3,087 matches
-
mă doare mai mult decât m-a durut vreodată piciorul. Helen trage un țipăt când alunecă pe podea, un țipăt scurt. Și, încovrigată pe linoleumul rece, printre nestematele sparte și bucățile din Patrick, zice: — Carl? Își duce mâna la gură, pipăie pietrele incrustate acolo. Se răsucește și se uită la mine: — Carl? Carl, unde suntem? Vede dulăpiorul de inox, fereastra cenușie, spartă. Mai întâi vede brațul cel mititel și albăstrui. Apoi picioarele. Capul. Și zice „Nu“. — Nu! Nu! Nu! zice Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
fac fericit, de la timidul "Bine te-am găsit!" pînă la rămasul bun din zori... Noroc! strigă și-și lipește paharul de buze, cu o mișcare lentă, de mare emoție, apoi, după ce soarbe puțin, desprinde un deget de pe pahar și-i pipăie un loc, în colțul buzei, unde este un semn... Mi-a sfîșiat buza nu pentru că am vrut s-o sărut, ci pentru că nu-mi scosesem căciula... Și totuși... marile plăceri au rămas cele din nopțile cînd veneam tîrziu, mergeam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cunoști, să-i prețuiești opiniile. Un ochi grăbit, o privire de suprafață ar face imediat asemănarea între asistentă și Maria Săteanu, ca între două haine cusute la fel, dar pe care le deosebești imediat ce prinzi stofa între degete și-o pipăi; Maria este aspră, n-are nimic din catifelarea celeilalte; pînă și cultura doctoriței este o formă de spoială, o acumulare care nu a schimbat nimic în sufletul ei, dovadă întrebarea pusă lui Mihai dacă vrea să asculte o sîrbă... "Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
voi le-ați urmărit pe fete... Mai tîrziu, după cină, cînd au rămas în doi, la un pahar de vin, doctorul Marcu, lovindu-l uneori peste umăr cu palma, uitîndu-și-o o dată mai mult, părintește, pe spatele lui Vlad, coborînd-o apoi, pipăindu-i mușchii, a rîs încet: Să-i fi văzut pe băieți!... O, ce mușchi ai! Ce sport ai făcut? Motociclist. În copilărie și-n adolescență am lucrat vara în bîlci, la zidul morții. Viață de artist... Hai, Vlăduț, înc-un pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mine. Și cînd o va ridica, o va avea ruptă. I-o doresc de mult. De ce?! se miră femeia. Plecîndu-se puțin, Mihai ridică pantalonul, dezgolind pulpa piciorului stîng. De asta arătă el o umflătură. Degetul arătător al Mariei atinge locul, pipăindu-l îndelung, cu siguranța specialistului. Se poate opera. Doctorul Runca s-a specializat în de-astea. Soțul meu te-a lovit cînd erai copil? Indirect. El a dat în taică-su și a plecat de acasă. Părinții noștri, înfuriați, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Eu" am răspuns, fără să ezit, fără să gîndesc. Nervoase, mîinile lui Săteanu frîng creionul în două, iar pocnetul surd cade ca un punct la sfîrșitul vorbelor. Mult timp, Săteanu se chinuie să îmbine cele două bucăți, să reconstituie creionul, pipăie asperitățile rupturii, Mihai își amintește de pomul rupt seara aceasta și se înfioară -, încearcă iar să le potrivească și, înfuriat, le aruncă în cuptorul instalației, roșu încă, privind cum se transformă în scrum. Cred că în clipa aceea spune el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gest ca să ridice și mîna dreaptă a lui, numai bine să poată să-și umezească buricele degetelor cu salivă, pe care le întoarce pe mamelon, prinzîndu-l între primele trei, adunate ca atunci cînd faci semnul crucii. Nu strînge deloc, doar pipăie mamelonul regăsit tare. Atingerea salivei are efectul scontat: mamelonul pare să devină mai rebel, iar degetele lui Mihai împing furoul încet în jos, timp în care gura lui se apropie și-și lasă buzele umede să facă ceea ce făceau degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mâna lui Carol o porni în jos, prin pădurea ce o acoperea, condamnată fiind la o rută de zbor acceptabilă din punct de vedere social. Degetele mici își luaseră avânt pentru a se afunda în materia fertilă. Însă în locul acela, pipăind fiecare centimetru și măsurând cu mâna fiecare protuberanță, Carol descoperise ceva nou. Vârfurile degetelor alunecaseră peste clitoris, ascuns sub gluga labiilor interne, ca un copac crescut într-o văioagă. Dar pe drumul spre vagin, într-un loc în care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
prelungirea aceea înfiorătoare ar putea ieși dintr-odată din strânsoarea blugilor și a lenjeriei elastice. Ajunsă pe un culoar pe care nu se mai afla nimeni, Carol își desfăcu șlițul pentru ca mâna să i se strecoare înăuntru și să poată pipăi interiorul umed. Dumnezeule! Era acolo, mai mare ca oricând! Să fie oare de vină sensibilitatea exagerată a degetelor, sau grăunciorul chiar crescuse? I se părea ei, sau degetele chiar simțeau că aceasta avea o consistență internă proprie, care îi sugera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
țipând. Prin urmare, Beverley o convinsese să se alăture unui grup de femei de bine, grup care se reunea în casa unei profesoare active și empatice. Acolo, studentele erau încurajate să își arate sânii, organele genitale și chiar să-și pipăie cu degetele gonadele. Toate acestea aveau ca scop să le ajute să aprecieze miracolul propriei anatomii. Carol învățase să se palpeze în căutarea nodulilor cancerigeni și să se folosească de o oglinjoară de machiaj pentru a descoperi eventualele forme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
nu face absolut nimic, sperând că, indiferent ce era grăunciorul acela, se va estompa, se va usca sau se va resorbi. Mai simplu spus, spera că va dispărea de la sine. Că îi va lăsa organele genitale curate, netede, plăcute la pipăit, așa cum fuseseră în ultimele săptămâni, de când descoperise bucuria masturbării. Dar când Carol călca rufe, aranja cuverturile de pe pat sau curăța cu aspiratorul ei Shake’n’Vac, grăunciorul de carne i se strecura neplăcut în gânduri. Gheara neliniștită își relua explorarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a urina al lui Carol suferise o oarecare modificare, pentru că simțea cum jetul trece printr-un soi de canal pentru a se îndrepta spre exterior. Uitându-se în jos, văzuse cum șuvoiul de urină iese dintr-un tub de carne. Pipăise cu degetele înțepenite de groază și obținuse confirmarea a ceea ce văzuse: grăunciorul era încă acolo. Numai că acum se ițea în afară dintre labii. Abia putuse să cuprindă chestia între degetul mare și arătător. Această imagine îi apărea reflectată, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
iar ei plătiseră bilete să o vadă. Deși abia începuse să se obișnuiască să se sprijine de tejghea, cu o mână în buzunarul de la blugi, Carol învățase destul de repede să-și folosească degetele ca pe niște instrumente de mângâiat și pipăit - de fapt, pentru manipularea penisului ei, în general. Bărbații fac chestii din astea, nu-i așa? Le place să și-o frece. E un fel de echivalent genital pentru suptul degetului mare. Să-ți pipăi cucul în cuibul lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
niște instrumente de mângâiat și pipăit - de fapt, pentru manipularea penisului ei, în general. Bărbații fac chestii din astea, nu-i așa? Le place să și-o frece. E un fel de echivalent genital pentru suptul degetului mare. Să-ți pipăi cucul în cuibul lui de bumbac 100% n-are drept scop obținerea unei plăceri sexuale, ci menținerea unei anumite doze de senzualitate. Într-un fel sau altul, Ted Wiggins simțise asta la Carol, starea de excitație accentuată la vederea vagabondului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lucioasă ca mânerul unui piolet - și urina pe trotuarul rece, scoțând aburi. Wiggins profită de ocazie. Niciodată n-a fost în stare să precizeze exact motivele pentru care făcuse ce făcuse. E drept că se știa despre el că mai pipăie câte-o femeie, de obicei o menajeră sau o necunoscută, dar nu se considera un libidinos cu acte în regulă, ci mai degrabă un entuziast. Poate că era disperat. Disperat pentru că își dăduse seama că nu va reuși niciodată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
să se scoale din pat dimineața, să exploreze măcar superficial fiecare adâncitură și scobitură a corpului său. Prin urmare, încremenit în poziția biciclistului, cu plapuma acoperindu-i partea de jos a abdomenului ca un dhoti uriaș, își simțea propria mână pipăindu-l de zor. Traversase protuberanțele elastice, acoperite cu păr, care îi alcătuiau pieptul, alunecase peste stern, ca apoi să se ridice din nou, ca un schior pe pârtie, pe pista magnifică a pântecelui său. La ce se gândea Bull în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
la iveală. Fără să fie vreun Lothario, se știa despre Bull că nu se dă în lături de la „explorarea manuală“. Prin urmare, vaginul reușise să se insinueze în viața lui și să devină ceva mai familiar, mai acceptabil, atunci când era pipăit pe sub haine. Numai că această „familiaritate“ era, desigur, total inacceptabilă pentru mintea lui Bull. A recunoaște că ți-a crescut o fofoloancă în dosul genunchiului, la ora 9:10 dimineața, în timp ce stai lângă unul dintre cele mai căutate adăposturi pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
întâmplă uneori ca, în situațiile de epuizare fizică, lobii cerebrali influențați de excesul de endorfine și encefaline nici măcar să nu mai sesizeze rănile grave. Numai că nu și pe cele atât de grave. Bull realiza și el atâta lucru și pipăi încă o dată vaginul prin țesătura aspră a pantalonilor. Și după meci? Ce făcuse după aceea? Se duseseră pe malul Atlanticului, pe Coldharbour Lane, unde bătrâni jamaicani cu pălării de nylon jucau domino. Bull băuse câteva pahare și pălăvrăgiseră un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
un partener sexual puternic și ambivalent, Bull va avea de unde să aleagă. Alan își umezi vârfurile degetelor cu propria salivă și le frecă de labiile depărtate ale lui Bull. Introduse un deget în vagin, în căutarea himenului. Un alt deget pipăia protuberanța alunecoasă a clitorisului. Alan era liniștit. Respirația lui Bull devenise profundă și ritmică, fiecare suflare venea din adâncul abdomenului. Alan apucă vârful propriului penis și îi împinse capul înăuntrul lui Bull. Acesta oftă, Alan rămase nemișcat, încordând și relaxând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
manipularea asta a reușit, când numitul Stănescu rostește sepulcral, cosind aerul cu mâinile: Omul este frunza văzută de om/ Omul este floarea mirosită de om/ Omul este calul călărit de om/ Omul este piersica gustată de om/ Omul este marea pipăită de om/ Omul este roata/ Omul este laptele de capră băut de om etc., etc. (dar un șpriț de vară, ofițeresc, el de ce nu e omul? - n.m.Ă, o lume întreagă de chibiți cade pe spate: „Fenomenal! Ce profunzime! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
auzi tu, ca să se îndepărteze apoi, cu nesfârșită dragoste, cu cea mai parșivă umilință, aici într-o carte capitolul cinci, unde eu redevine tu, iar eu nu mă mai bag unde nu-mi fierbe oala și toate astea ca să te pipăi și să urlu: ai fost!, moașă-sa pe gheață, cumva trebuie să mă ierți, să mă strângi în brațe și să-mi zici noi, măcar pentru ca lumea să ofteze să aplaude și să strige bis mai vrem, vai ce frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
BMW uriaș, cărămiziu, cu număr de Frankfurt. Timp de câteva zile am fost celebru, doar exista o legătură directă între mine și limuzina aia care avea ceva din sfintele moaște, prea se perindau toți s-o vadă și s-o pipăie. Și am mestecat gumă Doublemint până am obosit. După aceea se pune o problemă antropologică, într-un fel și etică: cum să fi trăit steliștii la fel ca Aldo Moro? Tipul, născut la 23 septembrie 1916 în Maglie, în sud-estul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
obișnuit cu ritualul lui montan și i-am devenit un discipol dăruit. Pe coastele noroioase sau înghețate, unde alunecam și cădeam pe rând, cântam din tot pieptul (Dăăăm cu fuuundul de pămââânt/ Văleeeleuuu/ Văleleu!); pe culmile de unde zarea putea fi pipăită, mângâiată sau strânsă în pumn, el deschidea un duet (Bună ziuaaa, doamnăăă Simaaa/ Te rog să-mi spui, te rog să-mi spui, unde-i latrinaaa/ Căci eu nu știuuu ce să faaaaac/ Dar îmi vineee să mă... pliiiiimb) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
saltea și haltere de mai multe greutăți, iar pe o policioară așteptau două perechi de mănuși nou-nouțe. N-au așteptat mult. Mai întâi am fost cuceriți, parcă nu era destul aer cât să fie respirat de atâtea piepturi de băieți, pipăiam sacul, para și mănușile ca pe niște pahare de cristal gata să se spargă, pe urmă am început antrenamente asidue, în care ierarhiile și gloria se răsturnau, Boniek (care era Ică) nu strălucea în arta pugilistică ca în driblinguri, Platini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
din această aripă a hotelului. — Să Încercăm totuși. Dac-am avea o armă - măcar un băț sau o piatră... Poate că-n valiza asta nu sînt cărți, ci cărămizi, căci e prea grea, adăugă el, lăsînd mîna Annei Hilfe și pipăind una din Închizătorile valizei. Nu-i Încuiată, ia să vedem... Dar nu Îndrăsniră. Se zgîiau amîndoi la valiză, bănuitori, paralizați la gîndul că dușmanii lor, atît de prevăzători din fire, nu uitau nimic, nici un amănunt. — Eu nu m-aș atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]