819 matches
-
Pierre Fontanier repartizează figurile în șapte clase, împărțite la rîndul lor în genuri, specii și varietăți: (1) figuri de semnificație, numite și tropi într-un singur cuvînt (metonimia, sinecdoca, metafora); (2) figuri de expresie sau tropi în mai multe cuvinte (personificarea, alegoria, hiperbola, aluzia, litota, ironia); (3) figuri de dicție, ce reprezintă o alterare produsă în forma primitivă sau obișnuită a cuvintelor prin adăugare, suprimare sau schimbare a unei litere sau a unei silabe; (4) figuri de construcție, care privesc organizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și despre obiecte, despre noțiuni și nu numai despre ființe umane, pentru că marca lingvistică a persoanei se referă întotdeauna la oameni și, de aceea, folosirea persoanei pentru referirea la un non-uman sau la un non-animat reprezintă o figură (un trop), personificarea. La plural, persoanele (noi, voi) au o funcționare specifică, deoarece ele nu constituie la plural același model ca non-persoana (copac / copaci; el /ei). După E. Benveniste, noi și voi constituie plurale veritabile, persoane amplificate. Opoziția persoană/non-persoană poate crea o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceea, analiza proceselor de actualizare discursivă din perspectivă praxematică oferă o soluție posibilă (deși nu întotdeauna cu aplicabilitate practică efectivă) depășirii unor astfel de situații, fiindcă oferă o teorie a producerii sensului și o concepere dinamică a acestuia. V. dialogism, personificare, practică, producere a sensului. GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO RELATIVITATE. Cuvîntul relativitate denumește proprietatea de a fi relativ, adică de a fi valabil numai între anumite limite sau în anumite condiții, și, în consecință
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se mențin doar datorită rădăcinilor lor ce se afundă adânc în pământ. În întregul său, ritualul reunește manifestările de adorare a tuturor elementelor creației<footnote Hidirgolan, P. (1997), Apa divină și simbolistica ei, Editura Univers Enciclopedic, București, pp. 132-133. footnote>. Personificări ale creației elementelor naturii se întâlnesc în povestiri și practici ale popoarelor. În Elveția, în comunitatea romanșă, un tăietor de lemne „se apropia de copac, îi dădea roată de mai multe ori, cercetând întruna, pipăind trunchiul de bază, bătându-l
Abordarea entropică a valorificării resurselor naturale De la principii la strategie by Florina Bran; Carmen Valentina Rădulescu; Gheorghe Manea; Ildikó Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/212_a_182]
-
izbitoare asemănarea dintre tradițiile babiloniene și cele ebraice referitoare la potop. Iată cum redă preotul istoric Berose sec 3 îen, versiunea chaldeeană. Zeii decid distrugerea primilor oameni, fiind nemulțumiți de purtările lor rele. Zeul apelor Ea, una dintre cele trei personificări ale lui Anu (fiecare persoană a primei triade era privită la rândul ei ca o sfântă treime), primește ordinul să pună în practică potopul la solstițiul de vară. Acesta, nemulțumit, îi ripostează lui Enil, zeul pământului și cel care propusese
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
În cartea III, capitolul 28, Maimonide face distincția între "adevărata credință", aparținând lui Dumnezeu, care produce perfecțiunea intelectuală, și "credința necesară", menită să îmbunătățească ordinea socială. În multe locuri, Maimonide, deși evită acest lucru cât poate de mult, vorbește de personificarea lui Dumnezeu (spre exemplu atunci când spune: "Dumnezeu devine furios când oamenii fac rău!". Ideea este împrumutată de la Avicenna). Există zece tratate medicale ale lui Maimonide, scrise în arabă și traduse în ebraică și engleză modernă de Fred Rosner: Extrase din
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
împletesc, de cele mai multe ori, cu imaginile auditive. În aceste strofe se combină descriptivul cu meditația: buciumul nostalgic "sună cu jale", apele "plâng, clar izvorând din fântâne", turmele urcă dealul care se proiectează spre cer, în timp ce stele "le scapără-n cale". Personificarea buciumului și a apelor sugerează armonia naturii cu sentimentele poetului, așteptarea, dorul de iubire. Un simbol expresiv este salcâmul, martorul unei posibile iubiri terestre, care capătă valențe cosmice, tinzând spre un sentiment total. În primele strofe distingem melancolia serii, farmecul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și al statorniciei sentimentului erotic. În dorința de a prelungi clipa în eternitate, îndrăgostiții vor evada din real în oniric ("vom adormi"). Interjecția din final aduce o notă de melancolie semnificând fericirea trecătoare. Din inventarul figurilor de stil se rețin personificările ("buciumul sună cu jale", "apele plâng"), metaforele ("stelele nasc umezi"), comparațiile ("sufletul meu arde-n iubire ca para"), epitetele ("luna... sfântă și clară"). La nivel fonetic remarcăm muzicalitatea vocalelor "u" și "â", care creează impresia de melancolie, în versuri de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în vocativ ("iubite"), iar pentru exprimarea intimității apelează la expresii populare: "De nu m-ai uita încalte", "Nimen-n lume n-o să știe". De o mare expresivitate sunt unele epitete: "albastra, dulce floare", "dulce minune", comparațiile: "Voi fi roșie ca mărul", personificările "izvoare plâng în vale". Poezia are ritm trohaic, măsura de 7-8 silabe, iar rima îmbrățișată. Fiind o meditație asupra aspirației către absolut, prin iubire, Floare albastră îmbină în mod strălucit tema erotică și tema timpului. Dorința Poezia Dorința face parte
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
asupra iubirii, a îndrăgostiților care semnifică un simbol mitic al perpetuării vieții. Limbajul artistic are o coloratură populară prin formele de viitor popular ("or să-ți cadă", "șede-vei") sugerând optimismul, speranța împlinirii iubirii absolute. Repetițiile sugerează intensificarea sentimentului ("rânduri-rânduri"), personificările semnifică participarea naturii la trăirea sentimentului, iar epitetele dau o notă de expresivitate portretului iubitei: "fruntea albă", "părul galben", "buze dulci". Tonalitatea amintește de măsura doinei populare (7-8 silabe), ritmul este trohaic. Revedere Meditație gravă asupra existenței umane, Revedere cuprinde
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vechime", antiteza compozițională: tabloul cosmogonic și cel satiric; antiteza la nivelul vocabularului: Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi"; epitetele morale și ornante: "mișcătoarea mărilor singurătate", "galbenele file", "timpul mort"; comparațiile dau expresivitate ideilor filosofice: "ca și spuma nezărită"; personificări: "luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie"; metaforele vizualizează ideile: "urna sorții". Prozodia are la bază versuri lungi (15-16 silabe), ritm trohaic, rima inedită: "adâncă/ încă", "recunoască-l/ dască-l", "iată-l Tatăl". Luceafărul Luceafărul reprezintă expresia desăvârșită a geniului eminescian
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
care s-au născut. Titu Maiorescu a identificat patru mijloace prin care poetul reușește să sensibilizeze: 1. alegerea cuvântului celui mai puțin abstract; 2. utilizarea adjectivelor, a adverbelor, a "epitetelor ornante" (care determină cuvântul, îi limitează gradul de abstracțiune); 3. personificarea "obiectelor nemișcătoare sau prea abstracte" și a calităților și acțiunilor; 4. să se folosească, în special: "comparațiunea, metafora, tropul în genere". b. Condiția ideală a poeziei vizează ideile care constituie obiectul poeziei. "Ideea" sau "obiectul" exprimat prin poezie este "un
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a naște o ființă vie, iar artistul astfel născut va supraviețui prin operă. Din punct de vedere stilistic remarcăm enumerațiile ample ("toate timpurile, toate mișcările, toate parfumurile și umbra ta, și tăcerile tale, și sânul tău"), metaforele abstracte ("dincolo de mare"), personificarea ("genunchiul pietrelor" etc.). Poveste sentimentală Poezia Poveste sentimentală face parte din volumul O viziune a sentimentelor. Titlul sugerează dezvăluirea unei revelații prin eros, când cuvintele capătă corporalitate și pot recrea lumea. Tema este erotică, dar vizează și raportul creator-creație. În
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
proces de abstractizare a concretului evidențiat prin metafore: îndrăgostiții sunt cele două "toarte" ale amforei și stau de o parte și de alta a orei. În a doua secvență se petrece un fenomen invers, de concretizare a abstractului reliefat prin personificări: cuvintele "se roteau", "zburau". Adverbul deodată semnifică momentul trecerii de la primul proces la cel de-al doilea, când cuvântul se materializează, se mișcă, zboară înainte și înapoi. Prin iubire cuvântul numește, crează o altă realitate, și cu cât poetul iubește
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
etichetat ca epicureic sau poate ca ipocrit. Mai mult, un personaj îi poate face ceva altuia caracterizîndu-l astfel sau determi-nîndu-l să se caracterizeze. Un detectiv care demască un criminal îl descrie pe acesta din urmă drept criminal. În acest caz, personificarea este explicită. Dar înainte ca arestarea să aibă loc, detectivul îi poate întinde o capcană victimei sale, prin care aceasta să se caracterizeze de una singură drept criminală. Ar putea, de asemenea, acum fără cuvinte, să o țintească cu arma
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
o completează parțial îl ajută să proceseze această pată de întuneric, astfel încît să poată să se facă totuși pictor. În tot acest timp, Ochiul rău se încăpățînează să rămînă fixat între trecut și viitor, ca o întruchipare imaginară sau personificare a crizei, trimițînd la tabuul veterotestamentar legat de crearea de "chipuri cioplite", care a influențat atît de puternic cultura iudaică. Lipsită de acest element, întreaga operă își pierde mult din puterea ei de a reprezenta ciocnirea dintre istorie și prezent
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
antropomorfă, ghizilor providențiali (lupul, vulpea, vidra), vameșilor binevoitori, personajelor psihopompe și, În final, rudelor mortului din lumea de dincolo. Ca dovadă a vechimii lor, În cântecele funerare din cartea românească a morților nu apare Iadul. Calendarul popular este deschis tuturor personificărilor naturii cu chip de om, pom, plantă, animal, pasăre, reptilă. Cele mai Însemnate reprezentări mitice românești se suprapun solstițiilor (Crăciunul la solstițiul de iarnă, Sânzienele sau Drăgaica la cel de vară) și echinocțiilor (Dochia la echinocțiul de primăvară, Maica precista
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
culegi o floare, o pui la butonieră, sau o azvîrli, culegi alta sau renunți, căci n-ai ispita să iei un buchet Întreg. // Nici În Zodiac nu surprindem disciplina interioară a poemelor acestui virtuos de metafore și excesiv amator de personificări”. Și criticul Își particulariza observația adăugînd că: „Printre grindina de imagini a acestui volum străbate și o nedezmițită aspirație poetică, un fel de apel cosmic, de confundare În ritmul interior al elementelor naturii”. Iar Perpessicius vedea În Zodiac un „al
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de trandafiri albi în 77 de zile, pentru a îndepărta blestemul care plutește asupra domniței Liana. Personajul antitetic, Val Voievod, preferatul domniței, este un caracter șovăielnic, egoist și laș. Aparent înfrânt, Zefir, care se stinge odată cu aducerea ultimului trandafir, devine personificarea simbolului dăruirii. După două decenii, în Domnul de rouă, B. folosește aceeași modalitate de expozeu dramatic, apelând însă la filoane care țin de legendă și de mit. Punctul de plecare îl constituie un eres consemnat de Al. Vlahuță în România
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
face însă referire și la contextele onirice în care termenul nu apare explicit. Unul dintre criteriile de clasificare a diferitelor experiențe onirice este tipologia personajului poetic ce doarme sau visează: somnul poate astfel să aparțină eului liric, iubitei sau, prin personificare ori metaforă, elementelor naturii. Într-unul din capitolele anterioare s-a văzut că pentru Quasimodo apă este materia fecunda direct responsabilă de reușită procesului de creație, care se poate întrerupe prin suspendarea comunicării dintre eu poetic și natura. În Apăstătută
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în anii care au urmat, am încercat să "scriu pentru popor""51. Un hiatus enorm se creează astfel între volumul de debut La scara 1/1 (1947) și cele care-i urmează. Jocul verbal, asocierile paradoxale de cuvinte, concretizarea abstractului, personificarea cotidianului ("Stânca are gâtul rup/ Sub fularul alb de lord", Golful nesigur, "Spuneți-mi când, spuneți-mi când/ O să ne scoatem ochii din pantofi?/ Ne-au intrat pe când manifestam cântând/ Ca niște pietre ude, ca niște cartofi// Călcăm în fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
liric. E aproape o ignorare totală a subiectelor erotice în volumele de tinerețe ale lui Ion Caraion. În lumea crăpată, descompusă sub impactul războiului, nu mai e loc pentru niciun vis de dragoste. Singura prezență care feminizează spațiul acesta prin personificările atributelor sale este moartea. E o lume a lipsei de ideal, a neputinței de salvare. Revine obsesiv și imaginea războiului care continuă să-l bântuie pe poet mulți ani. Deși influența bacoviană se poate sesiza cu ușurință, există aici o
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
palmieri de cauciuc", "ochiul ăsta n-o mai bate,/ grâul n-o mai coace pâine" (Elegie). Universul descris este cu atât mai tragic, cu cât moartea nu este prezentată, la fel ca în imaginarul tradițional sau cel popular, ca o personificare a unei voințe supranaturale de anihilare sau de limitare a oricărei forțe vitale, ci ca o realitate imposibil de ignorat, dar totodată indiferentă la suferința pe care o provoacă. Există și aici ca și la alți reprezentanți ai generației sale
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poate fi numit așa un text care nu are niciun moment pretenția asta - se tranformă rapid în parodie. Apele mari reia o metaforă a literaturii din toate timpurile, refăcându-i semnificația, alegoria univers uman-natură e transformată în joc al analogiilor. Personificarea spațiului citadin conduce la o desfășurare ciudată de secvențe în care obiectele împrumută ceva din automatismul oamenilor, " Răsucind toracele acoperit cu afișe/ copacul se înclina, spunea: "Îndurare" -/ pudic acoperit cu afișe, parcă de vânt descheiat/ răspândea nasturi cu scuturări rare
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
descrierea, "avea ochi obosiți și buze de anilină", "degetele mâinii reci" conturează o întâlnire în care cei doi își sunt străini, din care comunicarea sau comuniunea lipsește. Întâlnirea se realizează noaptea, în spiritul romantismului, dar nimic nu mai impresionează și personificarea nu face decât să sublinieze banalul situației, "Era frig, târziu, minutele defilau seci/ și ne privea de sus, cu capul gol, o lună plină". Frigul, târziul, grădina publică "tristă și goală", "toamna beată" sunt constante ale simbolismului, nimic însă nu
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]