1,462 matches
-
slabă. Perfect! se declară inspectorul mulțumit de faptul că, cel puțin a doua zi, putea să se miște nestingherit, fără să fie încurcat de socrul său. 30 Curentul de aer îi sufla direct în față. Boris Godunov scosese capul peste portieră și privea drept înainte. Era un obicei pe care îl căpătase încă de când era în armată, în perioada afgană. Nu putuse uita niciodată căldura înăbușitoare de acolo. Oricât de repede s-ar fi deplasat vehiculul în care se afla, aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce venise să verifice posturile de pază. Acum, după discuția pe care o avusese cu Simion Pop, știa că în fața sa se află Boris Godunov, omul de încredere al patronului de la Pinforest. Grupul era deja urcat în camion, șeful deschise portiera și își făcu vânt în cabină, după care vehiculul porni spre poarta din deal. Inspectorul bănuia unde pleacă, drumul de acolo se sfârșea la peștera vâlvei. Nu credea că mai are mare lucru de făcut acolo, la tabăra muncitorilor. Voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să vadă care era situația. Ieșiseră pe partea opusă a peșterii. Între ei și platou era Râpa Dracului. Trasă foarte aproape de prăpastie, pe partea cealaltă, se afla remorca pe care o văzuse cu o zi înainte dincolo de podul de lemn. Portiera de la capul tractor era deschisă. De partea cealaltă a vehiculului, câțiva bărbați discutau în contradictoriu. Era clar că nu puteau rămâne acolo, dacă șoferul se întorcea ca să urce în cabină ori dacă mașina era trasă de acolo, ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dat, Boris se opri din joaca aceasta. Capacul rămăsese deschis, iar el sări sprinten de pe platformă. Se aplecă să ridice ceva de jos. Era un cablu, care se întindea până la cabina camionului care adusese remorca acolo. Trase hotărât de mânerul portierei și urcă înăuntru. Se așeză comod pe scaun, după care privi cu atenție înapoi de unde venise. De acolo de unde era, Cristian nu putea vedea ce face acesta dar avea o bănuială. Câteva clipe mai târziu, cablul se tensionă și piesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Era o variantă dar încă nu era dispus să parieze pe ea, cel puțin nu atâta timp cât miza era viața sa. Se întoarse pe călcâie, pornind repede spre camion. Pornește motorul, dar nu pleca de pe loc! ordonă el șoferului, imediat ce deschisese portiera. Ce așteptăm, șefu'? Gura! îi curmă cheful de vorbă Boris, care continua să privească țintă prin parbriz spre gura peșterii. Rămăsese așa, în așteptare, câteva minute. Nimic nu ieșea de acolo. Întunericul rămânea la fel de nepătruns. Din cabină, nici măcar ura nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai bun loc de observație, pentru că de acolo nu putea vedea gura cavernei, ascunsă după pintenul de piatră de lângă intrare. Introduse mașina în viteză și trecu dincolo de pod. Înainta încet, cu ochii în patru, atent la orice mișcare. Ridicase geamul portierei, dintr-un reflex pe care nu și-l putea explica. Lui îi plăcea să simtă pe obraji curentul de aer curat de afară. Acum dăduse drumul instalației de aer condiționat la maxim, pentru că simțea că se sufocă de căldură. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în grotă nu se mai vedea, de acum pâcla se adunase în fața ei, ca și cum ar fi încercat să cerceteze împrejurimile. Era o sferă întunecată, mult mai înaltă decât mașina care începu să se apropie repede de el. Grăbit, ridică geamul portierei și se ghemui în scaun. Negura îl înconjura deja din toate părțile, după care începu să se întindă peste capotă. Simțea cum vehiculul se lasă sub greutatea valului de ceață, mai întâi botul, apoi întreaga caroserie. Era imposibil, știa foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Privi cu atenție, era biroul lui Vlad iar acesta, din spatele geamului închis, încerca să se facă văzut. Slavă cerului că încă mai era în viață. Godunov puse vehiculul în mișcare și trase chiar în fața intrării. Inspiră adânc, după care deschise portiera și se repezi în clădire. Închise cu grijă ușa după el, urcând în fugă scările. Credeam că nu mai cobori din mașina aceea! îl luă la rost Mihailovici de cum intră în birou. E un monstru, începu să turuie Boris într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în tăcere. Drumul îngust, pe care nu încăpea mai mult de o mașină, șerpuia pe coasta muntelui. Pohoață conducea cât de repede putea, având grijă să țină mașina pe drum. Simion se ținea cu o mână de mânerul de deasupra portierei, privind prin parbriz. Era adâncit în gânduri. Nu știa de ce îl luase Godunov pe ginerele său și se temea de ce era mai rău. Domnule comisar! îl făcu atent Vasilică. Vine o mașină din față. Îi văzui farurile printre copaci mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
găsirăm jos? Sigur și ăsta e înarmat până-n dinți. Și, ce propui? Pohoață nu răspunse. Frână brusc și opri mașina în mijlocul drumului, astfel încât să nu mai poată trece nimeni pe lângă ei. Haideți, coborâți! Opriseră motorul, dar lăsaseră farurile aprinse și portierele larg deschise. Tânărul agent îl trase apoi pe șeful său după un mal de pământ rămas de la construcția drumului. La vreo zece metri, o buturugă cu tot cu rădăcini, era rostogolită dincolo de șanț. Acolo se ascunseră cei doi. Puteau vedea foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pesta să-și piardă virulența sau, nemaiavând pe cine să omoare, să sfârșească prin a se devora pe sine însăși. Ceru curierului să-i aducă jacheta, luă dosarul cu probleme de studiat acasă și coborî. Șoferul, care îl aștepta, deschise portiera mașinii, Mi s-a spus că n-aveți nevoie de mine, domnule primar, Așa este, puteți să vă duceți acasă, Atunci, pe mâine, domnule primar, Pe mâine, E interesant cum ne trăim toate zilele din viață despărțindu-ne, spunând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
fără să ne uităm în urmă, Da, domnule, spuse inspectorul, Da, domnule, spuse agentul, călcându-și jurământul. Automobilul intră pe strada unde locuiește omul care a scris scrisoarea, e clădirea aceea, etajul, trei. Parcară mașina puțin mai înainte, agentul deschise portiera ca să coboare comisarul, inspectorul coborî pe cealaltă parte, comandoul era complet, în linie de tragere și cu pumnii strânși, înainte. Acum îi vedem opriți pe palier. Comisarul face semn agentului, acesta apasă pe butonul soneriei. Liniște totală de cealaltă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
strada Avrig, ca să discutăm. I-am spus că nici nu știe ce pierde, că nu-i cer nimic, vreau doar să-l văd din când în când, mă machiasem invizibil, pletele mi se zbăteau artistic, erau deschise ambele geamuri la portiere, țineam capul înclinat puțin, ca o icoană, știam că tinerețea iese biruitoare și nu mă grăbeam, am patetizat puțin, ploua, era cam frig, dar eu îmi scosesem haina de piele cu ținte, acuma nu mai eram în hainele tricotate ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cu ochelari de automobilist. - Nu vrei să te luăm cu mașina? a Întrebat excrescența artificială, trăgând cu coada ochiului la tipul impozant, ca și cum ar fi fost obișnuit să-i ceară aprobarea tăcută. - Cum să nu! Vă mulțumesc. Șoferul a deschis portiera și, urcându-se, Amory s-a așezat la mijloc, pe bancheta din spate. Și-a examinat curios tovarășii de drum. Principala caracteristică a tipului spătos părea a fi o nemărginită siguranță de sine, contrabalansată de o uriașă plictiseală față de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
transpirație, fenomen ce însoțește, de altfel, diferitele activități sportive. Dar la ea transpirația nu găsește teren de acțiune, Sophie e un înger. O ființă imaterială. Rainer își mușcă buza de jos cu incisivii. Silueta albă a Sophiei se sprijină de portiera mașinii și șușotește cu șoferul ceva diafan, care nu se aude, nici măcar Rainer n‑aude, deși el e expertul în limbaj aici. Ce‑ai tot avut de vorbit cu ăla; întreabă el imediat. Da’ ce‑ai înnebunit? Crezi că‑ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pe poartă, pe lângă o peluză îngrijită, de mărimea unui teren de tenis, mărginită de gard viu, și ne-am oprit în fața unei clădiri frumoase cu trei etaje, cu ferestre arcuite, mari cât niște elefanți. Niște stormtrooperi se repeziră să deschidă portierele și am coborât din mașină. Interiorul nu era chiar ceea ce mă așteptasem să văd în sediul Sipo. Am stat puțin într-un hol al cărui element central era o scară cu ornamente aurite, decorată cu cariatide în mărime naturală, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
oameni mari, oferindu-le o țigară. Numai că nu e genu’ de țigară la care ele se așteaptă. Illmann clătină din cap cu aparentă uimire: — Și când te gândești că mi-a scăpat asta... Am început să îmbătrânesc. Becker trânti portiera și mi se alătură pe trotuar. Apartamentul era situat deasupra unei farmacii. Am avut sentimentul că urma să am nevoie de ea. Am urcat scările și am bătut la ușă. Bărbatul care a deschis-o era brunet și avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Dar eu aș mai sta un pic. Nu e bine să chemi un spirit prea des. Ne-am luat din nou la revedere și am mers înapoi la mașină: — Du-mă departe de aici, Bernie, șuieră ea în timp ce-i deschideam portiera. Până să pornesc eu motorul, ea plângea din nou, numai că de data asta era de uimire și oroare: Nu pot să cred că oamenii ar putea fi atât... atât de malefici, suspină ea. — Îmi pare rău că a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
oamenii mei. Îl cheamă Korsch și el o să te ducă acasă. Ea dădu din cap: — Te rog să ai grijă, Bernie, zise ea fără suflare, capul căzându-i în față pe piept. — Te simți bine, Hildegard? Ea bâjbâi după mânerul portierei: — Cred că o să mi se facă rău. Căzu într-o parte spre caldarâm, vomitând în rigolă și pe mânecă, în timp ce-și opri căderea cu mâna. Am sărit din mașină și am alergat roată spre portiera din dreapta ca să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
bâjbâi după mânerul portierei: — Cred că o să mi se facă rău. Căzu într-o parte spre caldarâm, vomitând în rigolă și pe mânecă, în timp ce-și opri căderea cu mâna. Am sărit din mașină și am alergat roată spre portiera din dreapta ca să o ajut, dar Korsch fu acolo înaintea mea, susținând-o de după umeri până când ea putu să respire din nou. — Isuse Hristoase, zise el, ce s-a întâmplat acolo înăuntru!? Lăsându-mă pe vine lângă ea, i-am șters
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
stat, Miedersachsen, iar la Helmstedt ne-am oprit pentru un popas și ca să luăm niște benzină. Se întuneca și, uitându-mă la ceas, am văzut că era aproape ora 7. Prinzând cu cătușele una dintre mâinile lui Kindermann de mânerul portierei, i-am dat voie să facă pipi și am avut grijă de nevoile mele un pic mai încolo. Apoi, am împins roata de rezervă pe bancheta din spate lângă Kindermann și i-am prins de ea cu cătușele încheietura mâinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
un vânt puternic și cerul negru, zguduit de tunete, era brăzdat de fulgerele argintii ale furtunii. Poate că erau pentru Kindermann. După câteva minute, m-am aplecat înăuntru peste scaunul din față și mi-am luat arma. Apoi am deschis portiera din spate și l-am zgâlțâit pe Kindermann de umăr. — Haide, i-am zis, dându-i cheia de la cătușe. Mergem din nou să ne dezmorțim picioarele. Am arătat spre cărarea care se întindea în fața noastră, luminată de farurile mari ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ți-am spus? Nu există vreun pericol. - Bine... E ziua doamnei, deci... Locul și ora... Așa. Și te aștept eu afară. E bine? - În regulă... ...Comisarul-șef Ulieru era plin de broboane de sudoare. A lăsat să coboare automat geamurile portierelor și, cu prosopul de sub torpedo s-a șters îndelung pe față și pe ceafă, gânditor și vizibil iritat. A pornit mașina după aproape zece minute, timp în care a considerat că s-a calmat suficient și a hotărât ce urmează
ISPITA (14) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361437_a_362766]
-
lacrimi își fac potecă pe fața mea. Nu o să mi pot îndeplini promisiunea de a i duce la film. I am învățat pe amândoi că o promisiune se onorează. E foarte important. Acum e deja întuneric. Ce mă fac? Aud portierele cum se deschid. Copiii coboară din mașină. Ce s a mai întâmplat? Iar s au certat? Închid ochii și aștept plânsetele și strigătele lor. - Tati, tati! o aud pe cea mică. - Da, spun eu, sfârșit. Dar ea nu mai continuă
CRÂMPEIE DE SUFLET de CARMEN MARIN în ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363346_a_364675]
-
opri o Dacie și-i urcă în mașină. -La cel mai apropiat spital!- îi strigă șoferului care rămăsese timorat de această scenă. Se urcă și el în mașină și porniră. Începuse să se tragă în draci, când scoase capul din portiera mașinii, un glonț îi șuieră pe la ureche, lovindu-se de ușă. Un grup de tineri se culcase la pământ, pitulându-se după clădiri sau după boscheți. O luă și el cocoșat spre clădirea din față și încercă să adulmece de unde
REVOLUŢIA de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1082 din 17 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363466_a_364795]