494 matches
-
Paul Enjoy a făcut studii foarte serioase asupra sărutului la chinezi. Iată cum procedează aceștia: „E vorba de aplicarea nasului pe obrazul celuilalt, urmată de o lungă aspirație nazală și, În același timp, o Întredeschidere a pleoapelor urmată de un pocnet ușor al buzelor, fără a se atinge cu ele obrazul sărutat...” Și tot În același timp asiaticii Își Îndeamnă calul și alungă coleopterele pocnind din buze. Nu pricep doar de ce n-ar fi preferabil să pocnești din buze de unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Poliție: Medalia pentru Curaj. Exley se apropie. Parker deschise cutia, scoase un medalion de aur legat de o panglică albastră din atlaz și i-o agăță de gît. Cei doi bărbați dădură mîna. Exley avea lacrimi În ochi. Se auziră pocnetele blițurilor. Reporterii făceau de zor Însemnări În carnețele. Nu se auziră aplauze. Parker bătu În microfon. — Medalia pentru Curaj este un simbol rîvnit al aprecierii noastre, dar nu are consecințe practice În activitatea cotidiană. Lăsînd la o parte aspectele spirituale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
OM DE PAZĂ ÎN SPATE. Jack Îi Împușcă pe bandiți În spinare. Petievich strigă. Pași la ușa din spate. Jack trase orbește și Începu urmărirea. Deasupra lui pocniră niște sticle: gloanțe trase prin amortizor, la nimereală, fără zgomot - doar niște pocnete Înfundate. Mai Încolo, pe culoar, doi bețivi morți și o ușă Închizîndu-se. Petievich trase și spulberă ușa. Un bărbat traversă În goană aleea. Jack Își goli Încărcătorul. Omul sări peste un gard. Strigăte de pe trotuar: jucătorii de barbut ovaționau. Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
luînd-o din loc. A intrat Într-un copac ceva mai Încolo. Jos din mașină. A luat-o la goană. Am o depoziție. Bărbat alb, trecut de patruzeci de ani, constituție medie. Domnule căpitan, veniți-vă-n fire! Dinăuntru se auzeau pocnetele blițurilor. Ed spuse: — Sigilează totul aici! Fără Omucideri, fără polițiștii de la secție! Nu vreau presă și nu vreau să afle nici tatăl lui Dieterling! Zi-i lui Kleckner să sigileze mașina și adu-mi-l pe Timmy Valburn. Găsește-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
fumul limbilor de foc șuierate prin mai multe ferestre, încolăcite pe stâlpii de susținere, prelinse în lungul grinzilor, despicate la nivelul acoperișului de solzii olanelor care crapă, înfierbântați, cu un pârâit de os frânt, și alunecă în stradă cu un pocnet sec, cu ochii țintă la țuguiul imens zbătându-se în incendiu, despuiat brusc de sobrietatea și grandoarea care-l făcuseră un reper în toată acea îngrămădire de case bătrânești și vile cu ziduri groase răsărite printre coroane largi de arbori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu se putea desprinde și nici unul nu se temea. El explicându-i că nu poate răspunde dintr-odată întrebărilor ei, prea directe, de-a dreptul brutale, pentru că nu-i dau răgazul să reflecteze, ci țâșnesc una după alta, ca niște pocnete, ăsta-i cuvântul, ca niște pocnete, „Cum ca niște pocnete?“, îl întreba, „vrei să spui că te lovesc și te deranjează și aș face mai bine să tac?“, nu asta voia să spună, ea știa bine, „Atunci ce anume?“, „Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu se temea. El explicându-i că nu poate răspunde dintr-odată întrebărilor ei, prea directe, de-a dreptul brutale, pentru că nu-i dau răgazul să reflecteze, ci țâșnesc una după alta, ca niște pocnete, ăsta-i cuvântul, ca niște pocnete, „Cum ca niște pocnete?“, îl întreba, „vrei să spui că te lovesc și te deranjează și aș face mai bine să tac?“, nu asta voia să spună, ea știa bine, „Atunci ce anume?“, „Îmi e greu să răspund unora din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
explicându-i că nu poate răspunde dintr-odată întrebărilor ei, prea directe, de-a dreptul brutale, pentru că nu-i dau răgazul să reflecteze, ci țâșnesc una după alta, ca niște pocnete, ăsta-i cuvântul, ca niște pocnete, „Cum ca niște pocnete?“, îl întreba, „vrei să spui că te lovesc și te deranjează și aș face mai bine să tac?“, nu asta voia să spună, ea știa bine, „Atunci ce anume?“, „Îmi e greu să răspund unora din întrebările tale“, zicea, „Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fumul limbilor de foc șuierate prin mai multe ferestre, încolăcite pe stâlpii de susținere, prelinse în lungul grinzilor, despicate la nivelul acoperișului de solzii olanelor care crapă, înfierbântați, cu un pârâit de os frânt, și alunecă în stradă cu un pocnet sec, cu ochii țintă la țuguiul imens zbătându-se în incendiu, despuiat brusc de sobrietatea și grandoarea care-l făcuseră un reper în toată acea îngrămădire de case bătrânești și vile cu ziduri groase răsărite printre coroane largi de arbori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și era sortit cu primele gene de lumină să colinde orașul, cu ochii mereu mai adânciți în orbite, înfierbântat și cu sângele vibrându-i de emoție. Neodihnit în toate sensurile. O vedea de la distanță și inima îi pocnea în piept, pocnetul răsuna în tâmple și se simțea fierbinte și rece și disperat și fericit. O mai vedea o dată și alunecarea picioarelor ei extraordinare îl tulbura, dar se simțea bine. Golul acela cu gust amar-sălciu-piperat-grețos se căsca iarăși în el și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
absurd! Rămase la fereastră, privind jos, pînă cînd Îl văzu pe Fraser făcînd un pas pentru a strînge mîna lui Viv, de parcă Își spuneau la revedere; apoi se Întoarse repede la biroul ei și luă un dosar cu hîrtii. Auzi pocnetul zăvorului care era tras la ușa de jos și sunetul pașilor. Viv urca Încet scările și intra În camera de așteptare. Rămase În ușa biroului lui Helen. Ea nu-și ridică privirea. Viv nu scoase o clipă nici o vorbă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
urson și cu o glugă de zînă. Clătină din cap cu un zîmbet larg. — Îmi place aici. E mult mai vesel. — Ei, s-ar putea să fie al naibii de vesel peste o clipă. Uite, ce ți-am zis? Se auzi un pocnet, un fel uuvv, de la una dintre casele din josul străzii, urmat de clinchetul de geam care cade. Kay și Mickey alergară spre locul acela, iar fata le urmă. Găsiră o fereastră de la parter ale cărei obloane fuseseră smulse de explozie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
erau negre și nu Împrăștiau nici un fel de lumină. Helen o căută pe Julia, abia dacă văzu șapca și haina ei neagră. Dar Îi simți mișcarea brațului, În momentul În care Își vîrÎ degetele În buzunar și scoase clondirul. Auzi pocnetul ușor și umed al dopului ieșind din sticlă. Julia Îi trecu sticla, iar Helen și-o puse la gură. Lichidul roșu și aspru Îi Întîlni buzele și păru să se aprinde ca o flacără pe limbă. Înghiți și se simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Ce crezi? La naiba! Mă doare ca dracu’! Își frecă fruntea și continuă să umble cu mai mare atenție. CÎnd Începu să vorbească, vocea Îi era Înfundată. — Aici e dormitorul. Toaleta trebuie să fie undeva dincolo, cred... Auzi un alt pocnet cînd Își lovi capul din nou. Apoi zăngănitul anourilor de la perdele, apoi un clic, urmat de altul. — O, la dracu. Lumina e Întreruptă. Aveau nevoie de șilingi; se Întoarse la ea, căută prin mărunțișul pe care-l avea, apoi scormoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
iarbă proaspătă, iar oglinda apei din bazinul aflat lîngă terasa pustie a restaurantului era netedă de-ți venea să mergi pe ea. Un jucător de tenis exersa de unul singur cu mașina de aruncat mingi pe un teren cu zgură, pocnetele seci ale mingilor săltărețe fiind singurele sunete care făceau aerul să se miște. Am traversat terasa și am intrat În barul din spatele restaurantului. Un chelner blond cu o figură copilăroasă și cu umeri de gabier Împăturea șervețele de hîrtie transformîndu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
căldură pe care le caligrafiasem cu trei ani În urmă, am auzit mașina Paulei trecînd pe lîngă mine, dar sunetul motorului se pierdu În amintirile zilelor cînd eram doi flăcăiandri. 28 Cartelurile vinovăției Ritmul constant al mașinii de tenis, acel pocnet monoton care Împărățea peste Estrella de Mar și peste Residencia Costasol de cînd sosisem În Spania, ajungea acum dinspre teren pînă la mine În timp ce parcam pe aleea vilei. Ascultam șuieratul și gîfÎitul mecanismului de Încărcare, urmat de scîrțîitul slab cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
se milogi: Gata, nene socrule! Cinstit și lăutărește: mașina asta năzdrăvană ți-o lăsăm domniei-tale, până iese pașaportul pentru Caterina. Fără să aștepte încuviințare, l-a ridicat pe Vartolomei la pieptul vestonului său nemaivăzut și îl sărută puternic, cu un pocnet răsunător, de ventuză medicală, smulsă de pe obraz. Lăsându-l în jos pe beteag, care, ca un gândac ce se chinuiește, răsturnat pe spate, dădea neputincios din gaibaracele schiloade, Profetul vorbi iar, în felul acela stâlcit, de mai înainte: Noi acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să curgă râuri de votcă, de whisky, de vinuri ardelenești, de zaibăre oltenești, de vârtoase și tari vinuri basarabene, aducându-le mereu în damigene purtate de băieți stilați în vestoane de catifea, ce se mișcau agil, sub strălucirea candelabrelor, în pocnete răsunătoare de șampanie franțuzească. Afară, în curtea de unde zăpada fusese înlăturată de un utilaj adus din Franța, un chasse-neige, cu lamă de oțel și cu năprasnică suflantă, ardeau ruguri de lemne, între grătare special făcute pentru a-i întreține pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
care călătorisem, am sunat la dispecerat și am Întrebat de portmoneu. Așteptând la telefon un răspuns, am apucat s-o aud pe dispeceriță certându-i pe șoferi: - Lăsați naibii cauciucurile! Ziceți de ce vă-ntreb! Nu mai aud ce spune. Bârâit. Pocnet electric. Revine: - Hai...ceți...ură... omului portofelul! O pauză lungă, de câteva secunde, fără bruiaj. Pur și simplu tăcere. Apoi: - Dacă l-ați găsit. N-am primit Înapoi nimic. Dar bănuiala persista, din pricina pauzei făcute de dispeceriță. N-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
nouă bombă explodează deasupra lor, violența impactului făcând ca adăpostul să se clatine asemeni unei corăbii rămasă fără cârmaci pe o mare vijelioasă. Suflul sparge în bucăți ușa din lemn. Un nor de fum și cenușă năvălește înăuntru. Cu un pocnet sec, becul se sparge lăsând încăperea într-un întuneric rece și dușmănos. "Îngrădește-ne și păzește-ne Doamne, cu puterea Ta cea mare... Bucăți mari de cărămidă spartă încep să cadă din tavan. Dintr-un colț al beciului se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ghicește la volan. Un tip uscățiv, cu pălăria dată pe ceafă, stă rezemat de aripa dreaptă. Fumează calm, slobozind rotocoale mari de fum. La apariția lor, își părăsește rapid plictisul și se aruncă pe scaun. Imediat ce închide portiera cu un pocnet sec, mașina pornește vijelios către ei, fără cea mai mică intenție să încetinească. Mișcarea arată clar intenția ostilă. Marius răsucește cheia de contact, întoarce automobilul, manevrând aproape pe loc, apoi apasă accelerația până aproape să intre cu pedala în motor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
său. Rapid, Novăceanu se rostogolește către carabina neamțului. Luat prin surprindere, Wilhelm ezită o fracțiune de secundă, de ajuns ca să audă cum este introdus cartuș pe țeavă. Face un pas înainte, dar știe că este prea târziu. Nici nu aude pocnetul împușcăturii. Cade în genunchi, cu brațele încrucișate peste pieptul invadat de o căldură puternică. La fel ca cea din noaptea de Ajun, când, băgat sub plapumă, mama îl săruta pe creștet, asigurându-l că Moș Crăciun va aduce neapărat cadouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
soldații din apropiere: Vorwarts! Vorwarts!150 Valul atacatorilor se pune în mișcare, apropiindu-se din ce în ce mai repede. Trei partizani ies în fugă dintr-un bordei ce arde. Doi dintre ei încercă să pună în baterie o mitralieră, acoperiți de camaradul lor. Pocnetul sec al unei puști curmă tăcerea sinistră. Un soldat german scăpă automatul și duce mâna la gât, de unde țâșnește sânge. Linia albă a nemților are un moment de ezitare. Mulți se culcă la pământ. Von Streinitz vede imediat de unde vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
acest memorial, dacă e În adevăr un memorial, că „Atunci cînd va pleca În lumea cealaltă, nu va mai avea puterea să privească această lume, a trăit mereu În alt timp, cu deosebire În cel dinaintea primului război, lumini și pocnete de artificii, și va pleca zîmbind, va zîmbi nu vremii acesteia ci timpului acela, iar noi...”. Noi suntem acum aici: doamna Pavel, Încovoiată de durere pe fotoliul de la căpătîi, alături, În picioare Marga Popescu În rochie neagră, apoi trei doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Da, avui brusc un sentiment de alarmă... E toamnă, frunze împrăștiate... Nu era pe deplin toamnă, dar pașii ei și palele încă verzi... Da, încă verzi, dar curând vor fi galbene și... fructe maronii vor pica rostogolindu-se cu un pocnet pe largile trotuare... cădere și în aceeași clipă desghiocare, eliberare pentru o nouă viață, vin nou ciclu... Monotoni, nesiguri, parcă fără convingere, pașii ei se îndepărtau tot mai mult... Aveam o halucinație? Cineva parcă reînvia în această siluetă ezitantă, într-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]