482 matches
-
își lungea buzele roși ca piersica răscoaptă, și albăstrimea ochilor ei se întuneca. ...Anuca se dezvolta și creștea văzând cu ochii... Era o fetiță de șapte ani, și arăta mai mult de zece... bălaie, înăltuță, subțirică, cu tenul auriu, cu pomeții ușor trandafirii, cu obrajii plinuți, cu năsucul puțin în vânt, gura frumos tăiată, ochii liniștiți, ușor surăzători, visători, fruntea boltită, încadrată de păr lung și mătăsos. Seara, din ceardac, îi plăcea să se uite pe cerul plin de stele... „Cât
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
îi zâmbi. Ce ne-am face fără cosmetice? Nu că tu ai avea nevoie, întotdeauna ai avut un ten superb. —Mersi, dar știi că asta e o mare gogoașă, zise Darcey. —Ba deloc, protestă Carol. Și întotdeauna ți-am invidiat pomeții. —Chiar? Carol dădu din cap. Nu știam. Dar îmi pare bine să aud asta. —Ești ocupată? întrebă Carol. Vrei să mergem la o cafea mică să mai povestim? Darcey se uită din reflex la ceas și apoi lăsă brațul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
poza pe care mi-ai trimis-o. Arăți mai bine pe viu. Nu că aș critica pozele, adăugă ea repede. Dar câteodată oamenii nu își dezvăluie adevărata frumusețe în 2D. Ai să arăți fabulos în ziua cu pricina. Ai niște pomeți superbi. —Mulțumesc, cred. Nieve se crispă. Fata asta era foarte departe de cum și-o închipuise ea. Era mult prea relaxată și neceremonioasă. Cum naiba avea să organizeze genul de nuntă pe care îl merita Nieve? —Vorbesc serios, zâmbi Lorelei. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
de oi care participă la concursuri, iar nasul lui era ca un dop de șampanie. Avea o mustață mai mare decât borurile unei pălării mexicane. Cel care-l Însoțea era genul de arhetip rasial, cu trăsături faciale pronunțate - bărbia și pomeții - pe care le copiase dintr-un poster electoral prusac. Amândoi aveau ochi reci, calmi, ca niște midii În saramură, și strâmbau din nas de parcă ar fi tras cineva un vânt sau ar fi debitat vreun banc prost. Dacă știam, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
fața cu Încă o pereche de nări. El rânji: — Doar nu o să mă omori cu sânge rece, zise el. — Nu zău, chiar așa? I-am proptit arma În bărbie și apoi am plimbat țeava peste fața lui, Înșurubând-o sub pomeți. — Nu fi așa de sigur. M-ai prins În dispoziția de a folosi chestia asta, așa că ai face bine să-ți găsești limba acum, sau n-o s-o mai găsești niciodată. — Și dacă o să ciripesc? Ce se Întâmplă după? O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Și, odată ce se obișnuise cu el, a putut să vadă dincolo de culoarea lui și să observe că el chiar arăta bine. Și asta era puțin spus. Era un prinț impunător din abanos, cu piele fină și lucioasă, întinsă peste niște pomeți oblici, ochi migdalați și șuvițe împletite subțire care se opreau deasupra maxilarului. Mergea de parcă dansa și mirosea a soare. Pauline mai bănuia - deși nu fusese niciodată capabilă să articuleze asta conștient - că era foarte bine dotat. —A întâlnit pe altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cu camerele cele mai sexy și a amenințat că va da revista în judecată. Moralul s-a mai ridicat în momentul în care Carina, o colaboratoare, a reușit să programeze un interviu cu Conal Devlin, un frumos actor irlandez, cu pomeți și barbă încântătoare. Apoi moralul s-a prăbușit când el a apărut în numărul din iulie din Irish Tatler, dezvăluind abuzurile de care avusese parte în copilărie - lucruri pentru care promisese exclusivitate Carinei. Am fost trișați, spumega Lisa. Nenorocitul! Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
mai întâi de neliniște, apoi de o furie neputincioasă. — Așa sângele lui Germanicus va fi îndoit cu cel al dușmanilor lui! Antonia clătină din cap. Chipul ei era acum minunat de liniștit, cu pielea fină, deschisă la culoare, întinsă pe pomeți, cu sprâncenele arcuite pe fruntea netedă. Părea că nu a suferit niciodată. Două verigi elegante, din aur și perle, îi acopereau ridurile fine ale gâtului. — Știu că ți-e greu, spuse, dar te rog, nu le căuta pe surorile tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui A.; el, corpul, rămâne pur, mă visează, mă așteaptă doar pe mine, deși e probabil terfelit, consumat În gesturi nefirești; de câte ori vreau să constat dacă mă trădează, nu mă mai ghidez după zarea albastră a ochilor, mut privirea spre pomeții obrajilor, care, odată, Încep să se umfle de un aflux de sânge În surplus, ca un semn acuzator al nerușinării. Am devenit un maniac: Îi dau drumul să plece foarte puțin timp de acasă, mă uit la ceas și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vine, Îi dau ocol, Încep să miros dacă exală acel damf de transpirație iute, când două corpuri se ating În act; o caut În poșetă, Îi Întorc totul pe dos, ca să aflu corpul delict, să găsesc o urmă. Iată că pomeții obrajilor ei rămân impenetrabili, nu se colorează ca hârtia de turnesol, nu-mi dau nici un indiciu, mă trădează oare și ei, mă enervez la culme: „Unde ai fost, cu cine te-ai...?“. Mă Înfurii, ridic mâna s-o lovesc; ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pornit motorul și apoi am privit-o din nou. Încă se mai uita la mine, cu obrajii ei dolofani și cu vârful nasului rece din cauza frigului, și cu ochișorii strălucitori din spatele ochelarilor. Spre uluirea mea, îmi zâmbi brusc puțin, iar pomeții obrajilor ei îmbujorați se ridicară ca niște dealuri gemene peste care ochii îi străluceau ca niște sori ce răsar. Am simțit un fior de fericire intensă care mă făcu să râd cu voce tare. — Ce-i? spuse ea, de ce râzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
rădăcina părului puțină pudră de talc pentru copii, cu miros de lămâie, obținând astfel un efect de plete ondulate într-o dezordine sexy. Folosi o cremă hidratantă colorată în locul obișnuitului fond de ten pentru aspect perfect și se dădu pe pomeți cu puțin gloss înainte să se dea pe buze. Un strop de pudră sclipitoare în colțul ochilor — un truc învățat de la maică-sa de pe vremea când era model — și un singur strat de rimel maron închis îi completă machiajul feței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Catherine o apucă de bărbie și, încet, cu mare delicatețe, de parcă ar fi umblat cu un bibelou de porțelan, îi întoarse capul într-o parte și în cealaltă. — Măi, măi, ești superbă, spuse Catherine privind-o îndelung pe Adriana. Minunați pomeți, ochi mari și frumoși. Dar pielea! murmură femeia. Tenul unui înger. Ei da, așa mai mergea. Adriana se pomeni că afișează pentru a doua oară în seara aceea zâmbetul ei de premiantă. — Mulțumesc! Ce drăguț din partea ta! Încerca să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
din ele fiind o individualitate. Îl atrăgeau craniile acelea cu orbitele goale și dinții strîmbi, care păreau să-l privească pe furiș. În multe privințe, aceste schelete erau mai vii decît țăranii cărora le aparținuseră În viață. Jim Își pipăi pomeții și maxilarul, Încercînd să-și imagineze propriul său schelet În soare, zăcînd aici, pe acest cîmp liniștit, aproape de aerodromul abandonat. Părăsind movila mortuară cu familia ei de oase, Jim traversă cîmpul pînă la un șir de plopi piperniciți. Trecu peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Dumnezeu i-ai spus? Ruby Îi spuse. Chanel izbucni În râs, dar fu extrem de impresionată de gândirea rapidă a lui Ruby. Chanel Încă o mai compătimea printre chicoteli, când două cliente intrară În magazin. Erau mămicile trustafariene tipice: obrazi cu pomeți Înalți și osoși ca niște pârtii de ski, șuvițe scumpe, fiecare din ele cu câte o geantă Gucci atârnată nonșalant pe umăr. Chiar dacă afară era destul de frig și ploua, amândouă purtau ochelari de soare - ca și bentițe de păr. Uneia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
pudel nu mi-a plăcut. Prefer părul lung la femei. Această preferință e de înțeles. Dar am ajuns să mă obișnuiesc cu această coafură de fetișcană. Era numită după un câine, dar dădea un aer felin ochilor ei alungiți și pomeților înalți. Părea în același timp vigilentă și mulțumită, deși se putea să fie doar din cauza sarcinii. Ce este? Un articol despre soțul meu faimos. — Într-un ziar newyorkez? Asta era mai mult decât îmi dorisem eu. Cu siguranță o să îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
nimerise. Și mama sta, aproape acoperită de perdea, pe marginea ferestrei, în timp ce în ea pătrundeau izlazul, livada, colinele împădurite și prin fața ferestrei treceau câmpurile înzăpezite și drumul, brăzdat de care. Obrazul ei, mai mult palid, cu ochi de culoare deschisă, pomeții înalți și o bărbie mai degrabă îngustă, deasupra căreia se contura o gură calmă și frumos proporționată - obrazul ei era alb în lumina reflectată de zăpadă și înghețat în fața întinderii neclintite. Nimic nu-i trăda sentimentele. Nici o tresărire nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
dar eliberată. Mi-l filaseră, iar acum se mișca liber și natural. Mi-am mișcat capul înainte și-napoi ca un model încercând să imit o actriță, fără pic de talent. Nu știu cum reușiseră, dar cei care mă machiaseră îmi făcuseră pomeți și îmi măriseră ochii. Contrar temerilor mele, nu arătam ca o stripteuză din Soho dată cu ruj roșu aprins. Arătam matură. Tot ce trebuia să mai fac acum era să încep să gândesc și să mă comport matur și transformarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
te întâlnești cu ea, mi-a spus el. Să vă lămuriți. Apoi, când te întorci acasă, poți să te lămurești și cu mine. Cred că mai degrabă aș fi preferat să agăț necunoscuți în Kittenz în noaptea asta. —Ai făcut pomeți, mi-a strigat Maria, cu invidie. Acum clar te-ai transformat în femeia care le are pe toate. Am scuturat din mână ca să-i dau de înțeles că nu era deloc adevărat. Maria cântări. —Ești sau nu ești o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
în ligheanul de tinichea, ca din beregata unui porc înjunghiat. Era fercheș bărbierul. Cam mărunțel la trup, dar mereu proaspăt bărbierit și dat cu pudră multă. Avea o mustață galbenă, adusă covrig, cu vârfurile unse cu cosmetic și lipite de pomeți, până lângă aripile nărilor. Buza de sus descoperită, părea umflată de o permanentă durere de dinți. Niște ochi mobili, mari și albaștri, sprâncene vagi și părul acajù isprăvit cu un moț pe sprânceana dreaptă, desăvârșea fizionomia lui Marcu Fișic, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
patetică profeție a unui etaj. Mi-a deschis ușa chiar Bonavena. Ochelarii fumurii, care apar În cea mai popularizată fotografie a sa și care au corespuns, după cât se pare, unei boli pasagere, nu-i Împodobeau pe atunci chipul cu enormi pomeți albi, pe care i se pierdeau trăsăturile. După atâția ani, cred că-mi mai amintesc halatul de in și papucii turcești. Politețea lui naturală nu izbutea să ascundă o oarecare reticență; la Început, am atribuit-o modestiei, dar imediat am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
am vrut să-i prind vorba din zbor, nu cumva să se răzgândească, și am hotărât să desfășor colaborarea cu propria-mi mână, ca să evit clasicele Întârzieri care se pot reproșa poștei noastre**. țeasta pleșuvă, privirea pierdută În zarea rurală, pomeții lătăreți, părul cenușiu, gura Îndeobște prevăzută cu bombilla și mate, batista fină sub bărbie, torsul de taur și un costum ușor din in doar pe jumătate călcat mi-au fost primul instantaneu. Din balasoarul de răchită, ansamblul atrăgător al amfitrionului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Îndreptățește temerile, creând lucruri care-i dovedesc că acestea sunt justificate. — Vasăzică, acest calmar există ca să-i justifice frica? — Da, ceva de genul ăsta. — Nu știu ce să zic, replică Beth. Se lăsă pe coate, ridicându-și capul; lumina Îi cădea pe pomeții obrajilor. Arăta ca un manechin: elegantă, frumoasă și puternică. — Eu sunt zoolog, Norman. Vreau să pipăi lucrurile, să le ating cu mâinile mele și să mă conving că sunt reale. Toate teoriile astea despre manifestări, pur și simplu... Sunt atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
-l apuce vreo migrenă pe juniorul de față. S-a Înțeles? — S-a Înțeles. *** Fotografii de la autopsie: rupturi de orificii, prim-planuri faciale - de fapt carne vie, fiindcă nu se putea vorbi de o față propriu-zisă -, fragmente inelare Încastrate În pomeți. Fotografii panoramice: cadavrul descoperit În apartamentul lui Chrissie, la mică distanță de hotelul St. Francis. În raport: cum au fost luați la Întrebări perverșii, cum toți deviații locali au fost aduși la sediu, interogați, apoi eliberați din lipsă de probe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
inutil, nici măcar nu voia să discute de asta. A înțeles singură și l-a vizitat mai rar. Multă vreme l-a apăsat povara nereușitei. Cu Adriana Negru se întâmplase altfel. Nu era deosebit de frumoasă, ba chiar urâtă după gustul meu, pomeți proeminenți, gură prea mare, ochi prea scufundați în cap, dar era inteligentă și plină de vervă. O cunoscuse când era student, se plimbau nopți întregi pe sub arbori și streșini ce nu reușeau să-i ferească de ploi, în îmbrățișări adolescentine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]