738 matches
-
contemplativă, îmi place să visez cu ochii deschiși. Am trecut la altă întrebare: — Care e cel mai mare defect al tău? — Spiritul polemic, mărturisi Ioana. — De ce ar fi spiritul polemic un defect? m-am mirat. — Detest felul meu de a polemiza, îmi explică ea, deoa rece creează animozitate, rupând bruma de iluzie că oamenii s-ar putea înțelege între ei. Există în mine un drăcușor provocator care mă face să-i zgândăr pe cei din jur, să-i contrazic până în pânzele
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
unde femeile aveau mai mare nevoie - după cum enunțau reclamele de la televizor. Numai că Sally susținuse că era datoare față de ea însăși, ca femeie liberă, să facă asta, iar după două pahare de alcool Eva nu mai avea dispoziția necesară să polemizeze. — Trebuie să te simți liberă! îi spusese Sally. Liberă să fii! Liberă să fii! — Liberă să fiu ce? întrebase Eva. — Tu însăți, draga mea, îi șoptise Sally. Sinele tău tăinuit. După care o atinsese delicat undeva unde, dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ton nu întru totul cultivat „Of, ești o pacoste!“ în momentele de maximă ardoare ale perechii ei avuseseră un accentuat efect inhibant. Acum Eva era în sufragerie, așezată pe podea, în timp ce Sally, Gaskell și bărbosul de la Institutul de Cercetări Ecologice polemizau pe tema jocurilor tematice pe roluri interșanjabile sexual în cadrul unei societăți ce impune controlul populației. Eva se simțea plină de un entuziasm ciudat. Parkview Avenue, Mavis Mottram și munca ei la Centrul Comunitar „Armonia“ păreau să fi rămas într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
demisia din cadrul poliției. — Ei bine? insistă Wilt. — Ei bine ce? — Se potrivesc? Petele de sânge. Se potrivesc? Inspectorul îl studie sumbru. — Și dacă ți-aș spune că da? întrebă el. Wilt înălță din umeri. — Aici nu am nici o cădere să polemizez, zise el. Dacă ei zic că se potrivesc, atunci accept că se potrivesc. — Nu se potrivesc, zise inspectorul Flint. Dar asta nu dovedește nimic! continuă el înainte ca Wilt să-și poată savura satisfacția. Absolut nimic. Au dispărut trei oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
mica bârfă, mica viclenie. Micile vânzări de suflete mici, micșorate, strivite? Plictiseală, plictiseală! Fantoma care cutreieră și devorează lumea! Mohorâții... Plictiseala, frater, dulcissime, amantissime. Vorbe din somn, parcă. Nici că-i păsa. Dădea drumul la tirade Anatol Dominic Vancea de parcă polemiza cu foști colegi de facultate. De parcă nu știa că se afla la recepția hotelului TRANZIT, unde tocmai se încheiase secvența de marionete Gică-Vasilică. Și-atunci, te întrebi, a câta oară... cine îl ține în brațe, nu cumva să-l scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că eu plătesc, eu plătesc. De altfel, cursa nu s-a terminat. Mergem mai departe. — Cum, nu rămâi la masă? Mi-ai face mare plăcere. Coana Jeny ar fi încântată. Ești slăbiciunea ei... — Mersi, eu am altele. Nici nu pot polemiza lamasa dumitale. Mâncare prea bună. Moleșește. Și balonează, să-ți spun drept. Tolea extrase bancnota dintre degetele șoferului și o restitui doctorului care tocmai ieșea din mașină, cu toate bagajele: trenciul, sacoșa, servieta, umbrela. Profesorul își consultă ceasul. — Iartă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
situație pentru a-și recuceri măcar parțial independența. A reluat vechea politică de alianță cu Egiptul, în ciuda opiniei contrare a profetului Isaia (vezi Is 18,1-7; 19,1-15; 30,1-8; 31,1-3), care nu mai credea în puterea egipteană. Isaia polemizează și împotriva consilierilor lipsiți de inteligență ai regelui (Is 28,14-22; 29,15-16). Probabil, Ezechia a luat legătura și cu Merodah-Baladan în această perioadă. Biblia vorbește despre aceasta în 2Rg 20,12-19, și situează evenimentul spre sfârșitul domniei regelui lui
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
primul Congres al tinerilor din Basarabia (Chișinău, 21-23 mai), Congresul corpului didactic (25-28 mai) ș.a. La Congresul studenților, Teofil Ioncu s-a pronunțat pentru învățământ în limba română și introducerea alfabetului latin, iar la Congresul corpului didactic, preotul Alexei Mateevici, polemizând cu unii învățători deznaționalizați, preciza: „Da, suntem moldoveni, fii ai Vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia își zic români. Așa trebuie să facem și
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
forța sa subversivă. Dar aceste "Canada dry" teoretice nu înșeală pe nimeni. Iar spiritele lucide știu să ajungă la izvoarele vii ale gândirii fără să se oprească la apele stătute ale acestor pensum de ocazie. De aceea, este inutil să polemizez. Timpul face întotdeauna selecția. Este de ajuns deci, fără a fi fanfaron, să continui cu îndrăzneală. Orice idee autentică presupune curaj și necesită o atitudine fermă și decisă. În fața excomunicării care îl lovea, Spinoza nu înțelegea să răspundă cu proteste
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Lăzărescu“ (tocmai când filmul făcea furori, făceam și eu infarct, drept pentru care familia mi-a interzis destulă vreme, în chip fioros, vizionarea), înghițind fiere cu dulceață la 432, amuțind de admirație și deznădejde la Periferic-ul lui Bogdan Apetri, polemizând ore-n șir cu amicii pe marginea înnebunitoarelor tăceri din Polițist, adjectiv, inventariind viziunile coșmarești ale României (prea) libere în Occident, Marfa și banii, California Dreamin’, A fost sau n-a fost... și câte altele. Să mă tot îmbolnăvesc de
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Istodor. M-au intimi dat, ca de obicei, doamnele Paula Apreotesei, Mireille Rădoi, Otilia Schwartz și Marina Dumitrescu. M-am emoționat nostalgic văzând-o debutând editorial - la 52 de ani! - pe Dumitrița Stoica, profesor la Liceul „Gh. Lazăr“, cu care polemizam fratern acum un sfert de secol la cercul de istoria dramaturgiei din facultate. L-am revăzut cu drag pe Constantin Zaharia, anume venit de la Paris ca să-și vadă tipăriți Cioranii de la Humanitas. M-am intersectat cu Denisa Comănescu și Dinu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
care era capabil. Patru studenți, cu anxietăți de sfârșit de semestru. Chiar în spatele primului val mai așteptau patru. Cercetă sala, fără să știe ce căuta. Apoi o văzu, plutind la jumătatea culoarului din stânga. Tânăra Sylvie, întorcându-i privirea. Stătea acolo, polemizând cu ea însăși. Avea un mesaj pentru el, pentru băiatul care fusese odinioară, dar nu mai putea aștepta. Trebuia să ajungă într-un loc. Încercă să-i grăbească pe cei care-i puneau întrebări, cu câte un zâmbet încurajator pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
El poate indica numele propriu al zeiței Așera sau, în același timp, un obiect din lemn, un stâlp, considerat probabil sacru, uneori în formă de pom șlefuit cu decorații care simboliza această divinitate în locurile unde era venerată. Textul biblic polemizează dur împotriva cultului Așerei, considerându-l „străin” sau „cananean” (Ex 34,12-13; Dt 7,4-5) sau asociindu-l de cultul - considerat păcătos - al zeului Baal (Jud 3,7; 1Rg 18,19; 2Rg 17,16 etc.). Însă, după cum a demonstrat Saul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
C.R. (alegoria cu Grange-aux-DÎmes, noaptea de 23 iunie 1344!) fusese pus, un tezaur ca să-l descopere posteritatea, un tezaur „ascuns... pentru o sută douăzeci de ani“. Că acest tezaur nu era unul pecuniar era tot atât de clar. Nu numai că se polemiza cu naiva aviditate a alchimiștilor, dar se spunea deschis că ceea ce a fost promis era o mare schimbare istorică. Și dacă cineva tot n-ar fi Înțeles, manifestul următor repeta că nu trebuia ignorată o ofertă care privea miranda sextae
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
etapă „foiletonislică“ a romanului este necesară, caracterizând epoca de alexandrinism cultural specifică postmodernismului. 4. Un „conte philosophique“ despre „cavaleria spirituală“ S-a vorbit mult, la apariția acestui roman, de genul În care ar putea să se Încadreze și s-a polemizat asupra apartenenței posibile la specia așa-zisului conte philosophique. În acest sens, Însuși Eco pare să accepte ideea intenției programatice de a scrie un „roman filosofic“, afirmând În interviul cu Jacques le Goff: „Sono un romanziere della filosofia“ (Mercurio, La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
artistică în pragul Primului Război Mondial a fost stimulată și de aportul deloc neglijabil al tinerilor scriitori evrei emancipați. Înfocat apărător al înnoirii artistice, poetul și publicistul de etnie evreiască F. Aderca gestionează, o vreme, pagina literară a Noii reviste române, unde polemizează cu criticul evreu de orientare naționalist-tradiționalistă Ion Trivale „în marginea poeziei simboliste” (Noua revistă română, nr. 15, nr. 12 din 23 februarie 1914: Trivale, „Pentru doi panigeriști ai simbolismului român“, și nr. 18 din 23 martie 1914: Aderca, „În marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o excepție și o protestare în lumea literară uniformizată de la noi. (...) nu și-a săvîrșit evoluția sub ochii cititorului răbdător și obsedat de toate chinurile gramaticale ale membrilor S.S.R.” (Adevărul, an XXXIII, nr. 11065, 30 aprilie 1920). În altă parte, polemizînd cu pretenția criticilor de a face predicții în privința viitorului poeziei lirice într-o societate utilitaristă, democratică și egalitară, persiflează „indicațiile tematice”: „E (...) ridiculă pretenția celor ce (...) cred că au găsit literatura viitorului și poezia lui prin aceea că au înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dezleagă, printre peripeții și episoduri, o factice intrigă literară. E o suită de crochiuri, de priveliști...” (în Adevărul, an XXXIII, nr. 11056, 20 aprilie 1920). Articolul despre „culegerea de povești și basme” a lui Victor Eftimiu din Corabia cu pitici polemizează, dintru început, cu formula raționalist-burgheză a romanului: „În roman, legile fizice și toate constrîngerile naturii nu sînt niciodată înfrînte și deznodămintele se supun logicei de care fantezia basmelor își bate joc cu încîntare. Adorabilă simetrie și ordine în acest desfrîu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
luate pe aceeași placă.) Noua estetică simultaneistă se bazează pe același principiu în ceea ce privește forma”. Nu lipsesc unele accente critice de nuanță clasicizantă: „Aș putea răspunde d-lui Barzun (...) că arta e interpretare, cristalizare, stil, dar mi-am propus să nu polemizez și să fac cunoscut cititorilor această școală. Fără îndoială, așteptăm ceva mai bun de la dînsa; ea ne-a promis «profunzimea maselor», «ansamblul», în sfîrșit orchestra. Și ceea ce scrie d-l Barzun nu e poezie”. Printre principiile noii estetici opuse simbolismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Voevod, masturbîndu-și energia-le patriotică (?) la o răspîntie de stradă, lîngă o vespasiană care duhnește parfumuri acre de cea mai pură esență națională... Ieftin, domnilor!... Cumpărați ideal național!... poftiți, poftiți...” („Impresii de iarmaroc“). „Jurnalul săptămînii“ (realizat, probabil, de Ion Vinea) polemizează, pe același ton violent pînă la trivialitate, cu represiunea instituită în Capitală de trupele Gărzii Demnității Naționale. Toposurile tradiționaliste, denunțate drept mistificatoare, sînt flagelate într-un limbaj scatologic și sexualizant, în care „marca” pamfletară a lui N.D. Cocea și Tudor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cucernici pe Dada în ordinea acestui sacru incomprehensibil. Ca un predestin pentru orașul viitoarei solidarități internaționale, anticipînd rostul antantist între popoare al Genevei, dadaismul sudează aici conștiințele moderne împotriva obștescului. Este neliniștea pascaliană care se încearcă în forme sociale”. Criticul „polemizează” implicit cu cei care puteau invoca efemeritatea mișcării: „Durata scurtă nu este semnul inexistenței. S-ar putea dovedi că nici cultul lui Jupiter, prin abolire, n-a durat mai mult. Școală literară? Organizare estetică, ce nu s-a fondat numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
antiacademist autohton și, totodată, cel mai avizat critic al simbolismului românesc din epocă, scrie despre „Scriitorul bugetivor“, atacînd parazitismul și „cumpărarea” scriitorilor de către stat (nr. 2), pledează pentru depășirea barierelor dintre literatură și „masse“ („Intelectualitatea în eventualitate“, nr. 6) și polemizează cu B. Fundoianu pe marginea poeziei simboliste („Spre o renaștere a simbolismului sau spre un nou clasicism“, nr. 9). Va fi, de altfel, întîmpinat cu entuziasm la apariția celui de-al doilea volum critic din Aspecte și direcții literare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cronici de artă din Contimporanul speculează, în genere, pe marginea afinităților dintre bizantinism și arta de avangardă - publica în nr. 79 un articol, „Allegria ortodoxă“, ferm pro-Gîndirea. Elogiind resurecția modernă a poeziei religioase (cu referiri la Claudel sau Rilke), autorul polemizează cu G. Călinescu (proaspăt „demisionar” de la revista lui Nichifor Crainic) și cu articolul antigîndirist al acestuia, „De disparitione angelorum“ prin care, după cum se știe, închidea cercul colaborării deschis cu „De aparitione angelorum“; pledează, apoi, în favoarea familiarizării intelectualilor români cu teologia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
numai poema „Tîrziu”, pentru excepționala ei calitate de invocare a unei stări de halucinație și care poate fi alăturată celor mai onirice pasagii suprarealiste sau celor mai veninoase incantații ale lui Lautréamont”. Ca și în cazul altor critici „artiști”, Boz polemizează cu Lovinescu, care „oprindu-se, cum era și cazul, la elementele superficiale”, a ratat înțelegerea poeziei bacoviene, fixînd-o în rama desuetă a unui simbolism provincial, minor. Observație corectă... Așezat în descendența lui Villon, inclasabilul Arghezi este văzut ca „un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aceste proze categoriilor unei estetici expresioniste, dar între structurile expresioniste și cele suprarealiste ale imaginarului, primele sînt cele de care se apropie mai mult ficțiunea urmuziană” (op. cit., p. 173), dar îl recomandă ca precursor al literaturii absurdului. În fapt, autorul polemizează aici cu adepții „onirismului” urmuzian. Principalul critic vizat este Valeriu Cristea, ale cărui afirmații din articolul „Urmuz”, în Luceafărul, nr. 28 din 13 iulie 1968, au, într-adevăr, puține legături cu textele urmuziene: „Textele urmuziene au o sorginte onirică, atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]