743 matches
-
iar eu simțeam că tăcerea creștea amenințătoare între noi. Intram foarte rar în casă. Mi-am făcut un locșor într-un colț al grădinii, într-o magazie unde se țineau coasele și săpăligile - un loc unde Re-mose își ascundea comorile: pietricele șlefuite, pene, bucăți de papirus adunate de prin camera lui Nakht-re. Lăsase toate lucurile astea în urmă fără să se mai uite nici măcar o dată la ele, dar eu le păstrasem strânse într-o bucată de in, de parcă ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Szabi, când eu, o făceam pe Purtătorul Făcliei Revoluției, esențial era să-ntindem cât mai mult brațul drept, de parc-am ține o făclie pe bune, și să rămânem nemișcați, statuia vie trebuia nimerită dintr-o singură aruncătură a unei pietricele, având grijă la față, iar cine rezista mai mult, câștiga, era tocmai rândul meu când și ultimul de la coadă și-a umplut bidonul cu apă, și atunci Szabi a luat un pumn întreg de boabe și le-a aruncat spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
se odihneau cu toții, numai Janika bătea mingea, avea un simț deosebit al mingii, o putea ține așa multă vreme. Stăteam și eu pe jos, uitându-mă la groapa pe care o săpasem, nu era adâncă deloc, pe margine se vedeau pietricele și rădăcini albe de iarbă, am scos apoi fotografia tatei și m-am uitat la ea, era toată mototolită și murdară de atâta frecuș, dar chipul i se vedea încă bine, mereu mi se spunea cât de mult îi semăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
semăna izbitor: același obraz cu trăsături ascuțite, cu pomeții proeminenți; aceiași ochi mari și verzi. Puțin mai târziu, Janine Începu să-l Înșele. El suferi probabil, dar e greu de spus sigur, fiindcă vorbea din ce În ce mai puțin. Construia mici altare din pietricele, ramuri, carapace de crustacee; apoi le fotografia sub o lumină razantă. Reportajul despre Saint-Tropez cunoscu un mare succes printre specialiști, dar el refuză să dea un interviu pentru Cahiers du cinéma. Cota lui mai urcă puțin cu ocazia difuzării unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mobile. — Emma, vreau neapărat să-ți spun. Jack m-a ajuns din urmă. Chiar vreau să-ți spun. Ei bine, poate că eu nu am chef să aflu ! răspund sfidătoare, răsucindu-mă pe călcîie, mișcare În urma căreia Încep să zboare pietricele În toate direcțiile. Ne fixăm unul pe celălalt ca doi dueliști. Respirația mi s-a accelerat vizibil. Evident că vreau să știu. Iar el știe că vreau să știu. Atunci, zi, spun În cele din urmă, ridicînd iritată din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
la ele. - S-o crezi tu, strigă ea după mine, dar eu deja pornisem pe poteca ce urca, șerpuitoare, pe colina din spatele satului. Nu m-am mai uitat În urmă. Curând a Început ploaia. Stropi grei de apă, amestecați cu pietricele de grindină. Când să intru Într-un crâng de copaci pitici care abia dacă te fereau de ploaie, Îl aud pe Enkim În spatele meu. - Măi, Krog, măi! Stai că vin și eu! M-am prefăcut supărat, asta ca să arăt că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
copacilor. Nu trecu mult și Logon dispăru din vedere. Am privit la ceilalți. Dormeau buștean. M-am ridicat din culcuș și am luat-o după Logon. L-am găsit așezat pe un trunchi de copac prăvălit. Arunca În apă cu pietricele. - Nu poți vorbă deloc? Începu el. - Doar așa, i-am răspuns cu vorbe rostite În minte. - Dar poți vorbă În minte fără să te audă? - sopti el, privind cu Înțeles spre tabăra noastră. Am făcut semn că da. - Enkim prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu pașii lui nesiguri. Spre după-amiază, am cotit-o din nou spre Miazăzi. Lucrurile s-au potrivit de minune pentru că am făcut cotul acela pe o uriașă lespede de stâncă, Într-un loc În care nu găseai nici mâl, nici pietricele mai mici, astfel Încât Enkim se dădu de ceasul morții ca să-și facă lucrarea lui de om cu două fețe. Când ne-a ajuns din urmă, se vedea pe chipul lui că era din ce În ce mai Îngrijorat. Începu să-i vorbească Runei, amestecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
PRIN PLOAIE: Nu simțeam nimic deosebit. Vreau să spun că nu mă speriam prea tare, de fapt, pe vremea aceea nu mă speriam de nimic. Dacă se sfârșea... mă așezam, din nou și aruncam cu boabe de porumb... sau cu pietricele... în apă... Asta e tot. Dar de obicei călătoream, călătoream zile în șir, uneori nu mă opream câte un an întreg... Călătoream dintr-o ploaie în alta, pe vremea aceea ploile se întâlneau în aer, se amestecau între ele, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mei! Nu mai vorbesc cu tine niciodată! Niciodată! Nici nu vreau să te văd, răule ce ești! Ființă oribilă! Ilie a auzit odată în tramvai o doamnă care-și certa astfel pechinezul prost crescut. Păstrase cuvintele acestea ca pe niște pietricele frumos colorate și e bucuros acum să le găsească întrebuințare. Apoi se întoarce cu spatele la răufăcător și pune vrabia jos, pe o frunză uscată. Îngenunchează și se apucă să-i netezească ușurel, cu degetul mare, pieptul, învelind pasărea toată cu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
biserică începea noaptea. Pânza fumurie a înserării se topea în smoala întunericului. - Curios, zâmbi ea. E prima dată când văd cum se face noapte. Senzația materială a nopții. - Vine furtuna, probabil, ridică el din umeri. Femeia deschise pumnul și aruncă pietricelele în apă. Sclipiră și ele, o clipă, traversând urzeala de raze. - Și când ne-am întors, continuă ea, dispăruse totul. Nici stejar, nici cruce, nimic. Erau trei straturi mari cu flori și, în mijlocul lor, semnul acela, piatra kilometrică, cu distanțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și o luă pe Magda să-l însoțească în vechea lor plimbare spre gara fluvială. Din dreptul stânei prinseră a-i urma doi cățelandri dolofani, crăcănați, abia ținându-se pe picioare. Ea a dat să-i alunge, a strâns câteva pietricele, a aruncat după ei, dar ghemotoacele acelea nu se dezlipeau de pașii lor. Le adulmecau urmele, stârniți de cine știe ce mirosuri ademenitoare, de scârțâitul pantofilor lui, de umbrele lor lungite mult în țărâna drumului. Magda se pomenise dintr-o dată povestindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că nici nu fusese timp. Sau tot ce fusese se mistuise, se amestecase, se revărsase acum ca dintr-un sac cu fulgi și zburătăceau crâmpeie de amintiri precum funigeii plopilor, primăvara, stârniți de cine știe ce joacă a vântului. Rămăsese cu câteva pietricele în pumnul strâns. Când se așezaseră pe banca din fața fostei căpitănii, încă le mai ținea în mână. Le frământa, le strângea între degete, înfiorată de înțepături, un fel de mici mușcături ale unei dușmănoase vietăți zbătându-se să-i intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să-și strice relațiile cu el, și era în stare ba să-l înjure, ba să-i zâmbească - dacă-l vedea apărând la fereastră. Însă Mama Mare nu înjura niciodată cu adevărat. Invectivele ei erau cochete; nu erau săgeți, erau pietricele colorate. - Nu poți să-i zici să pună ceva la gard? am întrebat. — Ce Dumnezeu să pună la gard? Nu știu, celofan... - N-o să pună nici un celofan, îl cunosc eu. I-am mai sugerat. — Și ce-a zis? — A zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
facă asemenea mici trucuri când voia. Am aprins becul din boxă și am închis ușa după mine. Nu voiam să-și bage nasul vreunul de pe culoar. Platon nu era nicăieri. Taică-meu așternuse de vreo câțiva ani un amestec de pietricele și pământ cam de o palmă grosime, și cu acea ocazie scosese ultimele rafturi care l-ar fi deranjat pe Platon, și acum boxa era goală-goală. Pe un perete era o ferestruică mică ce dădea în stradă, dar fusese acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Sute, mii, milioane de ființe începeau în fiecare dimineață ascensiunea muntelui de ambiții, cărând în spate bolovanul greu al incapacității lor, deschizându-și anevoie drum prin mareea de oameni urmărind același țel, cu privirea mereu fixă la drum, atenți la pietricele și la micile obstacole, fiindu-le imposibil să privească în sus, înspăimântați, privind în jos. Un drum lung, foarte lung, iar sus, pe culmea strâmtă, câțiva puțini la număr care încercau să-și apere privilegiile împotriva acelora care erau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
chiar să se piardă din vedere malul opus, dar acel mal va fi mereu identic cu sine însuși, o armată de copaci înalți răsărind la malul apei, lăsând din loc în loc o minusculă plajă cu nisip, cu nămol sau cu pietricele rotunde; o lume sută la sută vegetală, în care nici cel mai studios botanist nu ar fi în stare să recunoască și să clasifice nici un sfert din aceste plante. Verde, verde, verde! Verde ca smaraldul, verde ca măslina, verde ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
un miros plăcut prin grădini. Era o plăcere să treci prin fața curților oamenilor; o curățenie lună, de primăvară. Gardurile vopsite, pomii fructiferi dați cu var pe trunchiuri, vița de vie tăiată și pusă pe araci, aleile curate și delimitate cu pietricele, și ele, la rândul lor, date cu var iar albul lor împreună cu albul pomilor înfloriți dădeau o notă de curățenie dumnezeiască. Era duminică. De la biserică, Frusina merse ca de obicei, la cimitir. În drumul spre cimitir se întâlni cu
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
109. 77. Lichitișeni (comuna Vultureni), județul Bacău a) Pe tablă (Iezătura): pe terasa inferioară a Pârâului Berheci, la aproximativ 300m vest de fostele I.A.S-uri, s-au găsit fragmente de vase modelate cu mâna și la roată, având pietricele în compoziția pastei și decorate (cele la roată) cu linii orizontale și vălurite, specifice veacurilor IX-X. Cercetare M. Florescu și V. Căpitanu, 1957-1968. Materialul aparține Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău. Bibliografie: Mitrea I. 1968, p. 255 (fig. 3/1, 2
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
mei dormeau și În casă era liniște și abia apucam să-mi Încheg Șaman 21 câteva fărâme de suflet la loc, privind pe fereastră alcătuirea și destrămarea norilor. Singura explicație credibilă a Închiderii coridorului secret nu putea fi decât dispariția pietricelelor. Există undeva pe dinăun- trul meu acești pitici care măsoară timpul cu pietricele colorate, pe care le extrag din adâncul ființei mele. Pentru fiecare posi- bilitate, o altă culoare de pietricică. Dacă nu crești pe dinăun- tru astfel de posibilități
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Șaman 21 câteva fărâme de suflet la loc, privind pe fereastră alcătuirea și destrămarea norilor. Singura explicație credibilă a Închiderii coridorului secret nu putea fi decât dispariția pietricelelor. Există undeva pe dinăun- trul meu acești pitici care măsoară timpul cu pietricele colorate, pe care le extrag din adâncul ființei mele. Pentru fiecare posi- bilitate, o altă culoare de pietricică. Dacă nu crești pe dinăun- tru astfel de posibilități, astfel de pietricele, atunci piticii nu au ce extrage. Și totul stă pe
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
pe dinăun- trul meu acești pitici care măsoară timpul cu pietricele colorate, pe care le extrag din adâncul ființei mele. Pentru fiecare posi- bilitate, o altă culoare de pietricică. Dacă nu crești pe dinăun- tru astfel de posibilități, astfel de pietricele, atunci piticii nu au ce extrage. Și totul stă pe loc. Ești un sol arid, deșertic. Așa eram eu când a apărut spărtura. Spărtura apăruse În acel moment din viața mea ca să mă salveze de la moarte. Dacă nu aș fi
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
cu mine. — Fostul tău iubit ? Parcă te-ai despărțit deja de el, se Încruntă el. — Cred că e imposibil să nu mai iubești pe cineva pe care l-ai iubit cândva, am spus eu simțind o nevoie intensă să culeg pietricele de jos și să arunc În lac, ca să ascult zgomotul pe care Îl făceau când plonjau În apă. — Încă Îl mai iubești ? Asta e ceva nou ! Îngăimă Jean-Claude fărĂ să știe ce să spună și cum să reacționeze la vestea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
când ai mei dormeau și în casă era liniște și abia apucam să-mi încheg câteva fărâme de suflet la loc, privind pe fereastră alcătuirea și destrămarea norilor. Singura explicație credibilă a închiderii coridorului secret nu putea fi decât dispariția pietricelelor. Există undeva pe dinăuntrul meu acești pitici care măsoară timpul cu pietricele colorate, pe care le extrag din adâncul ființei mele. Pentru fiecare posibilitate, o altă culoare de pietricică. Dacă nu crești pe dinăuntru astfel de posibilități, astfel de pietricele
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
să-mi încheg câteva fărâme de suflet la loc, privind pe fereastră alcătuirea și destrămarea norilor. Singura explicație credibilă a închiderii coridorului secret nu putea fi decât dispariția pietricelelor. Există undeva pe dinăuntrul meu acești pitici care măsoară timpul cu pietricele colorate, pe care le extrag din adâncul ființei mele. Pentru fiecare posibilitate, o altă culoare de pietricică. Dacă nu crești pe dinăuntru astfel de posibilități, astfel de pietricele, atunci piticii nu au ce extrage. Și totul stă pe loc. Ești
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]