530 matches
-
Nenea se tot foia uitându- se mereu în spate, mereu neîncrezător. După părerea lui pe aici pe undeva trebuia să fie capătul pământului și uite că sunt oameni și pe aici. - Am auzit că tătarii au ochii așa strâmbi - Adică pieziși, corectă Mihu. Nenea pufni nemulțumit: - Pieziși, strâmb, nu-i tot un drac. Dacă am ajuns până în țara tătărască nu-mi place deloc. Popa din sat de la noi spunea că tătarii vin din iad. Mihu zâmbi pe sub mustața sa groasă de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mereu în spate, mereu neîncrezător. După părerea lui pe aici pe undeva trebuia să fie capătul pământului și uite că sunt oameni și pe aici. - Am auzit că tătarii au ochii așa strâmbi - Adică pieziși, corectă Mihu. Nenea pufni nemulțumit: - Pieziși, strâmb, nu-i tot un drac. Dacă am ajuns până în țara tătărască nu-mi place deloc. Popa din sat de la noi spunea că tătarii vin din iad. Mihu zâmbi pe sub mustața sa groasă de cavalerist uitându-se veselit așa deodată
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
tineretului de azi care vede doar filme violente în care acțiunea nu are nici măcar vreun scop înalt și în multe apar scene lungi de o violență gratuită doar ca să vadă care este mai tare, pentru o privire a cuiva mai piezișă sau pentru tâlhărirea unor persoane inocente și fără apărare. Sângele nu se prezintă o economie în filmele zilelor noastre ci curge din belșug din zeci de răni arătate amănunțit pe ecrane. Și mai ales s-a răspândit crezul că dreptatea
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
balcanic (matein și barbian) și deschis modernității; autohtonismul său coabitează cu universalul. Vizual prin structură, mai puțin ispitit de sonorități (acestea, la Barbu, cu finalități melodice), privitorul tentat de șarjă și parodie frizează delirul imagistic; linii frânte, volume insolite, reprezentări piezișe (între pseudo-figurativ și decompoziție) intră în relații turbionare mozaicale, departe de intenția vreunei sinteze. Ochiul perseverează în suprafețe. O întâlnire în pod e pretext de inventariere a vechiturilor stocate: "scaune tapițate", "rufe cârpite, pe frânghii vii", "feronerii și faianțe"; la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un mortier sârb. Cinci litri Înmulțiți cu cincizeci ori șaptezeci de trupuri care se goleau spuneau ceva: șiroaie, volute, linii Încrucișate, reflexe care Își pierdeau licărul, coagulate pe măsură ce minutele treceau și gemetele mureau. Copii privindu-și mamele și invers, trupuri piezișe, perpendiculare, paralele cu alte trupuri, iar pe dedesubt linii lichide de forme capricioase, prinzând totul Într-o imensă rețea roșie. Olvido avusese dreptate: era uimitoare cantitatea de sânge pe care o aveau toți În ei. De s-ar fi vărsat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
vieții particulare, strecurîndu-se în intimitatea supravegheatului sau recurgând la manevre capabile să destabilizeze omul în privința căruia există îndoieli sau care trebuie pus la încercare. Ca să obțină informații, supraveghetorul, cel mai adesea, nu adoptă o abordare frontală, directă, ci una ocolită, piezișă, prefăcută. Forța îi repugnă; el mizează pe inteligență, chiar dacă, mai apoi, ca urmare a rezultatelor obținute, sancțiunea poate fi, deseori, fizică. De altfel, într-o sintagmă celebră, nu punea oare Foucault alături cei doi termeni: „a supraveghea și a pedepsi
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
dar acestei priviri frontale i se adaugă o alta, deseori adoptată, privire răsfrântă, privire oblică. Oglinda ne permite să ne vedem și să ne confruntăm cu ceea ce corpul nostru produce ca reflex atunci când se află în raza unei priviri străine, piezișe, care îl supraveghează. Oglinda este un dublu și un „spion”, așa cum era numită în lojile teatrului à l’italienne. Spectatorii puteau astfel să se supravegheze reciproc la Teatro San Carlo ori la Teatrul La Fenice, în timp ce regele, plimbându-și privirile
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
drama existențială, ia forma unei confesiuni a revoltei, înscriindu-se în poezia marilor întrebări în fața singurătății. Metafora copacul simbolizează fie poetul ascet, fie comunicarea între cer și pământ; copac pribeag semnifică poetul izolat, răzleț, dezrădăcinat, fără speranță, nestatornic, iar epitetul pieziș asigură tonalitatea gravă. Divinitatea este invocată să se reveleze sub forma cântecului -, trimitere panteistă ("pasăre ciripitoare"). Nereușind să perceapă existența divinității, poetul se simte "umbră de fum", figură fantomatică. În acest psalm se conturează două planuri, în opoziție: uman și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ei trebuie să descopere cele mai potrivite modalități de a sprijini, cu instrumentele profesiei, noul curs. Au așteptat destul, s-au străduit după puteri să recupereze câte ceva din spațiul necuprins al adevărului, au recurs de nevoie la aluzii și lecturi piezișe, e acum timpul să rostească limpede ce gândesc, ce cred, ce vor. Cronica, ed. sp., 24 dec. 1989, p. 1 Chemarea istoriei, chemarea vieții poartă în manuscris data de 23 decembrie 1989. A doua zi, Andrei Pippidi îmi transmitea prin
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
obstinante, voluptuoase târcoale date pragurilor“ (eigensinnig-wollüstiges Verharren auf der Schwelle) sau ca ezitare (Zögern) în preajma nimicului. Este esențială această precizare a lui Benjamin: ea descrie sensul deconstrucției orașului „tehnic“, convențional nu ca o disoluție a acestuia, ci ca o privire piezișă aruncată din locul în care metropola își depozitează resturile, uitările, fantomele care o bântuie. Dezastrele orașului, incendiile pe care copilul le pândea cu aviditate se ascund, de îndată ce ele se iscă. Failibilitatea clădirilor și a oamenilor este mascată de fațadele impozante
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
adică cu funcțiune de atribut: razele slabe străbăteau ...” El poate preceda însă verbul, dacă între substantivul la care se referă și verb apare o altă parte de propoziție, care să neutralizeze legătura directă cu substantivul: Solzi de pește ... în lumina piezișă a soarelui verzi sticleau. Adjectivul predicat circumstanțial poate sta lângă substantivul la care se referă, dar numai înaintea lui și numai când elemente formale indică clar negruparea cu el în unitatea substantiv + atribut. Astfel, din motive stilistice sau cerută de
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
în același timp evreu și francmason) trăiește "singuratic, sălbăticit" la marginea întunecată a satului, "într-o casă cu aspect mizerabil", "ale cărei obloane cenușii se deschid rar, ca și cum menirea lor era să ascundă o taină, ceva misterios". Privirea lui e "piezișă", "mersul său e șovăielnic". E ca și cum ar fi înconjurat de un cerc al bănuielii, pe care-1 rup doar "doi sau trei indivizi suspecți", "disprețuiți de toată lumea". Iată semnul tradițional de identificare a sa în cele din urmă: urmărind taina sfîntă
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
și... va muri. Regele din desenul-portret meditează la Eternitate? Să fie aceasta o căOătorie într-un Dincolo sau Nicăieri? Un Acolo, unde durerea, grijile și relele prezentului... vor fi estompate?! Sau poate caută cumva o soluție? Oricum, reținem: privirea, deși piezișă, este spre un înainte, îndrăzneț! și cu urechilepâlnie, așa, ca să ne-amintim și de rrmuz, firește! Interesantă schițăportret! Chipul regal (de la pagina 29), precum și „încercarea de compoziție decorativă, semiabstractă, semifigurativă” (de la pagina 52) creează o iluzie optică, un joc de
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
castelul din Frapesle, oamenii care merg pe jos sau călare scurtează drumul prin landele numite ale lui Charlemagne, pămînturi nedesțelenite, așezate pe culmea platoului care desparte vadul rîului Cher de cel al rîului Indru către care duce și un drumeag pieziș, ce pornește de la Champy. Cîmpiile astea netede și nisipoase, care te întristează pe o întindere aproape de o leghe, întîlneau într-un pîlc de copaci drumul spre Saché, numele satului de care ține Frapesle. o descriere expresivă care traduce starea psihologică
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
și cuminte, cu părul strâns, cu rochiile ei înflorate, strânse în talie, cu taioarele cu fuste plisate, cu fruntea liberă, cu puține riduri. Nicolae Ceaușescu, mic de statură, cu pieptul ușor bombat, cu brațele scurte atârnând și cu acel surâs pieziș și încremenit. Au loc vizite ale unor personalități străine: la sfârșitul lui mai 1989, președintele Republicii Populare Mozambic vine la București. La jumătatea lui septembrie, va fi rândul unei delegații parlamentare mongole, iar pe 10 noiembrie, Arafat este primit la
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
lungă decât el de vreo câteva ori, încărcată cu saci plini sau cu strujeni de porumb. Și iarăși mă miram, de unde atâta forță la un pumn de animal? Măgărușul trăgea căruța aparent fără efort, omul cu fața galbenă, ochii puțin pieziși și cu nasul turtit îl îndemna alene, iar în dreptul nostru, ne saluta cu o deosebită politețe. După vreo două ore de mers, am ajuns la Sf. Gheorghe. Înainte de a ajunge la Tulcea, aveam să trecem și bacul de aici peste
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
să vă spun cât timp, în orice caz, curând am intrat într-un sătuc, care nu era alul decât Gorgova. Prima etapă a călătoriei noastre se apropia de sfârșit. Înaintam pe un drum, în stânga priveam măreața Sulină, cu malurile lor piezișe și adânci, iar pe partea dreaptă, garduri frumoase, după care stăteau drepte și curate, casele. Am mers până la un gard unde se afla un magazin minuscul mixt. Am oprit. Tarzan s-a dus la magazin și a bătut în gemuleț
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
grămada aceea de pepeni verzi și galbeni. La fel ca rândul trecut, am cumpărat vreo opt harbuji și am plecat pe drumul de pietriș și nisip spre Gorgova. Cum vă spuneam mai sus, drumul înainta între două canale cu malurile piezișe, de vreun metru și jumătate până la apă. Se făcuse noapte și ploua, ploua mereu, și era acum înăbușitor de cald. Pe deasupra, roiau și țânțarii, mari și foarte agresivi. La un moment dar, roata din față a luat-o spre stânga
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
negre, arse de soare și vânt, de sub tichiile largi, ca niște fesuri, ieșea în neorânduială părul aspru și creț terminându-se în perciuni lungi, învârtiți, deopotrivă de negri la bătrân ca și la tânăr. Nu priveau înainte, căutarea lor era piezișă, ca și cum ceva știut doar de ei i-ar fi amenințat mereu. Au spus, schimonosindu-se ca să pronunțe cele câteva cuvinte grecești, că au marfă pentru voievod și pentru marele spătar Mihai. Paza de la poarta Vlah seraiului nu i-a lăsat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mai găsit o sticlă și o ridică din frapieră, victorios. Sticla udă picură pe fața de masă mototolită, peste resturile sleite de carne și peste cioturile de oase fumurii. — Dumneavoastră văd că nu mai vreți, se scuză, cu un zâmbet pieziș, către fata pe care o pierd mereu mai mult... — Iar domnul Mărgărit a dat probabil destul de lucru ficatului. Da, am terminat pentru astă-seară, gâfâie Mărgărit. Mai curând inteligență decât talent, continuă glasul împrospătat al „doctorului“ Neagu. Bună restauratoare, un meșteșugar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
drept al unui râuleț gălăgios, strâns ca în clește între două rânduri de dealuri îmbrăcate cu brazi și fagi, amestecați. Șoseaua trecea prin mijlocul satului, iar calea ferată ― prin dosul caselor, prin grădini și livezi ce se urcau pe coastele piezișe. Împrejurul gării valea se lărgea ca un fund de cazan, dar dincolo de sat se strâmta iar până la gura văii, care coboară dintre munți, în stânga. Calea ferată și șoseaua treceau peste pârâu pe un pod comun, cârpit de curând. Bologa mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
undeva un locșor de trecere. După vreo zece minute de suiș, se gândi că prea se depărtează de fundul văii și se întoarse înapoi, să mai caute și în cealaltă parte. Coborî până în vale și urcă pe altă coastă, mai piezișă. Pădurea părea mai deasă și mai tânără. Din când în când crengile joase se agățau de hainele lui Apostol ca niște mâini care ar vrea să-l oprească. Urcușul îl ostenea, își ștergea mereu gâtul cu batista udă și sudorile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
le e măsură bună. Tefnaht începu să râdă cu poftă: - Ești prea tânăr, sau ești cu adevărat nătărău. Du-te în cortul tău. Uite, corăbiile intră în liman. Pe țărm, sclavii se îngheboșau sub poverile grele și alergau pe scândurile piezișe care legau țărmul de punțile întîilor corăbii sosite. Mugeau antilope și tauri, bice de curele șuierau prin văzduh, soldații zăngăneau din arme, strigau căpitanii, corăbierii cântau pe fiecare punte sau înjurau pe sclavi, sclavii gemeau sub poveri, în timp ce dinspre deșert
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
slăvite, dar eu... - Tu ești unul din cei cinci, și el e sclav! Da? - îl întrerupse zâmbind bătrânul. Lasă, Tefnaht... - Nu, n-am vrut să spun asta, slăvite. Dar el e și mai tânăr, și nici... Ars însă de privirea piezișă a Marelui Preot, Tefnaht tăcu. Se apropiau de țărm. - Și ce vom face, slăvite? întrebă Tefnaht într-un târziu. Vom clădi temple noi pentru ei?... Marele Preot îl măsură cu privirea: - Cum, tu ai și început să crezi că au
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
obosiseră pe toți. Atunci Lot își luă pe cele două fiice nemăritate ale sale, alese din turmă câteva oi și un asin și porni mai departe, spre munte. Se temea să mai locuiască în Țoar. Începu ploaia, o ploaie cumplită, piezișă, cu spume, zbătută și răscolită de vântul cumplit. Cei trei bărbați se urcară în luntre, și luntrea țâșni în văzduh prin pânza deasă și scuturată mânios a ploii. Orășelul Țoar în scurt timp pieri din văzul lor. CAPITOLUL XXXIV Puține
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]