450 matches
-
Dimpotrivă! Din fericire, marea majoritate a textelor capătă astfel o priză aproape magică, datorită laitmotivelor și refrenelor cu sonorități consacrate, elanurilor mistic-incantatorii ori nuanțelor oraculare, pe care o disciplină prozodică (la fel de exigentă pe cât abilă!) știe să le strunească în forme poematice lucrate cu migală și fără cusur. Iată, bunăoară, un tandru-sensibilizator Laudatio: "1. Ce gingaș spânzură el la tâmpla amiezii cercel. 2. Ce tandru și fără pereche mă prinde subtil de ureche. 3. Ce lin pe grumaz mi se lasă, un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
într-o parte a prozei). Pe bună dreptate, Liviu Leonte observa că, "în paralel cu pateticul, inclusiv cu cel trecut în registrul stins, Nicolae Turtureanu a continuat să cultive cu predilecție gravitatea drapată în haine ironice și fanteziste". Adesea, discursul poematic dă senzația că se construiește tocmai după modelul Cuvintelor încrucișate ironic, într-un rebus nu foarte greu descifrabil al unui real ce violentează nu numai bunul simț poetic: "O mână taie pe alta/ și amândouă obrazul/ diamantul sfâșie întunericul/ scâncetul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
numesc plăcerea textului și etica vieții, morala ei". Totuși, în textele propriu-zis poetice din carte, Codrin Dinu Vasiliu pare a se decide, invariabil, pentru angajarea existențială, uneori extremă, pentru autenticismul radical al trăirii și, de ce nu, al "viziunii". Încărcătura emoțională poematică este și se mărturisește a fi extremă: "E prea mult din tine în aceste cutii ale cuvintelor,/ în aceste profiluri,/ în aceste nesfârșite vecinătăți ale copilăriei.// Este prea mult din tine,/ tu, suflet de nicotină./ Apăs la pedalele tale/ și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dacă nu întreaga operă poetică a lui Horia Zilieru, cel puțin unul dintre tomurile antologice din urmă Astralia. Opera poetică, Ediție critică, Princeps Edit, Iași, 2008 și Mirungere, Editura Alfa, Iași 2009 sesizează imediat nu doar faptul că în albia poematică specifică se varsă numeroși afluenți lirici, veniți din cele mai diferite zone de influență culturală (de la barochismul sau concetismul secolelor XVI-XVII la suprarealismul începutului de secol XX ori onirismul evident în deceniul al șaptelea al secolului trecut, de la filosofia marilor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
culminează în lectura critică a Poemei polone. Ea readuce în prim-plan silueta unui scriitor de structură meditativă asemănătoare cu a Autoarei. În simetrie cu "Întoarcere spre timpul vechi", din măr-turisita aspirație a Doamnei Profesoare, "Lunga trecere de vreme", estimată poematic prin evocarea pentru ochiul regal polonez a momentelor emblematice din depărtarea istoriei țării sale, acaparează și reflexivitatea lui Costin. Cu rezerva, exprimată de Autoare în ultimele rânduri, că evaziunea spre "vârsta de aur" e "o soluție poetică ce exprimă vocația
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cel de frasini, sunt entități distincte, dar care Își duc dansul laolaltă În hieroglife și arabescuri fantastice. Doar valorile umane, intangibile, rămân la locul lor, cum Soarele și Luna stau pe firmamentul Cerului fără teama de nimicnicie. Prin Yggdrasil, codrul poematic, lupta pentru bine, frumos și pentru inima Arunei se dă pe viață și pe moarte, cavalerește. Un rătăcitor atemporal, un cheltuitor de frumuseți demult apuse, autorul cărții de față a plonjat În poveste, devine el Însuși personaj, după cum glăsuiește: „Pun
Theodor Răpan, DANSUL INOROGULUI (Elogiul Melanholiei). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Melania Cuc () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1539]
-
al extazei comandate de epifania sângeroasă a capului sfântului Ioan. Și lui Vermont pare să-i fi servit drept model literar Salomeea lui Oscar Wilde, fapt subliniat și de critică, care sesizează decupajul dramatic focalizând pe un singur gest climactic, poematic, de efect. În plus, titlul tabloului este același cu titlul piesei lui Oscar Wilde, Salomé, înscris în partea de jos a ramei, cu majuscule. Pictorul păstrează intenționat varianta franceză a numelui pentru care ar fi putut găsi corespondent în limba
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a „publicisticii”, poemul în proză apare cu intermitențe și fragmentar, fiind subordonat exigențelor militantismului avangardist, unei ideologii literare, unui program, chiar dacă acestea sunt canalizate în tipare destul de libere. Eseurile-manifest din A doua lumină, de exemplu, sunt de fapt numai accidental „poematice”, - însă „accidentul” e semnificativ, în măsura în care ieșirea din program înspre poem angajează o atitudine definitorie pentru mișcarea de avangardă, față de așa-numitul oficiu critic. Căci se știe cât de mare e suspiciunea avangardistă în raport cu intențiile de ierarhizare, cu judecățile de valoare
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cârpa a luminii”, Dumnezeu „stoarce lămâia lunii” și „scarmănă lâna îndrăgostiților supuși” etc. Imaginile - violente, provocatoare - anunță deja un frondeur pornit să dinamiteze vechiul lirism și să îi recupereze fragmentele într-o nouă și cutezătoare poetica. În ansamblul lor, construcțiile poematice de acum închid universuri desensibilizate și flagelate de o încă blândă ironie: „Trec în șiruri lungi pe strada fete de pensionat / Și în fiecare privire-i câte o casă părinteasca / Cu mese bune, cu surori mai mici, / Cu ghiveciuri de
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
sau de un simbolism nebulos. În Cazanie erudiția teologală și subtilitățile hermeneutice rămân în plan secund, preeminență au calitățile prozei artistice: claritatea narațiunii, bogăția imaginilor plastice și a ornamentelor stilistice (comparații, metafore), oralitatea și vigoarea frazei, elanul retoric, lirismul pasajelor poematice. Multe predici pun în circulație elemente legendare, hagiografice, apocrife, folclorice, provenind frecvent din Biblie sau din fondul popular balcanic. Teme universale - moartea ca „trecere”, călătoria în „lumea de dincolo” - sunt preluate de omiliile la înmormântarea, învierea, înălțarea și coborârea lui
VARLAAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290433_a_291762]
-
Petre (Început de toamnă), Antonian Nour, Dem. Pralea (Castelul morții), A. Mândru (Poveste duioasă), Dem. Gâlman (Dor pustiu), schițe și povestiri de Ion Chiru-Nanov (Două lumânări, Fala Oprișenilor, fragment de roman), Ion Dragoslav (Moș Pitac), G.M. Zamfirescu (În parc, proză poematică, sub aceeași semnătură Gemi-Zam), Florin Chiru-Nanov, A. Davidescu, traduceri din Nora Cloud și Góngora (Sonet), realizate de Antonian Nour, sau din Charles Baudelaire (Omul și marea) de Nina Codreanu. De asemenea, apare un studiu de psihologie socială de Antonian Nour
VIFORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290560_a_291889]
-
în presa de partid, fiind, între 1948 și 1953, redactor la ziarul „Zori noi” din Suceava. Mai târziu va lucra la revistele „Săteanca”, „Femeia”, „Luceafărul”, „Viața militară” și la Redacția publicațiilor pentru străinătate. Debutează în 1939, încă elev, cu proza poematică Iarna rădăuțeană la revista „Suceava”, iar editorial în 1940 cu placheta Muguri, intitulată după numele cenaclului literar al liceului. De-a lungul anilor va mai colabora la „Bucovina literară”, „Revista Bucovinei”, „Universul literar”, „Miorița”, „Națiunea”, „Scrisul bănățean”, „Tânărul scriitor”, „Scânteia
VICOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290548_a_291877]
-
trăsăturile dramaturgiei lui V.: descompunerea și recompunerea identităților, dezagregarea intrigii evenimențiale sub forma conflictelor ideologice, mirajul realității și realitatea mirajului, politizarea esteticului și estetizarea politicului, țâșnirile melodramatice și temperarea lor într-o ramă autoreferențială, coexistența fluidelor grotești și a inserțiilor poematice. Matei Vișniec este, la a doua carte, un poet foarte bun, serios, care și-a configurat un univers coerent și și-a pus la punct o scriitură personală. Lipsit de spontaneitate și strălucire sau, cu o expresie a lui G.
VISNIEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
Tripticul dramatic al lui Pompiliu Păltănea -, demne de interes se arată contribuțiile teoretice dedicate artei dramatice: psihologia personajelor lui Molière e abordată de Pompiliu Păltănea, valorile universale ale tragediei antice sunt studiate de N. Bănescu și de I. Vârcol, configurația poematică din textele lui Ibsen îl preocupă pe Ovid Densusianu etc. În fine, foarte numeroasele recenzii - majoritatea partizane, judecând cu severitate literatura ce nu intră în câmpul opțiunilor revistei -, studiile de folclor și de limbă, contribuțiile de istorie și de estetică
VIEAŢA NOUA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
Se remarcă aici și o serie de deschideri spre cercetarea modernă, pe care le va aplica și adânci în analizele ulterioare: Balada populară română (1966), Structura poetică a basmului (1975), Retorica folclorului. Poezia (1978), Eposul popular românesc. Teme, motive, structuri poematice (1983), în abordările stilistice Poetica „Mioriței” (1984), Proza populară românească (1986). Toate sunt caracterizate de un demers critic consecvent, prin care se urmărește delimitarea folcloristicii ca disciplină autonomă, de valorificare estetică a literaturii populare. Balada populară română reprezintă o încercare
VRABIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290648_a_291977]
-
Folcloristica română. Evoluție, curente, metode, București, 1968; Folcloristica, București, 1975; Structura poetică a basmului, București, 1975; Gruia lui Novac. Repovestire în proză, cu gravuri de Mircia Dumitrescu, București, 1977; Retorica folclorului. Poezia, București, 1978; Eposul popular românesc. Teme, motive, structuri poematice, București, 1983; Poetica „Mioriței”, București, 1984; Proza populară românească, București, 1986; Zur Volkskunde der Rumänen. Volksdichtung und Brauchtum im europäischen Kontext, tr. Albrecht Zweier, București, 1989; Din estetica poeziei populare române. Analize stilistice și literare, București, 1990; De civitate rustica
VRABIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290648_a_291977]
-
bună măsură, că între poezia și proza lui Bacovia este o perfectă corelație, până la identitate, pe considerente de teme și structuri, de tehnică chiar. Surprinzătoare rămâne însă deosebirea: poezia se "prozaizează" din ce în ce mai mult, o dată cu trecerea timpului, iar proza e numai poematică, pe linia prozei lirice românești din primele decenii ale veacului XX. Să privim, pe rând, cele două situații. "Deliteraturizarea" poeziei (către abolirea "literaturii" însăși) se face, în primul rând, prin recursul la realul prozaic, prin transcrierea realității în versuri tot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
peisaj vesperal prielnic imaginilor și situațiilor stranii, un călugăr visează un cod coordonator, deși e un "patriarh al magiei negre"; doi pensionari comentează o dramă amoroasă; un nebun "mânca și cânta după gramofon" etc. De simbolism și implicit de reverberațiile poematice se îndepărtează prin ironie și tentația parodicului. Convenția lirică se atenuează tot mai mult în Impresii de roman, prin apariția unor nuclee epice și, mai ales, prin aceeași infiltrare a efectelor ironice. "Viața Românească", nr. 8-9, august-septembrie 2003 Mircea DINUTZ
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
al identității culturale românești. Este un critic de frontieră, căci își situează demersul la răscrucea filosofiei, ontologiei și literaturii, unde surprinde pulsul ideii și elementele formatoare ale valorii. Scrie, de fapt, proză de idei, demonstrând o sensibilitate rară la freamătul poematic al gândului. Modelul deontologic superior îi este, firește Eminescu, pentru care are o înțelegere a sa, proprie și în spiritul noilor paradigme filosofico/culturale. Dubla sacrificare a lui Eminescu, Eminescu Dialectica stilului și Modelul ontologic eminescian sunt lucrări ale unui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acestea pentru a înțelege factura eterogenă a "însemnărilor" în radiografierea fenomenului socio-cultural, surprins în derulare, așa cum, sincronic, faptelor au fost cuprinse în notațiile "cronicarului". De la simpla însemnare jurnalistică despre o situație diurnă (flash-ul), la interpretarea unui fenomen social, proză poematică, reflecție, eseu, fragmente analitice etc. se simte viziunea estetizantă a formației de critic și istoric literar a autorului. În Predoslovie (I, 2008), însuși autorul menționează caracteristici ale însemnărilor ca fiind discontinui, fragmentariste, antisistemice, lămurind totodată că nu atât scopul propulsator
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de angajamentele normative ale dictaturii judicativului. Dar care este aria de exercițiu a acestei formule de filosofare? Cât se întinde orizontul ei de aplicație tematică? Ce potențial filosofic are, atâta vreme cât ea preia cel puțin parțial, cum se va vedea forma poematică a începuturilor istoriei filosofiei, părăsită la un moment dat, și se ocupă de teme care mai degrabă sunt neatractive, marginale, decât propriu-zis semnificative, prin raportare la tradiția filosofiei, în esență, "analitică" și "dialectică"? Despre această chestiune, acum nu poate fi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativului. Pentru aceasta, însă, trebuie proiectat, prin operații specifice, judicativul regulativ; ceea ce se va întâmpla tocmai la sfârșitul primei părți a primei Introduceri. Cea de-a doua Introducere nu poate fi, în contextul acestui proiect, decât un exercițiu mai degrabă "poematic", care ține cu orice chip să capete semnificații non-analitice și non-dialectice. Probabil este forma cea mai firavă a unui discurs non-judicativ, prin constituția sa încă judicativă; dar, paradoxal, ea se poate arăta ca fiind instanța non-judicativă cea mai radicală, prin
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai firavă a unui discurs non-judicativ, prin constituția sa încă judicativă; dar, paradoxal, ea se poate arăta ca fiind instanța non-judicativă cea mai radicală, prin însăși "formula" non-judicativă a sensurilor ei. Este, cred, cea mai firavă și pentru că împrumută forma poematică, așadar o formă care se află în afara formelor posibile puse sub "critica" reducției judicative, acelea ale discursivității analitice și dialectice; de aici dificultatea de a se impune într-un orizont dominat sub toate aspectele de regulile judicativului constitutiv. Dar, cum
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
e drept, fără să aibă sarcina pe care acum o are, anume de-constituirea dictaturii judicativului. În privința aceasta, ar fi de reflectat asupra faptului că dictatura judicativului nu este forma originară a reconstrucției filosofice. Este cea mai radicală formă, aceasta poematică propusă pentru o a doua Introducere față de cea a dictaturii judicativului, pentru că țintește către o negare; dar, poate, numai către o revenire la sine a filosofiei, dacă ținem seama de ceea ce tocmai am observat în privința formei originare a reconstrucției filosofice
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în consecință, nu-i necrolog. Nici testament n-are cum fi, câtă vreme a fost redactat (la persoana III-a!) cu siguranță spre sfârșitul sec. XVIII. Atunci, ce-i? Se pare că-i vorba despre întâia evocare istorică în proză poematică, precursoare a scrierilor lui Bălcescu, Alecu Russo, Gr. Alexandrescu, Negruzzi pentru istoria literaturii române prezentând real interes și importanță. La vremea primei apariții a "testamentului", 1840, începea să se practice "falsul patriotic", ce avea să culmineze cu acea născocită "Cronică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]