610 matches
-
DUET- compoziție muzicală sau parte a unei compoziții muzicale care se execută pe două voci sau la două instrumente, grup vocal sau instrumental care execută o asemenea compoziție. ECOSEZA- dans popular scoțian din secolul al XVII-lea. FUGA- formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, în care o melodie expusă de o voce este reluată pe rând de celelalte voci și dezvoltată după legile contrapunctului. FANTEZIEcompoziție instumentală de formă liberă, având un caracter de improvizație și de virtuozitate. GLISSANDO-
PROBE DE EVALUARE LA EDUCAȚIA MUZICALĂ by Marinela Bugeac () [Corola-publishinghouse/Science/91589_a_93185]
-
dans de curte și apoi de salon, melodie după cre se execută acest dans. METRONOM- instrument care marchează, prin mișcările regulate ale unui pendul, intervale egale de timp și care se întrebuințează în laboratoare, în muzică etc. MISA- compoziție muzicală polifonică pentru cor și soliști, scrisă pe textul liturghiei, care se cântă în timpul serviciului religios catolic. NOCTURNA- piesă muzicală, vocală sau instrumentală cu caracter liric, visător și melancolic. OMOFONIE- factură a unei piese muzicale caracterizată prin predominarea unei voci sau a
PROBE DE EVALUARE LA EDUCAȚIA MUZICALĂ by Marinela Bugeac () [Corola-publishinghouse/Science/91589_a_93185]
-
1827 în limba germană și franceza "Metoda de vioară” a lui. B.Campagnoli, elev al lui P.Nardini. Vechea școală violonistică germană, în frunte cu Biber, Walther, Westhoff, J.S.Bach, se remarcă în mod cu totul deosebit prin dezvoltarea posibilităților polifonice ale viorii. Leopold Mozart contribuie prin “Metoda” sa la dezvoltarea pe coordonate superioare a școlii violonistice germane. Ea cuprinde numeroase reguli rămase până azi în vigoare. Ele au meritul de a fi transmis violoniștilor germani, principiile școlii violonistice italiene, aceasta
Primii paşi : contribuţii la metodica studiului şi predării viorii la elevi : (caiet de profesor) by Maria Toronciuc () [Corola-publishinghouse/Science/91587_a_92393]
-
a operei. Toate celelalte straturi își au baza ontică în el și sunt dependente, prin conținutul lor, de calitățile stratului unităților de înțeles. Percepția estetică ține tot de stratul unităților de înțeles. Prin urmare, opera se prezintă ca un construct polifonic existent prin posibilitatea stratificării obiectului de artă. Stratul este definit de o dublă acțiune, contribuie la concretizarea operei și se află în relație cu alte straturi. Dubla funcție a stratului duce la înțelegerea lor ca individualități particulare ce au loc
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
singurele registre discursive posibile pentru a vorbi despre practicile culturale, „ceea ce nu Înseamnă Însă minciună sau fabulație”. Cultura ficțională introduce principiul relativității punctelor de vedere În ora de limbi străine și sacrifică iluzia referinței unice În favoarea unei lecturi cu adevărat polifonice a faptelor de cultură. Cei doi autori se pronunță astfel Împotriva oricărei forme de predare a unor cunoștințe preconcepute, indiferent care ar fi acestea. Antropologia este, de fapt, o hermeneutică, În măsura În care efectuează o muncă de interpretare, și nu de explicare
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN DIAFONIE. Introdus pentru a preciza conceptul de "polifonie", de către E. Roulet, în 1985, termenul diafonie desemnează un caz particular de component al discursului, și anume, reluarea și integrarea discursului interlocutorului în discursul locutorului. Spre deosebire de fenomenele polifonice pentru care nu există nici o indicație a originii componentului utilizat de interlocutor, diafonia permite înțelegerea cuvintelor interlocutorului în vederea exploatării lor în propria intervenție: Ceea ce susține X nu se dovedește util, căci nu pornește de la ceva real. Vorbirea diafonică se opune
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
analizei discursului pentru discursul raportat se manifestă atît la nivelul reflecției asupra fenomenului în lumina diverselor teorii care îl studiază, subordonîndu-le noțiunii intergratoare de "discurs", cît și la cel al legăturii esențiale dintre discursul raportat și genul discursiv. Ca fenomen polifonic, discursul raportat trimite la caracterul eminamente eterogen al discursului. La M. Bahtin, discursul raportat reprezintă o manifestare a dialogismului, iar la E. Roulet, un caz special al acestuia, de diafonie. Pentru J. Authier- Revuz, discursul raportat ține, în ansamblul său
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
acestuia, de diafonie. Pentru J. Authier- Revuz, discursul raportat ține, în ansamblul său, de eterogenitatea constitutivă, iar cel raportat în stil direct, de eterogenitatea manifestă. În teoria lui O. Ducrot, discursul raportat ilustrează polifonia lingvistică: discursul în stil direct este polifonic, caracterizîndu-se prin prezența a doi locutori, discursul indirect este monofonic. În teoria scandinavă a polifoniei, aplicabilă atît discursului literar, cît și celui non-literar, ambele tipuri de discurs raportat constituie manifestări ale polifoniei discursive, diferența situîndu-se la nivelul jocului actual/virtual
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
adaugă unei alterități așa-numite "externe", o alteritate "internă", stabilind că sensul unui enunț descrie enunțarea ca un dialog cristalizat, în care mai multe voci se confundă. Figurile retorice produc sensuri implicite, astfel încît enunțul în care se găsesc devine polifonic. Polifonia nu privește numai sensul, ea poate privi de asemenea semnificantul unităților, regulile sintactice sau chiar referința. Locutorul este persoana responsabilă de propriul său enunț (de ceea ce enunță); este aici o intervenție discursivă care nu coincide, în mod obligatoriu, cu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
al acestei proprietăți, iar al doilea este mai complex, putînd avea și alte însușiri. Dacă locutorul vorbește de el însuși, ca ființă a lumii, atunci cea de-a doua ipostază, de ființă a lumii, va fi implicată. Există o interpretare polifonică dacă actul ilocuționar de asertare cu ajutorul căruia se caracterizează enunțarea este atribuit unui personaj diferit de locutorul care își manifestă identitatea. De fiecare dată cînd, într-un enunț, responsabilitatea a ceea ce este spus revine mai multor instanțe, se vorbește de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pe care le are și pe care presupune că le are interlocutorul său. În acest sens, competența sa nu este numai lingvistică, ci și comunicațională și discursivă. În general, se consideră că subiectul discursiv are o structură compozită; el este polifonic în măsura în care este reprezentantul mai multor voci enunțiative, el este diversificat, fiindcă posedă mai multe tipuri de cunoștințe, și se dedublează, în măsura în care este dispus să joace alternativ două roluri de bază diferențiate, rolul celui care produce un act de vorbire, imaginîndu-și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
arhive devin, inevitabil, transpuneri în limbaj, deci interpretabile, supuse alunecării sensurilor, pericolului echivocului, insuficienței, ininteligibilului. Ficționalizarea istoriei a devenit posibilă odată cu momentul în care literatura a început să construiască lumi prin cuvinte și și-a dobândit deplin legitimitatea odată cu narațiunile polifonice ale postmodernismului. Acest text fragmentar se consolidează pe trei posibile niveluri ale semnificației, observabile prin tot atâtea tipuri de lectură. Corelarea povestirilor și conectarea lor prin elemente și împrejurări repetitive; suprapunerea si fixarea lor într-un cadru matricial, comun cele
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
creațiile remarcabile ce dau greutate și contur unui curent sau unei epoci se pot impune și în afara unei condiționări istorice. Studiul lui Angelo Mitchievici are atu-ul incontestabil al unei arhitecturi solide ce susține, cu ajutorul unui eșafodaj teoretic flexibil și polifonic, decantări analitice echilibrate, dar nu inerte. Partea finală a studiului, anunțată inspirat ca o "judecată a cărților", un "mozaic decadent" este proba reală a discernământului rafinat al criticului, precedată de un limb al "periferiilor decadente" ce apropie spiritul tulburat al
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
să spuneți? Nu este ceea ce ați vrut să spuneți?" În aceste cazuri, sensurile vor putea fi numeroase, și exegeza interminabilă. Presupuneri și subînțelesuri sînt la lucru în sensul comun, și "A spune" se situează în spatele lui "Spus", ca o rezervă polifonică cu multiple întrebuințări. Această profunzime obsedează cuvîntul și programul nu o suportă. Profunzimea care nu are nimic metafizic, dar pe care discursul o are, altfel nu ar putea fi ținut. În liniștea lui a spune, pe care se fondează spusul
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
dacă ar fi fost înzestrat cu puterea sintezei dintre Proteu și Narcis, cum s-a întâmplat cu Eminescu sau Caragiale" (p. 112). Liviu Rebreanu este fixat cu dreptate între marii romancieri europeni: "Din alchimia "obiectivității" de formulă balzaciană cu pluralitatea polifonică dostoievskiană s-a născut un nou tip de obiectivitate, pe care am numi-o totală și pe care doar câțiva au știut s-o dobândească în proza europeană modernă, fiecare cu originalitatea sa. Un Th. Mann. Și mai aproape de lumea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
moderne." (p. 7-8) În acest cadru al necesității înlesnirii accesului la creația barbiană, Theodor Codreanu a făcut apel la o tehnică mai puțin propice desfășurărilor textuale critice și mai degrabă justificată în derulările epice: cea a contrapunctului. Abordarea este, așadar, polifonică, dar în înțelesul unei organicități care amintește de metafora comunicațională a orchestrei (nu întâmplător tehnica aceasta a contrapunctului este împrumutată din compoziția muzicală), presupunând suprapuneri discursive într-un tot organic, nedisonant, pe teme barbiene derivând din sau consonante cu temele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
două reprize este reiterat la nivelul studiilor liceale în clasele a XI-a, respectiv a XII-a. Curricula școlară preuniversitară reflectă o încărcătură maximă de istorie națională. Din generația secundă a literaturii didactice postcomuniste în materie de istorie, a "discursului polifonic" (post-1998), au fost analizate următoarele titluri: Istoria romanilor. Manual pentru clasa a IV-a (Burlec, 2003); Istoria românilor. Manual pentru clasa a IV-a (Ochescu și Oane, 1998); Istoria românilor VIII (Vulpe et al., 1999); Istoria românilor. Manual pentru clasa
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
importanța simbolică acordată celor două momente de unitate națională, 1600, respectiv 1918. Prin marcarea temporală a momentelor unificatorii, fibra naționalistă este din nou întrețesută în narațiunea istorică românească, devenind firul roșu care străbate epopeea colectivă a poporului român. II. Discursul polifonic (post-1998). În jurul anului 2000, metastructura istoriei românești pare să își fi terminat cariera. Reformele succesive ale programelor școlare destructurează organizarea cronologică a trecutului, propunând principiul tematic ca mod de ordonare a istoriei românești. Manualele publicate după această dată fie nu
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
că poporul român se formase înainte de manifestarea acestor influențe" (Daicoviciu et al., 1992, p. 73). Limita temporală până la care este datată finalizarea etnogeniei românești este stabilită în secolul al VIII-lea, deci înainte de primele contacte cu popoarele slavice. II. Discursul polifonic (post-1998). Pluralizarea discursivă antrenată de introducerea manualelor alternative nu a schimbat radical asumpția sintezei duale a etnogeniei românești consacrată în paradigma xenopoliană a daco-romanismului. Dacă în manualele destinate ciclului primar, discursul continuă să fie de factură militantist în sensul apărării
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este afirmată pentru a se demonstra permanența prezenței românești în "spațiul strămoșesc carpato-danubiano-pontic" (Daicoviciu et al., 1992, p. 73). Teza Romaniilor populare atestă nu doar continuitatea etnică a daco-romanilor, ci și continuitatea organizațională, de factură politico-statală a românilor. II. Discursul polifonic (post-1998). Discursul conservator emis de vechea gardă istoriografică insistă dogmatic pe teza continuității daco-romane post-aureliane (Scurtu et al., 1999, p. 9). De asemenea, continuitatea organizării politice este apărată, invocată fiind deja clasica teorie a "Romaniilor populare" (p. 14). Într-un
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
astfel o unificare revoluționară a pașoptismului românesc, prin care mișcările desincronice temporal, disparate teritorial și disjuncte programatic (în special în cazul Transilvaniei) sunt fuzionate în același cadru temporal, spațial și revendicativ în care dominantă este ideea unificării naționale. II. Discursul polifonic (post-1998). Tema unității, sacralizată în mitologia națională, este deconstruită odată cu noua programă școlară pe baza cărora au fost redactate manualele alternative. Programa școlară de Istorie pentru clasa a XII-a adoptată de Ministerul Educației Naționale în 1999 prevedea obligativitatea de
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
tributul de sînge" la Grivița, Rahova și Smîrdan" (Manea și Teodorescu, 1993, p. 6). În afară de aceste epurări punctuale și completări specifice, discursul cu privire la independența național-politică și social-populară se desfășoară în linii mari pe coordonatele stabilite de istoriografia național-comunistă. II. Discursul polifonic (post-1998). Direcția conservatoare a vechii gărzi istoriografice a reprodus aceeași retorică a luptei naționale de independență ca principiu fundamental al istoriei românilor. În aceleași cadențe discursive ale istoriei eroizante, I. Scurtu et al. (1999) celebrează pe militarii români care, sacrificându
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
la Biserica Unită și la rolul lor istoric în prezervarea culturii românești și în stimularea cristalizării identității naționale rămân mai curând marginale. Laic rămâne și sistemul de datare a timpului, folosindu-se în continuare formula "î.e.n." și "e.n.". II. Discursul polifonic (post-1998). Abia pluralizarea discursului istoriografic difuzat de literatura didactică aduce și o accentuare a identității creștin- ortodoxe a poporului român. Desigur, direcția conservatoare păstrătoare a discursului naționalist din vechiul regim a militat cauza creștin-ortodoxismului românesc. Pe lângă reluarea tezei interbelice a
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice, Universitatea din București. A publicat: Căutarea de sine și chemările tradiției; Topos-ul formal și istoric al silogisticii; Fenomenul și nimicul. Proiectul fenomenologic concept și aplicații; Situațiile existențiale; Răstiri către sine. Încercări de ideologie polifonică; Răstiri către cei de-o seamă cu sine. Încercări noi de ideologie polifonică. La Editura Institutul European au mai apărut: Proiectele filosofiei kantiene; Cetatea sub blocada ideii. Schiță fenomenologică a istoriei gândirii politice; Filosofie românească interbelică. Perspectivă fenomenologică (ed. a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sine și chemările tradiției; Topos-ul formal și istoric al silogisticii; Fenomenul și nimicul. Proiectul fenomenologic concept și aplicații; Situațiile existențiale; Răstiri către sine. Încercări de ideologie polifonică; Răstiri către cei de-o seamă cu sine. Încercări noi de ideologie polifonică. La Editura Institutul European au mai apărut: Proiectele filosofiei kantiene; Cetatea sub blocada ideii. Schiță fenomenologică a istoriei gândirii politice; Filosofie românească interbelică. Perspectivă fenomenologică (ed. a II-a); Filosofia umanului. Personalism energetic și antropologie kantiană (ed. a II-a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]