856 matches
-
opinia: You should not speak so loud. "Nu vorbi așa tare". Întemeietorul lingvisticii romanice, Friedrich Diez, a propus o clasificare a idiomurilor neolatine în două grupe, una estică (care cuprindea româna și italiana) și alta vestică (franceza, provensala, spaniola și portugheza). Criteriul acestei clasificări este reprezentat de mărcile pluralului, în grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s). În ambele situații însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și alternanțe fonetice, care dublează, printr-o flexiune internă, marcarea desinențială a pluralului: frate frați, roată roți etc. Într-o măsură mai mică există și în italiană alternanțe fonetice în silaba finală (amico amici, amica amiche, dialogo dialoghi), iar în portugheză are loc modificarea lui [(] în [z] în pronunție, atunci cînd z ajunge în interiorul cuvîntului prin adăugarea desinenței es la plural (vez [ve(] vezes [΄vez((] sau cînd a trece la o (acçăo [΄aksə̃u] acções [΄aksõi(]. În italiană, pluralul este
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
año años, pg. anno annos; lat. femina > fr. femme femmes, v.prov. femna femnas, sp. hembra hembras, pg. femea femeas; lat. mons, -ntis > fr. mont monts, v.prov. mont monts, sp. monte montes, pg. monte montes. În spaniolă și în portugheză, la cuvintele terminate la singular în consoană, pluralul se realizează cu ajutorul unei vocale de legătură, încît desinența devine -es: sp. ciudad ciudades, señor señores, pg. flor flores, senhor senhores. În unele limbi moderne, -s desinențial nu mai este pronunțat, în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
parte (la declinarea a treia). Cele mai îndepărtate de latină sînt franceza și provensala, care au o singură clasă de substantive (la fel ca engleza în cadrul limbilor germanice) și nu mai păstrează nimic din clasificarea latinească în declinări. Spaniola și portugheza au două clase de substantive, una cu terminații vocalice la singular și alta cu singularul terminat în consoană, la prima realizîndu-se pluralul cu -s, iar la cealaltă cu -es (cu cîteva excepții). Substantivele terminate în vocală se distribuie în două
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
poate uza, la fel ca spaniola, de o prepoziție, dacă obiectul direct denumește un animat personal: rom. așteaptă pe băiat, sp. la espera a este muchacho; spaniola uzează deci aici de prepoziția a, specifică dativului, fenomen întîlnit uneori și în portugheză. Evoluția latinei vorbite nu a dus la același rezultat în toate provinciile, astfel încît româna a conservat unele desinențe ale cazurilor oblice, una pentru feminin singular de gentiv-dativ (case, părți), alta pentru vocativ feminin (fetițo !) și alta pentru masculin vocativ
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
La fel ca la substantive, româna conservă o formă specială pentru genitiv-dativ singular feminin, iar în unele cazuri cunoaște și unele alternanțe fonetice (la fel ca la declinarea adjectivală tare din limbile germanice): des-deasă-deși-dese, frumos-frumoși-frumoasă-frumoase. În mod similar, spaniola și portugheza au unele adjective cu două terminații, cîte una pentru fiecare din genuri, și altele cu o singură terminație. Adjectivele din franceză și din provensală au cîte o formă pentru fiecare gen, femininul deosebindu-se de masculin prin desinența -e în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fortis), sp. muy alto (< lat. multus), pg. muito alto (< lat. multus). Pe lîngă aceste mijloace, limbile romanice recurg la numeroase altele pentru a realiza superlativul absolut, deseori cu prevalarea unor efecte stilistice. Unele dintre limbile romanice occidentale (italiana, spaniola și portugheza) au preluat prin limbile lor literare forma sintetică de superlativ absolut din latina clasică, uzînd de sufixul -is(s)imo, -is(s)ima în paralel cu construcțiile analitice, sufix care însă nu este funcțional și în franceză 44. Toate limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și a doua de la pronumele personal au primit și valoare de pronume reflexive. Latina avea o formă compusă a lui se cu prepoziția cum, secum, din care au rezultat it. seco, sp. consigo, pg. comsigo (formele din spaniolă și din portugheză conțin a doua oară prepoziția cum, deoarece în timp sigo nu a mai fost simțit ca se + cum). În italiană, spaniolă și portugheză, s-au creat compuse similare și pentru persoanele întîi și a doua, la singular și la plural
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cum, secum, din care au rezultat it. seco, sp. consigo, pg. comsigo (formele din spaniolă și din portugheză conțin a doua oară prepoziția cum, deoarece în timp sigo nu a mai fost simțit ca se + cum). În italiană, spaniolă și portugheză, s-au creat compuse similare și pentru persoanele întîi și a doua, la singular și la plural. Unele forme ale pronumelor personale se folosesc în limbile romanice cu valoare de pronume de politețe, o specie necunoscută limbii latine clasice. Desigur
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-lea, în Italia de nord, să înceapă uzul femininului ella cu înțelesul "dumnea-voastră", dar, ulteior, și această folosire a fost părăsită, pentru a se recurge la formele oblice de persoana a treia Lei (< lat. illae > illaei) și Loro (< lat. illorum). Portugheza veche a cunoscut și ea uzul lui vos reverențial, înlocuit apoi total cu un număr de formule fără relație cu pronumele personale, iar româna, deși nu atestă o asemenea întrebuințare a lui vos (> voi), folosește pentru a exprima politețea verbul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
singularul. De aici, s-a ajuns la ideea că adresarea respectoasă este cea care evită pronumele personal de singular, care a rămas a fi folosit în comunicarea între parteneri egali și, de aceea, franceza, vechea italiană, vechea spaniolă și vechea portugheză au recurs la descendenții latinescului vos pentru adresarea reverențială. Folosirea pronumelui posesiv în aceleași circumstanțe a făcut posibilă apariția unor formule cu valoarea lui adjectivală, ca în formulele italiene vostra Eccelenza, Vostra Signoria etc., în care se uza de denumirea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adresarea reverențială. Folosirea pronumelui posesiv în aceleași circumstanțe a făcut posibilă apariția unor formule cu valoarea lui adjectivală, ca în formulele italiene vostra Eccelenza, Vostra Signoria etc., în care se uza de denumirea rangului sau demnității interlocutorului. În spaniolă, în portugheză și în română, din asemenea formule s-au realizat treptat formele pronumelor de politețe uzuale astăzi (proces în care s-au produs deseori o serie de sincope și aglutinări). În italiana veche însă, reducerea formulelor respective s-a produs printr-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ist(a), est(a); în limba română există și urmași ai lui ille cu valoare demonstrativă, însă cu întrebuințare familiară: ăl(a), a(ia). Demonstrativul latin ipse s-a transmis limbilor iberice: pg. esse "acest(a)", sp. ese. Spaniola și portugheza au particularitatea de a realiza trei grade de raportare cu ajutorul pronumelor demonstrative: apropierea de persoana întîi, sp., pg. este, apropierea de persoana a doua, sp. ese, pg. esse, apropierea de persoana a treia, sp. aquel, pg. aquelle (apropierea de persoana
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
doua, cotesto (< lat. eccum + id + istum), încît se poate constata că limbile romanice realizează din această perspectivă două tipuri: unul cu opoziție binară, cu pronume demonstrative de apropiere și de depărtare (româna și franceza) și altul cu opoziție ternară (spaniola, portugheza și italiana). Situația din cel de-al doilea grup de limbi este mai apropiată de latină, unde hic, haec, hoc indica apropierea față de persoana întîi, iste, ista, istud apropierea față de persoana a doua (interlocutor) și ille, illa, illud apropierea față de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
momentul vorbirii este prezentul, care continuă a fi folosit în limbile romanice cu aceleași valori din latină. Insistența asupra caracterului durativ al acțiunii, redată în limbi precum româna și franceza prin mijloace perifrastice, a fost gramaticalizată în italiană, spaniolă și portugheză, prin construcții cu anumite verbe, it. stare, sp., pg. estar: rom. Citesc o carte interesantă.; fr. Je lis un livre intéressant. it. Leggo / sto leggendo un libro interessante.; sp. Leo / estoy leyendo un libro interesante.; pg. Leio / estou a ler
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
timpuri trecute, dar, în faza tîrzie a aspectului popular, s-a mai creat o formă de trecut, perfectul compus, care s-a transmis limbilor romanice și are la bază folosirea ca auxiliar a verbului habere, cu descendenții lui romanici. În portugheză însă, verbul ter (< lat. tenere), care a primit semnificația "a avea, a poseda", a devenit auxiliar pen-tru perfectul compus (și a altor timpuri compuse, de altfel). Italiana și franceza, la fel ca germana, neerlandeza și alte limbi germanice, uzează și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
italiană, franceză și română, perfectul simplu este un timp al limbii literare scrise (al narațiunii) care exprimă, la fel ca perfectul compus, o acțiune terminată în trecut. Mai mult ca perfectul latin s-a păstrat pînă astăzi în spaniolă, în portugheză și, dialectal, în italiană. În limba română, locul mai mult perfectului indicativ l-a luat forma corespunzătoare a conjunctivului (cîntasem, văzusem etc., continuatoare ale formelor latinești în -esemus), dar în franceză și în italiană a luat naștere o formă nouă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dar în franceză și în italiană a luat naștere o formă nouă, compusă, după modelul perfectului compus, dar cu auxiliarul la imperfect. Ca atare, din perspectiva mai mult ca perfectului, limbile romanice rele-vă trei tipuri, dintre care spaniola și portugheza îl reprezintă pe cel mai apropiat latinei, iar franceza și italiana pe cel mai îndepărtat de latină și mai apropiat de unele limbi germanice (precum germana și neerlandeza), în vreme ce româna repre-zintă tipul intermediar printr-o reorganizare a materialului din limba-bază
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
diatezei pasive, în franceză și în italiană la unele verbe pentru formarea perfectului compus și mai mult ca perfectului, în română la formarea perfectului cu diferite nuanțe (viitor anterior, conjunctiv perfect, condițional perfect, prezumtiv perfect etc.). În spaniolă și în portugheză există cîte două verbe pentru semnificațiile "a fi" și "a avea". Pentru "a avea" se întîlnesc descendenții lat. habere (sp. haber, pg. haver) cu cei ai lat. tenere (sp. tener, pg. ter), dar, în spaniolă, numai haber funcționează ca verb
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a fi" și "a avea". Pentru "a avea" se întîlnesc descendenții lat. habere (sp. haber, pg. haver) cu cei ai lat. tenere (sp. tener, pg. ter), dar, în spaniolă, numai haber funcționează ca verb auxiliar (hemos ventido un sombrero), în vreme ce portugheza poate uza de ambele pentru formarea timpurilor compuse (haver / ter cantado). Spaniola are verbele ser și estar, ambele cu semnificația "a fi", dintre care primul indică o stare durativă, permanentă și esențială (soy enfermo "sînt infirm"), iar al doilea o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care primul indică o stare durativă, permanentă și esențială (soy enfermo "sînt infirm"), iar al doilea o stare trecătoare, accidentală (estoy enfermo "sînt bolnav (pentru moment)"). Diateza pasivă se poate forma cu oricare dintre aceste două verbe. În mod similar, portugheza are verbul ser pentru a exprima stări sau însușiri permanente și verbul estar pentru a reda caracterul trecător al stării sau al însușirii: o gelo é frio "gheața este rece", a água está fria "apa este rece". Diateza pasivă se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fenomen explicabil prin originea înde-părtată comună a celor două grupuri de limbi. Limbile germanice au însă la nivel gramatical și aspecte care în limbile romanice nu sînt specifice, precum alternanțele fonetice, care apar cu destulă frecvență în română, rar în portugheză și în italiană (la sfîrșit de cuvînt), dar nu se întîlnesc și în celelalte limbi, încît nu au statut caracterizator, reprezentînd mai degra-bă excepții decît regula generală. Situația este deci exact invers în limbile germanice, unde caracterul redus al alternanțelor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adăugarea desinenței și cu schimbarea vocalei din rădăcină (umlaut) (far fedre "tată", mor mødre "mamă"). Neerlandeza are o grupă de substantive care formează pluralul cu desinența -en (trein treinen "tren trenuri", mens mensen "om oameni"), care poate realiza, ca în portugheză, o alternanță fonetică prin modificarea consoanei finale inițiale: prijs prijzen [preis ΄preizən] "preț prețuri". Substantivele terminate în -el, -er, -en, -e sau -ie adaugă desinența -s (winkel winkels [΄winkəl ΄winkəls] "magazin", schilder schilders [΄∫ildər ΄∫ildərs] "pictor", jongen jongens [΄j((ən
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
formarea unor imperii coloni-ale, și în zone din alte continente, adică în teritorii colonizate, unde populațiile au ajuns să vorbească limbi romanice sau germanice prin coloniști europeni, care au impus limba lor localnicilor. În acest mod, limbi romanice precum spaniola, portugheza, franceza și, în mică măsură, italiana au ajuns în America, în Africa sau în Asia. O extraordinară expansiune a cunoscut-o engleza, limbă germanică de vest, vorbită astăzi pe toate continentele, iar neerlandeza a ajuns în zone din America de Sud și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
bază unice, indiferent de zona geografică. Cu toate acestea, unele diferențe față de limba din țara de origine se pot constata în zonele colonizate încît se vorbește, de exemplu, cu întemeiere despre engleza americană, despre franceza canadiană, despre spaniola americană, despre portugheza braziliană etc. De altfel, printr-o evoluție independentă, pe teritoriul Africii de Sud, s-a creat, pornind de la neerlandeză (varianta olandeză) o limbă aparte, denumită afrikaans. Această limbă a dezvoltat în mod deosebit tendințele de tip izolant ale limbii neerlandeze, printr-o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]