903 matches
-
Adevărul este că, deși locuiesc într-un castel apropiat de Sakamoto, n-am făcut nici o călătorie pe munte. Așadar, m-am gândit că azi ar fi o ocazie foarte bună să vizitez locurile. Ei bine, Genemon, ia-o înainte. Dând pinteni calului, Mitsuharu își continuă drumul pe lângă Mitsuhide, începând să converseze ca și cum s-ar fi temut ca Mitsuhide să nu se plictisească. Discută despre plantele și florile pe care le vedeau de-a lungul drumului, explica obiceiurile diverselor păsări, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cât pe ce să-și răstoarne scaunul de campanie, sărind în picioare de bucurie. — Un cal! ceru el. Aduceți-mi un cal! Și, încălecând, se întoarse spre oamenii de la poartă și strigă: Plec să-l întâmpin pe Seniorul Nobutaka! Dând pinteni calului, porni spre Râul Yodo. Râul, lat, aproape că dădea pe dinafară. Pe mal, forțele lui Nobutaka erau împărțite în patru unități a câte patru și trei mii de oameni. — Unde-i Seniorul Nobutaka? răcni Hideyoshi, descălecând, în mijlocul soldaților transpirați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
siguranță, nu este prea târziu ca să ajungeți acolo și să gândiți o strategie pentru pasul următor. Atâta vreme cât stăm aici, forțele inamice se vor apropia tot mai mult și totul se va sfârși chiar în acest loc. Ar trebui să dăm pinteni cailor și să pornim spre Shroyuji, cât putem de repede. Tatewaki nu mai întreba ce intenții avea stăpânul său. Suflase din corn și ordonase, imediat, retragerea spre miazănoapte. Yojiro și încă un vasal își abandonară caii și o luară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mâini de toată povestea; ultimele lui cuvinte fură însoțite de o expresie cam indignată. Nu-mi pot imagina ce va crede Seniorul Katsuie, dar am să-i transmit răspunsul dumitale. Și Joemon plecă repede, fără a mai lungi discuțita. Dădu pinteni calului pentru a-și grăbi înapoierea, la fel cum făcuse și la venire. La fel plecă și al treilea mesager, iar, la vremea când sosi al patrulea, soarele pălea la apus. Bătrânul războinic, Ota Kuranosuke, vasal veteran și aghiotant personal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ar fi fost o situație dificilă, dar, în acea conjunctură, confuzia se amplifică, declanșând un adevărat vacarm. Inuchiyo întoarse capul spre cei doi samurai și le dădu un semnal din ochi. — Înainte, toată lumea! le spuse vasalilor din jur și dădu pinteni calului. În același moment, peste câmpie răsunară salve de muschete. Ar fi trebit să fie ale propriilor lor pușcași, iar forțele lui Hideyoshi deschiseseră probabil simultan focul. Cu aceste gânduri, Inuchiyo se repezi în josul pantei, privind norii de praf și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
plănuise. Semnalul de atac fu un baraj de focuri trase de trupele din fața castelului. Pocnetele puștilor răsunau ireale prin pâclă, dar, deodată, încetară și împușcăturile, și strigătele de război ale avangardei. Chiar atunci, un călăreț singuratic ieși din ceață, dând pinteni calului dinspre postul lui Kyutaro, către scaunul de campanie al lui Hideyoshi. În urma lui alerga un singur samurai inamic, însoțit de trei fete. — Nu trageți! Opriți atacul! strigă călărețul. Fugarele erau, desigur, nepoatele lui Nobunaga. Neluându-le în seamă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
informez care e situația. Nu știu dacă am făcut-o din lașitate sau nu, dar e o urgență și am alergat mâncând pământul pentru a-i informa pe Seniorul Nagayoshi și pe Seniorul Shonyu. Cu această ultimă precizare, omul dădu pinteni calului și dispăru, continuându-și drumul spre următoarea unitate din față. — De vreme ce a venit un vasal în locul unui mesager, nu putem decât să presupunem că oamenii noștri din spate au suferit o înfrângere totală. Stăpânindu-și neliniștea din suflet, Kyutaro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aliaților lui? — E clar că i-a pierit curajul. — Azi, Hori Kyutaro și-a dat arama pe față. Dacă se mai întoarce viu, va fi demn de disprețul nostru. Se întoarseră spre propria lor unitate izolată, condusă de Shonyu, dând pinteni cailor într-un acces de furie. Într-adevăr, cele două batalioane de sub comanda lui Shonyu și a lui Nagayoshi nu erau decât carne de tun pentru Ieyasu. Cei doi oameni erau la fel de diferiți ca și capacitățile lor. Bătălia dintre Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ei. Cu puțin timp în urmă descălecase, dar părea preocupat să strângă chinga calului. Apoi mai scosese și niște grăunțe dintr-o tașcă de piele și i le oferise calului său, în timp ce, cu cealaltă mână, îi mângâia coama. Stârnit din pinteni, calul prințului tropăi de câteva ori pe loc, nechezând ușor și clătinându-și capul. Orice om cu auzul bun ar fi întors măcar o coadă de ochi în direcția zgomotului. Guibert însă nici măcar nu clipi. Își văzu în continuare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și, cu siguranță, este nerăbdător să vă cunoască. Manuc schimbă o privire cu Babic, apoi se lăsă condus prin câteva coridoare la fel de umede și de întunecate ca și holul. În urma lui, auzea lipăitul picioarelor goale pe mozaic, punctat de zăngănitul pintenilor lui din argint aurit. Zâmbi oarecum liniștit. În carâmbii cizmelor mai avea un pumnal și un mic pistol de rezervă. La capătul unei scări cu treptele aproape sfărâmate, D’Autrey se opri și unul dintre cei nouă masoni însoțitori ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mânca niciodată ceea ce i se oferea în afara casei sale și, în nici un caz, de la persoane cu totul necunoscute. Dar, în același timp, nu putea să refuze. Și nici să fugă. Porni spre altar cu pași rari, în zăngănitul regulat al pintenilor. Observă că, din toată împărtășania, mai rămăsese doar o mică bucată, cu marginile foarte regulate. Ultima. Prințul apucă lingura cu mâna dreaptă, înclină ușor capul în fața Venerabilului, apoi se îndreptă spre margine. D’Autrey îl urmărea extrem de atent. Îl văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din acele case cu perdelele prinse în fundițe roz la ferestre, semn că, dincolo de ele, se petreceau lucruri... ceva mai delicate... Și nu era chiar prima oară. Ah, nu!... Ciudă, furie, o spontană poftă de distrugere. Dante Negro își înfipse pintenii în burta calului cu atâta violență, încât acesta se cabră, necheză, apoi țâșni într-un iureș de neoprit. Doar după ce intră în pădure se mai potoli. Pictorul alunecă de pe cal, își smulse panglica de pe ochi și își rezemă fruntea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Da. Bărbatul cu păr alb-alb, Îmbrăcat În bluză albă, cu mâneci scurte - dar eu cunosc bluza asta! - cu pantaloni negri, din piele-de-drac - cunosc, din fotografii și pantalonii, Însă le șade rău fără cizmele cunoscute tot de-acolo, negre, lucioase, cu pinteni sclipitori, zornăitori; le șade rău pantalonilor așa, Însoțiți de un fel de cizme (le spun cizme, fiindcă au, totuși, carâmbi), dar parcă nu din piele, ci parcă din pânză de cort și nu negre, ci kaki, ca pânza... Bărbatul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-i cetate, Rey. Sosit la poartă, le ceru lămuriri străjilor. — Aici este orașul Djay, i se răspunse. Nu Îndrăzni, așadar, nici măcar să intre, dădu ocol orașului și Își continuă drumul spre apus. Calul Îi era istovit, dar el Îi dădea pinteni fără milă. Curând se găsi, gâfâind, la porțile unei alte cetăți, mai impunătoare decât cea dintâi, dar de-abia ceva mai Întinsă decât orașul Rey. Întrebă un bătrân trecător. — Aici este Yahoudiyé, Orașul Evreiesc. — Există, așadar, atâția evrei În această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
schimb trebuie ziși treisprezece «tatăl nostru» În pat. Există un maestru, o Întreagă serie de ierarhii inferioare, până la sergenți, scutieri, la servitori și valeți. Fiecare cavaler va avea trei cai și un scutier, nici o podoabă de lux la harnașamente, șa, pinteni, arme simple, dar bune, vânătoarea e interzisă, cu excepția leului, În fine, o viață de pocăință și de luptă. Fără a mai vorbi de legământul de castitate, asupra căruia se insistă În mod deosebit, pentru că ăia erau oameni care nu stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
frânte, freamătă stoluri-stoluri de rantii și de pelerine precum spuma laptelui, însemnate cu cruci roșii, amestecându-se vălurit cu alte mantii, negre, purtătoare și ele de cruci, albe, în opt colțuri. Zăngănituri cadențate de lănci, de spade, de săbii, de pinteni și de scuturi. Tumult... În mijlocul refectoriului, sub bolțile cu acustica și rezonanța orgilor, comandantul pro temporis al Fortăreței, Marele Maestru hospitalier, Fra Guillaume de Chateuneuf, își ridică palma, înmânușată în zale. Cere liniște! Silentium! Fra Guillaume de Sonac, Marele Maestru
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
achita conștiincios și cu cîte-o privire tainică desperată după Nadina. Căpitanul Lache Grădinaru, crezîndu-se irezistibil pentru că numai cu săbioara lui a cucerit proprietatea Cantacuzu, de peste trei mii de pogoane, ca supliment la o nevastă urâțică și prostuță, bătea zelos din pinteni pe lângă Nadina și-și sublinia străduințele cu câte un suspin însoțit de întoarcerea ochilor pe dos. Ca să scape de el, Nadina fu obligată să se retragă puțin deoparte cu Titu Herdelea. ― E idiot rău căpitanul ăsta! zise ea plictisită. Titu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu-i așa? insistă el. Te aștept, Nada, auzi?... Vii?... Vii? Te rog... Nada... ― Da, da... Sss... Taci! șopti ea, încleștîndu-și nervos mâna stângă pe brațul lui, fiindcă în aceeași clipă auzi aproape glasul căpitanului întovărășit de vijelioase bătăi din pinteni: ― Coniță, mai fie-vă milă și de noi ăștia care... Nadina părăsi pe Brumaru și trecu în brațele căpitanului, ciripind: ― Domnul are dreptate... Tu așteaptă, Raul! Să te mulțumești cu sfîrșitul!... Căpitanul Grădinaru, încîntat, se depărtă cu ea într-un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ne-au batjocorit ciocoii!... Huo! huo!... Să nu trageți, fraților!... Prefectul împietrise pe șosea, privind vălmășagul de țărani și murmurând în neștire: ― Calm, calm, domnilor... Primul-procuror Grecescu rămăsese câțiva pași mai înapoi, iar maiorul, abia strunindu-și nerăbdarea, gâdila cu pintenii coastele calului, care dansa și trepida. Apoi din gloata țărănească țâșni deodată Anghelina lui Nistor Mucenicu, cu copilașul cel mic în brațe, cu basmaua alunecată pe spate și părul ciufulit. Ajunse până aproape de Baloleanu, zbierând și blestemând cu un glas
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu o disperare bolnăvicioasă. Ce splendid, toți adunați aici sau, mă rog, mulți dintre voi. Pe George unde l-ați ascuns? Ce bine e acasă! Țineți un consiliu de familie? Dar ce-i cu Stella, unde-i sunt cizmele și pintenii? Nu ți-e bine? Ai gripă? Și eu am avut, la Londra bântuie o varietate întreagă de gripe. — Stella a avut un accident, îl lămuri Brian. — O, îmi pare rău, ești bine? — Da, da, da. — Vreau să spun ești într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Relația lui cu Rozanov fusese nefericită chiar de la bun început, otrăvită de gelozie și umilințe, teamă și dorințe frustrate, totuși continuase și constituise, așa cum adeseori asemenea nefericiri pot constitui, o rațiune de existență, un obiectiv al visurilor, un imbold, un pinten, dar nu un pumnal în inimă. George intui în ferocea scrisoare a lui John Robert hotărârea acestuia de a-l termina pe el cu totul, de a-l anihila, a-l exclude total; de altfel își și exprimase dorința de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui meteahnă. Eram sârguincios, conștient de propria mea sârguință și mândru de ea. Și nu doar în privința primusului. Dacă avusesem răbdarea să-i redau rezervorului strălucirea de alamă, multe alte obiecte se pretau la aceeași operație, începând, spre exemplu, cu pintenii de la cizmele de călărie ale străbunicului meu, care se cereau și ei găsiți în depozitul de vechituri. Lustruiți, și-ar fi recăpătat strălucirea din vremurile lor de glorie. Apoi nasturii de alamă de la uniforma lui de cavalerist, care cu siguranță
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
similare, oamenii și-au luat măsurile cuvenite: încărcarea unor bunuri în caiace și plecare, pentru un timp, la rude sau la prieteni, în locuri mai sigure: Jibrieni, Galilești și oriunde se putea ajunge cu barca. Școala fiind așezată pe un pinten de pământ, s-a transformat pentru mai multe zile în staul comunal. Cum Agriscov Fedorcic iubea apa și nu o considera dușman ci prieten, m-a sfătuit să rămân cu familia, adică cu ai lui. Unde să mergi, domnișoară? La
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
S-ar fi întors Ia Sia să-i povestească întîmplarea, dar abia plecase de acolo. Simți foarte limpede un gol în traiul lui bine însăilat. Făcu câțiva pași pe bulevard, apoi cu o voltă pe călcâie, ca pe timpul când avea pinteni, se întoarse. Volta aceea era o cotitură mare în existența lui: ținând ochiul stâng aproape de tot închis, ca și cum clipea unui gând mulțumitor, Lică acum surâdea. Porni spre "Cafe de la Paix". La ora aceea va găsi acolo un băiat pe care-1
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Eram încredințat că bravul "kanonir Alecsandru Paleriu", cum își scrisese tata numele, cu cerneală neagră, lângă indicativul unității, pusese pe fugă mulți dușmani prin asalturile sale impetuoase. Îl priveam cum strângea cu mâna stângă dârlogii, cum își îndemna calul cu pintenii și parcă auzeam zgomot de trupe care se retrăgeau, intimidate de acei artileriști cu pantaloni albaștri și cizme lucitoare, trimiși în luptă de bătrânul cu favoriți albi, din medalionul de deasupra, căruia tata îi zicea Franz Iozef. Habar n-aveam
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]