenii ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
eventuala demisie a ministrului de interne Dan Nica. În timpul nopții visul mă poartă spre anii fragedei copilării când, școlar fiind, mă aflam la o serbare de sfârșit de an școlar și când una din elevele excepționale ale școlii recita cu patos artistic următoarele versuri despre luptele de la Turtucaia: „Copiii mei, copiii mei/ Când treceți seara la culcare/ Și candelele-n tremurare/ Vă ning pe creștete văpaia/ Rugați-vă și pentru cei/ Care-au căzut la Turtucaia”. Aceste versuri abia mai târziu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
bibliograf la Biblioteca Județeană Dolj (1975- 1980), cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova (din 1980), cadru didactic la Universitatea din Craiova. Debutează în 1966 la „Ramuri”. Debutul editorial se produce în 1975, cu lucrarea Camil Petrescu sau Patosul lucidității. Pe lângă publicistica din paginile cotidianului județean „Înainte”, a mai colaborat la „România literară”, „Luceafărul”, „Familia”, „Tomis”, Convorbiri literare”, „Cronica”, „Flacăra”, „Scrisul românesc”, „Lamura”, la care este și director din 2002. A îngrijit ediții din Fănuș Neagu, Al. Macedonski, Titu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287259_a_288588]
-
Petrescu, Mircea Eliade, V. Voiculescu până la Ștefan Bănulescu sau Laurențiu Fulga. Latura „realistă” a prozei eminesciene, cu texte de „observație socială” precum La curtea cuconului Vasile Creangă, ar duce pe de altă parte la proza sămănătoristă. SCRIERI: Camil Petrescu sau Patosul lucidității, Craiova, 1975; Zaharia Stancu sau Interogația nesfârșită, Craiova, 1977; Poeți neoromantici, Craiova, 1985; Proza românească și vocația originalității, Craiova,1988; Hermeneutica literară românească, Craiova, 1994; Moștenirea prozei eminesciene, Craiova, 1996; Studii de literatură română modernă și contemporană, Craiova, 2002
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287259_a_288588]
-
e compusă din mai multe cărți, stilul, ca să zic așa în formare, din mai multe stiluri. O inconsecvență fără program estetic și fără finalitate dă întregului un aspect caleidoscopic diletant. Inteligența prozatorului, resimțită mai ales ca luciditate, cedează în fața unui patos juvenil inexplicabil. Deși elaborată, confecționată chiar sub raportul tehnicilor și limbajelor, cărticica lui Theodor Codreanu lasă o mai puternică impresie de naturalețe și spontaneitate în dialog decât celelalte debuturi. Prozatorul are simțul replicii, al monologului interior, în general al scenei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
1970, de către Ion Istrati, iar, în prefața la romanul următor, Varvarienii Editura Porto-Franco, Galați, 1998 -, intitulată De ce am eșuat ca prozator?, referitor la acest prim roman al său, Theodor Codreanu afirmă că este "o carte juvenilă, scrisă nu fără un patos al lucidității, de pe vremea studenției, scoasă din sertar silit de împrejurări". Debutul balzacian al romanului, amintind, în același timp, de scrierile marilor prozatori interbelici, Rebreanu, Călinescu sau Camil Petrescu, mai ales, ca și caracterul anticalofil al scrisului, pe care îl
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un studiu esențial, mai ales după ce Călinescu a fost îndepărtat de la catedră. Rememorez toate aceste lucruri din pricina amintirilor stârnite în mine de lectura cărții recente a lui Theodor Codreanu, distinsul eminescolog, intitulată Dubla sacrificare a lui Eminescu, carte plină de patos, de polemică amar îndurerată, dar și de erudiție istoricși critic literară, profund convingătoare. Mărturisesc că până la această lectură (deși mă ocup de opera poetului în viziune comparatistă de peste 30 de ani) am acceptat și eu varianta călinesciană despre anii 1883-89
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
anume performanță într-un domeniu, ceea ce în cazul lui s-a și întâmplat... Cu Modelul ontologic eminescian și cu Dubla sacrificare a lui Eminescu, Theodor Codreanu s-a impus ca un eminescolog de substanță, uneori polemic, oricum, instituind un anume patos în domeniul abordat. Având în mână ultima carte a acestuia, Controverse eminesciene, imaginea autorului în ipostaza de critic se întregește. De fapt, volumul e un fel de reconstituire a traseului gesturilor autorului în materie de Eminescu, de la încercarea de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acestei doctrine. "Scormonitor" de documente, Th. Codreanu se simte cel mai bine când trebuie să ia apărarea poetului. Tot acum se dezvăluie și mijloacele scrierii sale, în care argumentul serios, rigoarea aproape clasică se amestecă într-o maniera indicibila cu patosul... O bună parte din articolele volumului se concentrează în jurul unor apariții eminesciene. Preferații domniei sale în ale eminescologiei sunt: Edgar Papu, George Munteanu, D. Vatamaniuc. La Edgar Papu identifică prima "încercare de cercetare structuralistă, a poeziei eminesciene", în cazul lui George
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o dată în enunțuri apodictice, cvasiaforistice. Judecățile nu îngăduie replici ori nuanțări, fiind articulate de așa manieră încât să descurajeze controversa. Theodor Codreanu și-a construit un stil hermeneutic ușor de recunoscut ca atare, numai al său, definit prin angajament moral (patos reținut, tensiune a ideilor) și intelectual (informație pe cât posibil exhaustivă, siguranța judecăților de valoare, veștejirea clișeelor culturale). Spiritului combativ îi corespunde, cumulativ, o viziune totalizantă, discursul nefiind lipsit de inflexiuni justițiare. Drama lui Grigore Vieru, aceea a înstrăinării, a rătăcirii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
surprins într-o adevărată trilogie, pe lângă cel amintit mai înainte figurând Culorile sângelui și Umbrele nopții, publicate nu neapărat în ordinea istorică, dar refăcând post-factum percepția cronologică a lumii. Dar romanul său suprem, care adună toată abnegația documentară, obiectivitatea narativă, patosul idealității rămâne Sacrificiul (1988), epopeea Marii Uniri, cum a fost numit, roman care pune în valoare momentul de boltă al istoriei românești. Aici maturitatea deplină a autorului a dat o operă rotundă pe care trebuie să o așezăm între zidurile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
determinare. Multe lucruri sunt de admirat la această carte: construcția atentă și echilibrată, în așa fel încât fiecare capitol se sprijină pe precedentul și-l pregătește pe următorul, stăpânirea autoritară a unei informații impresionante, anvergura demonstrației, argumentația atentă și nuanțată, patosul ideii atent cumpănite, scriitura densă, dar nu în ultimul rând un patriotism sincer ce-l determină să-și asume un asemenea demers eseistic de natură să ofere soluții unei umanități aflate într-o criză spirituală și morală fără precedent. Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
arheitatea, dar și-o nimicesc cu cealaltă. (...) Format în mediu românesc, H.-R. Patapievici are, simultan, tendințe centrifuge care-l îndeamnă cu o mână să-și apere bruma de românitate, iar cu cealaltă s-o neantizeze". Rămâne să domine, totuși, patosul distructiv, furia demolării, ura clocotitoare. România este un "infinit lupanar de lumpeni" cu o etnogeneză de rușine (urina daco-romano-slavă). Aici, "oriunde te uiți vezi fețe patibulare, cu ochi mohorâți, maxilare încrâncenate, fețe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare, o vorbire agramată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ale cunoașterii / iubirii barbiene, carnală, intelectuală și celestă merge până la "dezvelirea" misterioasei "mirese", El Gahel, numele, prin anagramare, al iubitei Helga, conectându-se și în scandinavicul nume al Zeiței Infernului / Morții: "(H)Elga Hel" p. 369), ci și "luciditatea" unui patos relansându-se de fiecare dată în apolinic, sau înaltul spirit deontologic-literar, capacitatea de excepțional polemist (antimanolescian) etc. Th. Codreanu, prin foarte importanta sa lucrare, Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă (2011), "sparge" și "propulsează" orizontul acestui anotimp al cercetării / cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
istorice și letopisețe românești. Prefața la Loghică aduce, de altfel, o caracterizare a poporului român, blând și înțelept prin experiența dobândită în timp din „cartea” vieții. Stilul prefețelor este sentențios și colorat, modelând trecerea de la retorismul teologal-bizantin la suplețea și patosul național al epocii moderne. Traducând din limba greacă Loghica lui Ioan Damaschinul, G. își aduce contribuția la crearea terminologiei filosofice în limba română. Tot din limba greacă traduce în 1793 Cămara dreptei credințe a lui Teofil, episcopul Campaniei, scriere tipărită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287354_a_288683]
-
loc. Învățătura nu-i decât un alt nume dat vanității. Este efortul ființelor umane de a-și pierde calitățile omenești. (rând liberă Aș putea jura și în fața lui Goethe că sunt un scriitor foarte talentat. Conținut fără cusur, umor sănătos, patos cât să stoarcă lacrimi cititorului. Un roman distins, perfect în felul lui, care să fie citit cu voce tare, cu respectul cuvenit. Aș putea scrie un astfel de roman dacă n-aș fi un timid. Însă o astfel de conștiință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
aș face un dans, să mor în balans, Să fiu un priveghi cât o vară, Cu tine în trup, dorind să mă rup De toată simțirea amară. M-aș face tupeu, să simt că sunt eu, Certându-mă veșnic, cu patos, Mirat că exist, suprins că subzist, Sisif pus la poale de Athos. M-aș face motiv, în definitiv Eu vin ca reper prin dezastre, M-aș face și punct, rămân contrapunct Prin toate durerile noastre. M-aș face că mor
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
găsise nașul și să arunce naibii blestematul de șperaclu. De', când te smucește ața... Te omor cu mâna mea, cățea, boarfă fără căpătâi! Eu mă spetesc, ca un bezmetic, pentru tine, și tu..., tu... Insecto! Zdreanțo! Fufo! ocăra Vierme cu patos, pe când ușa se trântea din balamale, pe urmele zburdalnicului cuplu, Coco și Năică, care se hârjoneau și behăiau excitați, căprește, fugărindu-se la pas și chirăindu-se pe scări, în sus, grăbiți să nu se scape. Cărați-vă, cărați-vă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
unt pe pâine.) Sheba era prea isteață ca să nu vadă toate aceste scăderi ale lui. Dar din punctul ei de vedere, meschinăria și vanitatea lui Richard erau părți componente necesare ale inteligenței lui - defecte ale caracterului său care îi dădeau patos și-l făceau „uman“. Crescuse cu un tată ca Donald Taylor. Regulile de a fi femeia în casă pentru un bărbat măreț, pompos, erau mai mult sau mai puțin instinctive la ea. Părea că într-adevăr o doare când purtarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
dirijor agitîndu-se În fosă, unde orchestra Își face de cap, pur și simplu Înțepenești În admirație cînd cortina se ridică, decoruri, costume, lumini, muzică, timp de aproape două ore ești vrăjit, iar la final sopranei Îi tresare bustul plin de patos și pune capul pe o piatră de carton și moare sfîșiată de durere, cu toate piesele expuse. Și tu privești de sus de la balcon șirurile de capete din sală și te Întrebi cam ce o fi În ele... ai vrea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fusese, fața nu i se mai văzu, vocea mătușii dispăru cu bucătăria, cu plăcintele ei, parcă nici nu se ivise. Doamna Pavel (era duminică pe la orele 9) se auzea cântând în curte, probabil mătura asfaltul, ca în ajun, cânta cu patos, melodia se încâlcea, n-are a face, totul erau cuvintele dar nu se prea înțelegeau, în timp ce domnul Pavel, aflat la baie, se bărbierea, îngândurat de vremurile ce vin. - Ce vremuri să mai vină, domnule Pavel? N-ajung astea care sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Bine-ați venit!” și, odată cu aceasta se amestecară vorbe ce măriră pauza, după care domnul Pavel își reluă elanul. Nu spusese nimic nou, toate apucaseră la timpul lor defilările armatei, serbările școlare, fastul acelei zile, dar el punea un anume patos în rememorările rostite, încât dădea impresia că vorbea despre lucruri ce se întâmplaseră cu sute de ani în urmă, numai de el știute, străvechi ca basmele ce nu-și găseau așezare în timp. - În Capitală, regele însuși, continuă el, primea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
posesia asupra pământului fusese condiția de a se bucura de libertatea personală, pierderea primei aducând după sine și pierderea celei de-a doua. Ambele noțiuni s-au identificat în sentimentele lor și aceasta explică de ce ei au ridicat cu atâta patos dorința de a poseda o fâșie proprie de pământ 10. Pământ fără libertate, sau libertate fără pământ - comenta el - este o semilibertate 11. Toate condițiile pe care se sprijinise vechea structură fuseseră înlăturate de război, inclusiv dezmembrarea imperiilor, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
oraș, strigând „Jos Maniu!“, dar niciodată „Jos Horthy!“115. În Vechiul regat, în propaganda desfășurată împotriva liderului național-țărănist au fost antrenați cu precădere locuitorii de origine evreiască. La Fălticeni, același Markham a asistat la demonstrațiile evreilor care scandau cu mult patos: „Trăiască Stalin“ și „Jos Maniu“116. Pe de altă parte, comuniștii au încurajat și au întreținut tendințele centrifuge care s-au manifestat după 23 august 1944 în rândurile partidelor democrate. În ședința consiliului Frontului Național Democrat din 24 ianuarie 1945
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a afirma că un autor ale cărui deziderate sunt luciditatea, intuiția, nota de autentic și conștiința, nu are a da seama în fața tenebrelor inconștientului. Din multe puncte de vedere, afirmația ne apare îndoielnică. Un studiu recent consacră caracterul relativ al patosului lucidității, care rămâne valabil numai intre limitele operelor de factură teoretică. Acesta diseminează doar provizoriu în ficțiune, întrucât moralitatea de necontestat a personajelor narator îl susține, dar îl și estompează. Din acest motiv, un Ștefan Gheorghidiu ne apare ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]