21,807 matches
-
a permis în sfârșit să fie și minoră, până unde se poate merge în această direcție? Dacă nu se mai scrie cu rimă, ritm și alte reguli prozodice stricte, cât de late, lungi, prozaice pot deveni versurile? Dacă materialul lexical poetic s-a îmbogățit cu fiecare epocă, cât de permisiv poate ajunge limbajul poeziei? Dacă vremea poemelor filozofice, ermetice ș.cl. a trecut, cât de transparente, de simple, comune, banale, cotidiene pot ajunge astăzi poemele? Îmi e clar că nu e nevoie
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
explora, necum a epuiza, starea respectivă. De aceea poemele se succed scurt, aproape identice, într-o înșiruire secvențială nesfârșită, fără titluri. La un moment dat, Andrei Peniuc face și el un timid pas înspre ideea utilitaristă a lui Urmanov. Discursul poetic încearcă să întrețină un dialog eu-tu în care cititorul/ascultătorul ar trebui să fie beneficiarul energiei micilor poeme și, în același timp, să-i (re)transmită, la rându-i, emițătorului dovezile prezenței sale și ale implicării. Spre deosebire însă
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
contur satisfăcător unei idei complicate. Manifestul „micii revoluții” nu are forța de a convinge și de a mobiliza. Până la urmă, iată că soluția minimalistă are și ea limitele ei! Nu orice subiect se pretează la o rezolvare, fie ea și poetică, fără o implicare serioasă (în sensul travaliului) și cu un arsenal variat. A doua obiecție ar fi de natură așa-zis ideologică. Societății videologizate care controlează prin metode indirecte și subtile, poetul îi opune o rețea de refugiu, care, chiar dacă
Noi poeme de dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13485_a_14810]
-
Georgeta Drăghici Revenirea în țară a poetului Ilie Constantin coincide și cu o dorință de întoarcere la scrisul în limba română, după ce, timp de peste două decenii și-a adaptat gîndirea poetică și expresivitatea la alte rigori lingvistice. Interesant e că încercarea de refacere a legăturii cu literatura română seamănă cu felul în care a intrat în literatura franceză în 1983 (cu volumul „L’Ailleurs”): prin reluarea unor poeme mai vechi pentru
Unitatea pierdută by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13507_a_14832]
-
în literatura franceză în 1983 (cu volumul „L’Ailleurs”): prin reluarea unor poeme mai vechi pentru a putea regăsi unitatea. Antologia Mulțimea singurătate (Editura Albatros, București, 2003) e și ea un asemenea început prin recuperare, prin reconfigurare a unei activități poetice care se vrea continuată. Unitatea a fost însă pierdută în momentul cînd ruptura de literatura română s-a produs. A avut loc atunci o modificare vizibilă, cea atît de așteptată de comentatori în perioada ’60-’80. Exilul a adus în
Unitatea pierdută by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13507_a_14832]
-
a dramei, echilibrul și înaintarea egală nemulțumeau într-o oarecare măsură. Toată lumea aștepta ruperi de ritm, inovație, schimbare de ton și tonalitate. De la debut (în 1960, alături de Nichita și Cezar Baltag) și pînă la plecarea din țară (1973) sursa exprimării poetice se afla în literatura citită. Căutarea eului, identificarea ființei în vagul lumii, nostalgia neînfăptuitului, a nenumitului, a mulțimii din propria interioritate rămîn nefinalizate, devenind expresia unei stagnări. Toate aceste discrete căutări erau efectul și se manifestau sub presiunea unei culturi
Unitatea pierdută by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13507_a_14832]
-
se afla în literatura citită. Căutarea eului, identificarea ființei în vagul lumii, nostalgia neînfăptuitului, a nenumitului, a mulțimii din propria interioritate rămîn nefinalizate, devenind expresia unei stagnări. Toate aceste discrete căutări erau efectul și se manifestau sub presiunea unei culturi poetice asumate și asimilate. Blagianismul, deschiderea către spații largi à la Eugenio Montale, melancolia eminesciană, necuvintele lui Nichita Stănescu, aluziile mitologice au o prezență difuză și delicată în textele lui Ilie Constantin. Într-o asemenea textură au loc arhetipurile, dar și
Unitatea pierdută by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13507_a_14832]
-
o extinde în direcția dublu profitabilă a belșugului de corespondențe. Pe de o parte, „starea” în cauză se străduiește a reface modelul universal, neadmițînd granițe și parcelări (însăși utopia țelului degajă calorii lirice), iar pe de altă parte slujește productivitatea poetică în sine, statuînd o mirabilă armonie în (aparenta) dizarmonie: „Printre atîtea primejdii, ptrintre atîtea «nu»-uri, printre atîtea neasemănări, Poezia - pentru a spune ca Zimmer despre Maya - pune un «și» între incompatibilități” (Poezia). Aidoma lui Orfeu (dar și Sfîntului Francisc
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
se schimba, presiunea lor lăuntrică doritoare de-a fixa mișcarea pură, aidoma acelor imagini cinematografice care surprind în cîteva clipe mișcarea lentă a norilor sau laborioasa ecloziune a unei flori. Însuși conceptul de „viteză” se lasă încărcat de un fior poetic: „piatra/ a fost odată lumină/ și lumina a fost odată lumină/ dar piatra dar piatra/ dar lumina dar limina.// avidă mulțimea/ privește-nspre ultimul vagon/ și ca un pește fusiform/ cu zeci de capete de om ieșindu-i din trup/ trenul
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
același aluat. Numeroase articole amintesc interesul grupului Dada pentru futurism, ca și pentru toate expresiile avangardei în planul poeziei și al picturii. De-abia în numărul 3, din decembrie 1918, Dada și-a găsit vocea proprie. Mențiunea «Culegere literară și poetică» a dispărut, fiind înlocuită de «Director: Tristan Tzara». Dada 3 e o foaie anarhistă, cu o grafică revoluționară. Cubismul și futurismul au fost azvîrlite la coș, odată cu «bunul simț» și «salata burgheză». Cel mai interesant lucru din Dada 3 este
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
Booth, Gérard Genette, Lubomir Dolețel ori David Lodge. Or, tocmai în acest domeniu stilisticianul și hermeneutul Toma Pavel ne oferă acum o contribuție care, cu trecerea timpului, va deveni fără îndoială de referință: La pensée du roman este o veritabilă poetică a artei romanești, de la originile ei alexandrine și pînă astăzi. Lumile ficționale (1988) materializau o fertilă meditație asupra specificului artei literare; Arta îndepărtării (1996) se transforma într-o inteligentă sinteză contemporană asupra clasicismului; iată-l acum pe autor construind o
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
a artei romanești, de la originile ei alexandrine și pînă astăzi. Lumile ficționale (1988) materializau o fertilă meditație asupra specificului artei literare; Arta îndepărtării (1996) se transforma într-o inteligentă sinteză contemporană asupra clasicismului; iată-l acum pe autor construind o poetică a romanului. Se pare că el se decide să atace un subiect nu doar în funcție de miza teoretică a acestuia, ci și cu condiția de a putea pronunța un ultim cuvînt în materie. O gîndire în același timp paradoxală și de
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
se încarnează în materia sensibilă, tot așa și aici ipotezele asupra structurii lumii se încarnează în materia anecdotică (incomprehensibilă doar prin ea însăși, fără referire la gîndirea care o animă)” (p. 46). Înarmat cu aceste adevăruri, Toma Pavel întreprinde o poetică a romanului în patru secțiuni dispuse cronologic: cea închinată romanului arhaic, de la alexandrini la romanul picaresc; apoi cea închinată trecerii la modernitate, petrecută în secolul al XVIII-lea în Anglia și Franța; secțiunea marelui roman clasic din secolul al XIX
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
trecerii la modernitate, petrecută în secolul al XVIII-lea în Anglia și Franța; secțiunea marelui roman clasic din secolul al XIX-lea; și, în fine, romanul contemporan, atras de sirenele modernității și mizînd pe „scriitură”, adică pe o trăsătură eminamente poetică. Fiecăreia dintre aceste secțiuni autorul îi dă cîte un titlu metaforic, pentru a sintetiza originalitatea celor patru mari faze prin care a trecut romanul european și pentru a sugera cheia de pătrundere în universurile enorme, diverse, dar solidare între ele
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
de La Fayette, Richardson ori Walter Scott, să nu fie de acord cu punerea între paranteze a lui Choderlos de Laclos ori James Joyce; dar viziunea globală și definitorie asupra speciei romanești înseși va putea fi cu greu contestată. În seria poeticilor generale ale romanului scrise în ultimele decenii, La pensée du roman va ocupa, cred, un loc spectaculos de înalt, dialogînd de la egal la egal cu cărțile lui Booth, Genette ori Dolețel. Redactată cu un talent aproape romanesc, cartea pune la
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
date certe: tipul în -ez este perfect regulat, nu produce alternanțe și fixează neechivoc accentul; reprezintă deci tiparul normalității analogice, dar e mai modern și - din punct de vedere stilistic - mai „tehnic”; celalălt tip are mai multe conotații populare, arhaice, poetice sau regionale. Unele variații au produs chiar specializări semantice. Iorgu Iordan, în Limba română actuală (ediția a II-a, 1948), credea (pe baza unor exemple precum indignă, să invente, să se prostitue) că neologismele vor fi încadrate mai ales fără
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
problematică și problematizantă, de bogată în valențe prezente și posibilități latente, interesantă și «stupefiantă», își are poezia pe care o merită și care o reprezintă. În atmosfera efervescentă și fecundă a momentului pe care îl trăim, aceste considerații despre angajarea poetică constituie unul (sic!) dintre multiplele forme posibile și practice ale angajării reale în mai marele angajament istoric al țării” (pp. 12-13). Citite astăzi aceste vorbe sună, la prima vedere, atît de cinic încît unul dintre scriitorii tineri născut, să zicem
Pionierii postmodernismului românesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13525_a_14850]
-
ele au fost rostite (sau scrise) în glumă. Pe de altă parte însă, la o privire atentă se observă că dincolo de lexicul provenit din fondul principal de cuvinte al limbii de lemn din perioada ceaușistă („atmosfera efervescentă și fecundă”, „angajare poetică”, „marele angajament istoric al țării”), frazele sunt complet ambigue la nivelul judecăților. Nu e deloc clar dacă formularea „epocă bogată în valențe prezente și posibilități latente” spune ceva despre respectivul timp prezent și, mai ales dacă spune ceva de bine
Pionierii postmodernismului românesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13525_a_14850]
-
studiile și publicistica lui Paul Bortnovschi, temele abordate în interviurile, nu foarte multe, acordate de-a lungul timpului, ciclurile de reflecții grafice la intersecția dintre scenografie, arhitectură, urbanism și land art, completînd toate acestea cu datele biografice, cu un prolog “poetic” și emoționant semnat de George Banu, cu un studiu final semnat de Ion Cazaban, cu multe schițe care vorbesc ochiului despre laboratorul facerii spectacolelor, lucru mai puțin cunoscut, cu o selecție din cronici și comentarii de specialitate. “Omul care aduce
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
Constanța Buzea Valabile absolut toate variantele la care v-ați gândit, privind mersul corespondenței, dar și mulțimea plicurilor este un motiv. Plicuri doldora cu opere poetice complete, în manuscris, și cu proze lipsite de valoare, în schimb, de mare întindere. Orgoliul autorilor lezați de un răspuns neconvenabil se manifestă agresiv, după ce aceiași veniseră cu masca falsei modestii pe chip și cu creștetul presărat cu cenușă. Ar
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13580_a_14905]
-
că “Rosalinda este principalul purtător al sarcinilor lirice și filosofice... Clody Bertola realizează unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-a obținut în cariera ei, prin această foarte mare noblețe pe care o dă lirismului prin înalta vibrație poetică, depășind tentațiile sentimentului”. În vocabularul acelor ani, tânărul, pe atunci, regizor definește calitățile de pe urma cărora a “profitat” în montarea lui cu Livada cu vișini de Cehov (1967), alt spectacol de hotar al acelor ani. Criticul Nicolae Carandino găsea că actrița
Ore verzi by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13576_a_14901]
-
investigație a artelor și științelor umane. Și totuși în producția universitară franceză acest cuvînt a cunoscut în ultimii 40-50 de ani un succes crescînd, proces în care lui Gaston Bachelard îi revine un rol de seamă, grație operei sale de poetică și a lucrărilor sale despre cele patru elemente. Imginarul a devenit un fel de sinteză a tot ceea ce are legătură cu imaginea și imaginația și a tot ce era considerat ficțiune, produs, operă a imaginației ca facultate a irealului, ca să
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
al imaginilor sau un om al imaginarului? J. J. W. - Problema este importantă într-adevăr; am devenit mari consumatori de imagini dar asta riscă să ne inhibe capacitatea de a crea noi înșine imagini, sub formă de reverii și creații poetice sau sub formă de opere de artă. Criza din artă este poate tocmai un simptom al acestei dificultăți de a-i da adevăratul loc imaginației artistice, fiindcă multe producții artistice sînt foarte conceptuale astăzi, ele se sprijină pe programe teoretice
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
tocmai un simptom al acestei dificultăți de a-i da adevăratul loc imaginației artistice, fiindcă multe producții artistice sînt foarte conceptuale astăzi, ele se sprijină pe programe teoretice, necesită comentarii filozofice sau speculative și arată bine secătuirea imaginației onirice sau poetice. Într-un cuvînt, prea multe imagini ucid imaginația. M. C. - Sînteți în relații cu mai mulți cercetători și mai multe centre ale imaginarului din România (Craiova, Cluj, București). Cum vedeți acest interes, de fapt, destul de recent pentru teoretizarea și cercetarea
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
a României, prin sterilizarea ei ideologică, a suscitat, probabil, în tinerele generații o dorință puternică de a provoca tocmai imaginația și de a dezvolta o autoînțelegere a omului, urmînd cei doi versanți, numiți de Bachelard diurn și nocturn, autoînțelegere, deci, poetică și mitologică. Istoria contemporană a provocat paradoxal, prin catastrofele ei, un fel de urgență a chestiunii dimensiunii duble a omului și a culturii. M. C. - În încheiere, o întrebare tradițională: care sînt proiectele dumneavoastră actuale, care vă sînt cărțile în
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]