940 matches
-
formă unică pentru toate persoanele verbului, singular și plural: să fi (cântat) eu, tu, el, noi, voi ei. Prin aceasta, conjunctivul perfect activ (eu să fi lăudat etc.) se deosebește de conjunctivul prezent pasiv (eu să fiu lăudat etc.). Conjunctivul perfect este singura formă temporală în structura căreia „flexiunea” auxiliarului a fi diferă de a verbului predicat a fi. În constituirea optativului perfect al verbelor libere, auxiliarul vine cu formele sale de optativ prezent: aș, ai, ar, am, ați, ar fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
activ (eu să fi lăudat etc.) se deosebește de conjunctivul prezent pasiv (eu să fiu lăudat etc.). Conjunctivul perfect este singura formă temporală în structura căreia „flexiunea” auxiliarului a fi diferă de a verbului predicat a fi. În constituirea optativului perfect al verbelor libere, auxiliarul vine cu formele sale de optativ prezent: aș, ai, ar, am, ați, ar fi (cântat, lucrat, coborât, făcut, mers etc.). La infinitiv perfect, forma auxiliarului este de infinitiv prezent: a fi (cântat, lucrat, coborât, urât, mers
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
eu, tu, el, noi etc.) cântând, cântat; aș, ai fi cântând, cântat etc. Situația „flexiunii” auxiliarului e aceeași ca în cazul constituirii formelor temporale, de viitor anterior, de conjunctiv și de optativ perfect. Auxiliarul A AVEA Intră în structura sintagmei perfectului compus (perfectul absolut) și a viitorului I (o a doua formă). Prezintă în amândouă cazurile forme de prezent indicativ. În sintagma perfectului compus, flexiunea sa de auxiliar diferă parțial de a verbului liber a avea: verb auxiliar verb liber (eu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
el, noi etc.) cântând, cântat; aș, ai fi cântând, cântat etc. Situația „flexiunii” auxiliarului e aceeași ca în cazul constituirii formelor temporale, de viitor anterior, de conjunctiv și de optativ perfect. Auxiliarul A AVEA Intră în structura sintagmei perfectului compus (perfectul absolut) și a viitorului I (o a doua formă). Prezintă în amândouă cazurile forme de prezent indicativ. În sintagma perfectului compus, flexiunea sa de auxiliar diferă parțial de a verbului liber a avea: verb auxiliar verb liber (eu) am (cântat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
formelor temporale, de viitor anterior, de conjunctiv și de optativ perfect. Auxiliarul A AVEA Intră în structura sintagmei perfectului compus (perfectul absolut) și a viitorului I (o a doua formă). Prezintă în amândouă cazurile forme de prezent indicativ. În sintagma perfectului compus, flexiunea sa de auxiliar diferă parțial de a verbului liber a avea: verb auxiliar verb liber (eu) am (cântat, văzut, mers etc.) am (o carte etc.) (tu) ai (cântat, văzut, mers etc.) ai (o carte etc.) (el, ea) a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
neschimbat (și neschimbător), flectivul poate prezenta aceeași structură formală - la prima vedere, cel puțin - ca în cazul verbelor libere, predicative. Din punct de vedere funcțional, însă, intervin o serie de diferențe. Formele verbului a avea, de pildă, ca auxiliar al perfectului compus, pot fi interpretate ca având în structura lor: (1) - o rădăcină: elementul neschimbat și nedisociabil, partea comună întregii paradigme temporale: ași (2) - dezinențe, pentru persoană și număr: flectivele -m, -i, -Ø, -m, -ți, -u. Dar, în timp ce formele, considerate în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
paradigmă a timpului: v-oi, v-ei, v-om, v-eți, v-or; dezinențe „obișnuite” (de prezent) dacă este considerat verb cu „flexiune” neregulată din perspectiva rădăcinii: vo-i, ve-i va-, vo-m, ve-ți, vor-. Verbul a fi, auxiliar al perfectului conjunctiv, prezintă o formă unică, indiferentă la categoriile gramaticale de număr și persoană: fi (să fi cântat, mers etc.) iar verbul a avea, ca auxiliar al viitorului indicativ (forma a doua) are structura verbului liber de care, în limba literară
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tematic, omonim și cauză a omonimiei tematice: -A-. Polivalența temei este extinsă la patru teme omonime: A1: tema infinitivului: cântA A2: tema II a prezentului (pl.): cânt|-(m), cântA-(ți) A3: tema imperfectului: cântA-(m), cântA-(i) etc. A4: tema perfectului: cântA-(i), cântA-(și) etc. (perf. simplu) cântA-(sem), cântA-(seși) etc. (m. m. c. p) cântA-(t) Observații: • La prezent, toate verbele limbii române prezintă două teme: una pentru plural (persoanele I și a II-a) și alta pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ădevine -edin cauze fonetice (printr-un fenomen de asimilație vocalică) în structura tematică a verbelor a căror rădăcină se termină în vocala -i-: apropie-(m) sau într-o consoană palatală (sau palatalizată): veghe-(m), îngenunche-(m). • De la tema primară a perfectului se constituie alte trei teme, secundare: cu sufixul-Ø, tema perfectului simplu: cânta-Ø(i) etc.; cu sufixul -SE-, tema mai mult ca perfectului: cânta-SE-(m) etc.; cu sufixul -T, tema liberă a participiului: cânta-T. B. — Tema I a prezentului (pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în structura tematică a verbelor a căror rădăcină se termină în vocala -i-: apropie-(m) sau într-o consoană palatală (sau palatalizată): veghe-(m), îngenunche-(m). • De la tema primară a perfectului se constituie alte trei teme, secundare: cu sufixul-Ø, tema perfectului simplu: cânta-Ø(i) etc.; cu sufixul -SE-, tema mai mult ca perfectului: cânta-SE-(m) etc.; cu sufixul -T, tema liberă a participiului: cânta-T. B. — Tema I a prezentului (pentru singular și persoana a III-a plural); este o temă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i-: apropie-(m) sau într-o consoană palatală (sau palatalizată): veghe-(m), îngenunche-(m). • De la tema primară a perfectului se constituie alte trei teme, secundare: cu sufixul-Ø, tema perfectului simplu: cânta-Ø(i) etc.; cu sufixul -SE-, tema mai mult ca perfectului: cânta-SE-(m) etc.; cu sufixul -T, tema liberă a participiului: cânta-T. B. — Tema I a prezentului (pentru singular și persoana a III-a plural); este o temă primară, legată, monovalentă. În funcție de realizarea concretă a sufixului constitutiv, diferențiază verbele în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
II de flexiune, clasa l); cuprinde verbele din conjugarea a IV-a. În structura temelor omonime, sufixul caracteristic este -I-: A1: tema infinitivului: dorm-I, sos-I A2: tema II a prez.: dorm-I-(-m, -ți), sos-I-(-m, -ți) A3: tema perfectului: dorm-I-(-i, etc.), sos-I-(-i, etc.) dorm-I-(-sem etc.), sos-I-(-sem), dorm-I-(t), sos-I-(t). Tipul II2 (tipul II de flexiune, clasa 2); cuprinde verbele de conjugarea a V-a. Tema este formată din rădăcină și sufixul -Î-: A1: tema
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
II2 (tipul II de flexiune, clasa 2); cuprinde verbele de conjugarea a V-a. Tema este formată din rădăcină și sufixul -Î-: A1: tema infinitivului: cobor-Î, ur-Î A2: tema II a prez.: cobor-Î-(m, -ți), ur-Î(-m, -ți) A3: tema perfectului: cobor-Î(-i, -și etc.), ur-Î-(-i, -și etc.) cobor-Î(sem etc.), ur-Î(-sem etc.) cobor-Î(-t), ur-Î-(t). B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, -Asau -EA-. Din perspectiva sufixului tematic se disting și aici două
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a conjunctivului varianta -easc-: să sosEASC-(ă), iar sufixul -ăsc-, varianta -asc-: să urASC-(ă). Tipul III de flexiune Cuprinde verbele de conjugarea a II-a. Flexiunea lor se caracterizează prin existența a cinci teme distincte. Se sustrag omonimiei tema perfectului și tema II a prezentului, așa încât tema polivalentă este redusă la una bivalentă. Prin urmare, aceste verbe prezintă în timpul conjugării o temă bivalentă și patru teme monovalente. A. — Tema bivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic -EA-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
omonimia a două teme: A1: tema infinitivului: păr-EA A2: tema imperfectului: păr-EA-(m), păr-EA-(i) etc. B. — Tema II a prezentului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -E-: păr-E-(-m, -ți), să păr-E-(-m, -ți) etc. C. — Tema perfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul specific -U-: păr-U-(-i, -și etc.) păr-U-(-sem, -seși etc.) păr-U-(t) D. — Tema gerunziului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -ÎND-: păr-ÎND. E. — Tema I a prezentului. Cuprinde rădăcina verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Prezintă, în cursul flexiunii, cinci teme flexionare. Spre deosebire de verbele din tipul III de flexiune, caracterizate de același număr de teme distincte, aceste verbe au, în sfera temei polivalente, alte teme omonime. Se desprind acum din omonimie, tema imperfectului și tema perfectului: A. — Tema bivalentă. Este formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: cer-E A2: tema II a prezentului: cer-E-(-m, -ți), să cer-E-(m) etc. B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: cer-E A2: tema II a prezentului: cer-E-(-m, -ți), să cer-E-(m) etc. B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -EA-: cer-EA-(-m, -i etc.) C. — Tema perfectului. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul specific -U-: cer-U-(-i, -și etc.) cer-U-(-sem, -seși etc.) cer-U-(t) D. — Tema gerunziului. Cuprinde în structura sa rădăcina verbului și sufixul caracteristic -ÎND-: cer-ÎND. E. — Tema I a prezentului. Este formată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cinci teme monovalente. Tema bivalentă conține aceleași teme omonime ca și verbele tipului IV de flexiune. Apare în plus, la aceste din urmă verbe, din tipul V, o nouă temă monovalentă, a participiului, care se detașează dintre temele secundare ale perfectului. A. — Tema bivalentă. E formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: prind-E A2: tema II a prezentului: prind-E-(-m, -ți) etc. B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -EA-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prind-EA-(-m, -i etc.) C. — Tema gerunziului. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul caracteristic -ÎND-: prinz-ÎND. D. — Tema I a prezentului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -Ø: prind-Ø, prind-Ø(e), să prind-Ø(ă) etc. E. — Tema perfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul caracteristic -SE-: prinSE-(-i, -și etc.) prinSE-(-sem, -seși etc.) Observații: În structura acestei teme verbale, rădăcina prezintă, cu rare excepții, o situație particulară: nu coincide, ca realizare formal-fonetică, cu rădăcina din structura
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
i), frig-se > fripse-(i) ș.a.m.d. (Interpretarea rămâne, bineînțeles, pentru unele verbe, relativă, cauza trebuind căutată în primul rând în formele latinești, de unde s-a putut apoi extinde, prin analogie și la alte forme.) • De la tema primară a perfectului se formează, la aceste verbe, numai două teme secundare: a perfectului simplu: prinSE-(i) etc. și a mai mult ca perfectului: prinSE-(sem) etc. F. - Tema participiului. Este o temă liberă, formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, care, la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru unele verbe, relativă, cauza trebuind căutată în primul rând în formele latinești, de unde s-a putut apoi extinde, prin analogie și la alte forme.) • De la tema primară a perfectului se formează, la aceste verbe, numai două teme secundare: a perfectului simplu: prinSE-(i) etc. și a mai mult ca perfectului: prinSE-(sem) etc. F. - Tema participiului. Este o temă liberă, formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, care, la aceste verbe, are două realizări, determinând, prin aceasta, constituirea a două
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în formele latinești, de unde s-a putut apoi extinde, prin analogie și la alte forme.) • De la tema primară a perfectului se formează, la aceste verbe, numai două teme secundare: a perfectului simplu: prinSE-(i) etc. și a mai mult ca perfectului: prinSE-(sem) etc. F. - Tema participiului. Este o temă liberă, formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, care, la aceste verbe, are două realizări, determinând, prin aceasta, constituirea a două clase flexionare: V1: sufixul -T: rupT, fripT etc. V2: sufixul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din rădăcina verbului și sufixul tematic, care, la aceste verbe, are două realizări, determinând, prin aceasta, constituirea a două clase flexionare: V1: sufixul -T: rupT, fripT etc. V2: sufixul -S: scriS, prinS etc. Observații: 1. Ca și în structura temei perfectului, rădăcina acestor verbe prezintă (de asemenea, în afara câtorva excepții: a rupe, a scrie etc.) în structura temei participiului, forme diferite în raport cu alte teme. 2. Între structura temei perfectului și structura temei participiului se poate recunoaște existența unei corelații: Prezintă sufixul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sufixul -S: scriS, prinS etc. Observații: 1. Ca și în structura temei perfectului, rădăcina acestor verbe prezintă (de asemenea, în afara câtorva excepții: a rupe, a scrie etc.) în structura temei participiului, forme diferite în raport cu alte teme. 2. Între structura temei perfectului și structura temei participiului se poate recunoaște existența unei corelații: Prezintă sufixul -S la tema de participiu, cuprinzându-se, prin urmare, în clasa V2, verbele a căror rădăcină de la tema perfectului are drept ultimă consoană realizată fonetic lichida l (mulse-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forme diferite în raport cu alte teme. 2. Între structura temei perfectului și structura temei participiului se poate recunoaște existența unei corelații: Prezintă sufixul -S la tema de participiu, cuprinzându-se, prin urmare, în clasa V2, verbele a căror rădăcină de la tema perfectului are drept ultimă consoană realizată fonetic lichida l (mulse-(i) - mulS), cele mai multe din verbele a căror ultimă consoană este -n sau -r (ninse, -ninS, arse-(i)-arS), precum și verbele care au rădăcina terminată în vocală (scrise-scriS). Au sufixul -T, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]