608 matches
-
o voce strigînd: „Will Jones“ - sau vreun alt nume - „Du-te la ghereta patruzeci și nouă“, și unul dintre noi se ducea la ghișeu, dar se întîmpla atît de rar, că am încetat să mai fiu atent. Ochii mi se pironeau întruna pe un petic circular de vopsea mai ștearsă de pe peretele din spatele ghișeului. Odată fusese un ceas acolo, dar fusese luat, eram sigur, căci lumea nu ar fi suportat o asemenea așteptare dacă ar fi putut să o măsoare. Gîndurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
întîlnim din nou, Lanark, în timp ce o voce mică, identică, din palma stîngă, striga ascuțit: îți faci prea multe griji pentru ce nu trebuie. — O! O! gemu Lanark sufocat. Sînt în iad! își astupă gura cu amîndouă mîinile și, cu ochii pironiți la figura lui Gay, care se legăna în fața lui, se dădu înapoi, depărtîndu-se de ea. Asemeni unui obiect care alunecă pe sîrmă, ea se cutremură și se dădu înapoi, încet la început, apoi mai repede, pînă cînd îi văzu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fără importanță. L-a descris și pe Ozenfant, dar cu mai multă acuratețe și mai pe larg. Nu băga în seamă ce spun. Ozenfant te-a avertizat în ceea ce mă privește. — Ozenfant nu a spus nimic împotriva dumitale. Noakes își pironi privirea în podea și spuse în șoaptă: — Asta înseamnă că a ajuns să mă disprețuiască foarte mult. își ridică bărbia și vorbi aproape tare. Știi, mie îmi datorează poziția pe care o are. Eu l-am vindecat. Ozenfant a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-i înfășura strîns un batic din mătase pînă la bărbie și-l fixa cu ace de siguranță, ceea ce făcea ca umerii și gîtul să pară rigide. într-o dimineață, intră în clasă și o găsi pe Kate Caldwell, care-l pironi cu privirea. Poate că aștepta pe altcineva, sau poate că se uitase la ușă într-un moment de reverie, dar fața ei căpătă o expresie blîndă de milă involuntară, și văzînd-o, el se umplu de ură care i se întipări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cilindru prea elegant pentru o zi obișnuită de lucru. Poate că de aici se duce direct la operă, se gândi Peppin, care tânjea mereu după muzică. — Bună ziua, dumneavoastră trebuie să fiți... apucă să spună primul redactor, apoi rămase cu ochii pironiți la pălăria de pe capul străinului. — Dânsul e domnul Dan Kretzu. Sunteți cumva rudă cu Kretzu spițerul? întrebă Peppin. Văzând privirea primului redactor al gazetei îi veni nu se știe de unde formularea căutată mai devreme, așa cum i se întâmpla uneori la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
continuă gândul. Ioniță Dragu interveni cu glas nesigur: ― De ce trebuie să-l amestecați și pe el în povestea asta? Cârnul îl privi peste umăr hlizindu-se. ― Băiețelul e curios! Toată seara a pus întrebări. Șerbănică Miga, zdrobit de admirație, își pironi ochii în obrazul profesorului. " Nu-l știam așa de curajos. Retractă repede, meschin: S-a zaharisit, e iresponsabil..." Melania Lupu scînci: ― A dispărut Mirciulică. Nu-mi dau seama unde poate să fie... " N-ai nevoie de încă un scandal, draga
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
plesnit peste obraz, după care mi-a întors spatele furioasă. Am alergat și i-am ieșit în față. ― Laura, te rog. ― Dă-te la o parte, mă împinse ea clocotind. Și să nu te mai ții după mine. Am rămas pironit în mijlocul coridorului și mă uitam încă după ea când a apărut Vecu. Părea nedormit și avea ochii injectați. Mă aflam chiar în dreptul cămăruței lui și auzise, probabil, cearta. ― Vă rog să mă credeți, începu el. Pot să vă arăt dacă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
simți pândit, spionat. Cu siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă să stau pironit pe fotoliul acesta vișiniu, să mă prefac că dorm sau că mă uit în apa piscinei. Și, probabil, își închipuie că mă preocupă idei ieșite din comun din moment ce stau atât de concentrat. Adevărul e că nu mă gândesc la nimic
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să aducă o pisică și să i-l dea pe Prințul". Dar Prințul mă interesa pe mine? I-am întors spatele lui Filip și m-am dus în cameră. M-am trântit în pat, îmbrăcat, stând o vreme cu ochii pironiți în tavan. După aceea m-am dus la fereastră. Afară marea se vedea ca o insomnie neagră. Nu, nu puteam dormi. Am ieșit să mă plimb. În spatele azilului, bălăriile se întindeau sub cerul înstelat ca o uriașă pată tulbure. Aș
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Nu-l chemasem, nu mă plânsesem de nimic. Se simți obligat să-mi dea lămuriri: "Domnul Andrei m-a trimis. Zicea că te-a auzit strigînd". I-am răspuns sec: "Se poate". După plecarea lui Aristide, am rămas cu ochii pironiți în tavan. Perna udă de transpirație îmi dădea o senzație neplăcută, o simțeam caldă și lipicioasă în ceafă, dar n-aveam putere să mi-o smulg de sub cap. Mi s-a părut că aud glasul ars de alcool al Soniei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Mai întâi Aweida și acum Kishon. Și știu că nu eu i-am omorât. — Deci crezi că eu am făcut-o? —Păi, ești singurul care știa ce știam și eu. Uri scutura din cap, nevenindu-i să creadă, cu ochii pironiți în poală, cu motorul încă mergând. —E o nebunie, Maggie. Cum aș fi putut să scot de pe șosea pe cineva în Elveția, când eram aici? —Ai fi putut să pui pe cineva. Nu știam că e în Elveția! Încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
asta vrea să spună cu „labirinturi antice“: tunelurile. —„Mergi spre vest“, Zidul de Vest. Inteligent. Și bineînțeles, Ierusalimul e orașul model; e cel mai sfânt loc de pe pământ. Dar ce... Ah, la naiba. Maggie îl văzu pe Uri cu ochii pironiți pe oglinda retrovizoare. Se uită peste umăr și zări în spate o mașină cu farurile reglate pe faza lungă. Lăsaseră orașul în urmă acum, coborând un drum de munte care părea destul de drept. Pe ambele părți erau stânci abrupte, întrerupte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
un avertisment lăuntric, nu s-a auzit suficient de tare. Totuși a activat un buton al vinovăției undeva În subconștientul lui Rose și o imagine a ei Înseși i s-a ivit În minte. Preț de o secundă a rămas pironită-n loc, uitându-se la reflexia sa Într-o oglindă imaginară, deși evitase cu Îndemânare oglinda reală din spatele salatelor organice proaspete. Cu inima strânsă și-a privit coapsele Îngroșate și fundul imens, dar a reușit totuși să zâmbească văzându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
primește pe nimeni (de parcă ar fi avut vreodată obiceiul de a organiza recepții și de a servi fursecuri), pe vechiul lui scaun În Încăperea cea mai mohorîtă, cea mai Încărcată, cea mai neprimitoare care ar putea exista, și care stă pironit ore Întregi În fața unei mașini de scris mecanice, așa cum nu se mai folosesc decît În regiunile de pe glob unde tot n-a pătruns Încă electricitatea! El Însuși ajungea să-și pună pînă la urmă Întrebări. Nu mai ieșea din cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
îi plătesc datoria. Am banii să îi răscumpăr bunurile în numele său. Vă rog tăiați sfoara! Cămătarul ezită, trăgându-și obrajii și mai mult pe fața sa de cap de mort. Toată vitalitatea îi era concentrată în ochii săi, care erau pironiți pe Porfiri în timp ce strecură un cuțit sub ață. Primele patru cărți erau, traduse în rusește, Ciclul vieții, de Moleschott, Forță și Materie, de Büchner, Superstiție și știință de Vogt și Dialectica Naturală de Duhring. A cincea carte, legată în piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mai tachinăm puțin, Îi șopti ea lui Kitty, care nu se băgase deloc În discuție, mulțumită acum că devenise o persoană mai bună și mai Înțelegătoare, după revelația ei. Charlie zâmbi fără să zică nimic, ca un motan, cu ochii pironiți pe drumul Întunecos care se Întindea În fața lor și cu gândurile pierdute Într-o zare neștiută, misterioasă. Studioul avea tavanul Înalt și pereți de un alb imaculat, acoperiți cu picturi șocante, de dimensiuni monumentale. Unele aveau un fond roșu aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
plesnit peste obraz, după care mi-a întors spatele furioasă. Am alergat și i-am ieșit în față. — Laura, te rog. — Dă-te la o parte, mă împinse ea clocotind. Și să nu te mai ții după mine. Am rămas pironit în mijlocul coridorului și mă uitam încă după ea când a apărut Vecu. Părea nedormit și avea ochii injectați. Mă aflam chiar în dreptul cămăruței lui și auzise, probabil, cearta. — Vă rog să mă credeți, începu el. Pot să vă arăt dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
simți pândit, spionat. Cu siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă să stau pironit pe fotoliul acesta vișiniu, să mă prefac că dorm sau că mă uit în apa piscinei. Și, probabil, își închipuie că mă preocupă idei ieșite din comun din moment ce stau atât de concentrat. Adevărul e că nu mă gândesc la nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să aducă o pisică și să i-l dea pe Prințul”. Dar Prințul mă interesa pe mine? I-am întors spatele lui Filip și m-am dus în cameră. M-am trântit în pat, îmbrăcat, stând o vreme cu ochii pironiți în tavan. După aceea m-am dus la fereastră. Afară marea se vedea ca o insomnie neagră. Nu, nu puteam dormi. Am ieșit să mă plimb. În spatele azilului, bălăriile se întindeau sub cerul înstelat ca o uriașă pată tulbure. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu-l chemasem, nu mă plânsesem de nimic. Se simți obligat să-mi dea lămuriri: „Domnul Andrei m-a trimis. Zicea că te-a auzit strigând”. I-am răspuns sec: „Se poate”. După plecarea lui Aristide, am rămas cu ochii pironiți în tavan. Perna udă de transpirație îmi dădea o senzație neplăcută, o simțeam caldă și lipicioasă în ceafă, dar n-aveam putere să mi-o smulg de sub cap. Mi s-a părut că aud glasul ars de alcool al Soniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fixau cu ochi goi, reci, fără milă. ― Inchizitorii nu știu să surâdă. ― La un moment dat, aproape că nu mai auzeam ce mă întrebau. Mă obsedau ochii lor. Pustii, cruzi... ― ... o cruzime uniformă... ―... și plini de frig, mai ales. Erau pironiți asupra mea ca asupra unui obiect oarecare. Asta mă făcea să nu-i mai pot îndura. Niciodată nu m-am simțit mai desființat. Nu mai eram eu. Eram ceva fără importanță. Un nimic pe care ei îl puteau suprima ușor
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ai convins că nu mai am tutori! Vrei să-l vezi și pe ambasador? Chemați-l! Bărbatul a apărut imediat; văzându-l, am pălit și m-au trecut fiori reci. M-am prins de mantia lui Gisulf, care m-a pironit cu privirile. - Ce ai, Stiliano? Ești palid de parcă ai fi văzut moartea. Cu greu am izbutit să articulez: - Doamne, Dumnezeule, e unul dintre cei care au pus la cale asasinarea ducilor și răpirea lui Rotari. Numele lui este Andras. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se uita la băieții care alergau cu brațele pline de rămurele spre cuptorul mare din curte. Știa că și el aprindea adeseori focul, dar cum nimeni, nici măcar vătaful, nu-i spunea să facă ceva, Pampu privea cerul cu uimire sinceră, pironit în mijlocul curții agitate. Apariția Ghighinei i-a stârnit interesul imediat. Știa cine este, știa ce înseamnă pentru vechiul Pampu și tocmai de aceea s-a îndreptat iute spre fata care îl strigase din colivia cocoțată pe patru stâlpi înalți. Fiica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se priveau în tăcere. În mijlocul lacului se vedea mănăstirea cu stâlpii porții luminați. Apoi el a căzut grămadă pe pământul uscat și rece, al nopții de primăvară. Ghighina l-a privit câteva clipe și s-a aplecat deasupra lui. Pampu pironise ochii pe bolta cerului. Nu respira, părea inert. Fata s-a dat un pas înapoi, mai întâi înfricoșată de posibilitatea morții, apoi îngrozită de valul luminos de ceață care purta pe el întipărit chipul lui Pampu. Pentru Zogru lucrurile au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Italia, tăticu’ și mămica matale? - Bine, și eu, și părinții mei. Dar tu, Gingirică, tot nu te-ai dus la școală! - Nu m-am dus, domnișoara, spunea el mâhnit, da’ la toamnă sigur mă duc. - Ce faci toată ziua aici, pironit în poartă? - Ce să fac, păzesc și eu casa, domnișoara. În Gingirică stătea Zogru, la post, cu sufletul brăzdat de presimțiri negre. Îi era teamă ca Giulia să nu-l caute pe Andrei Ionescu fără știrea lui și să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]