2,966 matches
-
când? Se opri obosit, se adânci în canapea, avu câteva mișcări dezordonate cu degetele. Îl furnicau brațele, puncte fierbinți îi sfredeleau mușchii, tegumentele i se contractară de parcă i s-ar fi făcut foarte frig. Privi furiș către Nina. Cu pleoapele plecate, femeia întorcea alene paginile colorate ale almanahului. O simțea caldă, catifelată, așa cum ședea ea acolo pitulată în colțul canapelei, cu cotul delicat sprijinit de marginea din piele. Și din nou furnicături de-a lungul brațului. Într-o zi am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dar se urni. Carmina expuse dintr-o suflare concluziile studiilor ei din ultima vreme, argumenta înfocată fără să-și poată ascunde unda triumfătoare din voce. Profesorul o asculta impasibil, cu un zâmbet binevoitor, împietrit pe chip. Soția lui, cu pleoapele plecate, descifra un labirint dintr-un almanah. Carmina nu-și pierdu suflul, nici vocea, de data asta, nici nu se poticni în cuvinte. Vezi tu, îi spuse la urmă Alexe, după ce Carmina tăcu, autorul tău are, fără îndoială, merite dar are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
curați, m-am dus la bucătărie, cu fața spre fereastră, știi, la bucătărie, ferestrele dau spre răsărit, am luat cuțitul de tăiat pâine și am strecurat lama metalică între paginile cărții. În timp ce povestea, Nina avea figura toată transfigurată, pleoapele roșiatice plecate, buzele foarte voluntare, glasul voalat, gesticula cu mâinile ei cu degete subțiri, cu unghiile tăiate din carne, mișcându-se foarte sugestiv, un dans extrem de bine executat. Am deschis cartea, continuă și respiră greu ca după un urcuș și am citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atunci se pricopsise cu ulcerul gastro-duodenal ce-l însoțise ceas de ceas, primăvară de primăvară, mereu. Uneori, atunci când durerile deveneau de nedescris și limba îi încleșta în gură, se încovoia peste birou și așa, cocoșat, cu fața galben-pământie, cu ochii plecați își urmărea durerea interioară, evoluând gradat, treaptă cu treaptă către un punct ce însemna apogeul, când i se oprea respirația și porii i se invadau de umezeală, ca apoi să constate cu ușurare cum scade, tot așa, puțin câte puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dacă până aici se mărginește, cum s-o faci să sară cu de-a sila peste prag? Din nou o expresie de suferință îi văluri ridurile. Își cuprinse între palme genunchii. Poate îi este suficient și atât, murmură cu ochii plecați și numai mie îmi displace ideea ca ea, ea, fata mea, să ude zarzavaturile din grădină, să facă zacuscă, cine ar fi putut crede, Dumnezeului că o să se împotmolească aici și n-o să mai vrea cu nici un chip să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Știi, mama e de părere că nu-i cazul s-o mai lungim așa. Și cum ea îl privi mirată, cu obrajii aprinși, ca de purpură, el continuă, să ne căsătorim adică. Cum sta așa, într-o parte, cu genele plecate, grele de-o lene interioară. Ovidiu părea a fi întruchiparea plictisului. Și tu ce zici? îl întrebă Carmina și-și privi unghiile. Ovidiu era ca un dar al Sidoniei, îl primea fără să se bucure sau să se întristeze, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
își descheia bareta la pantof și-și privea talpa micuță, subțire ca de copil, o mișca într-o parte sau alta parcă voind s-o dezmorțească. E așa de deprimant, să știi că îmbătrânești, murmura ea și aștepta cu pleoapele plecate, cu mâinile pe genunchi, să fie contrazisă... Într-o seară, tatăl lui Ovidiu, parcă trezit din veșnica lui abulie, le vorbi tinerilor despre importanța momentului în care se aflau, cu un fel de emoție, ce semăna mai mult a surescitare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
buzunarul capotului după chibrit, știu că se petrecuse ceva, că Sidonia pune la cale cine știe ce șotie, prea era absentă, prea se executase automat, fără comentarii chiar fără a cere în schimb alte și alte servicii. De îndată ce-l văzu pe Ovidiu plecat, Sidonia se echipă de urgență și se grăbi să-și găsească salvarea la coafor. Știa că iar începe calvarul cu vopsitul părului în nuanțe dintre cele mai subtile, știa că numai dacă realiza un contrast izbitor și de bun gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
arătau și ei veseli, dar era și ceva artificios în manifestările lor. Fana promitea pentru a doua zi o mulțime de surprize, avea de gând să petreacă, nu glumă, de când cu campania de toamnă, soțul ei, agronomul, era mai mult plecat. Ea nu știa să conducă mașina, îi era lene să facă o școală de șoferi, numai gândul că trebuia să pună mâna pe carte și să învețe o groază de reguli și semne o inhiba, o făcea să dea înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se auzi un strigăt de animal. Cine știe câte drame se petreceau la un pas de ei, acolo, în pădure. Să vă servesc aici pe terasă? Se auzi vocea cabanierului. Ședea în pragul ușii cu tava în mână, cu ochii pe jumătate plecați. Da, da, vă rog. Omul așeză tava în mijlocul mesei de răchită, fără nici o ceremonie, se îndreptă de șale. Nu-i prea plăcea să fie trezit din somn noaptea. Vă doresc poftă bună. Le adusese două conserve, un cuțit, o lămâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Simțul posesiei, maman, egoismul posesiei. Îi ridică mâna și i-o sărută. Sidonia își scoase picioarele din mașină. La naiba, spuse, băiatul acesta știe să se impună. Îi simți un timp strânsoarea pe încheietura mâinii. Traversă strada neatentă, cu fruntea plecată. Știa acum de ce Carmina nu i se putea opune, bărbatul avea un fel de a fi atât de pasional, fiul ei, al ei, băiatul lui Trofin! Doamne, ce bizară individualitate, ce schimbare se petrecuse în el. Se simțea depășită, depășită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
când deja era mult prea târziu. Dimitrie era foarte atent la vorbele ei. Nu se grăbi s-o contrazică, nu voia să pară formal. Era însă foarte curios să-i înțeleagă psihologia. O privi cum șade așa, cu fruntea puțin plecată, cu trunchiul sprijinit de masă într-o poziție meditativă și dintr-odată simți că o înțelege pe deplin și-i aprecie momentul de sinceritate. Nu e prea simplu să faci în fața unui om pe care abia îl cunoști un bilanț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
personale pe reviste. Nu sunt ale mele sau ale dumneavoastră, sunt un bun comun. Poate altcineva, citind textul, va fi nemulțumit de comentariile dumneavoastră. Pe măsură ce Carmina îi vorbea, omul se ridica în picioare, cu sângele scurs din obraji, cu pleoapele plecate, puțin încruntat, exact ca un elev prins cu cine știe ce șotie. Printre firele de păr rărite se vedea pielea capului galbenă. Vă rog să mă scuzați, murmură Matei, vă rog foarte mult, nu se va mai întâmpla, m-a luat valul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
altă. Timp pierdut. Nu avea răbdare nici să ducă până la capăt o frază. În altă zi a venit Fana, a stat două ore și s-a conversat de una singură, în timp ce Carmina, copleșită de nervi, de neputință, asculta cu pleoapele plecate. O altă zi pierdută. Pe urmă o migrenă, pe urmă, însuși Ovidiu, mai sigur pe el ca oricând, venit anume să-i distrugă ei planurile, mai nesigure ca niște castele de nisip. I-a perceput pulsul în timp ce dormea prăbușit lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
repeta după alte trei, apoi după patru zile. Urmau alte patru date încercuite cu albastru. Privi la semnele ciudate în felul lor de pe calendar. Rămase o vreme cu ochii suspendați în gol. Îl ardeau buricele degetelor. Așa cum ședea, cu fruntea plecată, din părul cânepiu, pieptănat cu foarte multă grijă, se desprinse o șuviță. Nu se gândea la ceva anume. Îl stăpânea un sentiment difuz de regret. Din camera alăturată se auzea vocea subțirică a Larisei. Cânta copiilor ceva despre broscuța Oac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să bem o cafea și să vedem ce mai face câinele izolat, Pinochio îmi dă banii, Prințesa vrea să plece la nu știu ce expoziție, iar eu îi fac semn din ochi cu o privire lărgită la maxim, adică nu fi vacă, plecați și mă lăsați singură cu Cezar, ea întreabă: nu vii și tu, puțin dezlânat, zic un poate vin... dar care nu-l exclude pe Cezar din schema viitorului imediat și atunci ce-am zis pare cusut cu ață roșie, Prințesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
de Fanny Tarrant. — Aha, făcu Adrian. Eleanor îl privi surprinsă: — Vrei să spui că știai de el? — Păi, oarecum. M-a sunat țipă asta, Tarrant, în legătură cu el. — Nu mi-ai spus nimic. Am uitat, se scuză Adrian. Cred că erai plecată undeva. — Ce-a vrut de la tine? — Informații generale despre Șam. Sper că nu i-ai dat nici un fel de date. — I-am spus că n-o să-mi vorbesc pe la spate prietenul meu cel mai vechi. — Așa mă gândeam și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
barba-i posomorâtă și rară. Mădălina Grecu, clasa a VI-a C Anotimp rodnic Vara a fugit departe. E cald încă, dar pe lângă trupurile copacilor umbra se face cât mai mică. Nici văzduhul nu se mai înfiorează de veselele rândunele plecate acum departe. Soarele aleargă ceva mai leneș în cursa lui milenară pe bolta nesfârșită și încă senină a cerului. În straturile din grădină florile-s trudite în noaptea care a trecut, o ceață diafană, zburând ca peste un câmp de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Pentru astăzi mai are de dus un ziar și o scrisoare. Încă două case deci. În sectorul său, strada Alverna e, cum se zice, cap de linie. Aici locuiesc mai ales oameni bătrâni și singuri, fără copii sau cu copii plecați aiurea, pensionari. Curățenia din curți, florile din fața casei și piticii din gips risipiți prin grădini, toate la un loc, se străduiau din răsputeri să ascundă tristețea și spaima de moarte din ochii blajini ai proprietarilor. Cine trece zilnic pe aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la trecerea unui râu. Zâmbetul și mâna puternică pe care i-o Întinse fuseseră ca o promisiune a unei petreceri fără restricții orare. Și totuși, ceva se schimbase. 22. Își puse singur În farfurie și Începu să mănânce cu capul plecat. Vine o vreme când, vrând nevrând, trăiești din amintiri! Trecutul, pâinea noastră cea de toate zilele! Grațian frământa Între degete o țigară pe care nu se hotărâse Încă să o aprindă. Se auzi și glasul Mariei: Ioana, Remus, la culcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
genunchi și Își rezemă fruntea palidă de lemnul răcoros al ușii. Rămase acolo, dus pe gânduri, până când o voce bărbătească, binevoitoare, Îl invită să se ridice. Se supuse fără rezistență și se Îndreptă șovăitor spre ușă. Stați, dom' profesor, unde plecați? Vă Încasez imediat. Nu-i nevoie, Șușu, și luni e o zi fără penalizări. Ascunse factura În buzunar. Îi zâmbi și trase ușa după el În timp ce oficianta se trezi Întrebând: Care or fi blestemații ăștia? Cum care? se miră Șușu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Însă ea avea strălucirea amară a unui poem de Radnóti Miklós pe care Începu să-l recite absent, cu o voce răgușită, ezitantă pe alocuri, dar mereu victorioasă În lupta cu uitarea. Și ce titlu ciudat: Versuri tăcute cu capul plecat! Nu-l asculta nimeni. Vorbea o limbă oarecare iar de Radnoti Miklos nu auzise nimeni. Nici măcar Benczedi Aladar care Își număra preocupat banii. Primise pensia cu puțin Înainte de a veni În piață. Fața i se Întuneca pe măsură ce teancul de bancnote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Întâmple o nenorocire. Era liniște. Piața era slab luminată, adică lumina era ca o umbră gălbuie. Pe cer erau puține stele la ora aia. Obloanele ferestrelor erau toate Închise: un moment bun pentru o lapidare sau un linșaj. Rudele celor plecați se uitau când la autocar, când la ghid. Șoferul nici nu conta. Deodată, unul mic și bubos și-a scos sacoul lui galben ca lămâia cu dungi verzi și l-a aruncat În aer strigând: Fraților, de-acum Înainte o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și ele strălucirea lor. Urma să beneficieze de o concediere măreață și lucrul acesta Îi mai tăia din tristețe. I-am spus totuși: Domnule ghid, nu-ți face sânge rău! Oricum nu-i puteai opri. Problema lui era o fată plecată demult de pe-aici, nu știu de unde. Nu s-au văzut din vremea studenției. Cât a durat excursia, au trăit, În vreo cinci hoteluri. În fiecare hotel au fost amenințați cu evacuarea, Întrucât oricâte stele avea hotelul, ea se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mai chicoteam, uitîndu-ne unul la altul, roșii și ciufuliți. Pe urmé Nadejda Petrovna ne mai trégea o daté tare de pér, de la perciuni, de lîngé ureche și Începeau sé ne curgé lacrimi, si féceam: ai! ai!, si stéteam cu capetele plecate, si scînceam. Dar de ce ne-o fi chemat la careu? Ce-o fi la careu?, céci nici Nadejda Petrovna nu știe, spune: acuș o sé vedem, acuș o sé vedem. Pe scéri au apérut directoarea și pioniervojata’ cu sort alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]