400 matches
-
Vel Pitar este un grup de companii din România, cu activitate în domeniul morăritului și panificației. Grupul deține 12 fabrici de pâine în zece județe din țară și în București, având peste 170 de magazine proprii (martie 2009). Compania a fost formată
Vel Pitar (companie) () [Corola-website/Science/315568_a_316897]
-
din industria de morărit și panificație cumpărate de fondul de investiții Broadhurst în anii 1999 și 2000: "Mopariv Vâlcea", "Berceni București", "Granpan Tecuci" și "Panegrano Cluj" (aceasta din urmă, cumpărată în anul 2000 de Mopariv Vâlcea). În septembrie 2002, Vel Pitar a fuzionat prin absorbție cu societatea cu același profil "Spicul Argeș". Sediul companiei se află la Râmnicu Vâlcea. În anul 2007, grupul a fost divizat în 3 firme: Vel Pitar (panificație), Șapte Spice (morărit) și VP Magassin (retail). Conform estimărilor
Vel Pitar (companie) () [Corola-website/Science/315568_a_316897]
-
în anul 2000 de Mopariv Vâlcea). În septembrie 2002, Vel Pitar a fuzionat prin absorbție cu societatea cu același profil "Spicul Argeș". Sediul companiei se află la Râmnicu Vâlcea. În anul 2007, grupul a fost divizat în 3 firme: Vel Pitar (panificație), Șapte Spice (morărit) și VP Magassin (retail). Conform estimărilor companiei, grupul Vel Pitar deține la nivel național aproximativ 15% din piața de morărit și 9% din cea de panificație, însă în localitățile în care are unități de producție, cota
Vel Pitar (companie) () [Corola-website/Science/315568_a_316897]
-
absorbție cu societatea cu același profil "Spicul Argeș". Sediul companiei se află la Râmnicu Vâlcea. În anul 2007, grupul a fost divizat în 3 firme: Vel Pitar (panificație), Șapte Spice (morărit) și VP Magassin (retail). Conform estimărilor companiei, grupul Vel Pitar deține la nivel național aproximativ 15% din piața de morărit și 9% din cea de panificație, însă în localitățile în care are unități de producție, cota de piață variază între 35% și 70% . În București, Vel Pitar are o cotă
Vel Pitar (companie) () [Corola-website/Science/315568_a_316897]
-
companiei, grupul Vel Pitar deține la nivel național aproximativ 15% din piața de morărit și 9% din cea de panificație, însă în localitățile în care are unități de producție, cota de piață variază între 35% și 70% . În București, Vel Pitar are o cotă de 30-35%, Capitala realizând aproximativ 30% din afacerile companiei Număr de angajați: Cifra de afaceri în 2008: 150 milioane euro
Vel Pitar (companie) () [Corola-website/Science/315568_a_316897]
-
făinoase în România este doar de 2,5 kilograme pe cap de locuitor, în timp ce în Uniunea Europeană ajunge la 10 kilograme, iar în Italia la 30 de kilograme de paste pe cap de locuitor. Principalii jucătorii sunt Boromir Râmnicu Vâlcea, Vel Pitar, Titan, Dobrogea Grup, Pangram, Băneasa București și Pambac În anul 2010, piața totală de panificație era estimată la aproximativ un miliard de euro, iar evaziunea fiscală din această piață era estimată la circa 60% În anul 2010, industria fructelor depășea
Industria alimentară în România () [Corola-website/Science/318769_a_320098]
-
aleasă începută în sânul familiei. Studiază de mică artele plastice, ia lecții de limba franceză și germană, are ocazia să întâlnească în casa familiei, artiști plastici, muzicieni și scriitori.Între 1933 - 1941 studiază la Pensionul Sfântă Maria de călugărițe de pe Pitar Moș, București.Contiunuă studiile între 1944-1949 la Facultatea de Drept din București. Între 1955-1959 Institutul de Arte Plastice Nicole Grigorescu din București, unde i-a avut profesori pe Simion Iuca , (gravura), George Oprescu, Eugen Schileru, Ionel Jianu, (istoria artei) și
Beatrice Bednarik () [Corola-website/Science/315315_a_316644]
-
R.P.R.". Contribuția sa la cercetarea bogățiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale științei naționale, europene și mondiale. În paralel, a activat și ca profesoară de fizică și chimie la Școala de fete „Pitar Moș” și la Școala de electricieni și mecanici din București, condusă de fratele ei Dimitrie. Mulți dintre specialiștii care aveau nevoie de rezultatele analizelor, de o îndrumare sau de un sfat profesional, o găseau de dimineața până seara la orele
Elisa Leonida Zamfirescu () [Corola-website/Science/328935_a_330264]
-
următoarea: casa domnească, clopotnița veche, zidul de incintă, chiliile și ulterior biserica mănăstirii. Mănăstirea avea să capete o zestre considerabilă atât de la ctitor dar și de alți donatori. Pe lângă Matei Basarab și soția sa, Elina, o serie de boieri ca pitarul Mitrea sau clucerul Albu, călugări și mireni, „"cinstiți și socotiți svetnici, dregători și judecători a toată măsura, tocmitorii țării și tuturor boierilor mari sau mici"”, au făcut danie Mănăstirii Plătărești moșii, icoane, odoare bisericești, clopote, turme de vite și bani
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
nepoată de vară a lui Matei Basarab, având lângă ea pe jupân Stancu - unul dintre fiii domnitorului, mort în copilărie. La dreapta și pe peretele de sud sunt reprezentați ctitorii din afara familiei domnitoare: jupân Albu Cluceru și tatăl său Mitrea Pitarul, peretele de sud fiind ocupat de portretul primului egumen, Vasile, ținând în mână un filacteriu care menționează contribuția sa la ridicarea bisericii și finalizarea pictării acesteia în 1649. Biserica Mănăstirii Plătărești, împreună cu biserica din Dobreni, sunt singurele ctitorii ale lui
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
ai familiei este un uric al lui Ștefan cel Mare de la 1500. Începând cu secolul XVII este documentată neîntrerupt filiația ramurii boierești. După 1812, când Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus, de la fii lui Teodor Râșcanu, armaș și vel pitar, familia Râșcanu s-a împărțit în două ramuri, de-o parte și de alta a Prutului. De la vornicul Constantin Râșcanu și stolnicul Ioan Râșcanu a pornit ramura basarabeană iar de la fratele lor, spătarul Alexandru Râșcanu, cea vasluiană. Râșcanii din Basarabia
Familia Râșcanu () [Corola-website/Science/328017_a_329346]
-
1636, unui Hurmuzaki a fost dăruită, datorită contribuților sale la Divanul Moldovei, o moșie. Sub domnia voievodului Nicolae Mavrocordat Emanoil Hurmuzachi a fost mare comis și membru Divanului. Medelnicerul Constantin († 1794), bunicul lui Hurmuzaki, al cărui bunic a fost mare pitar și tatăl său mare paharnic, a cumpărat în 1765 moșia Cernăuca din Bucovina (astăzi in Raionul Noua Suliță, Ucraina). Fiul său Doxaki (1782-1857) plecase în tinerețe în partea de sud a Moldovei, dar a revenit în anul 1804 în Bucovina
Constantin Hurmuzaki () [Corola-website/Science/328475_a_329804]
-
Caliopia (Pia) Brătianu (nume de fată: Pleșoianu, n. 1841, Pleșoiu, Vâlcea - d.1920, București) a fost soția lui Ion C. Brătianu și mama viitorilor prim-miniștri ai României Ion I.C. Brătianu și Vintilă I.C. Brătianu. Părinții săi au fost pitarul Luca și Evghenia Pleșoianu (fiica lui Ghiță și Sultana Capeleanu), familie de mici boieri din județul Vâlcea. Mama sa, căsătorită de părinți la 16 ani cu Luca Pleșoianu, a fost considerată în epocă una din cele mai frumoase, bine crescute
Pia Brătianu () [Corola-website/Science/332574_a_333903]
-
publică sub Ștefăniță Lupu, fiul lui Vasile Lupu și prieten apropiat al lui Nicolae Milescu, când este menționat ca pârcălab al ținutului Cârligăturii. La 1670 semnează ca biv spătar pe un act, alături de Ștefan Petriceicu viitorul Domn pe atunci vel pitar. În 1671, sub Gheorghe Duca, el ajunge logofăt al doilea; iar în 1673, sub Petriceicu Vodă, este înălțat importanta dregătorie de mare vistiernic. Nu se cunoaște care a fost atitudinea sa pe timpul asediului Hotinului de către turci, când domnitorul Ștefan Petriceicu
Tudosie Dubău () [Corola-website/Science/332634_a_333963]
-
a lui Mihail Magiari Uniunea Scriitorilor din România a publicat un necrolog prin care marchează pierderea a unui bun specialist din domeniul literaturii de traduceri. Printre lucrările traduse din limba bulgară de Mihail Magiari se numără: Danovschi, Boian și Slavinski, Pitar, „Tainele Târgului”, piesă tradusă din limba bulgară de Mihail Magiari, jucată la:
Mihail Magiari () [Corola-website/Science/332830_a_334159]
-
Mare; • Sadu cu afluenții: Cânaia, Șerbănei, Rozdești, Dușa Mijlocie, Dușa Mică, Bătrâna Mare, Bătrâna Mică, Valea Groșilor, Valea Cândii, Valea Șesului, Valea Pinului, Valea Vârjoghii, Valea Bonții, Ciupari, Valea Hotarelor, Cârligele, Pârâul Rece, Valea Casei, Conțu, Valea Vălcii, Negovanu, Valea Pitarului, Valea Doamnei, Sădurel, Valea lui Ivan, Drăgăneasa, Valea lui Roman, Puntea, Mancu, Prejba, Pop, Obrești, Râul Lacului, Valea Plaiului, Juvertul, Mesteacănu, Varul, Priboiul. • Cibin cu cele două brațe (râul Mare și Râul Mic); Cugir (cu afluenții Râul Mic, râul Strei
Frumoasa (sit SCI) () [Corola-website/Science/332829_a_334158]
-
Curierul Românesc", unde traducea din jurnalul german de Frankfurt, care era admis de cenzură. După căderea lui Ghica, Brezoianu a fost încredințat cu organizarea învățământului la Câmpulung Muscel. Ca răsplată pentru munca sa, Bibescu l-a ridicat în dregătoria de pitar. În anul revoluționar 1848 Brezoianu s-a dus la București pentru a se pune la dispoziția capilor revoluției. Refugiat cu Heliade-Rădulescu în octombrie 1848 la Brașov, s-a întors în 1849 la Câmpulung, unde a fost arestat de prefect. Trimis
Ioan Brezoianu () [Corola-website/Science/333425_a_334754]
-
soții Tătărescu cumpără moșia Poiana (azi pe teritoriul orașului Rovinari, satul Poiana devenind un cartier ar orașului). Conacul a fost realizat în jurul unei cule, înalțate în jurul anului 1790 de către Dobre Sârbu, negustor din Târgu Jiu. După 1820 intră in posesia pitarului Dincă Poenaru (cula este cunoscută și sub denumirea de Cula Poenaru, unele surse atribuindu-i acestuia construția ), apoi a lui Dincă Schileru și Paulina Carabatescu. Din 1919 cladirea a fost cumpărată de către Aretia și Gheorghe Tătărescu. Acestia inițiază în anul
Arethia Tătărescu () [Corola-website/Science/332491_a_333820]
-
pot aminti Palatul Patriarhal (situat pe Dealul Mitropoliei), Biserica Schitul Dârvari, imobilele din strada C. A. Rosetti nr. 19, Bulevardul Magheru nr. 31, imobilul de la intersecția Bulevardului Dacia cu Str. Eminescu, imobilul din Aleea Modrogan nr. 2., imobilul din Str. Pitar Moș nr 6 (Oficiul de Aprovizionare al Farmaciștilor), imobilul din Bulevardul Elisabeta 61, „Casă Oștirii”. În 1938 a fost chemat la Facultatea de Arhitectură din București, unde a ajuns profesor titular la catedră de Desen Ornamental și Academic. A fost
Gheorghe Simotta () [Corola-website/Science/337070_a_338399]
-
ciudățenii, și perioada războiului, în care atitudinea autorului față de Mavrogheni se schimbă, înfățișându-l de această dată ca un conducător energic și înțelept, care-i împiedică pe turci să jefuiască Țara Românească. Cu toate că este o scriere subiectivă, cronica versificată a pitarului Hristache este, în opinia istoricului literar Dumitru Murărașu, „un interesant document al vremii”. Cronicarul realizează un portret plastic, plin de culoare, al domnitorului și un portret burlesc al caimacamului temporar Dimitrăchiță Turnavitu, descriind întâmplări importante precum intrarea turcilor în București
Pitarul Hristache () [Corola-website/Science/337115_a_338444]
-
pentru poporul său, manifestând în același timp o ură puternică împotriva grecilor și nemților veniți ca să ajute țara, dar interesați în realitate doar de propria căpătuială. Analizând unele asemănări istorico-literare și lingvistice, istoricul literar Neculai Alexandru Ursu a susținut că pitarul Hristache ar putea fi pitarul H. Ioanide, care a colaborat cu versuri și proză, în perioada 1841-1844, în revista " Foaie pentru minte, inimă și literatură". În prezent o stradă din sectorul 1 al municipiului București, care intersectează Calea Dorobanților dinspre
Pitarul Hristache () [Corola-website/Science/337115_a_338444]
-
același timp o ură puternică împotriva grecilor și nemților veniți ca să ajute țara, dar interesați în realitate doar de propria căpătuială. Analizând unele asemănări istorico-literare și lingvistice, istoricul literar Neculai Alexandru Ursu a susținut că pitarul Hristache ar putea fi pitarul H. Ioanide, care a colaborat cu versuri și proză, în perioada 1841-1844, în revista " Foaie pentru minte, inimă și literatură". În prezent o stradă din sectorul 1 al municipiului București, care intersectează Calea Dorobanților dinspre est, poartă denumirea Hristache Pitarul
Pitarul Hristache () [Corola-website/Science/337115_a_338444]
-
pitarul H. Ioanide, care a colaborat cu versuri și proză, în perioada 1841-1844, în revista " Foaie pentru minte, inimă și literatură". În prezent o stradă din sectorul 1 al municipiului București, care intersectează Calea Dorobanților dinspre est, poartă denumirea Hristache Pitarul.
Pitarul Hristache () [Corola-website/Science/337115_a_338444]
-
Limbi și Literaturi Străine (ASLS) demarează proiectul SMILE, cu scopul de a sprijini și a aduce un zâmbet pe buzele copiilor din Spitalul „Lacul Bucura”, care suferă de diferite boli. Astfel, în intervalul orar 10.00-18:00, la standurile din Pitar Moș și Edgar Quinet, se pot dona bani, jucării, articole vestimentare, rechizite sau orice alt obiect ce ar putea fi de folos unui copil. În schimbul donației, voluntarii ASLS vor oferi la alegere cafea, ceai, ciocolată caldă, obiecte handmade precum semne
Campanie caritabilă ''Student bun de Crăciun'', la a șaptea ediție () [Corola-website/Journalistic/104095_a_105387]
-
Bălcescu merită și el să fie studiat la orele - câte mai sunt - de literatură română. Asemeni celor mai mulți dintre revoluționarii de la 1848, Nicolae Bălcescu s-a născut - la București, la 29 iunie 1819 - într-o familie de mici boieri, cea a pitarului Barbu Bălcescu și a soției acestuia, serdăreasa Zinca Petreasca Bălcescu, proprietari ai unei moșii mici la Bălcești, în Argeș. Nicolae a avut doi frați, implicați în Revoluția de la 1848, și două surori, dintre care una mai ales i-a fost
Nicolae Bălcescu – realitate şi mit by Zoe Petre () [Corola-website/Journalistic/296468_a_297797]