540 matches
-
peste scăfîrlie. N-a fost o lovitură prea tare, era o palmă cum dau de obicei maicile copiilor răi, cu palma deschisă, dar Cano ar fi preferat să-i dea cu un par În cap decît să simtă această lovitură piezișă și ușoară În care mîna Roșcovei Îi alunecase pe creștet și Îndată după aceea măicuța strîmbă din nas descoperind grăsime pe mînă, grăsime de la Cano, din părul lui unsuros și cu toții văzură apoi cum o grămadă de fire de mătreață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cînd l-am recunoscut de departe pe Jean Piaget, iar eu n-am vrut să mă despart de ea. M-am mulțumit să Încetinesc pasul pentru a mă uita mai bine la faimosul profesor care se Îndepărta pe o stradă piezișă. Oare ar fi trebuit să-i vorbesc lui Jennifer despre el și să-i spun că mîncasem spumă de ciocolată acasă la acel domn bătrîn? Doar nu era s-o plictisesc povestindu-i copilăria mea și, de altfel, nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cutezăm să spunem ce ne trecea prin cap. Mergeam separat, ascunzîndu-ne unul de celălalt. Bea pășea semeață cu Tess a ei sub braț, iar eu o urmam la o palmă, cu gustul ei pe buze. Încă mă mai urmărea privirea piezișă pe care mi-o administrase Isaac cînd ieșisem din Cimitrul Cărților Uitate. Era o privire pe care o cunoșteam prea bine și pe care o văzusem și la tata, o privire care mă Întreba dacă am cea mai mică idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sfidător. — Ah, nu? Nu, confirmă locotenenta de Îndoieli și bănuieli. Dacă ești logodnicul ei, trebuia să știi. SÎnt logodnicul ei, nu gardian civil. — Hai, să plecăm, ăsta-i o paparudă, conchise șefa. Amîndouă trecură pe lîngă mine aruncîndu-mi o privire piezișă și o jumătate de zîmbet scîrbit. A treia, codașă, se opri o clipă Înainte să iasă și, asigurîndu-se că celelalte n-o vedeau, Îmi șopti la ureche: — Beatriz n-a venit nici vineri. Știi de ce? — Tu nu ești logodnicul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aceste nenorociri. Da, firește... bâigui prințul, aproape încurcat. Însemnările dumneavoastră ar fi... extrem de interesante. Desigur, generalul îi spunea ceea ce-i spusese cu o zi înainte lui Lebedev, relatându-și deci povestirea fără poticneli. Dar iarăși îi aruncă prințului o privire piezișă, neîncrezătoare. — Însemnările mele, rosti el cu amărăciune de două ori mai mare, să-mi scriu însemnările? N-am căzut în ispita asta, prințe! Dacă vreți, însemnările mele sunt scrise deja, dar... se află în pupitrul meu. Când mi se vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
celorlalte surplusuri care se află în evidența birourilor de fisc din provincii și la companiile de publicani care au luat în arendă colectarea anumitor impozite. Libertul ridică fatalist din umeri, ceea ce-l face pe principe să-i arunce o privire piezișă, de jos în sus. — E vina ta că nu reușești să aduni toate datele. Ianuarius se apără revoltat. — Cezare, fiscul din fiecare provincie e ca un fel de coș de monede, o pușculiță unde se adună sumele de bani din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-și piardă răbdarea. Ridică tonul: — Ce te nemulțumește? Nu vi s-a garantat dreptul de a vă aduna în sinagogi pentru rugăciuni? Mârâie printre dinți: Și ce-oți mai face pe acolo... De data aceasta, evreul îi aruncă o uitătură piezișă. Germanicus nu-l ia în seamă. E prea pornit: — Până și furtul cărților pe care le considerați sfinte este con siderat sacrilegiu și pedepsit ca atare... Ridică degetul spre el: — Cu confiscarea averii! Iulius Herodes îi percepe gestul ca pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
încoace sărăcia aia, că ai să te tai! își ceartă Marcia bărbatul. — E cuțitul de sacrificiu, îl apără flaminul cu palma. Își îndreaptă spatele plin de demnitate: — N-ai voie să-l atingi, femeie zăludă ce ești! Încruntat, aruncă priviri piezișe către mult mai tânăra lui so ție. Augustus se decide: — Eu trebuie să ajung la Senat. Astăzi se judecă procesul lui Scribonius Libo. Se preface că nu observă disperarea flaminului. — Sentința se pronunță până la apusul soarelui. Aici am cam terminat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
buză la ureche și, cum purta niște mustăți Înguste și lungi, negre, à la Adolphe Menjou, mustața stângă Îi era imperceptibil Întreruptă acolo unde, pe mai puțin de un milimetru, pielea se deschisese și apoi se reînchisese. Mensur sau atingere piezișă de glonte? Se prezentă: colonel Ardenti, Îi Întinse mâna lui Belbo, mie Îmi făcu un simplu semn din cap când Belbo mă dădu drept colaboratorul său. Se așeză, puse picior peste picior, Își trase pantalonii pe genunchi, descoperind două șosete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
secretă a Templului, căreia de-acum toți Îi recunosc existența...” „Toți?” „Desigur. Nu-i de crezut că un ordin atât de puternic ar fi putut supraviețui Îndelung fără existența unei reguli secrete”. „Argumentu-i neștirbit”, zise Belbo, aruncându-mi o privire piezișă. „De aici”, zise colonelul, „și concluziile, tot așa de evidente. Marele maestru, desigur, face parte din consiliul director secret, dar el trebuie să fie doar acoperirea exterioară a acestuia. Gauthier Walther, În La chevalerie et les aspects secrets de l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
la plimbare, iar Bridgeman duce deliberat un picior în fața celuilalt. Doi puști englezi îndrăzneți ieșiți la plimbare. Pentru femei adevărate îl poate duce doar la Goa House. Maria Francesca este uimită să-i vadă și-i aruncă nervoasă o privire piezișă lui Bobby, când Bridgeman urcă cu greutate pe scară și intră pe ușă. Nu sunt alți clienți, așa că toate femeile sunt în salon, beau ceai și ronțăie dulciuri cu nucă de cocos. Un rând de fețe zâmbitoare care ronțăie. Bridgeman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
drept al unui râuleț gălăgios, strâns ca în clește între două rânduri de dealuri îmbrăcate cu brazi și fagi, amestecați. Șoseaua trecea prin mijlocul satului, iar calea ferată ― prin dosul caselor, prin grădini și livezi ce se urcau pe coastele piezișe. Împrejurul gării valea se lărgea ca un fund de cazan, dar dincolo de sat se strâmta iar până la gura văii, care coboară dintre munți, în stânga. Calea ferată și șoseaua treceau peste pârâu pe un pod comun, cârpit de curând. Bologa mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
undeva un locșor de trecere. După vreo zece minute de suiș, se gândi că prea se depărtează de fundul văii și se întoarse înapoi, să mai caute și în cealaltă parte. Coborî până în vale și urcă pe altă coastă, mai piezișă. Pădurea părea mai deasă și mai tânără. Din când în când crengile joase se agățau de hainele lui Apostol ca niște mâini care ar vrea să-l oprească. Urcușul îl ostenea, își ștergea mereu gâtul cu batista udă și sudorile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
timp de zece minute, apoi despre vânătoarea de potârnichi, bridge, havane și, în sfârșit, gastronomie franceză. Au trecut deja trei sferturi de oră de când a venit. Se pregătește să vorbească despre vreme, dar deodată Destinat își privește ceasul, un pic pieziș, dar îndeajuns de lent pentru a-i lăsa celuilalt destul timp ca să-l vadă. Directorul înțelege, tușește, pune ceașca pe masă, tușește din nou, ia ceașca, și până la urmă se avântă: are să-i ceară o favoare, dar nu știe dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Eliade XE "Eliade, Mircea" este atacat. Ei n-or să scrie numele meu, dar or să scrie că „sunt oameni care cred...” E clar în Israel care sunt acei oameni, nu e nici o îndoială. Deci persistă tot felul de atacuri piezișe, la care nu răspund. S.A.: Tu ai scris o postfață la o carte de Eliade XE "Eliade, Mircea" apărută în Israel. Ți s-a reproșat și asta? M.I.: Ăsta e alt scandal, e un scandal al românilor. Celălalt nu are
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
urcă pe calidor și povestește: Cân’ m-o văzut, o vinit la mine cu mânurile-ntinse, de parcă la tătâne-său venea... Asta mi-i crucea, de nu venea cu mânurile-ntinse și cu lacrămi pe obraz... - Acolo, -n stuh?, Întreabă Mătușa Domnica, piezișă. - D-apăi un’e, alt’? - Asta nu mi-ai spus-o... - Când, fimeia lui Dumnezeu? Ț’ spun amu: Vrasăzâcă, aflu că Morcov a prins o fată trimeasă de Ruș’ - Îmi zic: Să vezi c-o țâne la el, pintru el... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Neîmpăcându-se cu discursurile filozofice și preferând discuțiile directe jargonului intelectual, mătușa Varsenig a intervenit: — Barsam dragă, arată-mi și mie un turc care vorbește armeana dacă poți. Drept răspuns, Barsam i-a aruncat surorii sale mai mari o privire piezișă. Mătușa Varsenig a continuat: — Spune-mi câți turci au Învățat vreodată armeana. Nici unul! De ce mamele noastre au Învățat limba lor și nu invers? Nu e limpede cine pe cine a dominat? Doar o mână de turci a venit din Asia Centrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ar fi atât de simplu! Adevărata prăpastie culturală e cea dintre turci și turci. Suntem o mână de oameni politicoși și cultivați, Înconjurați din toate părțile de fermieri și țărănoi. Au cucerit Întreg orașul. A aruncat o privire lungă și piezișă spre ferestre, ca și când i-ar fi fost temă că o mulțime de oameni i-ar putea zdrobi cu bâte și ghiulele. — Străzile le aparțin, piețele le aparțin, bacurile le aparțin. Toate spațiile deschise sunt ale lor. Poate că În câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe pământul tare, de două ori fiecare cizmă: întăi călcăiul și pe urmă talpa groasă. Pantalonii largi de lână roșcată, zeghea neagră, arătau pete mari de sânge și de untură; solzi de pește, lipiți în crețuri, sticleau verzii în lumina piezișă a soarelui. Coborârăm drept în baltă. Căsuțele risipite ale satului, cu fumurile luminoase, rămaseră în urmă zugrăvite pe cerul limpede. Într-o băltoacă neclintită, în noroi, printre papură zdrobită, se arătă o luntre, neagră de catran, priponită cu o frânghie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și astupate în partea săpăturii cu scânduri ori gard de nuiele, peste care era întinsă o lipitură subțire și coșcovă de lut. Fumuri ieșeau din toate cotloanele acestea săpate în pământ. Geamuri mici cât pumnul luceau pe alocuri în bătaia piezișă a soarelui. Nicăieri nu era împrejmuire. Vitele și porcii rătăceau de-a valma, pe dinaintea ușilor. Găinile scurmau în gunoaiele grămădite pe bordeie ca niște cușme murdare și jerpelite. Aicea stau bordeienii... zise moșneagul. Iaca cu cine muncim noi moșia... După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
blândețea văii, au trecut pe deasupra Preluncilor stoluri de dumbrăvenci, fâlfâind și învârtejindu-se cătră asfințit. Și la o zi după ce au trecut acele cârduri de dumbrăvenci, s-a înegurat cerul de nouri posomorâți și a prins a bate o ploaie piezișă, subțire și rece. După douăzeci de ceasuri de curgere, în acea ploaie subțire s-au amestecat fulgi de lapoviță; astfel că s-a așezat cap de iarnă. Până la coada iernii era îndelungat timp. Însă Nicula ieșise din ticăloșia lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înfruntat. I-am spus că trebuia să se considere onorat de prezența mea acolo; nu se puteau lăuda mulți cioplitori de cruci că aveau în serviciul lor un sculptor. Și tot el era nemulțumit? Meșterul mi-a aruncat o căutătură piezișă. Vroia să vadă dacă nu glumeam. Nu glumeam. Apoi s-a hotărât să mă lase în plata Domnului. Nu ținea să se certe. Avea grijile lui cu boala, cu atelierul. Nu-i ardea de țâfnele mele. Dar am simțit că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cuvânt. Așa, pur și simplu. Fără să le cer, fără să aștepte să o răsplătesc sau măcar să-i zic mulțumesc. După care s-a întors și a plecat spre el, alergând să-l ajungă din urmă. Am rămas sub lumina piezișă a după-amiezii târzii, cu câte o smochină în fie care mână, privind-o cum se îndepărtează. Nu i-am reținut nici măcar culoarea rochiei. În vale, pe undeva printre străduțele întortocheate ale orașului vechi, un copil tocmai ridicase în aer un
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
sus, fiecare nivel însemnând un nivel de sentiment, căruia i se poate da un nume, dar n-o să le înșiruie acum, din moment ce i le-a numit de atâtea ori înainte, însă capcanele sunt totul, pentru că, pe măsură ce urci, treptele sunt mai piezișe, mai oblice, mai drepte, mai înalte totodată și mereu mai lustruite și nu pot fi urcate decât anevoie, chiar pe brânci, proptindu-te în podul palmelor și înaintând sprijinindu-te în unghii, pentru că nu există puncte de sprijin decât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
făcu vînt, precum cocoșul, cu ambele picioare deodată, dînd din mîini neajutorat și ridicînd un nor de praf. „Cucurigu!“, Îi strigă un mucalit. Era un tînăr cu obrazul spîn și cu ochi șireți care, atunci cînd rîdea, păreau două tăieturi piezișe. Simon se uită În direcția lui și zise: „Nu-i deloc ușor, fiule! Pămîntul atrage orice corp, pînă și o pană, darmite o ruină umană de patruzeci de ocale.“ Petru abia se stăpîni să nu izbucnească În rîs la auzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]