711 matches
-
care-i mai poate oferi un refugiu calm și îmbietor. Ce altceva i-a mai rămas? Se înviorează. Da, studiul să-i fie ocupația și recreerea, munca și odihna. Lui să-i dedice nopțile de veghe și chiar somnul. Să plăsmuiască și să dăltuiască ceva care să rămână pe veci al lui. Căci celelalte bunuri vor reveni unuia sau altuia după ce va muri. Numai acesta, odată al său, nu va înceta niciodată să-i apar țină. Pieptul i se umflă, respirația
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
afle încă de aseară la sinagogă, să slăvească așa cum se cuvine începutul sabatului... Ziua lui Saturn? se revoltă în sinea lui tânărul roman. Auzi colo! Ce-or fi statornicit tocmai ziua asta, când zeul la care se închină ei e plăsmuit numai cu mintea? Nu cifrele i-au călăuzit, ci, puturoși fiind, le place să nu facă nimic, așa că au hărăzit trândăviei a șaptea zi și anul al șaptelea. Pe nesimțite, înverșunarea din el devine tristețe. Și Mariamne respecta sabatul, de parcă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
trebuie să fi fost un om periculos, asemănător criminalilor. Altminteri cum le-a putut lăsa niște legi atât de dezonorante și odioase? Taine ce își capătă tăria prin însăși nelegiuirea lor. Cu ce drept îi socotesc pângăritori pe cei care plăsmuiesc chipurile zeilor din materie pieritoare, la fel cu cea a oamenilor? E dreptul lor să nu-și pună imagini cioplite prin cetăți, necum în temple. Că nu aduc nici regilor această lingușire îi privește, dar este o jignire adusă sentimentului
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nemișcați de parcă ar fi fost împietriți. — Cei care mă ponegresc... spun că în toată Japonia credința creștină a fost oprită și pesemne că or să spună că și scrisorile prin care Stăpânul îi primește cu brațele deschise pe padres sunt plăsmuite. Pentru a risipi aceste îndoieli... dacă măcar unul dintre dumneavoastră s-ar face creștin... La auzul acestor cuvinte, o uimire copilărească străbătu chipurile până atunci împietrite al lui Tanaka și al samuraiului. Ca să le domolească uimirea, Velasco atacă mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
plată și jenant de umană; Dania, strălucitor de insesizabilă și chinuitor de suavă. Remarcabil la Anton Holban este faptul că, placentar întotdeauna realității trăite, ceea ce dă literaturii sale o foarte delicată autenticitate, el știe, în artist superior, să și-o plăsmuiască. Nu prin evocare magic visătoare, ca Marcel Proust, ci prin cruzimea veșnicului său prezent: încă o dovadă cât de profund a învățat lecția lui Racine; în sensibilitatea lui proprie s-a operat un izbutit transplant galic. Descendența însă i-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fost un simbol, asemeni acesteia - ciudățenie aberantă, nemărturisită, grandoare la temelia modestă a ființei. Necunoscându-l, ai fi spus că nu e vorba de o simplă ciudățenie ci de o sminteală, pentru că așa judecă cei mai mulți - bine că omenirea nu se plăsmuiește după mințile lor! -, dar când un dictator, așa cum s-a întâmplat, se vede stăpân absolut al planetei și salvator al lumii, trimite oamenii la moarte, nu se mai spune că e vorba de o sminteală ci de o gândire politică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și ciocni cu amândoi. Clipa fu amețitoare căci îi întâlnii ochii, era o privire caldă și disperată, ca-n dimineața zilei anterioare, vorbea prin toată ființa ei de femeie ajunsă la maturitate numai prin actul recent întocmit, eram să spun „plăsmuit”. Era prima dată când Codul civil în litera căruia slujeam mi se păru o aberație. Asta pentru un moment. Apoi de-a dreptul dușmănos, „Certificatul de căsătorie”, îmi spuneam, o simplă bucata de hârtie cu filigran, ridicată prin trei vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nou pe strălucirea ta cu altă dovadă de vinovăție. Dar hârtiile pe care le aducem mărturisesc altfel. S-ar putea ca ele să fi fost pregătite de Mustafa-bei. Atunci? — Încredințăm pe strălucirea ta că ceea ce am găsit noi nu-i plăsmuit. Cunoaștem caligrafiile tuturor diacilor care s-au învrednicit să îndrepte cărți împărăției, cu iscăliturile și pecețile șahilor de la răsărit și a beilor de la miazăzi. Nu poate fi nici o îndoială asupra celor cuprinse în cărți. Se vede, din ce-am cercetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
privesc doar cu un soi de năuceală spre fereastra de sus, de sub buza acoperișului. Poate nici n-a locuit Vichi acolo, îmi spun acum, obosit de această ciudată stare a textului care se adună. Parcă abia acum încep s-o plăsmuiesc pe acea Vichi de demult. Parcă abia acum ea va veni dinspre Cișmigiu, mă va prinde de mână și mă va trage spre ea: „De ce nu intri? Intelectual de la Cinematografie și stai ca bișnițarii lângă casă la densitatea aglomerației. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu o pernă și Îi șoptea „nu te uita, scroafo“, fu o alinare pentru ea). Acea copilă avea să vină la ea Într-un oraș foarte Îndepărtat, prins Între o lună de munți și o mare de lumină, un oraș plăsmuit din clădiri ce nu puteau exista decît În vise. Ulterior, Jacinta nu mai știu să spună dacă vizita lui Zacarías fusese unul din visele ei sau dacă, realmente, Îngerul venise la ea În catedrala din Toledo, cu motanul și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pierdusem cu atîția ani În urmă, ca și cum un decupaj rătăcit ar fi alunecat dintre paginile unei cărți. Lumina ei a fost singurul lucru care m-a Însoțit În coborîrea mea. 27 NOIEMBRIE 1955 — POST-MORTEM Camera unde mă aflam era albă, plăsmuită din pînze și draperii țesute din aburi și din soare strălucitor. De la fereastră se zărea o mare albastră, nesfîrșită. Într-o zi, cineva avea să Încerce să mă convingă că nu, că din clinica Corachán nu se vede marea, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
unduia în liniște pe răsărituri, pe orga culorilor... Lumina din el era Sărbătoare Veșnică. Nici o suflare nu-i umbrea cărările, nici un gând trufaș nu-l prindea. Se ducea în apele vii ale Împărăției sale și se scălda în Neînceput. Odată plăsmui din gând o cocă ce avea în compoziție Iubire, Adevăr, cântec, mireasmă și Cartea Înțelepciunii. O trecu prin Soare ca să crească, o împărți în bucăți și apoi dădu Poruncă spre împlinire: - Să fie gata Gogoșii! Și au fost gata. Erau
IEPURAŞUL MÂNIOS. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
mă alinți cu asfințituri, agonizând petalele căzute pe buze de-anotimpuri. în umbre de pași, la margine de-nchipuire, m-a plouat cu privirea ta și de prea multă ploaie mi s-a topit prin vene lutul. La nesfârșit am plăsmuit în cerul gurii iubirea ta. Nădăjduit, mă ascult și astăzi cum te mai rog să ncărunțești cu mine la o cafea. Aspirație Stau de vorbă cu o floare și-mi povestește că-i tristă. Asta pentru că florile mor sufocate-n
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
poveștile continuă să existe. Asta înseamnă că măcar atîta sens au cît trebuie să răspundă unor năzuințe ale noastre. Tinerețea fără bătrînețe și viața fără moarte țin atât de tare de dorința fiecăruia încît, demult cîndva, cineva cu imaginație a plăsmuit pentru ele un paleativ: nemurirea. Prin fapte sau prin artă ne-o putem asigura. La drept vorbind nemurirea asta e o abstracție ce ar putea să nu corespundă cu realitatea. Nu înseamnă că nu e un adevăr. Pentru cei vechi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Nici munți, nici stânci, nici teren accidentat; nimic altceva decât o depresiune netedă, o foaie de hârtie pe care s-ar fi putut scrie toate cărțile din lume. Insh’ Allah! De ce o fi vrut Dumnezeu, capabil să imagineze orice, să plăsmuiască acolo, în mod atât de evident, realitatea celui mai absolut dintre neanturi? Insh’ Allah! Acesta fusese capriciul său și singura soluție era să accepți că reușise să complice mai mult decât era nevoie propria sa operă, creând un deșert într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
posibilități, sau cam pe-acolo, În orice caz un număr de treizeci și nouă de cifre”. „Trișezi, ca să mă impresionezi. Am citit și eu Sefer Yetzirah. Literele fundamentale sunt douăzeci și două și cu alea, numai cu ele, Dumnezeu a plăsmuit toată făptura.” „Încaltea nu Încerca sofisme, pentru că dacă intri În mărimi de ordinul ăsta, dacă În loc de douăzeci și șapte la a douăzeci și șaptea iei douăzeci și doi la a douăzeci și doua, Îți ies tot cam la trei sute patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
dintr-o perspectivă diferită. Dar Îl Îndemn cu adevărat la un gest de libertate, sau Îl manipulez să scrie o carte a mea? Să transformi cărțile prin două cuvinte. Demiurg pe opera altuia. În loc să iei lutul moale și să-l plăsmuiești, niște lovituri ușoare date lutului Întărit În care altul și-a sculptat deja statuia. Moise, să-i dai lovitura de ciocan unde trebuie, și iată-l că vorbește. Să-l primesc pe Wiliam S. - V-am văzut lucrarea, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Cu o rochie din flori, cu pantofi de rândunele, cu o coroniță din bobocei și o caleașcă feerică din iarbă, coboară purtată cu șase perechi de căprioare, adorata primăvară. Ea poartă mereu un săculeț cu semințe magice care atingând pământul plăsmuiesc viață. Copacii înmuguresc, florile îmbobocesc, păsările concertează, vietățile baletează pe muzica brizei primăvăratice. Și încetișor, pe o rază de iarbă, fluturii zglobii, miresmele proaspete și copiii neastâmpărați sorb cu bucurie licoarea magică a noului anotimp ceși dă mâna cu surata
Doua fiice ale batranului an. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Bianca Bolum () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2326]
-
spune” pentru că scena se petrece în absența martorilor. În acest caz, însă, toți știu că romancierul nu pretinde să povestească fapte trăite. Ne aflăm în lumea ficțiunii și lumea descrisă nu este întocmai lumea reală. Este o lume creată și plăsmuită de autorul romanului. Această lume, însă, este verosimilă, adică asemănătoare cu lumea adevărată. E o lume care ar putea exista sau e posibil să fi existat, la fel cum personajele ar putea exista sau e posibil să fi existat. Aceste
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
înțeles, dacă ne întoarcem în lumea antică, și în cea iudaică, și în cea păgână, cuvântul „înviere”, împreună cu celelalte cuvinte înrudite din alte limbi, cu siguranță, nu se referă la destinul omului imediat după moarte, ci mai degrabă la viața plăsmuită într-un mod nou, la un moment dat, dincolo de acea fază. Cea mai simplă cale de a înțelege acest lucru este să ne gândim la cuvintele lui Isus adresate tâlharului de pe cruce: „Astăzi vei fi cu mine în Paradis” (Lc
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
de demență temporară. Probabil că așa e. Sunt niște demoni, amândoi, miraculoși și frumoși, dar ireali. Rozanov e un vrăjitor care m-a dus în palatul lui și mi-a arătat o fecioară. Dar era ceva creat de el, inventat, plăsmuit dintr-o substanță magică, menită să mă ademenească. Și ei au plecat lăsându-mă pe mine în continuare vrăjit, ei au plecat și eu sufăr. Doamne, ce n-aș da s-o mai pot vedea acum, ce n-aș da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
surpriză, dar acum m-am obișnuit cu gândul. E ca și cum am fi trăit în toți acești ani... în cele mai pașnice relații, alături unul de celălalt și... ah, da... fericiți, asta-i ce-am simțit când am discutat despre trecut. — Plăsmuiești lucruri ireale. Îți folosești inteligența. Dar nu ajunge numai inteligența. Și faptul că ești atât de inteligentă constituie... un handicap. Dar acum totul s-a sfârșit. Asta e o conversație între două fantome. — Eu nu sunt o fantomă. — Pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
părților lumii este găsit de Platon în bunătatea divină (29e), ce dovedește prevedere, o finalitate prestabilită ( ; Comm.I, 6, 47 providentia; II, 2, 1) manifestă în lumea fenomenală. După crearea Sufletului Universal și pregătirea elementelor pentru zeii subordonați, care vor plăsmui din foc, pământ, aer, apă trupurile muritoare ale ființelor cărora li se vor adăuga mișcările periodice ale sufletului nemuritor (43 a, b), se retrage (42e). Sufletul Universal (, Comm. anima mundana), prima și cea mai veche creație a Demiurgului, este rezultatul
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
de o corectare atentă, așa cum merită orice carte, este prezența supărătoare a unor abateri de la normele limbii literare (de pildă: Mătasea stării care n-o zdrențuie nici vântul... ori forma „apocastază” sau: Cei ce trăiesc prea-arderi ai mortului trecut / își plăsmuie din spaime inoculata Vină... etc.), la care se adaugă inconsecvența utilizării punctuației, fapt, de asemenea, supărător, care e în defavoarea acestui volum de versuri, altfel, așa cum am arătat, moment notabil în contextul literaturii române actuale. Ovidiu Genaru: Jurnalul seducătorului De la începutul
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
singuri casă lângă casă / a dispărut căldura focului din urbe / și nicăieri nu te mai simți acasă. Dacă de moarte se mai ține seamă / și teama de trecut sfințește datini / la viață nu mai cere nimeni vamă / deprinderi vechi sunt plăsmuite patimi... Prețuirea pentru valorile autentice și, de aceea, perene, se etalează, de exemplu, și în poemul Feng shui, unde apare în antiteză cu sarcasmul determinat de o formă de snobism contemporan, punându-se față în față două metode de prevenire
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]