521 matches
-
pic mai sus de nivelul mării. Acum, ele luară pe sus mobilierul de grădină pe care nimeni nu se mai gîndise să-l aducă Înăuntru. Așezat Într-un colț al spălătoriei, abătut și cu cătușe la mîini, Loïc Îl privea posac pe Lucas Fersen care, cu mîinile vîrÎte În mănuși de latex, strecura hainele pe jumătate arse Într-o pungă mare de plastic pe care i-o Întinse lui Leroux, unul dintre adjuncții lui Morineau, un tip de vreo patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zi ce trecea mai mult. Se mulțumi să se așeze În fața ei și avu senzația că nici măcar nu-l văzuse. PÎnă ce vorbi. - Cum am putut crede măcar o clipă că aș putea pune capăt tuturor acestor crime? Vocea era posacă, aproape lipsită de culoare. - Ce pretenție! - O să punem capăt, Îți dau cuvîntul meu. Cu inima strînsă În fața suferinței tăcute a tinerei femei, Își puse mîna peste mîna ei. Era Înghețată. Sensibilă la acel contact care o aducea Înapoi la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
PM sub al șaselea menhir. 22 Pierre-Marie de Kersaint arborase o Înfățișare mîndră cînd intrase vioi În biroul În care Lucas și Marie aveau să-l interogheze, dar, cîteva ceasuri mai tîrziu, pleoștit pe scaun, cu umerii căzuți, cu privirea posacă și veșmintele boțite, cu un vocabular tot mai puțin Îngrijit, părea pur și simplu un amărît. - Puțin Îmi pasă mie de tîmpeniile pe care le-a putut face strămoșul meu! Și nu m-am jucat niciodată cu copiii din sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
comentau performanțele fustangiului. — E lipicios, Înțelegi..., spuse unul. Teoretic, asemenea femeie nu-i de nasul lui, e urât, are burtă, e și mai scund decât ea. Dar e lipicios, pramatia, cu asta reduce din handicap. Celălalt Încuviința cu un aer posac, depănând cu degetele niște mătănii imaginare. Terminându-și vodca cu suc de portocale, Bruno Își dădu seama că lipiciosul Karim izbutise să-și atragă prada pe un tăpșan ierbos. Trecându-i o mână pe după gât și vorbindu-i Întruna, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
se trezea alături de un străin. De-a lungul anilor căsniciei lor, se obișnuise să se trezească alături de soțul ei, o creatură aspră și urât mirositoare, incapabilă să fie civilizată preț de cel puțin o oră după ce se trezea, o prezență posacă de la care se aștepta la mormăieli și priviri sumbre. Nu era cel mai strălucitor partener de pat, poate, dar cel puțin o lăsa În pace să doarmă. Duminica Însă, locul lui era luat de cineva care, Paola ura până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
vârât în cap prostiile, arătă Aglae cu disprețcătre Simion. El, bolnav de inimă! Mănâncă toată ziua ca un trântor. Poate ai citit mult - arză-l-ar focul de citit - și ți s-a pus un junghi. Amândouă femeile fricționară pe posacul tânăr cu alcool camforat pe la tâmple și pe piept, și hipocondriacul începu să se lase convins. Titi redeveni din nou comunicativ și asiduu la industriile lui. Totuși, într-altă zi declară la toți, dezolat și cu un zâmbet amar în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Sohațchi, eu nu pot să las pe băiatul meu să fieinsultat. Ana să vie să stea aici cu el, că se găsește loc. Într-adevăr, Ana veni, primită de Titi cu o tresărire de satisfacție, repede înăbușită de o uitătură posacă. Reînfipt în solul lui, Titi nu făcea decât să copieze note, să deseneze după ilustrate, să stea nemișcat. Aglae o înțepa pe Ana fără să vrea, punîndu-i întrebări supărătoare: "Tu nu știi să gătești? Tu stai așa îmbrăcată toată ziua
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un pretext oarecare, pe urmă doctorul. Nimeni nu bănuiește nimic. Asta am vrut să te-ntreb. Care profesor de la facultate, psihiatru, s-ar preta mai bine și cum am putea să-i propunem fără să riscăm nimic? Dacă omul e posac, mai rău ne-ncurcă socoteala. Poate cunoști pe asistent, poți să-i strecori o vorbă. Felix ascultă pe Stănică gânditor. Își aminti de vizita lui Vasiliad, de examinarea forțată a lui moș Costache. Afacerile lui Stănică i se părură curioase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vigilent în toate actele lui. Felix dădu informații foarte deprimante asupra severității proverbiale a profesorului de specialitate de la universitate. Era un savant pierdut în câmpul microscopului, incapabil de a se coborî la asemenea combinații, și de altfel bogat. Stănică deveni posac. - Mă surprinde ce-mi spui. Poate nu-l cunoști încă bine.Cu bani, primește azi oricine. O să mai culeg informații. G. Călinescu - Comedia asta cu doctorii, observă Otilia după plecarealui Stănică, mă pune pe gânduri. Pascalopol avea dreptate. În fond
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Pascalopol e un omnobil. L-a amețit Otilia. - Unde sunt bani la mijloc, nu există noblețe! declară Aglae. - Cum, mamă, adăugă Aurica, o fată de categoria Otilieisă intre în familia noastră? E-ngrozitor. - Intră, dacă sunt oameni fără cap! mormăi posacă Aglae șicăzu pe gânduri, mâncând fără gust. Simion întrerupse tăcerea: - Am o poftă de mâncare admirabilă. Mă simt ca dedouăzeci de ani. Ce bucate mai aveți? Tot timpul înghițise lacom, nedând nici cea mai mică atenție discuției. Aglae îl privi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pese de ochirile celorlalți, aprobată de zâmbetul cordial al generalului. Felix era, în chip învederat, distrat. Generalul găsi că ar fi potrivit ca Felix să se retragă și, cu aprobarea recunoscătoare a acestuia, cei trei se ridicară. Moș Costache declară posac că vine și el. Familia Iorgu se arătă mîhnită: - Puteai să stai, măcar la prăjituri. Într-adevăr, chelnerii aduceau pe tăvi lungi de argint mormane de prăjituri și de fructe. Pe fața lui moș Costache se dădu o scurtă luptă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
adevărat că nu era vina lui și că o femeie trebuie să aibă zestre, însă nici vina ei nu era vina că avea părinți denaturați. Câtă deosibire între fetele din familia lui și cele din familia Tulea! Sărăcia te face posac, acru. Biata Olimpia! O trăsură să fi avut și facea din ea regină. Cu aceste sentimente generoase, Stănică intră pe poarta "proprietății" lui, înlăturînd, pe cât cu putință, privirile de pe fațada strâmbă, culcată pe-o rână, a casei. Voi să intre
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Însă cum nu se poate, și domnișoara Otilia e născută, profit și eu de ocazie și-i arăt și eu micile mele paternități de om ratat în viața familială. Și dumneata mi-ești simpatic, adaugă moșierul, văzîndu-l pe Felix cam posac. Însă Felix era întunecat dintr-o obscură gelozie. Nu-i plăceau demonstrațiile acestea de simpatie față de Otilia, nici măcar sub forma paternității. Se temea că, în fond, G. Călinescu Pascalopol acoperea cu eufemisme pasiuni de altă natură. Prins în discuție, își
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-l mai țină sub regimul arestării. Titi, Aurica, Olimpia plecară, Aglae mai aruncă o întrebare: - Cum te simți tu, Costache, să stau aici să-ți ajut? Trebuie să te îngrijești, Marina asta nu se pricepe la nimic. Moș Costache răspunse posac: - N-am nevoie de nimic, las', că are cine sa vadă de casă!Stănică, dezamăgit, simulă entuziasmul: - Bravo, moș Costache, ura, să îngropi toți doctorii, carenu știu nimic. Doctorii mi-au omorât pe îngerașul meu! Dumneata și bolnav! A fost
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
strângeau la sânul lor, clătinîndu-l prin terenurile virane și grădinile cu zarzavat, un pârâiaș, ca și cum un băștinaș ar fi strâns un fir de orzoaică între măsele. În contul izvorului, care atâta îl înfrigura, însemnă lacul Bulindroiului, o baltă cu apă posacă și puturoasă. La vărsare, cârmi o cruciuliță peste dâmbul din vecinătatea cârciumii lui Laharie Tralala. Unde pișca pergamentul cu vârful creionului, locul atins se sucea ca o piele uscată de găină și fumega. În vinilinul plafonierei Daciei 1300, după atâtea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Că așa-mi spuneam: mai așez niște rafturi ca lumea, mai scriu două litere pe geam, și gata mușteriu. Ce, parcă nu mă pricep, că de la dumneata am învățat... - Așa, mă, așa... - Reclama e sufletu comerțului! - Mă, da ești cam posac, mă! Mai deschide și tu gura, trăncănește, bea cu clientul la cot, ce-ți pasă! El plătește! Zice el că-i bine, tu zi la fel. Zice el că-i rău, rău este! Nu-l încontra! Mușteriul tău, stăpânul tău
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
meu spunea, Dumnezeu să-l țină: "Lasă pe alții să se înghesuie la petreceri. Tu strânge bani și-ai să vezi pe urmă ce bună ziua capeți, că golași sânt destui!" Femeii nu i se mai părea ca altădată, urât și posac. Trecuseră amândoi prin multe. Când au ridicat casele, avuseseră și o cumpănă. Stere nu voia s-o scrie și pe ea în actul făcut. Ba ieșise și cu ceartă. Asta fusese în ziua când veniseră antreprenorii cu planurile. Erau doi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
c-avea gură bună. De un Crăciun, Stere așternuse masă mare, își chemase și vecinii, și socrul se așezase cu nevasta la dreapta la masa lor. Linei îi fusese mai greu la început, când venise străină în groapă. Bărbatul era posac, vorbea puțin, nu știa cum să-i intre în voie. Gândul la celălalt, la Nicolae, nu pierise. Aflase de la maică-sa că după nunta ei plecase la armată. Uneori, când își mai aducea aminte, plângea pe furiș, să n-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bucățele-bucățele. Avea o dambla: umbla cu flori la rever. Dacă -lai fi întrebat de ce-are patima asta, ți-ar fi răspuns că ești prost. Ciupea muierile de sfârc prin mahala și le făcea cu ochiul. Crai bătrân, se uitau posacii de bărbați după el ca la dracu. N-alegea. Îi plăcea una, o dată o oprea: - Sărut mîna! zicea, și-și scotea pălăria, că purta și pălărie. Dacă muierea da să-ntoarcă spatele, să n-o vadă cineva, el o stăpânea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Gaittany, care, consultând puțin ceasul, profită de ocazie spre a face salutări dulci și bezele la fiecare, după natura raporturilor, și ieși repede pe ușă spre a se urca în trăsura ce-l aștepta încă afară. Numai Gonzalv ascultă totul posac, atent, preocupat parcă să prindă știri mai serioase. Un singur element nou reținuse Gonzalv: strânsa relațiune dintre arhitect și Conțescu, de care nu avusese nici o idee, pentru că socotise pe Ioanide cu totul în afara intereselor sale, și când îl căutase acasă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
documente, fără a mai încerca un portret. Unul este un buletin grafologic făcut de un sas, picat în cancelaria facultății spre a-și oferi serviciile ocultistice, buletin păstrat de doamna Bogdan: "Laborios, tăcut, obstinat. Imaginație redusă, capabil de efort intelectual. Posac, fire onestă, difidentă. Vindicativ, deși fără izbucniri violente. Lipsa marilor pasiuni, în schimb afecționat familiei, spirit casnic. Moralizator și chiar cicălitor. Foarte formalist. Nu cunoaște oamenii, se impresionează repede de calități superficiale. Econom până la avariție și totuși personal dezinteresat. Caracter
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe Pomponescu îl dezarticula și îl supăra). După astfel de conferințe, Pomponescu dădea în biroul și anticamera sa audiențe pline de bună dispoziție. Cum cauza intimă nu scăpa cunoscuților, ajutați de geniul de a detecta al lui Smărăndache, o figură posacă era calificată ca fiind "după cafeaua cu lapte", una fericită "după ceai". Elipsa agravîndu-se, nu se mai aminti numele Ioanei, și când cineva voia să spună că Pomponescu e la Indolenta, zicea doar: "E la ceai". - În tinereță, continuă cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
șase puncte : "1) Istoria tânărului care vrea să pătrundă cu orice chip în viață, subordonând toate afecțiunile acestei pasiuni; ambițiosul plat, comun; 2) Istoria ambițiosului idealist, în stare de toate înfrîngerile pentru glorie, putând oscila între ratare grandilocventă și geniul posac; 3) Istoria femeii nesatisfăcute, căzând la maturitate în dezordinea pasiunii romantice; 4) Istoria bărbatului matur, plictisit de căsnicie, distrugîndu-și viața și familia în experiențe erotice tardive; 5) Istoria bărbatului sau a femeii, care neizbutiți ei înșiși în viață, își revarsă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
țină seama de ele: amenință cu bătaia și cu poliția, adică cu îndoita constrângere nedreaptă constrângere nedreaptă, a timpurilor în care neofeudalitatea fanariotă depășise asprimea feudală, reeditând parcă brutalitatea regimului sclavagist. Acrivița este o femeie cu ,,ifos’’ ciocoiesc, stă ,,tot posacă și ncruntată’’, ca unii stăpânitori tirani din trecutul nostru medieval, nu se lasă îmbunată și sărutată de soțul ei care o adoră, sau simulează drăgălășenia ca să-și căpătuiască frații și surorile ,,ififlii’’ ca și tatăl ei. Ca să-l țină sub
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
află și bunul prieten al lui Cioran, poetul Henri Michaux, care în momentul acela avea 80 de ani. Friedgard e așezată la masă alături de Michaux, cu care începe o discuție aprinsă despre Freud, în timp ce Cioran devine din ce în ce mai neliniștit și mai posac, dând cât se poate de repede tonul plecării. Când Friedgard îi reproșează gelozia, el se grăbește s-o explice ca pe o specie a "vampirismului balcanic". Lucrurile devin cu adevărat dramatice când, invitat de Friedgard în luna august, împreună cu Simone
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]