1,318 matches
-
prin bucătărie. Lucrătorii cu tricouri care le trădau apartenența la o castă inferioară, aflați printre chiuvete și cuptoare, se uitau țintă la mine. Au înțeles imediat pericolul în care mă aflam. Am călcat pe gunoiul din alee. Petele adânci din pavaj nu vor mai ieși niciodată, nici într-un milion de ani. Ne-am întors unul spre celălalt și ne-am privit pentru ultima dată. — Okay, spuse Felix. — Mulțumesc, făcui eu, ducându-mi o mână la buzunar. Două hârtii - șase parai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
acasă de pe mări, acasă vine și vânătorul de pe deal. Vultur-în-Zbor se întorcea acasă, într-un oraș în care nu locuise niciodată. Se simțea acasă în ceața blândă de pe câmpii. Se simțea acasă în noaptea parfumată. Se simțea acasă în pietrele pavajului. Dar, mai presus de toate, acasă însemnau ferestrele, ferestrele închise, acești ochi închiși ai unei vieți în adăpost, strălucind de mulțumire. Vultur-în-Zbor s-a oprit un moment. Virgil l-a privit curios și apoi, pe nesimțite, i-a întors gestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
el. Dă o mână de ajutor, dacă ești amabil. îl ridicară de o parte și de alta pe Virgil Jones și-l târâră către ușă. Vultur-în-Zbor îi urmări cu privirea. Unu. Doi. Trei. Și, cu o bufnitură, Virgil ajunse pe pavaj. Elfrida Gribb, alarmată, s-a repezit la el și i-a așezat capul în poala ei. Dar atunci când și-a recăpătat cunoștința, Virgil s-a ridicat nesigur, și-a pus pălăria la loc pe cap și, fără să-i mulțumească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Nu mă-nțelege greșit, i-a zis el. Nu mi-s plin de prejudecăți. Dar dacă mâine mai sunteți aici, o să vin după voi. Cu mâna liberă i-a trăsnit indianului un pumn teribil în ceafă. Vultur-în-Zbor a vomitat pe pavaj. Peckenpaw l-a aruncat în mizeria aceea și a plecat. Vultur-în-Zbor s-a târât până la măgar și s-a îndreptat către casă. — Trebuie să plecăm de aici, i-a spus el Elfridei. — De ce? a întrebat ea. Acum e casa mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o secundă, am avut senzația că e gata să zică ceva; apoi mormăi: — Ar trebui să te duci. Se îndepărtă și își făcu de lucru la consolă. Nu mai puteam spune nimic. Era pentru prima dată când purtam tocuri pe pavajul de marmură din atrium; făceau un zgomot ridicol, semnalându-mi trecerea ca un cod Morse. Trăgând aer în piept, am deschis cu forță una dintre ușile masive de mahon. Sunetul de pahare ciocnite, murmurul conversațiilor și ocazionalele râsete masculine s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nu avea la ea nici mapa, nici cărțile, și am presupus că nu avusese ore În după-amiaza aceea. Poate că venise doar ca să se Întîlnească cu mine. Am Înghițit În sec și am pătruns În claustru. Zgomotul pașilor mei pe pavaj mă trădă și Bea Își ridică privirea, zîmbind surprinsă, ca și cînd prezența mea acolo ar fi fost Întîmplătoare. Am crezut că n-ai să vii, zise Bea. — Așa credeam și eu, am replicat. Rămase așezată, foarte țanțoșă, cu genunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu tocuri înalte coborâră din mașină, îndreptându-se spre ușă. Un grecotei solid, într-o haină mult prea strâmtă și pantaloni mult prea scurți, venea în urma lor. Femeia mai înaltă își prinse unul din tocurile ascuțite într-o gaură din pavaj și căzu într-un genunchi. Buzz o recunoscu pe Audrey Anders, cu părul prins într-o plasă și de două ori mai frumoasă decât în fotografia cu ea. Cealaltă femeie - „Juicy Lucy” din fotografiile publicitare - o ajută să se ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Narco. De-acord? Sifakis încercă să-și înalțe degetul mijlociu de la mână, care-i era zdrobit. Buzz își mângâie bastonul și le zări pe Audrey Anders și Lucy Whitehall în cadrul ușii deschise, cu gurile căscate. Grecul își ridică scăfârlia de pe pavaj, cârâind: — Î-îmi ce’ scuze. Buzz și-i imagină pe Lucy și pe partenerul ei canin, pe Sol Gelfman punând capăt carierei fetei cu niște pelicule de mâna a enșpea, pe sărmana fată târându-se înapoi la grec pentru o partidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
în torpedou, găsi actele de înregistrare a mașinii pe același nume și un teanc de amenzi de circulație neplătite, în plicurile lor oficiale. Danny puse carnetul, țigările, banii și actele mașinii într-un plic, dându-i drumul să cadă pe pavaj, apoi își trase pistolul de sub bărbia tânărului și îi întoarse capul spre el. De aproape văzu fața ciocolatie a unui golănaș cu ochii aproape în lacrimi și cu buzele tremurânde. Mărul lui Adam îi sălta în sus și-n jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
semnul crucii în versiunea pachuco, mângâindu-și cu mâna dreaptă testiculele. Tricou Murdar se cruci în stil tradițional. Buzz aruncă bastonul în aer, îl izbi cu interiorul cotului, îl prinse, îl aruncă în spate, îl lăsă să se lovească de pavaj, apoi îl aduse în poziția de repaus, ca la paradă, printr-o rotire a curelei de la mâner. Mexicanii rămaseră cu gurile căscate. Buzz îi abordă imediat, înainte s-apuce măcar să le închidă: — Mondo Lopez, Juan Duarte și Sammy Benavides. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
îi urăște pe cei din 1st Flats ca un câine. Ca un câine turbat. Buzz se întrebă dacă lui Audrey Anders i-ar fi plăcut chestia cu bastonul. — Deci indivizii ăia au tulit-o cu 1st Flats? Javier scuipă pe pavaj - o flegmă elocventă. — Ăia-s trădători, omule. Cred că prin ’43 sau ’44 White Fence și 1st Flats au făcut un consiliu, ca să cadă la pace. Lopez și Duarte trebuiau să facă parte din el, dar în loc să lupte lângă noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Stăpânul examina cu grijă dar repede picioarele cailor. Mini admiră și ea picioarele fine ale roibilor, încheieturile delicate care nu se flinseseră, când comanda bruscă îi oprise, și forța aceea imensă în acele fusuri fragile, care cutremurase atât de zgomotos pavajul inert. Vinele se întindeau încă dureros parcă subt pielea mătăsoasă cu păr bronzat. Hallipa urcase scara cu capul întors spre dog-cart-ul pe care, stângaci și încet, băiatul cerca să-1 urnească. Mini făcu observația detectivă că acel băietan nu atârna altădată
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
sudoare stătută și apă de trandafiri se amestecă, biruite de un altul mai ascuțit, amărui. Încă o dată, mâna Amritei se întinde spre cutia mică de medicamente, din lemn de santal. Își privește mâna ca pe un șarpe alunecând pe lespezile pavajului, cu detașare și o undă de repulsie. Da, este mâna ei, însă numai acum și numai pentru o clipă. Amrita știe că nu e trupul ei. Mâna, acest obiect asemănător unui crab, întinzându-se alene după o cutiuță și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pentru a readuce vechiul sentiment, este tentant să faci acea acțiune, să rostești cuvântul, sau să ții în buzunar o batistă veche, cu iz de mosc, doar pentru ca să ajuți lucrurile. Iar dacă simpla lovire de trei ori cu bastonul în pavajul din fața colegiului Worchester te face fericit pentru că-ți amintește de după-amiaza în care ai primit ceva, vei fi tentat s-o repeți, ori de câte ori treci pe acolo. Când astfel de asociații se fac în legătură cu fiecare bucățică de pământ, drumul pe strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
strălucitor și alb în vârf, negru și lipicios în partea de jos) apar și consecințe dacă-i dă cineva cu piciorul. Jonathan este gata să se prăbușească. Rătăcește prin Montmartre fără a lua în seamă strigătele și ofertele, abia deosebind pavajul de rigolă. Așa se întâmplă. Această lipsă de claritate apare atunci când sunt depășite granițele. Pigmentul i se scurge prin piele, precum cerneala prin sugativă. Devine imposibil să spună ce are valoare și ce nu. Ești cel mai autentic englez pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
gâtul și toarnă sângele în castron! — Nu... nu pot. Simt că sunt cât pe ce să leșin. Țineți-vă tare, doamnă, zice An-te-hai. E sfârșitul! Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e că am turnat vin peste bolovanii de pavaj pe care zăceau însângerați peștele, capul pocului și cocoșul. În drum spre palanchin, vomit. An-te-hai îmi spune că în fiecare zi pe Poarta Tunetului și Furtunii e adus un porc, care e sacrificat până la amiază. Porcii fără cap ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
am trezit târziu cu o senzație apăsătoare de chin. Nu știam unde sânt și am luat-o spre fereastră pe care am deschis-o și am sărit jos în stradă. Am căzut pe brânci și mi-a clănțănit bărbia de pavaj. Asta parcă mai m-a răcorit. Am intrat îndărăt pe poartă și m-am întors în pat. Dimineața m-am uitat să văd de la ce distanță sărisem. Mi s-a părut că am visat deși aveam bărbia vânătă și mă
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
De ce ? Știi vreo pizzerie În zonă ? — Văd că au pizza de vânzare. Arată spre un fast-food cu aspect destul de nașpa. Și văd și o bancă. Arată spre partea opusă a drumului, spre o grădiniță Înconjurată de un gărduț metalic, cu pavaj, copaci și o bancă de lemn. Tu du-te să iei pizza. Îmi zâmbește. Iar eu mă duc să țin banca. În viața mea nu mi-a fost atât de Îngrozitor de jenă. Niciodată. Jack Harper mă duce la cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
se schimbă și poporul va sărbători ziua mea de naștere. Am încredere în judecata lui. Ca o buruiană, ea își face loc, ițindu-se pe lângă trotuar. Își întinde brațele departe și începe să cânte ca eroina din opera ei. Va sparge pavajul din grădină și va croi drum din cel mai sumbru colț, pentru a găsi aer și lumină! Seara cuprinde încăperea. Micuța Lună stă lângă telefon. Încă nici un răspuns de la biroul lui Chun-qiao? întreabă Doamna Mao. Nu. Dar de la Yao? Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
chiar și în centrul orașului, gropi mari, adânci, care se umplu în câteva minute cu apă. Dar mi se pare că lucrurile stau astfel de când hotărârile le iau comuniștii și, cum ei n-au mai hotărât nimic cam de mult, pavajul s-a făcut praf. Într-o zi, după ploaie, am să te iau cu mine, mergem la marginea orașului cu mașina, să ne uităm la băltoacele cele mari. Sunt ca niște iazuri ceva mai mici, fără broaște în ele. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
lumină intra un chip și eu recunoșteam un vecin. Ne-am adunat cu toții în mijlocul străzii, pe unde circula în timpul zilei tramvaiul. Unii priveau în sus, de teamă că se va prăbuși ceva, alții în jos, să vadă dacă se despică pavajul. Mulți purtau treninguri, pijamale, halate, cămăși de noapte, papuci. O femeie uitase că avea bigudiuri în păr. Aparate de radio portative treceau din mână în mână, unul aici, altul dincolo, iar vecinii stăteau strânși în cerc, suflând unul către celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
era de făcut. Mătușa nemăritată nu voia să se despartă de călătorii care nu aveau să se mai Întoarcă și se Închise În cameră cu nepoții. Cum cercurile metalice ale roților căruței ar fi făcut zgomot pe pietrele neregulate ale pavajului, riscând să provoace apariția la ferestre a locuitorilor curioși să afle unde se duceau vecinii la ora aceea, făcură un ocol pe drumuri nepavate până ce ajunseră În sfârșit la șosea, În afara zonei locuite. Nu se aflau foarte departe de graniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
uimitoare simulări a ei care a avut loc vreodată, căutând o credință onorabilă. Am socotit că-i onorabil să participi la adunări și marșuri, am strigat Împreună cu ceilalți: „Fasciști, burghezi, multe zile nu aveți!”, n-am aruncat cu pietre de pavaj sau cu bile de metal fiindcă Întotdeauna mi-a fost frică să nu-mi facă și mie alții ceea ce le făceam eu lor, dar simțeam un fel de ațâțare morală fugind de-a lungul străzilor din centru, când poliția Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Încă pe jumătate plină cu salată de fructe. Tocmai voiam să iau un pic, pentru că nu cinasem, dar am avut impresia că observ un fel de urmă de picior care presase În mijloc cubulețele de fructe, făcând din ele un pavaj omogen. Nu era imposibil, deoarece podeaua era acum brăzdată de dâre de vin alb, și câțiva dintre invitați se mișcau de pe acum cu greutate. Belbo pusese mâna pe un pahar și se mișca indolent, fără o țintă vizibilă, bătând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și păianjenii mari din colțuri. Într-un fel m-am resemnat - zâmbi în sine - Adelina întotdeauna a ținut să-mi precizeze că m-am căsătorit cu un bărbat castrat. O ploaie de petarde răpăi scurt și Leo se trânti pe pavaj. Extrase cu dibăcie casca cu ștampila universității și începu o înaintare sincopată: salt înainte-culcat-târâș-pe coate-salt înainte. Totul decurgea bine; situația amenința să rămână sub control. Momentul critic se ivi de-abia când, epuizat psihic, pechinezul se ridică pe labele dinapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]