42,587 matches
-
felii mahalalele/ ducînd spre barieră. Acolo lumina/ bîlbîia din felinar./ Dintre noi unul a murmurat/ - E frig. În loc de Karenina vom întîlni ursul polar./ Vîntul hoinar ne pătrundea/ să șteargă primul cuvînt scris pe tăblițe: FOAME,/ prin vreme purtat în ghiozdane/ poeme/ și taverne.// Mîinile altora ne-au prins de glezne/ trăgîndu-ne-n jos, în strînsoare de clește/ să ne sature cu pămînt” (Flămînzii). Însă natura intimă a lui Tonegaru nu e adecvată opoziției vehemente, acesta preferînd a-și practica fronda cu ajutorul praștiei
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]
-
pune în lumină demnitatea și bogăția suprafeței; el nu sapă în lucruri, el este - cum o spune același Dan Laurențiu: „un spirit analitic orientat către suprafețele lucrurilor” (îmi place să spun, mai de-a dreptul: către adâncimea suprafețelor!). Printre primele poeme din culegerea lui M. Ivănescu este unul pe care mulți dintre cititorii săi îl știu pe de rost, Cântec de adormit elefantul - și de nu l-au reținut în întregime, le vor fi umblând prin minte ultimele două versuri: „orișicâtuși
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
suavei masivități pahidermice ne-prezente față cu delicatețea femeii ce pare, aici, prezentă? Că unei femei i se adresează poetul nu încape îndoială: „fii/ atentă”, în versurile doi și trei. După masele de stihuri ale cărții traversate, constat însă că poemul cu pricina este unic în creația meivănesciană! Nicăieri altundeva nu mai întâlnesc această structură de berceuse (cât de vast e leagănul elefantului!), versul de numai opt-nouă silabe și chiar șăgălnicia unui soi de refren bazat pe formula voit stângace „orișicâtuși
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
a lungul sutelor de pagini, acesta este episodul cel mai brutal: piciorul cuiva (se poate paria că e vorba de cel al eului liric) este mușcat de această înfricoșătoare „încrengătură de trosnete” (serenadă). Totul este abstract, dar întrucâtva reprezentabil, în poemele lui M. Ivănescu. În Lumină iernatică, la o afirmație neliniștitoare a Ei (cândva - nici măcar de actualitate) că eventuala ninsoare din acea zi ar face-o să îmbătrânească cu o mie de ani, eul liric - în loc să se resemneze cu constatarea că
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
care vor fi contat Matei Călinescu, Petre Stoica, A. E. Baconsky și alții - citez cu prudență numele, poetul mărturisește că: „Eu însumi am suferit pe vremea aceea - dar interesează asta pe cineva? - de mari invidii.” Fabuloase și nenumărate paranteze ritmează poemele lui M. Ivănescu. Lumea poeziei sale se petrece, tipografic vorbind, între paranteze verticale alternate de altele orizontale. Lumi întregi se ivesc și dispar între aceste paranteze-oglinzi, deschizându-se și închizându-se. Autorul ar putea renunța la o parte din universul
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
prin cercuri de ninsoare tot mai departe”. Ce vor să spună aceste acțiuni fantasmatice, minuțios descrise? Cred că M. Ivănescu vorbește despre femeia cucerită, dar spre care nu încetează să aspire dureros. Fie pentru că ea nu există (prima sintagmă a poemului: „să ne închipuim că ea...”, poate spune și: „să ne închipuim că ea există și că s-a dus la culcare devreme”...); fie că, fiind reală și trăind alături de el, el nu o posedă cu adevărat; și, de ce nu?, că
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
neuitata sa ipostază de mopete se întreține cu personaje pe măsura sa, măști străvezii ale unor prieteni intelectuali: v. înnopteanu, i. negoescu, el midoff, dr. cabalu, bruna rowena, tânăra nefa... Nu există evoluție, nici scădere în această creație. Oricare dintre poeme îl reprezintă în întregime pe autor. Uneori, un gest oarecare de pe la începutul cărții îți revine în memorie după foarte multe pagini dense, precum „răsturnarea capului”. Un peisaj de toamnă se termină astfel: „și dacă răstorni capul puțin pe spate simți
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
spaima de ger a lui Vasile Alecsandri (al cărei apogeu e reprezentat de Pohod na Sibir). Sibianul de adopțiune nu manifestă teamă, ci o atracție contemplativă față de acest fenomen meteorologic. El alătură măreția frigului (ca să citez titlul unei culegeri de poeme a lui Nichita Stănescu, editată în 1972) de o altă grandoare - cea a catedralelor! Pe de-o parte, durata construcției tulbură imaginația generațiilor omenești; pe de alta, excită imaginația starea șantierului ale cărui ziduri nu înceteză să se înalțe către
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
larg/ brațul - și întinde pumnul spre noi, deodată zvâcnindu-l,/ ca o amenințare spre noi - și noi trebuie să facem la fel./ și din asta e făcută întreaga viață -“ Un joc gratuit, dar exprimat printr-o sfidare agresivă... Semnificațiile acestui poem (și al celor mai multe dintre celelalte) sunt extrem de bogate. Cel care întinde sfidător și brusc pumnul spre noi, cititorii, cu degete desfăcute - pretinzând să-i răspundem printr-un gest similar, și prezentându-i același număr de degete desfăcute, este Mircea Ivănescu
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
de foileton ale marilor ziare germane reproduceau imaginea autorului Tobei de tinichea răsucindu-se grațios și plin de elan într-o figură de tango lîngă o tînără parteneră. Dansuri ultime se și intitulează de altfel cea mai recentă carte de poeme și desene ale multitalentatului scriitor care - la anii senectuții - știe mai bine ca oricînd să-și comercializeze gloria... Cu două zile înainte, germano-rusul Vladimir Kaminer, un scriitor tînăr nu lipsit însă de o promițătoare notorietate literară (ultima sa carte este
Tîrgul de Carte de la Frankfurt by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13425_a_14750]
-
în prezent și directorul ilustrei Literaturhaus din Berlin, unde au poposit numeroși autori români, celebri; printre ei și Emil Cioran, la vremea lui. O perlă litarară rară este cartea lui Durs Grubein, intitulată Despre zăpadă sau Descartes în Germania, un poem consacrat trecerii prin aceste ținuturi a părintelui filozofiei moderne și raționalismului occidental. Hans Magnus Enzensberger semnează 99 de meditații despre nori, în versuri albe. Precum se vede, meteorologia pare să-i inspire pe unii scriitori și azi... Traducerile din literatura
Tîrgul de Carte de la Frankfurt by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13425_a_14750]
-
departe de a fi mimetică la modul fotografic. Corespondențe Poezia domnului Grigurcu este una a paradoxului și a formulărilor oximoronice. Versul său curge în direcții neașteptate, cu binecunoscuta propensiune către comparația care pune în relație intimă imagini și registre disparate. Poemele cuprinse în volumul Natură moartă și vie au virtuți de haiku și sfidează prin formulări neobișnuite materialitatea lucrurilor, instaurând o ordine poetică în răspăr cu logica mundană. Privirea se focalizează adesea asupra amănuntului minimalist, pentru ca, în momentul următor, să se
De vorbă cu… by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13468_a_14793]
-
firesc aproape ludic: „Trebăluiește prin parc/ un copac cu șorț/ un trecător se urcă-n ceruri/ contemplă acolo o singură clipă/ după care o uită/ în zare peste Jiu/ o coamă de lebede” (Trebăluiește prin parc). Ecouri pencilinsoniene răzbat din poeme precum Ars poetica, unde abstractul capătă concretețe și inefabilul devine o bucurie tactilă: „A locui în propria ta imagine/ a o deretica a o îngriji a o face vie/ cum o casă care altminteri se părăginește/ care altminteri se stinge
De vorbă cu… by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13468_a_14793]
-
de rigoare și în mare parte au reușit. Ismail Kadare a vorbit despre capacitatea literaturii de-a elibera conștiințele, astfel cum s-a întâmplat în istorie cu grecii absolviți moral de nimicirea Troiei, de acel „masacru general”, prin faptul că poemele homerice au depus o mărturie „fidelă”, nepărtinitoare, despre ce s-a întâmplat atunci. António Lobo Antunes a evocat experiența sa de fost combatant în Angola și de medic, atunci când a descoperit existența „celuilalt” îngrijind un copil de patru ani bolnav
Festivalul Internațional „Zile și nopți de literatură” by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/13483_a_14808]
-
să o citească măcar ca lecție de retorică. Dar politicienii de astăzi, ca și cei de ieri, vorbesc, nu citesc! Un “om recent” din Hinterland eși Alexandru Mușina a rămas în memoria iubitorilor de poezie mai ales cu antologicul său poem de tinerețe (și de navetă) Budila-Expres, între evenimente de viață clasice, preocupări comerciale romantice (pe vremuri vînzarea de gladiole, în prezent editarea de cărți, căci este directorul Aulei) și griji cotidiene realiste, ca să nu spunem postmoderniste, a găsit întotdeauna timpul
Oratori, retori și politicieni by Al. Ioani () [Corola-journal/Journalistic/13484_a_14809]
-
Arca se deschide cu o inteligentă Vitrină a revistelor culturale: De prin presă adunate. Ca de obicei, bune recenzii la cărți apărute în ultimul timp (nu numai de literatură) l Din Ziua literar| nr. 62, reproducem un plin de haz poem al lui Mihai Ursachi consacrat scriitorului: „Acesta e autorul; el duce pe umăr un crin ca o pușcă/ Astfel înarmat, tot ce există îl mușcă./ Adeseori spune:/ «O, slăbiciune,/ numele tău este artă»/ Fiind deci atît de ridicul și slab
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13481_a_14806]
-
seamă de critica de întâmpinare, și câștigarea concursului poetic Amantul literar, concurs inițiat de revista Vatra anul trecut, Mihai Ignat revine cu un grupaj de versuri cu care îi va surpinde, dacă n-a făcut-o deja, pe foarte mulți. Poeme în doi este un poem de dragoste secvențial, fragmentat în mici episoade vizuale („te privesc ca să te învăț”), căci ochiul înregistrează neobosit detaliile simple dar semnificative din care extrage o stare sau dimpotrivă pe care le pune în relație reflexivă
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
și câștigarea concursului poetic Amantul literar, concurs inițiat de revista Vatra anul trecut, Mihai Ignat revine cu un grupaj de versuri cu care îi va surpinde, dacă n-a făcut-o deja, pe foarte mulți. Poeme în doi este un poem de dragoste secvențial, fragmentat în mici episoade vizuale („te privesc ca să te învăț”), căci ochiul înregistrează neobosit detaliile simple dar semnificative din care extrage o stare sau dimpotrivă pe care le pune în relație reflexivă cu un sentiment. Poemele sunt
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
un poem de dragoste secvențial, fragmentat în mici episoade vizuale („te privesc ca să te învăț”), căci ochiul înregistrează neobosit detaliile simple dar semnificative din care extrage o stare sau dimpotrivă pe care le pune în relație reflexivă cu un sentiment. Poemele sunt, din această cauză, cumva statice, căci privirii obsedată de atingere (uneori mediată de oglindă) nu pare să-i scape aproape nimic din ce ar putea fi un posibil argument al intensității percepției. O sensibilitate neoromantică e lăsată să sentimentalizeze
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
dezinhibat față în față cu imaginile, gesturile și mișcările exterioare ale cuplului: „dorința / e când glasul tău / îmi lasă / urme pe piele”, „firul de păr de pe pernă / îmi taie respirația / în două”, „răscolit de vânt, părul tău / transmite mesaje indescifrabile”. „Poeme în doi” pentru că între privitor și privit există o permanentă energie, o tentație a identificării totale cu celălalt. Realul însuși se reduce la un spațiu strictamente definit de mișcările celor doi. Nu lipsește nici acea dimensiune a textualizării ritualului, confuzia
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
când, de fapt, ar trebui să vadă în asta o provocare cu atât mai mare cu cât și rezultatele pot fi spectaculoase. Sigur, Mihai Ignat nu e preocupat de o astfel de reconsiderare și nici nu încearcă să depășească clișeele poemelor de dragoste, dar nici nu pare să se teamă de locul comun și își scrie poemele cu onestitatea asumării (fie și resemnate) a precedenței. Un demers care, zic eu, ar trebui încurajat. Rezerva mea se reduce doar la aspectul cantitativ
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
cât și rezultatele pot fi spectaculoase. Sigur, Mihai Ignat nu e preocupat de o astfel de reconsiderare și nici nu încearcă să depășească clișeele poemelor de dragoste, dar nici nu pare să se teamă de locul comun și își scrie poemele cu onestitatea asumării (fie și resemnate) a precedenței. Un demers care, zic eu, ar trebui încurajat. Rezerva mea se reduce doar la aspectul cantitativ al cărții. Poemele, mai ales că multe dintre ele au foarte puține versuri, sunt totuși cam
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
dar nici nu pare să se teamă de locul comun și își scrie poemele cu onestitatea asumării (fie și resemnate) a precedenței. Un demers care, zic eu, ar trebui încurajat. Rezerva mea se reduce doar la aspectul cantitativ al cărții. Poemele, mai ales că multe dintre ele au foarte puține versuri, sunt totuși cam puține, respirația volumului e scurtă, lectura se frânge prea repede (iar tematica e atât de generoasă!) lăsând senzația de cuprins alcătuit în grabă. Și cu această remarcă
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
Dacă nu se mai scrie cu rimă, ritm și alte reguli prozodice stricte, cât de late, lungi, prozaice pot deveni versurile? Dacă materialul lexical poetic s-a îmbogățit cu fiecare epocă, cât de permisiv poate ajunge limbajul poeziei? Dacă vremea poemelor filozofice, ermetice ș.cl. a trecut, cât de transparente, de simple, comune, banale, cotidiene pot ajunge astăzi poemele? Îmi e clar că nu e nevoie să știu răspunsuri exacte, care, de altfel, nici n-ar putea fi date, dar la fel de clar
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
prozaice pot deveni versurile? Dacă materialul lexical poetic s-a îmbogățit cu fiecare epocă, cât de permisiv poate ajunge limbajul poeziei? Dacă vremea poemelor filozofice, ermetice ș.cl. a trecut, cât de transparente, de simple, comune, banale, cotidiene pot ajunge astăzi poemele? Îmi e clar că nu e nevoie să știu răspunsuri exacte, care, de altfel, nici n-ar putea fi date, dar la fel de clar îmi e că, în mod necesar, niște limite trebuie să existe. Această fugă continuă de ce-a
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]