777 matches
-
nimic oare cum a trăit, Îmi spui? Dacă, pentru că fac rău, Tu cu răul mă pedepsești, spune-mi, Între Tine și mine, unde-i diferența, Îmi spui?1 Omar KHAYYAM I Uneori, la Samarkand, În seara unei zile domoale și posomorâte, unii orășeni lipsiți de ocupație vin să dea târcoale prin fundătura dintre două taverne, În vecinătatea pieței de mirodenii, nu ca să guste din vinul tămâios de Soghdiana, ci pentru a pândi du-te-vino-ul trecătorilor sau pentru a se lua de cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
aș fi Întovărășit acolo, cerându-ți să nu-mi dezvălui numele, și aș fi găsit un prilej să-i scap pe musulmani și lumea Întreagă de acest diavol. Numai că tu te-ai Încăpățânat să nu pui niciodată piciorul În posomorâta fortăreață. — Cu toate acestea, ai rămas alături de mine În tot acest timp. — La Început, credeam că va fi de ajuns să am răbdare, că, atunci când vei fi alungat din cincisprezece orașe unul după altul, te vei Îndupleca să iei calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
așa că o parte din whisky-ul cu sifon mi se vărsă. M-am uitat furios În jur, iar bărbatul care tocmai mă-mpinsese Începu să rîdĂ: — Sal’t, față de meduză. — Salut, capro. — Hai să căutăm o masă. Chiar că păreai posomorît cînd te-am Împins. — De unde vii? l-am Întrebat. Haina de piele Îi era murdară și unsuroasă, avea o privire goală și era nebărbierit. Prins de centură, avea Colt-ul Ăla mare, automat, care fusese al altor trei tipi Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ploaie se năpăstuiesc peste natură. Porumbul tremură în haina lui zdențuită de teama venirii iernii. O tipsie de floarea-soarelui zâmbește strâmb dintr-un colț, căci este îngrijorată de ropotul căderii sale. Printre straturile de unde fuseseră scoși cartofii, pământul bolovănos privește posomorât. Ploaia bibiuiește nemiloasă pământul trudit. Copacii și pădurile stau nemișcate în așteptarea iernii. Ei au rămas singuri și plâng. Fiecare frunză este o lacrimă căzută după căldura și lumina toamnei și după voiosul cântec al păsărilor. Codrul privește melancolic metamorfozele
Toamna. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Stan Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2370]
-
mormăi Petre Petre, coborând ochii spre genunchi, la șapca pe care o mototolise cumplit. Plecând, Titu dădu mâna pe rând cu toți. Mâna lui Petre era grea, și aspră, și reavănă ca pământul. Capitolul II PĂMÎNTURILE 1 În gara Burdea, posomorâtă și singuratică în mijlocul câmpiei, pe linia Costești-Roșiori, aștepta brișcă galbenă, cunoscută, de la Amara. Când opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga, strânse bagajele și le duse la trăsură. Vizitiul Ichim, bătrân și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fură explicațiile îmbelșugate ale doamnei Alexandrescu. Tanța se declara înșelată: de ce nu i-a spus nimica despre "stîrpitură" asta care intră în camera lui ca la ea acasă? Plânse și se liniști puțin, dar nu vru să mai rămâie. Plecă posomorâtă ca o martiră. ― Vezi ce-mi făcuși? îi împută pe urmă doamna Alexandrescu. Mă așteptam că ai s-o pățești odată cu lecțiile dumitale, că nu te mai astâmperi și n-ai răbdare deloc... Ei, acuma ce te faci? Trebuie să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să nu-i audă cineva. Nu se prea priveau în ochi fie de teamă să nu se vadă ce pâlpâie în ochii celorlalți sau să nu vadă ceilalți focul din ochii proprii. Pe toate fețele, însă, juca o întrebare, aceeași, posomorâtă și pătimașă, care aștepta un răspuns. Primarul, de câte ori trecea, striga: ― Da ce, măi oameni, voi n-aveți case, n-aveți neveste, n-aveți copii? Îi răspundea mereu Vasile Zidaru, cu aceeași glumă, stârnind același râs aspru: ― Ne-am ciocoit și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Argintari cu scara monumentală și scoica deasupra intrării, care cu vreo șase luni în urmă, când venea mișcat și înfricoșat să se intereseze de sosirea boierilor, i s-a părut atât de veselă și de fericită, acuma avea o înfățișare posomorâtă, cu toate că razele asfințitului îi mângâiau zidurile și se jucau în geamuri, iar în grădinița cu potecile curate, straturile de iarbă tânără verzuiau ca niște covorașe de catifea întinse la soare. Găsi numai pe Eugenia acasă. Îl puse să-i povestească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
oxigenul stătut dar sănătos conținut în buteliile respective. Cu mâna înmănușată. Dallas activă radioul din casca sa. ― Emit. Mă auziți? ― Recepționat, anunță Kane mărind regimul propriului emițător-receptor. Mă auziți? Dallas dădu afirmativ din cap și se-ntoarse spre o Lambert posomorâtă. ― Recepționat, zise ea îmbufnată, fără să-și ascundă indispoziția. Era în continuare nemulțumită pentru că fusese aleasă pentru această expediție. ― Hai, Lambert! zise Dallas, încercând s-o consoleze. Te afli aici pentru capacitatea dovedită, nu pentru entuziasm. ― Mulțumesc pentru compliment, replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Omul despre care scriu aici avea un nume oarecare, uitat de toata lumea, căci foarte curând i s-a spus Ruletistul. Spunând "Ruletistul", nu puteai vorbi decât despre el, deși ruletiști erau destui. Mi-l amintesc fără greutate, o figură posomorâtă, o față triunghiulară pe un gât lung, gălbui și slab, o piele uscată și părul aproape stacojiu. Ochi de maimuță amărâtă, asimetrici, mi se pare că inegali ca mărime. Făcea cumva o impresie de îngălare, de necurățenie. Așa arăta și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sau tăind bucăți groase de mușchi. Jupuite, cu ochii holbați, ai căror globi erau plini de vinișoare, oile zăceau spintecate direct pe tejghea. Ca să ieșim, trebuia să trecem pe lângă butoaiele imense, puțind a zer, din care oameni nerași, cu mutre posomorâte, scoteau bucăți mari de telemea. Erau uzi până la coate de zeama aceea lăptoasă. Prin intersecția de la Obor fiecare trecea cum vroia. Nu exista semafor, iar milițienii care se mai rătăceau pe-acolo erau ocupați mai curând să stea de vorbă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu tata. Mama nu era în curte, nu se putea ridica din pat. Surorile și câte un doctor brunet, în bluză albă cu mâneci scurte, treceau grăbiți de la un pavilion la altul. Am urcat niște scări de ciment, în spirală, posomorâte și reci, pe lângă niște pereți vopsiți cu ulei vernil. Am deschis o ușă mare, cu glasvand, și am intrat într-un culoar nesfârșit, la fel de vernil. Am mai deschis apoi nenumărate alte uși, care dădeau în alte culoare tăcute. Mereu mă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
e milă de el, spuse, mai bine împușcați-l. Să nu se mai chinuie... Făcu câțiva pași spre porumbiște, privind obosit în jurul lui, ca și cum ar fi căutat un loc mai ferit de arșiță, să se odihnească. Dar se întoarse curând, posomorât, cu țigara neaprinsă în colțul gurii. - S-o luăm din loc, spuse. Zamfira se ridicase în picioare, dar nu-și desprindea privirile din ochii rănitului. - Dacă am ști rusește, i-am cere să ne binecuvânteze, vorbi încet, parcă mai mult
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Mais c’était à prévoir que vous seriez en retard... Ți-ai întors capul ca să nu fi omis nimic, ca să-ți fi luat toate măsurile de precauție... Dacă nu l-ai fi întors însă, nu te-ai mai înclina acum, posomorât și curtenitor, în fața grațioasei doamne Mironescu, ce se apropie cu panerul de trandafiri sub braț. Pălăria veche de pai îi atârnă neglijent pe spate, prinsă cu o panglică de catifea care îi apasă gâtul alb și plin, umerii îi ies
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o piesă de epocă, prețuită de arheologii industriei. Dar, în realitate, apa stătută, maronie, era murdară și dezolantă: orice încercare de a o reîntineri în scopuri de turistice. Canalul își menținea doliul pentru trecutul său glorios, exprimând mai curând caracterul posomorât, puritan, al istoriei locale, decât dorința de a renaște și a-și recăpăta farmecul. Terenul care se întindea de cealaltă parte era părăsit, cu excepția câtorva case răzlețe, construite după război. În cea mai mare parte, terenul era impracticabil și fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la interioare. Pe o ușă ca de palat renascentist, pe frontispiciul căreia te întâmpină inscripția, în stil de mozaic roman, Natando Virtus, pătrunzi în prima zonă publică: promenada. Aceasta e de fapt o sală cam neîngrijită, zugrăvită într-un verde posomorât și mobilată cu măsuțe și scaune pentru consumul unor aperitive simple: ceai, limonadă, batoane de șocolată, sendvișuri și, firește, (în mod absolut gratuit) faimoasa apă minerală. Izvorul tămăduitor țâșnește pe gura de metal a unui leu uriaș de marmură, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nouă. S-ar fi putut să fie vorba de o bruscă încetare a supunerii, de o lipsă de respect care avea să le aducă față-n față pe ele două, într-o înfruntare inimaginabil de crudă și de dureroasă? Casa posomorâtă reverbera ecouri și Alex o auzea pe Ruby, noapte de noapte, zăvorind ușile și punând lanțurile de siguranță. Să fi fost numai o închipuire că Ruby devenise în ultima vreme mai gălăgioasă și mai brutală, că trântea și bufnea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Tânărul irlandez se dovedea ceva cu totul inedit. Era cu doi ani mai mare decât Tom, la o vârstă când doi ani contează mult. Tom se simțea vag conștient că Emmanuel era un intelectual de prima mână și un tip posomorât, mândru și solitar. Îi mergea vestea că e arogant și dur. Față de Tom nu fusese niciodată dur, pe de altă parte, însă, nici nu-i acordase vreodată prea multă atenție. Când Scarlett-Taylor se mutase în casa ieftină și murdară unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se dăduse de gol față de Tom McCaffrey, pe care, ulterior, îl pusese să jure că va păstra secretul. Oricum, încă nu rupsese relațiile cu primejdiosul dar fermecătorul lui har. Încă se mai ducea pe la profesorul lui de canto, un om posomorât, un compozitor ratat, pe vremuri cântăreț de operă, care locuia pe lângă magazinul Harrods și de la care continua să ia lecții, ascunzându-i cât de puține exerciții făcea. La școală, Emma își însușise unele noțiuni de contrapunct de la profesorul de muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pus această întrebare. E o chestiune pe care aș vrea s-o discut cu dumneavoastră, face parte din categoria lucrurilor pe care le discutam pe vremuri. Ce este conștiința? La urma urmei există măcar? — Ce altceva există? răspunse John Robert posomorât. — Ce sunt mobilurile personale, suntem răspunzători de ele? Spuneați odată că mobilurile noastre, ale tuturor, sunt vrednice de dispreț. Dar unii gânditori văd în crimă o formă de grație divină. Uneori am simțit că o crimă e un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
John Robert prefera să le ignore existența.) Dacă „ținea vreo prelegere“ pe undeva prin apropierea locului unde se găsea Hattie în acel moment, venea s-o vadă și îi oferea un ceai în oraș. Asemenea întrevederi erau de obicei foarte posomorâte, pentru că Hattie, care acasă nu auzise nimic bun despre bunicul ei, era speriată de el, și atât bunicul cât și nepoata se simțeau stingheriți fiecare de prezența celuilalt. Păstrând și de astă-dată buna-cuviință, John Robert răspunsese prompt la scrisoarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
oarecare reputație, era un om corpolent, de peste cincizeci de ani, cu păr cărunt, drept ca o perie, și ochi cenușii. Arăta mai curând a profesor de economie politică decât a muzician. Fața lui, neatacată de riduri, avea un aspect cenușiu, posomorât, cu colțurile ochilor și ale gurii lăsate în jos. S-ar fi zis că sufleul îi era măcinat de o pasiune extrem de romantică și poetică. Fusese căsătorit, dar soția îl părăsise cu multă vreme în urmă, lăsându-l fără copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deschise ușa și anunță că valiza e pregătită. Hattie, pierită, se lăsă în fotoliul de bambus. Nu plângea. Respira zgomotos de parcă se sufoca și trăgea cu ambele mâini de gulerul rochiei. După ce repuse telefonul în furcă, John Robert se uită, posomorât, la ea și începu să-și muște încheieturile degetelor. Apoi întrebă pe o voce răgușită, năclăită: — Mai ești virgină, nu-i așa? Hattie se uită o clipă la el cu ochii dilatați; apoi se ridică de pe fotoliu și scoase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-l îndurera în chip inexplicabil pe părintele Bernard. Se rezemă de rafturi, frecându-și fruntea de cotoarele cărților. — George, nu i-ai făcut vreun rău Stellei, nu-i așa? George își întoarse capul pe jumătate și rosti pe o voce posomorâtă: — Stellei? Nu. Se întoarse apoi cu fața, își vârî mâna în buzunar și scoase ceva, două fragmente mici, albe, pe care le ținu în palmă. Adăugă: — Am spart asta, m-am înfuriat și am spart-o, dar poate fi reparată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îi scânteiau, dar John Robert nu-și putea da seama dacă de emoție sau de lacrimi. Un moment, rămaseră amândoi tăcuți. După un timp, Hattie se relaxă, își frecă ochii și își arcui spinarea, părând doborâtă. Rosti pe o voce posomorâtă, aproape plângăreață: — Deci nu vrei să te gândești la mine... așa cum voi arăta în viitor. Nu. Prefer să nu știu... nimic din ce se va întâmpla mai târziu cu tine. — Și asta numești dragoste. Ești lipsit de orice simțire... de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]