746 matches
-
spre tandrețe este sufocată. Dorința și simțământul de rușine nu sunt aspecte secundare. Sunt precondiții necesare pentru cultura sexualității. Acestea sugerează în primul rând bărbatului că sexualitatea nu se poate reduce la un „obiect”. Unde dorința este pusă pe un piedestal, demnitatea umană este pusă în pericol. Dorința dezordonată îl face pe om mai animal decât animalul. Într-adevăr, Sigmund Freud spunea: „absența simțământului de rușine este un semn sigur de demență”. În realitate, avem de-a face cu un spirit
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
violet, roz și roșu În jurul capului, un gât subțire și grațios și nimic altceva În afară de un fuior de fum acolo unde se termina gâtul și, tehnic vorbind, trebuia să-nceapă torsul. Neavând trup, arăta ca un cap așezat pe un piedestal, ceea ce era perfect În regulă din punctul ei de vedere. Spre deosebire de femeile pământene, femeile djinn nu trebuiau să aibă trăsături proporționate. Mătușa Banu avea o Încredere enormă În doamna Sweet fiindcă nu era unul din djinii aceia răzvrătiți, ci unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Tipică a devenit une cause célèbre despre care s-a vorbit chiar și la știrile naționale. În cele din urmă, municipalitatea a trimis Într-o noapte un buldozer să doboare statuia, omorînd În cursul acțiunii un adolescent care ședea pe piedestal, sorbind o bere. Jertfa băiatului i-a trezit pe toți la realitate. Sculptorița, de bună voie și nesilită de nimeni, a făcut o statuie nouă, adăugînd ceva ce semăna a băiat, un bărbat În costum, care semăna cu un comis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
flanchează pictura. Aceeași tensiune se repetă Între o caricatură de Roy Lichtenstein și o kore din secolul al VI-lea Î. Hr. Pe un alt perete, un nud timpuriu de Picasso și o mică sculptură de Giacometti, așezată pe un piedestal țin companie unei tapiserii medievale și unei amfore mari din Attica. Focul duduitor din șemineu aruncă sclipiri roșietice pe un nesfîrșit covor Aubusson care acoperă podeaua de marmură. O voce de femeie Întrerupe turul pe care Wakefield și-l oferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
arborilor de sequoia și al oceanului. Redbone Îl conduce printr-o grădină cam oficială, punctată cu statui de marmură, către un templu neoclasic străjuit de două Afrodite goale. Redbone atinge unul dintre sînii de marmură și statuia se Învîrte pe piedestal; dedesubt se deschide o scară Îngustă de marmură. Wakefield Își aduce aminte de cutia lui cu șpil de odinioară, atît de simplă și atît de complicată totodată. Scările sînt scăldate Într-o lumină albă. Redbone deschide drumul și Wakefield Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Arta războinică a nemuririi o dorim”. Este citat, între alții, Péladan cu teoria lui plastică, în care „a arătat primejdia atîtor veacuri de literatură și galanterie care au sexualizat sufletul occidental, răsturnînd neprihănita statură a inițiaților pentru a cocoța pe piedestalul ei barbarul și josnicul simbol al instinctului”. Robi ai acestei mentalități vulgar hedoniste, denunțată ca fiind proprie modernității a-spirituale, „toți se vor lăsa să fie păcăliți cu plăcere”, arta ajungînd astfel „o uriașe potriveală, cuvinte potrivite, culori potrivite, sunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Emma Își acoperi fața cu mâinile și le văzu pline de sânge. Antonio frână brusc, trimițând-o cu capul În parbriz. Motorul se opri. — Scuză-mă, n-am vrut, spuse - În timp ce, trecând peste barajul de ciment, mașina se Înțepenise În piedestalul care Înconjura obeliscul Ducelui, speriind un stol de pescăruși - Îmi pare rău iubire, iartă-mă. Începu să caute În buzunarul hainei după șervețel, dar nu-l găsi și deschise torpedoul. Emma simți un miros de ulei rânced, de lubrifiant, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
geniu neînțeles, Măcar iubirile să-i fi fost sacre. Idealul său a fost măreț, însă... Necazurile i-au fost parte. El fiind și nestemată din tezaur strămoșesc, Sălășluind de multe generații. Ce strălucește ca luceafărul pe cer. Urcând mereu pe piedestaluri. Nebunia este un lux mare, Pe care nu și-l poate permite orișicare. Îl vedeți pe poet în zare cum vine La flux, ca valul cel mare. Cu sufletul atârnând de lună, A vieții lumii altar, Într-o noapte cu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lucruri : bani, glorie și divertisment. Grosul populației era format dintr-un amestec plicticos de oameni de afaceri, de carieriști-vocaționiști, de simpli consumatori și de pierde-vară, precum și combinațiile acestora. majoritatea celor de vârsta mea visau să devină „cineva“, să cucerească un piedestal de unde să Împartă zâmbete foto- genice. Dacă o apuci pe drumul Ăsta, ești sortit pierzaniei și eșuezi cu o mașină În rate În parcarea din fața blocului. Desigur, mai erau și artiștii. Eu n-aș fi vrut să fac parte dintre
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
lucruri : bani, glorie și divertisment. Grosul populației era format dintr-un amestec plicticos de oameni de afaceri, de carieriști-vocaționiști, de simpli consumatori și de pierde-vară, precum și combinațiile acestora. Majoritatea celor de vârsta mea visau să devină „cineva“, să cucerească un piedestal de unde să împartă zâmbete fotogenice. Dacă o apuci pe drumul ăsta, ești sortit pierzaniei și eșuezi cu o mașină în rate în parcarea din fața blocului. Desigur, mai erau și artiștii. Eu n-aș fi vrut să fac parte dintre ei
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cabinet. Cezara nu se mișca din loc... tăcea ca peștele. {EminescuOpVII 124} Francesco reveni, își căută paleta, pinsulele, lăsă peste fereastă o perdea de matasă albastră, încît camera se împlu de un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mânuță și cu alta ochii. Să vorbim încet... cel puțin lectorii mei închipuiască-și că li vorbesc la ureche... ia să vedem, rămas
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l lăsase pe pânză și sub mînă-i se născură formele lui Ieronim, din sus în jos, formă cu formă până la umeri, pe cari pictorul schiță două lungi și strălucite aripi negre... ședința era lungă. În vremea aceea Ieronim stătea pe piedestal drept, nemișcat, mândru ca un antic Apoll în semiîntunericul vânăt al odăii, pe care pictorul îl făcuse anume pentru a nimeri tonul fundamental al figurei. - Ieronim! întrerupse Francesco tăcerea ce domina în sală. Cezara se spărie la aceste sunete. Îi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-mă în mândria și răceala mea. Dacă lumea ar trebui să piară și eu aș putea s-o scap? printr-o minciună, eu n-aș spune-o, ci aș lăsa lumea să piară. De ce vrei tu să mă cobor de pe piedestal și să mă amestec cu mulțimea? Eu mă uit în sus, asemenea statuei lui Apoll... fii steaua cea din cer - rece și luminoasă! - ș-atunci ochii mei s-or uita etern la tine! I. .................................................................................................................................... Ieronim părăsise monăstirea după sfatul lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pânză; apoi intrară amândoi alături... Cezara nu se mișca din loc... tăcea ca peștele. Francesco reveni, își căută paleta, lăsă peste fereastă o perdea de mătasă încît camera se împlu de un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mână și cu alta ochii. Rămas-a mâna Cezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse într - atâta de bătăile inimei încît îi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
spațiul gol ce și-l lăsase pe pânză și sub mînă-i se născură formele modelului, din sus în jos, până la umeri, pe cari pictorul schiță două lungi și strălucite aripi negre... Ședința era lungă. În vremea aceea Ieronim stătea pe piedestal ca un Apoll în semiîntunericul vânăt al odăii, pe care pictorul îl făcuse prin mijlocul perdelei pentru a nimeri tonul fundamental al figurei. - Ieronim! întrerupse Francesco tăcerea ce domina în sală. Cezara se spărie la aceste sunete. Îi veni ideea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mândria și răceala mea. Dacă lumea ar trebui sa piară și eu aș putea s-o scap printr-o minciună, eu n-aș spune-o, ci aș lăsa lumea să piară. De ce vrei tu să {EminescuOpVII 161} mă cobor de pe piedestal și să mă amestec cu mulțimea? Eu mă uit în sus, asemenea statuei lui Apoll... fii steaua cea din cer, rece și luminoasă! și atunci ochii mei s-or uita vecinic la tine! I. .................................................................................................................................. Ieronim părăsise monăstirea după sfatul lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
alături]. Cezara nu se mișca din loc... tăcea ca peștele. {EminescuOpVII 171} Francesco reveni, își căută paleta, pinsulele, lăsă peste fereastă o perdea de matasă albastră, încît camera se împlu de "un aer vioriu... așeză la un loc potrivit un piedestal negru de lemn, ușa cabinetului se deschise... și... Cezara era să răcnească... dar își astupă gura c-o mânuță [mînă ] și cu alta ochii. Să vorbim încet... cel puțin lectorii mei închipuiască-și că li vorbesc la ureche... ia să vedem
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lăsase pe pânză și sub mînă-i se născură formele lui Ieronim [modelului], din sus în jos, [formă cu formă] până la umeri, pe cari pictorul schiță două lungi și strălucite aripi negre... Ședința era lungă. În vremea aceea Ieronim stătea pe piedestal drept, nemișcat, mândru ca un antic Apoll în semiîntunericul vânăt al odăii, pe care pictorul îl făcuse anume [prin mijlocul perdelei] pentru a nimeri tonul fundamental al figurei. - Ieronim! întrerupse Francesco tăcerea ce domina în sală. Cezara se spărie la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
î ]n mândria și răceala mea. Dacă lumea ar trebui să piară și eu aș putea s-o scap printr-o minciună, eu n-aș spune-o, ci aș lăsa lumea să piară. De ce vrei tu să mă cobor de pe piedestal și să mă, amestec cu mulțimea? Eu mă uit în sus, asemenea statuei Apoll... fii steaua cea din cer, rece si luminoasă ș-atunci ochii mei s-or uita etern [vecinic] la tine! ................................................................................................................................................................. Ieronim părăsise monăstirea după sfatul lui Euthanasius
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
până la genunchi... mișcările lui nășteau cercuri murinde pe suprafața apei și poalele mantei ajungeau în apă. Ajunse la insulă... în lumina roșie... pin umbra neagră a arborilor, pe lângă lungile straturi de flori, el merse până ajunse în mijlocul insulei... Pe un piedestal scund erau două sicriuri... În unul era întinsă o femeie cu chipul de ceară... rozele roșii împletite în jurul frunței contrastau cu fața palidă și moartă... Ochii cei mari închiși, fața trasă și slăbită, pleoapele-nvinețite * peste ochii înfundați. Haina ei trecea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vin ca chihlimbarul {EminescuOpVII 254} transparent... mirositor curse din bute... El o astupă, își apropie buzele de acel lichid vechi... și bău paharul întreg. 1 se cutremură corpul de plăcere... Părea că chipurile de piatră începeau a se legăna pe piedestalele lor balanțînd cu mînile, apoi el se culcă pe manta la pământ ca să privească... Stanurile de piatră se coborâră și-ncepură a juca în pivniță, și sub greoaiele lor tălpi de granit urla cerul suteranei... Mai stângaci decât urșii se-nvîrteau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
hipnotizatorii, înconjurîndu-se cu o aură de mister și făcînd din atitudinea lui un factor de reușită Distanța care îl separă de mulțime trezește în cea de pe urmă un simțămînt de respect, de supunere reținută, și totodată înalță conducătorul pe un piedestal, interzicînd orice analiză ori judecare. Chiar cînd reprezintă o putere socialistă, are grijă să evite orice familiaritate: "Tito, consemna un vechi tovarăș al șefului de partid iugoslav, își apăra cu grijă reputația. Păstra o anumită distanță chiar față de cei mai
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
său politic. Nu s-a servit de nici una pentru a ocupa locul de idol al poporului rus, acela al țarului, rămas vacant la căderea acestuia după secole de obișnuință. Dimpotrivă, conștient de înclinația conducătorilor de a se înălța pe un piedestal și de cea a maselor, grăbite să li se închine; a făcut totul pentru a evita un astfel de cult529. Desigur, aceste idei sînt străine de marxism, nu însă și realității și nici psihologiei mulțimilor. Acestea au făcut ca, după
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Drept urmare, îi elimină unul cîte unul și devine eroul unei lupte necruțătoare împotriva dușmanilor pe care i-a creat în ochii unui popor cucerit. Astfel, își găsea adevărata sa destinație mausoleul lui Lenin, și anume, de a fi scară și piedestal. Făcînd pelerinajul pentru a se închina în fața zeului mort, mulțimea îngenunchează la picioarele conducătorului viu și cumplit. Restul este cunoscut din toate scrierile contemporane. Cel mai autentic rămîne, după mine, raportul lui Hrusciov, întrucît este interesat și constituie un document
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
De regulă, invidia este destructivă: "urâm obiectul invidiei noastre și ne bucurăm de nenorocirile care i se întâmplă. În mintea noastră, persoana pe care o invidiem este întotdeauna mai mare și mai tare decât noi. Așteptăm îngrijorați să cadă de pe piedestal, suntem permanent atenți la orice fragment de informație care sugerează că nu e atât de perfectă pe cât pare, iar dacă îi merge prost suntem încântați", remarcă R. Holmes și J. Holmes (2001, p. 124). Ca simțământ nivelator, invidia tinde să
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]