2,088 matches
-
sunt încă) pregătite de generațiile precedente, care le inculcă în continuare mentalitatea modernă a societății industriale, în plină eră tehnotronică, postindustrială. Elevilor și studenților de astăzi li se cer încă să-și formeze „competențe” și „performanțe” standardizate pentru profesii actuale perisabile sau pentru profesii virtuale nedelimitate. Nu este vorba despre școli izolate sau despre „politici educaționale” locale. Comunitatea Europeană, de exemplu, promovează politici educaționale moderne, impune standarde școlare și universitare ciudate, pretinzând fără nici un temei că ele se vor potrivi unui
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
un adversar le poate fura; secretul nu poate fi descoperit independent; • conținutul poate fi schimbat - secretul poate fi modificat și în ultima clipă; dacă o țară a aflat că adversarul cunoaște momentul și locul invaziei, acestea pot fi schimbate; • sunt perisabile după scurt timp - secretele au o viață scurtă; după declanșarea invaziei, adversarul a aflat secretul, el devenind public; în concluzie, secretul poate fi ținut doar pentru o perioadă scurtă de timp. 2.3.2. Informații obiectivetc "2.3.2. Informații
Protecția și securitatea informațiilor by Dumitru Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
a „amiezii”, când sufletul „cu frig încercuindu-se, ca de piatră, tăcut/ pe trunchi așteaptă decapitarea/ la un semn nevăzut”. Semnele timpului apar proliferante, ca într-un irepresibil asediu: ,,Cosași și greieri/ fac salturi de-a dreptul în moarte”. Un perisabil resimțit acut, destinul fracturat, lecția morții cu firescu-i tragic („Eram mereu atrasă de pământul/ aproape locuit, aproape tânăr/ brusc înserat crescut la loc”) se proiectează ca durate ale vegetalului. Starea de pustiire se amplifică, translând, cu urme expresioniste în limbaj
MUSAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
erau alcătuite catrenele, verva spumoasă, acuitatea instantanee a observației, urbanitatea și umorul sagace al ironiei. Prin natura și obiectul lor, țintind situații de moment, trăsături de caracter particulare, fapte izolate și întâmplătoare, epigramele lui P. au intrat însă în zona perisabilului. Prea puține dintre ele vizează aspecte generale, mereu repetabile, cum este epigrama intitulată Unui poet netalentat dar foarte pletos: „Găsesc că prea se-ngâmfă el / Cu păru-i arhiabondent; / Alecsandri era mai chel / Și... parcă-avea mai mult talent!” Dar P. rămâne
PAVELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288739_a_290068]
-
ironic, cititorul că „munca poetului nu e cu nimic mai spectaculoasă decât o muncă de rând”, răspunderea morală a celui care scrie fiind însă „extraordinară”. Nonconformist, pus pe șotii, „caraghiozlâcuri” și „pezevenglâcuri”, el este totodată împotriva lucrului poetic „sofisticat”, fatalmente „perisabil”, supus „dezavuării” publice. Poetica lui e fantezistă și parodică, dinamitând, nu întotdeauna facil, clișee, automatisme în jocuri de cuvinte ca acestea: „și totuși mă voi sinucide /frumoasă-i viața la castel/ noi suntem căruța lumii/ nici la vale nici la
NICOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
și a tăcerii („Nu există metafizică,/ Nu există nimic dincolo de sacra materie”; „Nu mă vinde trecutului,/ Nu mă da viitorului”) topește în atanorul creației aceleași obsesii, în speranța deșartă a unei purificări izbăvitoare, menite să înalțe ființa dincolo de determinările imediate, perisabile și chinuitoare, ale existenței. Mereu pregătit a se elibera prin actul scrisului de povara acutei sale receptivități față de lume, de a-și exprima opinia asupra faptelor de viață, M. nu exclude nici apropierea de genuri incident literare, ca însemnările de
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
istorie a istoriei universale”. Deși având o perspectivă macroculturală îndatorată sociologiei, membrii L’École des Annales n-au renunțat la idealul exhaustivității, aplicat însă nu în relație cu generalul metafizic (care pentru istorici reprezintă „vagul”), ci cu individualitățile unice și perisabile ale istoriei. Fernand Braudel (1902-1985) a inspirat această deplasare a interesului către arhitectonica subsistemelor economice și culturale care compun o civilizație, preferând oricăror aproximații ideologice decupajul infinitezimal în arii precis determinate. Astfel s-au scris nenumărate monografii despre culturi regionale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
gândită de Raymond Chandler îl constituie disjungerea valorii povestirii de valoarea misterului. Firește, creația e un tot, însă narațiunea trebuie să stea pe propriile picioare dacă scriitorul are ambiția de a fi ceva mai mult decât un autor de texte perisabile. Or, un roman polițist se recitește - când se recitește! - pentru calitatea „scriiturii” și abia în al doilea rând pentru ingeniozitatea rezolvării enigmei. Povestirile polițiste care rezistă peste ani au, invariabil, calitățile ficțiunii de calitate. ș...ț Este necesară o mare
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
altul. Studenții, care beneficiază de serviciul de învățământ în aceeași grupă, deși au condiții materiale identice, perceperea individuală determinată de trăsăturile fiecăruia, duc la rezultate deferite atât ca percepere și mulțumire, cât și ca rezultat final de pregătire profesională. Caracterul perisabil este rezultat al caracterului imaterial și al imposibilității stocării serviciilor, cu excepția celor rezultate din cercetarea științifică, care în fond se materializează într-un bun sub forma documentației, dar și documentația nefolosită devine, cu timpul, perisabilă. Caracterul perisabil trebuie înțeles ca
Managementul cunoașterii in societatea informațională. In: Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
final de pregătire profesională. Caracterul perisabil este rezultat al caracterului imaterial și al imposibilității stocării serviciilor, cu excepția celor rezultate din cercetarea științifică, care în fond se materializează într-un bun sub forma documentației, dar și documentația nefolosită devine, cu timpul, perisabilă. Caracterul perisabil trebuie înțeles ca o însușire manifestată prin degradarea capacităților nefolosite, rezultate din mărimea prea mare a ofertei față de cea consumată, cum ar fi: locurile neocupate într-un mijloc de transport sau orele neacoperite cu pacienți la un cabinet
Managementul cunoașterii in societatea informațională. In: Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
pregătire profesională. Caracterul perisabil este rezultat al caracterului imaterial și al imposibilității stocării serviciilor, cu excepția celor rezultate din cercetarea științifică, care în fond se materializează într-un bun sub forma documentației, dar și documentația nefolosită devine, cu timpul, perisabilă. Caracterul perisabil trebuie înțeles ca o însușire manifestată prin degradarea capacităților nefolosite, rezultate din mărimea prea mare a ofertei față de cea consumată, cum ar fi: locurile neocupate într-un mijloc de transport sau orele neacoperite cu pacienți la un cabinet medical. Tendința
Managementul cunoașterii in societatea informațională. In: Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
se poate înțelege parțial prin această interpretare simbolică. Vezi Bijuterie pentru cercei. Oase În mai multe tradiții, oasele fac obiectul unui cult, pentru că sunt considerate «partea eternă» a trupului. Într-adevăr, dintre toate elementele corporale, ele sunt cel mai puțin perisabile și reprezintă, în plan material, ceea ce rămâne după moarte. Sunt deci cumva locul unde sălășluiește sufletul sau, cel puțin, echivalentul lui simbolic. În plus, oasele constituie scheletul și structura. Astfel, în vis, oasele pun în discuție bazele situației ori perenitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
acest sens, vezi Frumos, 2006). Învățarea cu ajutorul calculatorului se rabate mai mult decât alte metode asupra operativității, procesării, gestionării cunoștințelor. Este atentă mai mult față de structuri, față de forme, decât de elemente, de conținuturi foarte concrete (de multe ori futile, schimbătoare, perisabile). Dacă metodele clasice de învățământ vizau cu dominanță acapararea cunoștințelor, învățarea asistată de computer privilegiază formarea la elevi a unor strategii de a acapara și utiliza cunoașterea. Creșterea exponențială a savoir-ului obligă la această repliere metodică, pentru a stăpâni și
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
o aspirație interioară a omului. Ea este dată de caracterul limitativ, Închis al vieții, În special pe plan temporal, pe care persoana dorește să-l depășească. Ea caută să iasă din durata vieții, depășind În felul acesta, ca aspirație interioară, perisabilul. Omul nu poate accepta ideea Închiderii existenței odată cu moartea. Sentimus, experimurque nos aeternos esse, spunea B. Spinoza. Existențialismul subliniază criza morală pe care o dă neliniștea existenței, atunci când afirmă că omul este „ființa destinată morții” (M. Heideggeră. Filosofia creștină oferă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
unic care este sistemul personalității. Persoana mea există În lume și Într-un permanent raport cu alții, În primul rând prin prezență corporală. Orice atingere a trupului meu Îmi afectează existența În diferite forme și grade. Eu Îmi resimt trupul perisabil și limitat În timp. Eul subiectiv interior, sufletesc, Îl resimt Însă etern, nemuritor, imperisabil, dar, cu toate acestea, el rămâne permanent În conexiune cu trupul meu fizic. Această relație Între trupul perisabil și sufletul etern, așa cum Eu le resimt, Îmi
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
diferite forme și grade. Eu Îmi resimt trupul perisabil și limitat În timp. Eul subiectiv interior, sufletesc, Îl resimt Însă etern, nemuritor, imperisabil, dar, cu toate acestea, el rămâne permanent În conexiune cu trupul meu fizic. Această relație Între trupul perisabil și sufletul etern, așa cum Eu le resimt, Îmi dau o dublă senzație stranie, de neliniște și speranță. În lume problema mea este În primul rând trupească. Eu mă afirm ca prezență sufletească, ca Înfățișare, numai prin intermediul trupului. Toți ceilalți mă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
trup, pe când speranța ține de suflet. Angoasa mă Închide, pe când speranța mă deschide. Să insistăm un moment asupra acestor aspecte. Trupul mi-l percep ca pe un corp material, de care depinde existența mea fizică, ca viață. El este Însă perisabil În timp și, dincolo de această uzură este supus permanent unor riscuri vitale (accidente, boli etcă. Sufletul Însă nu-l percep material. Îl intuiesc ca prezență În interioritatea mea, În planul conștiinței mele. Neavând caracter material, nu-i pot atribui perisabilitate
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Întemeiere, de naștere și un moment de distrugere, de moarte. Prin aceasta, ea repetă forma de existență umană. Dar așa cum omul refuză ideea morții, ca proces de distrugere al ființei sale sufletești, și În cazul cetății, lucrurile se repetă. Moartea, perisabilul, distrugerea nu pot fi oprite. Ele se produc, dar, dincolo de acestea, omul aspiră permanent către salvare. Asemenea cetății. Salvarea nu este dată numai de conservarea valorilor materiale, ci și de conservarea ființei cetății prin păstrarea valorilor sale morale și spirituale
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
al ființei În registrul moral și spiritual. Această aspirație a salvării o vedem proiectată În cetatea ideală. Cetatea ideală Cetatea ideală este o imagine simbolică a salvării și perpetuării existenței ființei umane și a cetății sale. Ea este simbolul anulării perisabilului și a timpului. Este ieșirea din „situațiile Închise” ale vieții și intrarea În perspectiva unor „situații deschise” ale eternității. Este Împlinirea aspirațiilor de transcendență ale Omului. Omul știe, simte, vede că nu poate schimba lumea aceasta. Din acest motiv, el
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
deplinul Izbândă-i aci. Omul simte și știe că nu-și poate depăși condiția naturală. La fel de bine știe că și cetatea pe care el a clădit-o va avea destinul său. La fel cum se refuză pe sine, ca „existență perisabilă”, aspiră către o cetate ideală. Prin aceasta, el „leagă” destinul său de al cetății. Idealul existenței umane este de a Învinge timpul, de a opri scurgerea acestuia, de a transforma durata determinată În eternitate. Știe Însă că acest lucru este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fi gândit este numai anticiparea morții, pregătirea acesteia, așa cum vom arăta mai departe. Dacă moartea este condiționată de suprimarea funcțiilor vitale ale trupului, ce se va Întâmpla În cazul acesta cu Eul, cu sufletul? Putem oare accepta că trupul este perisabil, iar sufletul este nemuritor? Poate sufletul unei persoane să supraviețuiască morții trupului său? Dacă acceptăm că sufletul este nemuritor, cine, sau ce, ne poate aduce argumente În susținerea acestei teme? Pot eu oare avea un Eu fără trup și un
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sine, este prin aceasta ne-inteligibilă și, prin urmare, rămâne inexplicabilă. Numai situațiile vieții trăite În câmpul conștiinței pot fi analizate și explicate, dar moartea face excepție. De ce trebuie să murim? De ce suntem destinați morții? Putem oare depăși, odată cu moartea, perisabilul persoanei umane? La toate aceste Întrebări se impune o precizare. Trebuie făcută separația Între ideea morții care este o temă ontologică; sentimentul că suntem muritori sau sortiți morții, care este o temă psihologică cu o semnificație emoțional-afectivă particulară, de regulă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tâlc al spumii; Ce rost avu venirea? Și-acum ce rost plecarea? Acest dublu traumatism psihomoral al persoanei, cu care Începe și cu care se termină viața, compensat prin dubla natură a persoanei umane, reprezentată prin trupul carnal material și perisabil, și sufletul imaterial și neperisabil. Ideea de dublu, deși o realitate incontestabilă, a generat mitul nemuririi sufletului. Moartea nu mai reprezintă un pericol, o aneantizare a ființei. Ea este un act de separație a sufletului de trup, o eliberare a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ales de felul În care am trăit-o. Astfel, viziunea creștină se deosebește fundamental de cea precreștină, atât asupra vieții, cât și a morții. Totul devine continuitate, trecere, nu ruptură. Moartea - concluzie a vieții Putem vedea În moarte, dincolo de aspectul perisabilului, o concluzie a vieții? Mulți filosofi moraliști au dat un răspuns afirmativ. Moartea celor apropiați este, dincolo de emoție, un Îndemn la reflecție, un prilej de Întoarcere către noi Înșine, care ne Îndeamnă să medităm asupra vieții, În general, și asupra
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de trecere Într-un alt registru. Ea răspunde aspirațiilor persoanei umane absolut. Revenind la destin, Îl putem acum separa de natura sa fatalistă care accentuează ideea de Închidere. Destinul de aici poate fi continuat dincolo. Ceea ce aici este viu și perisabil, va deveni dincolo, sau va continua să fie, viu și etern. Iată că problema destinului ne Întoarce la problema timpului, așa cum au menționat mulți filosofi și psihologi (C. Rădulescu-Motru, Timp și destin; M. Heidegger, Sein und Zeită. Orice destin este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]