1,084 matches
-
gnostic nu a fost decît o simplă joacă pentru imaginație, Însă trebuia de asemenea să explice cum de existau cele trei lucruri - Abisul, Întunericul și Apele - Înaintea Demiurgului. Ca niște buni platonicieni, gnosticii nu ridicau nici o obiecție contra Abisului, spațiul platonic (chora), Însă făceau să derive Întunericul și Materia apoasă fie de la Sophia, fie de la Demiurg. La o analiză riguroasă se dovedește că senzaționalul produs brevetat al gnosticismului - mitul gnostic - nu este altceva decît un accesoriu și o născocire lipsită de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
explica acest procedeu, trebuie căutate alte motive pentru multiplicarea de către gnostici a entităților divine și pentru Înverșunata apărare a liberului arbitru, combinată cu polemica Împotriva astrologiei. Hans Joachim Krämer analizează formarea Pleromei gnostice ca pe un proces din interiorul „metafizicii platonice a Spiritului”272. Noi cercetări asupra platonismului mediu, pe direcțiile atît de rodnice trasate de John Dillon și Robert Berchman, ar putea să aducă noi surprize. În ceea ce privește polemica gnosticilor contra astrologiei, care este În același timp o puternică afirmare a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
el Împărtășea varianta ei pozitivă. Astfel Încît, s-ar zice, doar gnosticii ar rămîne ca posibili autori ai teoriei trecerii sufletului prin sfere. Lucrul pare totuși puțin probabil, căci gnosticii ar fi reacționat printr-o inversiune semantică la o teorie platonică prezentată inițial În cheie pozitivă. Cu alte cuvinte, este mai ușor să Înțelegem de ce o asemenea teorie ar fi fost produsă mai Întîi În cercurile medio-platonice, preocupate de astrologia hermetică, din dorința de a Înțelege cum anume comunică planetele Însușirile
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
trebui să li se amintească faptul că Simon candidează În continuare pentru improbabila poziție de „cel dintîi gnostic”. Nu Încercăm nicidecum să descoperim În creștinism rădăcinile gnosticismului. Afirmăm doar că, asemeni gnosticismului, creștinismul se baza pe exegeza biblică de tip platonic. Astfel Încît era mai ușor de realizat saltul de la creștinism la gnosticism, decît unul care ar fi pornit de la iudaism sau chiar de la platonism pentru a ajunge la gnosticism. Filon rămîne un caz izolat În gîndirea iudaică; În ansamblul său
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ușor de realizat saltul de la creștinism la gnosticism, decît unul care ar fi pornit de la iudaism sau chiar de la platonism pentru a ajunge la gnosticism. Filon rămîne un caz izolat În gîndirea iudaică; În ansamblul său, iudaismul nu a fost platonic. Platonicieni care să fie interesați În principal de iudaism au fost puțini după Filon, printre ei incluzîndu-se Numenius. 234. Carpocrate: Iren. I.25.4.=Hipp.VI.32.4; ofiți: Iren. I.30; valentinieni: Hipp. VI.33; Teodot: Clem. Exc. 49
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
antropic - duce la unul dintre cele mai pesimiste conglomerate ale metafizicii occidentale. Atît pentru gnostici, cît și pentru Marcion punctul de plecare este inferioritatea Demiurgului, Însă fiecare Îl deduc din principii diferite. Gnosticii nu sînt dispuși să creadă că Logosul platonic/Sophia n-ar fi avut cunoștință de Dumnezeul Suprem, cum pare a fi cazul Dumnezeului din Biblie. Marcion și-a Împrumutat raționamentul din ceea ce părea a fi radicala opoziție stabilită de Pavel Între Lege și Credință și s-a folosit
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
se arată În fiecare fir de iarbă. Mai mult, Soarele și Luna sînt o prezență constantă, benefică, ce dezvăluie În lumea de aici viitorul Paradis de Lumină. Pe de altă parte, universul maniheist nu poate fi numit „bun” În sensul platonic al cuvîntului. Dispariția lui, care va marca Încheierea recuperării Luminii, este văzută ca un eveniment eliberator. În felul acesta, maniheismul este la antipodul pesimismului. Absența pesimismului decurge nu numai din evicțiunea finală a Întunericului, ci și, mai ales, din experiența
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
acest proces de autoorganizare a ortodoxiei se realizează importul cultural care se face din zona orientală. O mare parte dintre elementele culturale bizantine ajung în zona occidentală și aici se declanșează o nouă revoluție. Acest import determină și reinterpretarea operei platonice și neoplatonice. Renașterea are o nouă sursă culturală care amplifică imaginarul. 1.2.3. Marile descoperiri geografice și ne-limitarea noilor imagini Călătoriile au reprezentat una dintre modalitățile fundamentale de amplificare a imaginarului. Aceasta are două surse: în primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
lume. Cenzura radicală a fost realizată mitologiei greco-romană începând cu mileniul întâi, dar ulterior au fost cenzurate majoritatea direcțiilor filosofice. Dar, o parte dintre acestea făceau parte integrantă din imaginarul epocii și chiar dacă acesta a fost cenzurat, multe dintre concepțiile platonice, neoplatonice stoice sau epicureice s-au strecurat în opera apologetică și cea patristică. Mari gânditori, cum ar fi Maxim Mărturisitorul, Origen sau Augustin, nu au reușit să se îndepărteze total de imaginarul epocii, iar operele acestora reactivează aceste tradiții. Putem
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
istoria gândirii. Este un moment de sinteză culturală în care se adună și se împletesc tradițiile importante, obținându-se viziuni diverse ale lumii care în mod normal erau în stare de conflict. Tradițiile aristotelice și tomiste se împletesc cu cele platonice, la care se adaugă elemente aparținând tradițiilor arabe și ebraice, iar în final filosofiile naturii specifice perioadei presocratice, reprezintă premisa pentru un alt mod de a vedea lumea. Aceste tradiții determină o dezvoltare a imaginarului, atingând o perioadă de maxim
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
ciclu imaginar ce începe odată cu sfârșitul antichității. Raționalitatea acestui tip de imaginar constă în raționalizarea componentei teologice și ulterior aprofundarea elementelor științifice. În al doilea rând, după ce filosofia aristotelică a fost asimilată în majoritatea componentelor sale, se realizează redescoperirea filosofiei platonice prin lucrările sale fundamentale. Chiar dacă acesta a fost tradus încă din perioada secolului al XII-lea (de exemplu Menon a fost tradus între 1154 și 1160) ele intră în circulație abia în secolul al XV-lea. Astfel Renașterea se constituie
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
fundamentale. Chiar dacă acesta a fost tradus încă din perioada secolului al XII-lea (de exemplu Menon a fost tradus între 1154 și 1160) ele intră în circulație abia în secolul al XV-lea. Astfel Renașterea se constituie pe baza filosofiei platonice și reinterpretarea lui Aristotel. La aceasta se adaugă lucrări adiacente cum ar fi lucrările lui Avivenna, Averroes sau Diogene Laertius, care întregesc imaginea literaturii antice din etapa respectivă. În acest context școlile non aristotelice devin din ce în ce mai puternice, iar între acestea
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
reinterpretarea lui Aristotel. La aceasta se adaugă lucrări adiacente cum ar fi lucrările lui Avivenna, Averroes sau Diogene Laertius, care întregesc imaginea literaturii antice din etapa respectivă. În acest context școlile non aristotelice devin din ce în ce mai puternice, iar între acestea cele platonice sunt dominante. În cel de-al treilea rând sunt traduse operele filosofilor naturaliști începând cu cei presocratici, dar și Lucrețiu sau Cicero. Aceștia sunt asimilați în perioada de sfârșit a Renașterii și pregătesc o altă imagine asupra universului, fundament pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
și astfel s-a ajuns la o imagine complexă asupra realității plină de personaje și imagini fantastice. Dincolo de acestea, perspectivele magice a căror origine se află în concepțiile aristotelice și interpretările adiacente acestora, la care s-au mai adăugat idei platonice și neoplatonice, s-a dezvoltat și o direcție imaginară avânt în mod direct sau indirect originea în filosofia pitagoreică. Acestea aveau drept simbol o imagine abstractă sau un număr astfel încât să se folosească de componentele cele mai abstracte ale sistemului
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de idoli sunt idolii peșterii (idola specus). Sunt idolii omului individual. Căci fiecare (pe lângă erorile comune naturii omenești în general) are o peșteră sau o vizuină a lui care refractă și tulbură lumina naturii"60. Peștera cunoașterii inspirată de peștera platonică este simbolul limitării posibilităților fiecărui individ de a cunoaște lumea. Fiecare om, în urma legăturilor, convorbirilor și contactelor cu ideile altor persoane, își creează o lume proprie, diferită de lumea adevărată. Fiecare informație este trecută prin acest filtru și astfel aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
imagine nouă asupra universului. Secolul al XVII-lea este unul al schimbării metodologice, negându-se metodologia specifică imaginarului renascentist. Renașterea adunase în sine metodele specifice tuturor epocilor trecute, începând cu antichitatea (prin asimilarea filosofiei aristotelice, prin interpretarea și adaptarea celei platonice, prin atomismul democtritian, prin asimilarea presocraticilor, prin asimilare metodică a lui Arhimede, Hipocrate, Galen, Euclid), continuând cu dezvoltarea unei noi raționalități în Evul Mediu și finalizând cu o hermeneutică de natură pulsională. Secolul al XVII-lea se regăsea în fața unui
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de Bacon din filosofia epocii, dar originea acestei concepții este în filosofia platoniană. Cuvântul forma (alături de cuvântul species) este o traducere în limba latină a termenului ειδος11. Cuvântul ειδος poate fi tradus mot-à-mot prin "a ști"12, dar în filosofia platonică acesta preia semnificația pe care a avut-o termenul ίδεά. Cei doi termeni, ce au fost traduși pe filieră latină în limba română prin formă, respectiv idee, au căpătat statut metafizic. Pornind de la semnificația simplă a termenului, întâlnită la Homer
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
primește în sine ceva venit dintr-altă parte, și nici nu intră ea însăși undeva, în ceva; ea nu poate fi percepută nici cu văzul, nici cu vreun alt simț, fiind de fapt obiectul de cercetare a gândirii"15. Ειδος-ul platonic are statut transcendent, nefiind legat de obiect. Lumea ideilor este primordială având rolul de întemeiere. Ea reprezintă esența. Lumea ideilor este nemișcată, putând fi privită ca o lume parmenidiană. Ea nu poate fi supusă transformării spre deosebire de lumea sensibilă. Nu se
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
realitate în act""22. Prin acesta ea devine simbolul substanței. Nu există substanță fără formă. Forma poate fi privită și ca potență în cazul în care o privim ca nous (rațiunea). În perioada medievală conflictul dintre concepția aristotelică și cea platonică este preluată la un alt nivel. Există forme a căror realitate să nu fie legată de obiect. Forma este un universal care întemeiază lumea. Problema existenței formei ca realitate ne legată de obiect este o particularizare a problemei universaliilor: au
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
care sunt genurile apropiate utopiei. Genurile care descriu insulele fericiților și vârstele de aur, dublate de genul care descriu paradisul, sau chiar genurile milenariste au foarte multe în comun cu utopia. * Societatea pe care o descriu este ideală (în sens platonic); * Persoanele ce se integrează în această societate sunt fericite; * Organizarea socială este una riguroasă, bine realizată. De fapt elementele esențiale ale acestor genuri literare sunt aceleași. Ce le deosebește atunci de celelalte genuri literare? Diferența constă în gradul de raționalizare
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
în mod normal legătură. Totuși putem identifica realitatea din spatele ideii? Argumentele pe care le aduce Descartes sunt de influență aristotelică. La început este subliniată relația dintre formă și realitatea obiectivă. Forma este o trăsătură specifică lumii ideii dar, spre deosebire de filosofia platonică în care realitatea se află în lumea ideilor și în cazul lui Descartes forma nu reprezintă o realitate obiectivă în sine. Ideea poate fi doar o realitate formală, obiectivitatea manifestându-se în lumea sensibilă. Realitatea obiectivă de la nivelul substanței este
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
asemănătoare relației semințe plantă din Geneză. Fiecare idee are o cauză, pentru că este imposibil să identifici o idee care să pornească de la nimic, dar datorită modalităților în care funcționează cogito-ul reflexia realității nu mai are desăvârșirea acesteia 157. Astfel, concepția platonică privind superioritatea lumii ideilor este negată, însă prin această negare forța cogito-ului crește, căci el are posibilitatea de a reprezenta realitatea obiectivă și de a transfera sensibilul la nivelul certitudinii. La nivelul omului se manifestă certitudinea existenței și a unei
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
P. [Sașa Pană], Morți la 23 August 1944, ORT, 1944, 1; Lucrețiu Pătrășcanu, Curente și tendințe în filosofia românească, București, 1946, 126-128; Emil Cioran, Lettre à un ami de lointain, „Nouvelle revue française”, 1957, 56; Grigore Tănăsescu, Interpretarea unui dialog platonic, RL, 1969, 48; Paul Anghel, „Rostirea românească”, CNT, 1970, 33; Octavian Vuia, „Rostirea filosofică românească”, „Destin” (Madrid), 1971, 21-23; Horia Stamatu, Constantin Noica, „Revista scriitorilor români” (München), 1972, 11; Cioculescu, Aspecte, 709-712; Nicolae Manolescu, „Omul deplin al culturii românești”, RL
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
suprem al revelației supranaturale. Ele sunt bune în măsura în care înfățișează afinități cu doctrina creștină sau cel puțin în măsura în care nu contrazic prin nimic această doctrină. Când îndeplinesc asemenea condiții, ele sunt asimilabile în corpul culturii creștine. De pildă, cele patru virtuți cardinale platonice, având afinități cu doctrina morală a Evangheliei, au fost pe de-a ntregul asimilate. Calculele astronomice, aplicate la măsurarea exactă a timpului nu contrazic cu nimic doctrina creștină; în consecință ele slujesc la așezarea calendarului. Afară de aceasta, sunt unele idei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
el ca substrat metafizic și etern al lucrurilor din această lume. În felul cum le-a conceput filosoful grec le respinge însuși Aristotel, discipolul său, care vede în ele o inutilă dedublare imaginară a lucrurilor concrete. Ca atare, lumea Ideilor platonice contrazice doctrina creștină, care nu poate admite o pluralitate de cauze transcendente ale creaturilor. Cauza unică a tuturor lucrurilor din cosmos e Dumnezeu. Și cum Dumnezeu e atotștiutor, ideea fiecărui lucru din lume se află în atotștiința divină. Considerată sub acest
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]