1,337 matches
-
a lăsat o prea lungă tăcere. M-am dezumflat ca un balon și deodată îmi doream cu disperare să plec. —Ai o carte de vizită? m-a întrebat. — Sigur! Știam să recunosc un refuz când îl auzeam. Am căutat în portofel și i-am întins un dreptunghi roz țipător cu numele „Candy Grrrl“ scris cu caractere roșii, tremurate, urmat de „Anna Walsh, superstar PR“ cu litere mai mici. În colțul din dreapta sus era faimosul logo cu fata care își arăta colții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Și oamenii de aici înțeleg cum mă simt - toți ceilalți oameni din viața mea cred că ar fi trebuit să depășesc momentul până acum. Așa că, venind aici, pot să fiu eu însumi. Și-a pus cartea mea de vizită în portofel. —O să te sun. — Te rog, am spus. Pentru că n-aveam de gând să mă întorc. Capitolul 12tc " Capitolul 12" Dar, mai târziu, acasă, m-am întrebat dacă nu cumva fusese ceva adevăr în mesajul lui Leisl. „Entitatea“, „vocea-spirit“ sau oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mâinile și picioarele. Eram tăcută și posomorâtă, ca o versiune feminină a lui Joey, dar fără costumația ridicolă de rocker. Am îndepărtat toate pozele cu Aidan - cele atârnate pe pereți, cele care străjuiau pe televizor, până și pe cea din portofel - și le-am exilat în tărâmul plin de praf de sub pat. Singura persoană cu care voiam să stau era Jacqui, care nu se putea opri din plâns. —E doar din cauza hormonilor, repeta, printre suspine. Nu e din cauza lui Joey. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ținând cont de faptul că asistenta pediatră se ocupa de tot, cât de stresantă era cu-adevărat perioada postnatală a Amandei. Hugo presupunea c-ar fi trebuit să discute cu ea despre asistenta Harris. Șederea acesteia, care-i pedepsea lui portofelul, trebuie că se apropia de sfârșit. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Mai cu seamă după oripilanta situație din camera copilului. De atunci, Hugo abia dacă se mai uitase în ochii cotoroanței. De fapt, nu se mai uitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
rău că trebuia să accepte o viață de nopți nedormite, de teamă de separare și, desigur, de încercări rizibile de a schimba scutecele copilului. Apoi Hugo a observat ceva mic și maro pe linoleumul din fața lui. Părea a fi un portofel. Portofelul lui Alice? Hugo s-a repezit asupra lui așa cum s-ar fi repezit un om lihnit de foame asupra unei farfurii cu pește și cartofi prăjiți. Portofelul lui Alice! Trebuia să fie portofelul lui Alice. Cel puțin acum, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
că trebuia să accepte o viață de nopți nedormite, de teamă de separare și, desigur, de încercări rizibile de a schimba scutecele copilului. Apoi Hugo a observat ceva mic și maro pe linoleumul din fața lui. Părea a fi un portofel. Portofelul lui Alice? Hugo s-a repezit asupra lui așa cum s-ar fi repezit un om lihnit de foame asupra unei farfurii cu pește și cartofi prăjiți. Portofelul lui Alice! Trebuia să fie portofelul lui Alice. Cel puțin acum, prin demonstrația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ceva mic și maro pe linoleumul din fața lui. Părea a fi un portofel. Portofelul lui Alice? Hugo s-a repezit asupra lui așa cum s-ar fi repezit un om lihnit de foame asupra unei farfurii cu pește și cartofi prăjiți. Portofelul lui Alice! Trebuia să fie portofelul lui Alice. Cel puțin acum, prin demonstrația asta de cinste și bune intenții, putea să-i ceară numărul de telefon. Fluturând micul și prețiosul obiect din piele, Hugo a fugit către capătul culoarului, înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
din fața lui. Părea a fi un portofel. Portofelul lui Alice? Hugo s-a repezit asupra lui așa cum s-ar fi repezit un om lihnit de foame asupra unei farfurii cu pește și cartofi prăjiți. Portofelul lui Alice! Trebuia să fie portofelul lui Alice. Cel puțin acum, prin demonstrația asta de cinste și bune intenții, putea să-i ceară numărul de telefon. Fluturând micul și prețiosul obiect din piele, Hugo a fugit către capătul culoarului, înspre case. Alice era la coada destinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
buzunarele panicată. Conform obiceiului breslei în astfel de ocazii, casiera se uita la ea cu o privire care nu exprima nimic, în afară de lipsa sentimentului de milă. — Cred, a strigat Hugo apropiindu-se, c-o să ai nevoie de asta. A ridicat portofelul - rugându-se din tot sufletul să fie al lui Alice - pe deasupra capului persoanei din spatele ei. — Vreți să nu mai țipați, s-a răstit persoana respectivă la Hugo. Era o femeie mică de statură, cu o față supărată și cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
statură, cu o față supărată și cu un coș cu mâncare pentru pisici. Să știți că e periculos în spațiile restrânse. Înainte ca Hugo să poată răspunde, a simțit cum cineva îl trage ușor de mâna întinsă. Alice își luase portofelul. Ba mai mult: îl privea fericită, cu lacrimi în ochi. —O, Doamne, mulțumesc, a răsuflat ea vizibil ușurată, în timp ce-i întindea casierei cardul de credit. Mi-ai salvat viața. — Plăcerea a fost de partea mea, i-a zâmbit Hugo. Arăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
comercial sinistru îl dăduseră probabil de gol. — Ăăă, nu, a mărturisit Hugo. A fost cumpărat. —Nuci1, domnule Fine. —Așa e, s-a milogit Hugo. De la Sainsbury. Mai am încă bonul pe undeva, a spus el pipăindu-și buzunarele în căutarea portofelului. Expresia Rottweilerului trecuse de la dezaprobare la exasperare. Ceea ce am vrut să spun, domnule Fine, este că de vreme ce tortul nu e făcut în casă, nu aveți de unde să știți dacă are în el nuci sau nu. —A! Ăăă. Nu. —Sunteți conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
plecase, își amintise că Hugo era soțul îngrozitoarei Amanda Hardwick, deci o persoană cu care nu putea să se împrietenească. Alice s-a străduit să uite chipul obosit și învins al lui Hugo din librărie, să uite cum îi înapoiase portofelul în supermarket și emoționanta disperare cu care o invitase la o cafea. Nu se întâlnea cu el. Cu toate că promisese, iar ea se ținea întotdeauna de promisiune. Dar, în cazul de față, era imposibil. Și-așa, pe măsură ce dimineața din ziua întâlnirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
logistica și felurile În care o preadolescentă se poate distra În lipsa Încântătoarei sale mame. Esmé, drăguțo, uite zece dolari. De ce nu te duci până-n junglă să dai câte un dolar fiecărei maimuțe pe care o găsești? Harry se uită În portofel. Iată-le, două prezervative. Timp de o clipă o cântări pe cealaltă femeie singură și atrăgătoare din grup, Heidi, sora vitregă și mai tânără a Roxannei. Avea cu siguranță câteva calități ademenitoare: ochi mari și curioși, picioare suple, bucle blonde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mai Încolo. Își ridică rochia, atentă să adune cum trebuie faldurile stofei Încât să nu se stropească din greșeală. Oare cum reușeau femeile din perioada victoriană să se ușureze Îmbrăcate cu rochiile acelea cu crinoline imense și fustele Înfoiate? În portofel ținea fotografia unei tinere femei de culoare, stând În picioare În fața unui peisaj pictat, privind cu solemnitate spre un punct din afara cadrului. Acesta era viitorul ei, Îi plăcea Verei să creadă. Își purta părul coafat după moda epocii respective, răsucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pânză albă. Fără ca Harry s-o știe, acest pachet Îi parvenise prin aceeași rețea care-l ajutase pe Pată Neagră să comercializeze plantele „a doua viață“. Harry Îi dădu bacșiș angajatului fără uniformă prima bancnotă pe care o nimeri În portofel - nu reușea deloc să calculeze echivalentul În dolari, dar, oricât ar fi fost, destinatarul se arătă foarte mulțumit. Atașat de pachet, era un bilet Împăturit În două. Pe una dintre fețele biletului era scris de tipar, stângaci: „pentru Dl Hary
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mă merită și că, dacă aș fi plecat după ’89 într-o universitate americană, acum m-aș fi întors boier. Un boier al minții, desigur, înzestrat cu giga-biți de erudiție și corectitudine politică, gata să-și descarce prea-plinul inimii, al portofelului și-al cipului din meninge la proaspăt-înființatul consorțiu universitar Brooklyn-Colentina. Mi-aș fi adus și Cadillac-ul decapotabil, magma-roșu sclipitor și cu-amortizoarele preparate să sară în ritmul muzicii rap sau manello. Studenții mei ar fi purtat maiouri tetra, lanțuri la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
priveai pe sub mese, întorceau toți pantofii capul după tine. Brățările și lanțurile de aur atârnau oriunde se elibera un loc: pe mâini, la gât, în jurul ceasului, lângă manșetă. Burta ieșea din pantalon, omenește, în semn de recunoaștere și prosperitate, ca portofelul și snopul de chei de pe masă. Stăteau crăcănați și se uitau după femei. Nevestele lor apăreau din câte-un magazin, târând după ele niște copii care l-ar fi înnebunit pe Caragiale. Le identificai după pantofii scumpi, cu toc înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ani în aceeași „anvelopă de 14 %“ (mă gândeam întotdeauna la un cauciuc de mașină). Salariile păreau la fel de moarte ca noi: înghețaseră perpetuu, ca dinozaurii, cuprinse de-o glaciațiune totală și ireversibilă. Îți crăpa obrazul de rușine când băgai mâna-n portofel. Așa dispăruseră și multe alte lucruri, despre care elevii, și-apoi studenții mei citiseră doar în cărți. Zburaseră bideurile (closete mai mici și joase, cu robineți și fără capac, puse-n fața adevăratelor closete) și jaluzelele (niște planșe lungi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Dacă te simțeau mai slab de înger, îți luau catalogul și-ajungeai la știri, filmat cu mobilul sau pus în discuție în consiliul profesoral, pentru neglijență. Nici în cancelarie, lucrurile nu stăteau mai bine. Dispăreau tot felul de obiecte, de la portofelul din buzunar la portretele lui Pârvan și Țițeica de pe pereți (ultimul s-a evaporat iarna, într-o după-amiază). Anchetele se țineau lanț, primii pe listă intrau elevii de serviciu, dar fără nici un rezultat. Mai erau suspectați un profesor de matematică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
inspirație. Își aduceau și familiile cu ei. Bătrânii moșteneau pensii, simțeai o bucurie să te întrebe lumea cu ce te-ocupi și tu să răspunzi, senin și optimist ca un veteran de război, „sunt critic literar“ sau să scoți din portofel cartea de vizită: „Scriitor/Writer/Écrivain“. Erau vremuri frumoase, mai sunt poate și-acuma, n-am mai stat să număr; nu-i crapă nimănui obrazul de rușine. Am renunțat deci la meserie înainte să mă apuc de ea. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe-o rază de cincizeci de mile. Acolo se-afla turnul de control al lenjeriei „Victoria’s Secret“, dulciurilor „Hershey’s“ și inelelor cu cristale Swarowski (sau doar cu zirconiu, în funcție de notele de la facultate). Reunificarea familiei, a ciocolății și-a portofelelor intercontinentale nu se putea petrece atâta timp cât Maria nu-și termina studiile și, mai ales, nu-și găsea o slujbă. Așa stăteau lucrurile pe partea stângă a emisferei terestre și cerebrale. Cealaltă jumătate veghea în Pajura, într-un bloc cu grătar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apar cărămizi, lăzi (cu predilecție, de bere), T-uri de fier, semne de circulație (furate de pe diverse șantiere), calorifere, pneuri, găleți de gunoi și chiar crăci puse în picioare, ca la focul de tabără. Accesoriile diferă după imaginație și conținutul portofelului: unii își leagă dispozitivele cu lanțuri groase de nikel; alții sparg asfaltul cu bormașina și prind T-urile cu nituri; alții folosesc sfori sau cabluri pe care le ancorează în jurul câte-unui copac; și-n fine, mai există unii care angajează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce știți despre accidentul din iunie 1972.“ „Accidentul de mașină de la Covasna?“ „Acela.“ „Vă povestesc chiar mai multe lucruri. De larg interes. Deci, cum e cu Pif-ul pe care susțineți că-l căutați?“ M-a salvat ospătarul. A apărut cu portofelul lui electronic, ca un joc de Atari, pe care îți bătea comanda. Le știam bine, mă lovisem de ele și pe tren, când mă luase nașul odată între Duisburg și Köln. Nu te distrai ca la noi, așteptându-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care sosiseră mai devreme că omnibuzul avea și ceva întârziere, vreun sfert de oră. Am dat jos geamantanele din portbagajul mașinii, le-am așezat lângă șirul de bagaje ale celorlalți. Și, în sfârșit, am scos din buzunarul din interiorul hainei, portofelul. Acest blestemat de portofel, pe care-l burdușisem la plecare și pentru care îl privisem cu atâta suspiciune pe el, acest om bun, care ne poftise în mașină, ne oferise o excursie plăcută și ne povestise o mare parte din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
că omnibuzul avea și ceva întârziere, vreun sfert de oră. Am dat jos geamantanele din portbagajul mașinii, le-am așezat lângă șirul de bagaje ale celorlalți. Și, în sfârșit, am scos din buzunarul din interiorul hainei, portofelul. Acest blestemat de portofel, pe care-l burdușisem la plecare și pentru care îl privisem cu atâta suspiciune pe el, acest om bun, care ne poftise în mașină, ne oferise o excursie plăcută și ne povestise o mare parte din viața lui. Poftiți, vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]