1,060 matches
-
întreaga lui operă, sunt raportabile în absolut la romantismul german (Erlkönig de Goethe) și în imediat la Pățania teologului cu arborele de Ioanichie Olteanu („Revista Cercului Literar”, ianuarie 1945). Ele asigură unitatea unei opere așezate sub semnul unitar al Ideii platonice (de la Odă la o pădure abstractă din 1945 la Poemul exorcist din 2000), răsfrânte de o diversitate înșelătoare a formelor, inclusiv a formei eului. În primul număr al „Revistei Cercului Literar”, D. publica prima sa baladă, Forma îngerului - istoria unui
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
Annunzio (Triumful morții) și Longos (Daphnis și Chloe), romanul rămâne punctul de convergență al unora dintre cele mai profunde tendințe ale autorului - violența orgoliului și magia voinței, himera idealului, forța copleșitoare a visului, erosul arzător unit cu aspirația spre puritatea platonică -, remarcabil prin fina transcriere a senzațiilor elementare și excelentele descripții marine, dinamizate de jocul savant al luminii și culorii. Din nefericire, metaforismul baroc, limbajul crud (ce i-a șocat pe contemporani), digresiunea filosofică au trecut Thalassa (pe care autorul a
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
în acea epocă într-un regres tot mai accentuat: traducerile lui Rufinus servesc tocmai pentru a depăși aceste dificultăți. Lecturile pe care Augustin le-a făcut din Sfinții Părinți greci au loc mai ales într-o epocă mai târzie. „Cărțile Platonicilor”, cum le-a numit Augustin, i-au furnizat unele explicații fundamentale, în special cea legată de existența unui singur Dumnezeu (care depășea dualismul maniheist) și cea privitoare la logosul său, supremă înțelepciune și raționalitate; Augustin a observat apoi în Confesiuni
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fideli care își spuneau împreună cu el „servitorii lui Dumnezeu”, o viață de sărăcie voluntară, dar și de rugăciune și de studiu. În scris, prietenii îi pun lui Augustin o serie de întrebări despre natura sufletului, despre Dumnezeu creatorul, despre ideile platonice, despre originea răului; sau despre Trinitate și cristologie; Augustin le adună și le oferă un răspuns: așa se alcătuiește tratatul Diverse întrebări (De diversis quaestionibus), în număr de optzeci și trei, a cărui scriere se prelungește până în 396. Până la quaestio
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
programatică de a face distincția, printre feluritele lucruri, între cele de care omul se bucură (frui) și cele de care omul doar se folosește (uti): o distincție de origine păgână, dar pe care Augustin o reinterpretează conform credinței, în virtutea distincției platonice între realitatea durabilă și lucrurile trecătoare. Adevărata sursă de bucurie sunt numai Trinitatea și adevărul credinței și al moralei, pe care scriitorul îl explică în același context. În schimb, de lucruri trebuie să ne servim călăuziți de preceptul evanghelic al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în literatura veche. Mai scurtă este narațiunea referitoare la anii cruciali pentru formarea intelectuală și spirituală, de la întâlnirea cu maniheii până la atmosfera de la Roma și Milano. A șaptea carte este plină de reflecții teologice și filosofice prilejuite de descoperirea „cărților platonicilor”, care l-au ajutat pe Augustin să se apropie de creștinism, în forma sa neoplatonică, la preț în cercurile creștine din Milano și profesată de Simplicianus, Manlius Theodorus, Ambrozie; în timp ce în cartea a opta narațiunea se concentrează asupra convertirii care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ca și în Opuscula theologica. Un examen rapid al operei ne permite să observăm unele caracteristici esențiale ale acesteia. Întâi de toate, opera e structurată în mod abil în cinci cărți. Avem de-a face cu un dialog de tip platonic care adesea imită cu mare finețe ritmul și tonul modelului; dar nu avem aici numai dialog, pentru că în cazul părților cu conținut mai dificil și mai tehnic, cum e cartea a cincea, scriitorul abandonează în bună măsură acea formă pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Oreste, expulzarea multor iudei din Alexandria urmată de transformarea sinagogilor acestora în biserici; el are cu siguranță o responsabilitate cel puțin indirectă - pentru climatul pe care l-a creat - în privința inițiativei mulțimii fanatice care a linșat-o pe celebra gânditoare platonică Hypathia în 415. O consecință a acestor abuzuri trebuie să fi fost edictele imperiale din anii 416-418 menite să limiteze activitatea grupurilor de paralabani, un fel de infirmieri care, în realitate, erau gărzile înarmate ale episcopului. Probabil pentru a menține
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
anatematisme). În martie sau aprilie 553, Justinian a trimis episcopilor reuniți pentru conciliu, înainte însă de începerea acestuia, o Epistolă despre Origen și adepții săi în care prezenta sintetic greșelile călugărilor palestinieni origeniști, sublinia legătura lor cu doctrinele pitagorice și platonice despre preexistența sufletelor și cerea conciliului condamnarea lor. Aceasta a fost pronunțată, însă, din câte se pare, nu de către conciliul ecumenic care a început la 5 mai (și în documentele căruia nu figurează dezbaterea unei asemenea teme), ci în cadrul unui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
drept la Gaza, dar și în alte localități din Palestina și Siria și poate și la Constantinopol. A murit puțin după 518. Prin 490 (invaziunea vandalilor din 484 e menționată ca un eveniment recent) a compus un dialog de tip platonic intitulat Teofrast, sau despre nemurirea sufletelor și învierea trupurilor. Interlocutori (acțiunea se desfășoară la Alexandria) sunt atenianul Teofrast, alexandrinul Egipt și sirianul Euxiteu. Egipt nu face altceva decât să deschidă dialogul; Teofrast reprezintă neoplatonismul, iar Euxiteu creștinismul care, la sfârșit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
face altceva decât să deschidă dialogul; Teofrast reprezintă neoplatonismul, iar Euxiteu creștinismul care, la sfârșit, este acceptat și de Teofrast. E un dialog bogat în citate și în aluzii la literatura clasică; autorul apără aici doctrina Facerii lumii, combate concepția platonică și neoplatonică a preexistenței și a transmigrației sufletelor, susține teza nemuririi sufletului, a sfârșitului lumii și învierea trupurilor. Deși atacă doctrinele platonice fundamentale, Enea se inspiră chiar din problematica neoplatonicienilor, autori pe care îi cunoaște foarte bine. Opera e o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
dialog bogat în citate și în aluzii la literatura clasică; autorul apără aici doctrina Facerii lumii, combate concepția platonică și neoplatonică a preexistenței și a transmigrației sufletelor, susține teza nemuririi sufletului, a sfârșitului lumii și învierea trupurilor. Deși atacă doctrinele platonice fundamentale, Enea se inspiră chiar din problematica neoplatonicienilor, autori pe care îi cunoaște foarte bine. Opera e o mărturie importantă, chiar dacă târzie și lipsită de originalitate a contactului/conflictului dintre creștinism și platonism. Materialul variat este tratat într-un stil
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
absența confuziei dintre aceasta și natura umană se găsesc deja, între secolele al IV-lea și al V-lea, la Nemesius din Emesa care declară în mod explicit că a aplicat la unirea celor două naturi în Cristos ceea ce unii platonici spuseseră despre unirea dintre suflet (de origine divină) și trupul material. Descendența ființei lui Dumnezeu capătă expresie precisă în ierarhia ordinelor îngerești și a ordinelor ecleziastice care au ca finalitate unirea tuturor creaturilor cu Dumnezeu. Lumina dumnezeiască e transmisă celui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Mihail Sorbul și Ovid de Vintilă Horia (probabil una dintre primele ipostaze ale unui personaj ce va fi reluat în romanul Dumnezeu s-a născut în exil), un fragment din romanul Babel Palace de Vintilă Corbul și traducerea dialogului platonic Gorgias, făcută de Th. Simenschi (cu o amplă prezentare). Au mai colaborat Cicerone Theodorescu, Alice Basarab, George Nichita (la „Cronica plastică”), N. Porsena („Cronica literară”), Vasile Damaschin (rubrica „Răsfoind revistele”). I.M.
HOTARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287453_a_288782]
-
concepe căsnicia ca pe o posesiune absolută a femeii și este bântuit de o gelozie atroce, astfel încât un diafan tablou (care dă și titlul piesei, reprezentată în 1920 la Naționalul bucureștean), înfățișând-o pe soția sa pictată de un adorator platonic, îl incită la crimă. Piesa Pentru țară! (jucată la Teatrul Popular, în 1922), e dedicată celor care înțeleg să se sacrifice pentru interesul obștesc. O privire mai degrabă plină de umor decât de intenții satirice aruncă autorul asupra periferiei capitalei
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
o condiție asumată ca un elan luminos ( Confesiunile unei copile a secolului) al „stării de grație”, în care „rotundul” germinației se opune „colțurilor moarte” ale „așchiilor contemporane” ( În căutarea sferei de apă a lui Goethe). Fericirea, nu rareori cu sugestii platonice, este dată de „sincera sălbăticie”, iar rosturile „stării” sunt supuse naturii (Manual de fericire și Ideea), apa fiind elementul germinativ (marea, lichidul amniotic), liant al omului cu neantul. Expresia parabolică sau alegorică (fabula uneori) are o transparență de obiect frumos
STERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289922_a_291251]
-
de traduceri latine. Cunoașterea limbii grecești era în acea epocă într-un regres tot mai accentuat: traducerile lui Rufin servesc tocmai pentru a depăși aceste dificultăți. Augustin a citit din Părinții greci mai ales într-o epocă mai tîrzie. „Cărțile Platonicilor”, cum le-a numit Augustin, i-au furnizat unele explicații fundamentale, în special cea legată de existența unui singur Dumnezeu (care depășea dualismul maniheist) și de logosul său, supremă înțelepciune și raționalitate; Augustin a observat apoi în Confesiuni că această
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fideli care își spuneau împreună cu el „servitorii lui Dumnezeu”, o viață de sărăcie voluntară, dar și de rugăciune și de studiu. în scris, prietenii îi pun lui Augustin o serie de întrebări despre natura sufletului, despre Dumnezeu creatorul, despre ideile platonice, despre originea răului; sau despre Treime și cristologie; Augustin le adună și le dă un răspuns: astfel se alcătuiește tratatul Diverse întrebări (De diversis quaestionibus), în număr de optzeci și trei, a cărui scriere se prelungește pînă în 396. Pînă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de a face distincția, în cazul diferitelor lucruri, între cele de care omul se bucură (frui) și cele de care omul doar se folosește (uti): o distincție de origine păgînă, dar pe care Augustin o reinterpretează conform credinței, în virtutea distincției platonice între realitatea durabilă și lucrurile trecătoare. Adevărata sursă de bucurie sînt numai Treimea și adevărul credinței și al moralei, pe care scriitorul îl explică în același context. în schimb, de lucruri trebuie să ne servim călăuziți de preceptul evanghelic al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
literatura veche. Mai scurtă este narațiunea referitoare la anii cruciali pentru formarea intelectuală și spirituală, de la întîlnirea cu maniheii pînă la atmosfera de la Roma și Milano. A șaptea carte este plină de reflecții teologice și filozofice prilejuite de descoperirea „cărților platonicilor”, care l-au ajutat pe Augustin să se apropie de creștinism, în forma sa neoplatonică din cercurile creștine din Milano, profesată de Simplicianus, Manlius Theodorus, Ambrozie; în timp ce în cartea a opta narațiunea se concentrează asupra convertirii, care se rezumă la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ca și în Opuscula theologica. O analiză rapidă a operei ne permite să surprindem unele caracteristici esențiale ale acesteia. întîi de toate, opera e structurată în mod abil în cinci cărți. Avem de-a face cu un dialog de tip platonic, care adesea imită cu mare finețe ritmul și tonul modelului; dar nu avem numai dialog, pentru că în cazul părților cu conținut mai dificil și mai tehnic, cum e cartea a cincea, scriitorul abandonează în bună măsură acea formă pentru a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Oreste, expulzarea multor iudei din Alexandria urmată de transformarea sinagogilor acestora în biserici; el are cu siguranță o responsabilitate, cel puțin indirectă - pentru climatul pe care l-a creat -, în privința inițiativei mulțimii fanatice care a linșat-o pe celebra gînditoare platonică Hypatia în 415. O consecință a acestor abuzuri au fost probabil edictele imperiale din anii 416-418, menite să limiteze activitatea grupurilor de parabalani, un fel de infirmieri care, în realitate, erau gărzile înarmate ale episcopului. Probabil pentru a menține bunele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
anatematisme. în martie sau aprilie 553, Iustinian a trimis episcopilor reuniți pentru conciliu, înainte însă de începerea acestuia, o Epistolă despre Origen și adepții săi în care prezenta sintetic greșelile călugărilor palestinieni origeniști, sublinia legătura lor cu doctrinele pitagorice și platonice despre preexistența sufletelor și cerea conciliului condamnarea lor. Aceasta a fost pronunțată, însă, din cîte se pare, nu de către conciliul ecumenic care a început la 5 mai (în documentele căruia nu figurează dezbaterea unei asemenea teme), ci în cadrul unui sinod
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
drept la Gaza, dar și în alte localități din Palestina și Siria și, poate, și la Constantinopol. A murit puțin după 518. Prin 490 (invazia vandalilor din 484 e menționată ca un eveniment recent) a compus un dialog de tip platonic intitulat Teofrast sau despre nemurirea sufletelor și învierea trupurilor. Interlocutori (acțiunea se desfășoară la Alexandria) sînt atenianul Teofrast, alexandrinul Egipt și siriacul Euxiteu. Egipt nu face altceva decît să deschidă dialogul; Teofrast reprezintă neoplatonismul, iar Euxiteu creștinismul care, la sfîrșit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
siriacul Euxiteu. Egipt nu face altceva decît să deschidă dialogul; Teofrast reprezintă neoplatonismul, iar Euxiteu creștinismul care, la sfîrșit, este acceptat și de Teofrast. Bogat în citate și în aluzii la literatura clasică, dialogul apără doctrina facerii lumii, combate concepția platonică și neoplatonică a preexistenței și a transmigrației sufletelor, susține teza nemuririi sufletului, a sfîrșitului lumii și a învierii trupurilor. Deși atacă doctrinele platonice fundamentale, Enea se inspiră chiar din problematica neoplatonicienilor, autori pe care îi cunoaște foarte bine. Opera e
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]