1,960 matches
-
care sînt aceste câteva exigențe editoriale elementare? Prima: indicarea printr-o simplă, dar corectă notă bibliografică a ediției-matcă. A doua: redactarea unei simple și clare prefețe filologice, în paginile căreia (două, trei), îngrijitorul textelor să-și motiveze opțiunea pentru ediția postumă aleasă ca ediție-matcă. A treia: prezentarea, în respectiva prefață, a "cuprinsului" și a structurii cărții și motivarea lor. A patra: expunerea și justificarea rezervelor critice față de ediția-matcă, rezultate din analiza comparată cu ediția originală sau cu edițiile originale și cu
Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia1 by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/7268_a_8593]
-
de dincolo de Styx), sau de peisajele grandioase din Lewki; regula textului minimalist nu mai este respectată, dar stilistica de profunzime a rămas aceeași. Vocea poetului se stinge pe suflul de mică intensitate al rondelului. Poema rondelurilor, apărută în integralitate doar postum, atestă ultima fază de evoluție poetică a lui Macedonski, sub forma unui simbolism cu totul personal. Chiar dacă temele unora dintre rondeluri păstrează amintirea registului retoric (indignări de natură socială, pamflete adresate contemporanilor), muzica simbolistă stinge violența făcînd din rondel o
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
încredințează unele mărturii); și-a mărturisit chiar discret preferința pentru acest fel de iubire, precum în poezia Lui Cetalo Pol. O mulțime de tabú-uri literare românești cad odată cu opera lui Macedonski. Obstinata lui privire spre viitor (din speranța unei recunoașteri postume a trăit Macedonski toată viața) i-a jucat multe feste, dar s-a dovedit perfect justificată după moarte: tot simbolismul românesc și o bună parte a literaturii interbelice poartă, mai vizibile sau mai ascunse, urmele lui Macedonski, într-o măsură
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
multe feste, dar s-a dovedit perfect justificată după moarte: tot simbolismul românesc și o bună parte a literaturii interbelice poartă, mai vizibile sau mai ascunse, urmele lui Macedonski, într-o măsură mai mare decît sperase autorul însuși. Pentru celebritate postumă, la loteria generațiilor care i-au urmat, poetul Rondelurilor a tras, se vede, lozul cîștigător.
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
lui Strickland cu ceva amenințător. Scena naturii care ar trebui să dicteze termenii unei împăcări, unei detașări în armonie cu o înțelepciune ancestrală devine prin antiteză scena unei tragedii. Spațiul mioritic nu mai asigură ca în baladă confortul unei nunți postume cu asistența principalelor elemente cosmice care ridică evenimentul la dimensiunea aproape extatică a unei beatificări sau cel puțin a unei transfigurări. "Plaiul", spațiul mioritic vuiește surd de sunete care vin parcă din adâncul pământului, sunete chinuitoare care îndreptățesc pentru eroina
Pe-un picior de plai... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7139_a_8464]
-
Poezia de limba germană a evreilor din Bucovina Grețe Tartler În "Raportul editorial" care prefațează antologia lui Alfred Margul Sperber 1 privind poezia de limba germană a evreilor din Bucovina, antologie reconstituita din documentele postume și data recent publicității la Institutul pentru Cultură și Istorie Germană din Europa de Est a Universității Ludwig Maximilian din München (IKGS), de către George Guțu, Peter Motzan și Ștefan Sienerth, se precizează de la început că aceasta strădanie de mare acribie se constituie
Poezia de limbă germană a evreilor din Editura Bucovina by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7142_a_8467]
-
recent publicității la Institutul pentru Cultură și Istorie Germană din Europa de Est a Universității Ludwig Maximilian din München (IKGS), de către George Guțu, Peter Motzan și Ștefan Sienerth, se precizează de la început că aceasta strădanie de mare acribie se constituie în-tr-un omagiu postum adus lui Alfred Margul Sperber (1898-1967). Între publicațiile IKGS se numără o "serie științifică" - coordonată de Thomas Krefeld, Anton Schwob și Ștefan Sienerth - consacrată istoriei literare, istoriei limbii și edițiilor: aici și-a găsit în fine locul, după decenii de
Poezia de limbă germană a evreilor din Editura Bucovina by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7142_a_8467]
-
veșnice, două „noi” cărți ale sale, scrise în limba la care renunțase încă din anii ’40 ai secolului trecut. Cunoscându-i biografia complicată, care a presupus un exil cu multe renunțări, ca și oroarea sa față de „posteritate” sau de „manuscrise” postume, nu putem decât să ne mirăm că aceste două cărți au supraviețuit. Și că, deși nedesăvârșite de autorul lor, manuscrisele s-au prezentat într-o formă suficient de elaborată pentru a fi publicabile ca volume de sine-stătătoare, iar nu ca
Un eveniment cultural: Cioran inedit by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4916_a_6241]
-
ziar.” E rândul lui Franz-Olivier Giesbert să comenteze posteritatea literară a celor doi: „Fidel umiliților și obidiților lumii, Camus n-a căzut în nici una din capcanele vremii sale. După moarte, a devenit de necontestat. A câștigat prin KO lupta lui postumă cu Sartre, care, în pofida multiplelor lui talente, mai cu seamă acela de a asmuți haitele asupra adversarilor, n-a lăsat după el decât «Les Mots», o bijuterie autobiografică, și Le Siècle de Sartre de Bernard-Henri Lévy, care a făcut din
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4941_a_6266]
-
îndoială, inaugurarea ediției integrale a operei lui N. Steinhardt. În primul rând pentru că „monahul de la Rohia” a fost unul dintre cei 2-3 scriitori care, după 1989, au urcat până în vârful ierarhiei literare (cu Jurnalul fericirii, dar și cu alte scrieri postume). În al doilea rând, deoarece colectivul editorial, așezat sub egida Mănăstirii Rohia și sub autoritatea P.S. Justin Sigheteanul, a optat pentru o ediție completă a operei lui Steinhardt, inclusiv a acelor scrieri - numeroase, după cum se va vedea - fără legătură cu
Către o integrală Steinhardt by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4952_a_6277]
-
decât, eventual, în mod involuntar), edițiile de documente extrase din arhivele fostei Securități vor continua să suscite încă multă vreme interesul, atât al specialiștilor, cât și al marelui public. Pentru că, fără să conțină noi valori literare - excepțiile de genul romanului postum al lui Dinu Pillat sunt rarissime -, ele ne spun totuși ceva esențial despre contextul foarte complicat, adesea absurd, în care valorile literare ale deceniilor dintre 1948 și 1989 au fost create. O dezambiguizare fără de care ne este imposibil să explicăm
Noica în dosarele Securității by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6017_a_7342]
-
morale. Eram însă deja prevenit, din lectura mai multor ediții similare, asupra incredibilei capacități a fostei Securități de a mistifica, de a jongla cu nume de cod și identități adevărate sau false, pe scurt, de a perverti destine, chiar și postum. Teama difuză de ce-aș fi putut găsi în carte s-a risipit la lectură, căci, după cum subliniază apăsat și Sorin Lavric (în postfață, la p. 339), e dincolo de orice dubiu că Noica nu a colaborat cu Securitatea. Chiar dacă, fiind
Noica în dosarele Securității by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6017_a_7342]
-
Gabriel Dimisianu Am citit zilele trecute romanul postum al lui Mihail Crama, Călător spre porțile asfințitului, publicat în 2006 de editura „Cartea Românească" Nu s-a bucurat de ecouri, ceea ce era de prevăzut. În viață fiind, discreția l-a însoțit în toate pe Mihail Crama și cu atât
Un roman de Mihail Crama by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/6019_a_7344]
-
o carte de poeme, toate cultivând același caracteristic laconism, aceeași concentrare expresivă, aceeași tensiune către esențial. Poezie fără difuziune dar prețuită, parcă în compensație, de I. Negoițescu, Lucian Raicu, Eugen Simion, Gheorghe Grigurcu, Mircea Iorgulescu. Să ajung totuși la romanul postum, amintit la începutul acestor însemnări. Nu este prima scriere epică a lui Crama căruia îi apăruse, în 1986, romanul Singurătatea din urmă, construit pe elemente autobiografice. Era vorba acolo despre copilărie și adolescență. Călător spre porțile asfințitului reia, după cât îmi
Un roman de Mihail Crama by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/6019_a_7344]
-
să recunoaștem Brăila. Cu salcâmii și cu bulevardele circulare care încep și sfârșesc la fluviu, cu casele-vagon, cu „grădinița din centru", cu Strada Regală devenită Republicii. Început în 1988 și încheiat în 1991, cum autorul consemnează la sfârșit, romanul acesta postum e construit, cum spuneam, pe elemente biografice. Autorul însuși vorbește repetat despre „memorii", despre faptul că recurge la „amintiri" și nu e greu să se vadă că invenția în carte este minimă, că personajele au existat. Dar în definitiv prin
Un roman de Mihail Crama by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/6019_a_7344]
-
în trei volume, din 1908 adăuga destul de puțin la ediția din 1892-1893 și mai ales nimic substanțial. Doar astfel ne putem explica ideea lui Maiorescu de a-și strînge în mai multe volume (pînă la urmă vor fi șase, ultimul postum) discursurile parlamentare ținute din tinerețe pînă la bătrînețe și de a prefața fiecare volum cu o prezentare a cadrului istoric propriu. La rigoare, introducerile la discursuri, puse cap la cap, pot forma un fel de scriere distinctă și ele chiar
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
istoric propriu. La rigoare, introducerile la discursuri, puse cap la cap, pot forma un fel de scriere distinctă și ele chiar au fost editate în această formă sub titlul de Istoria contemporană a României de la 1866 pînă la 1900 - titlu postum, apocrif și abuziv. Este adevărat că Maiorescu visase toată viața să scrie o istorie a României, mai ales a perioadei moderne, dar totul a rămas la stadiul de proiect. Publicarea discursurilor, începînd cu 1897, ar fi trebuit să semnaleze publicului
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
despre o lume a bătrânilor în care puținul strop de demnitate rămas după ce pensia s-a terminat este investit în gesturi teatrale, în ficțiuni tardive. Există o dublă serie de memento-uri, una a memorialelor, statuile din București reflectând gloria postumă a soldaților români căzuți în cele două războaie mondiale, și una a fotografiilor și scrisorilor de dragoste de pe front pe care le redescoperă întro cutie Ion I. Ion. Gros-planurile reflectă emoția nostalgiei, fotografia de familie reînvie un trecut fericit în
Viceversa by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5921_a_7246]
-
1928, apare o notiță cu ambiții de avanpremieră: „N° 16, de mâine, cuprinde o povestire inedită a decedatului URMUZ, prozatorul surprinzător de ciudat, ale căruia debuturi publicate de către T. Arghezi au provocat acum câțiva ani o emoție intelectuală semnificativă." Piesa, postumă, pe care o vindea anunțul e Algazy & Grummer, și ea apare, într-adevăr, duminică, 19 februarie, în numărul scris, vorba vine, de Urmuz și Arghezi. Scrisoarea primului către al doilea, însoțind ieșirea în lume a prozei, era veche din 1922
Doi coțcari by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6183_a_7508]
-
se măsoară după cîte capete s-au coalizat pentru a-l urî împreună. Dar cum ura aduce cu sine o carență de adecvare la obiect, Cioran nu e de găsit în astfel de rebuturi. Pe acest fundal întunecos de receptare postumă, apariția unui volum semnat de Dan C. Mihăilescu e cu atît mai luminoasă cu cît e mai tonică. Mai precis, sunt trei motive care fac din Despre Cioran sau fascinația nebuniei o lectură plăcută: primul e că, în fața unui stil
Veninul reconfortant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6197_a_7522]
-
între 18 și 23 iunie 1956. Soluția găsită de editori este acceptabilă. Primul volum al Opere-lor cuprinde numai poezia adevărată a lui A. E. Baconsky, începând cu unul dintre textele ce alcătuiesc placheta Două poeme (1956) și încheind cu apariția postumă Corabia lui Sebastian (1978). Volumelor li se adaugă 33 de poezii recuperate din antologii și periodice (inclusiv de dinaintea sincopei realist socialiste). Volumul al doilea este dedicat prozei de ficțiune - adică povestirilor din Echinoxul nebunilor (1967) și romanului Biserica neagră (apărut
A. E. Baconsky în ediție critică by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6199_a_7524]
-
și eseurilor sale îl readuce în atenție. E greu de spus dacă recuperarea s-a produs în întregime sau doar parțial, iar problemele pe care le pune editarea operei sale îngreunează și mai mult receptarea. Căci, dacă unele dintre operele postume sunt încheiate și definitivate (editorului rămânându-i să reproducă fidel textul și să îi atașeze cuvenitul aparat critic), altele sunt vizibil neterminate sau nedesăvârșite. Nu în ultimul rând, arhitectura interioară pe care Petre Pandrea o hărăzise operei sale ne rămâne
Petre Pandrea, exeget al lui Brâncuși by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6140_a_7465]
-
amplul poem Moartea narcisului, o mică nuvelă în versuri). Survin chiar și cîteva poezii de iubire (o noutate pentru retractilul Anghel), dar ele se fixează, toate, în tipar paseist: va fi mereu vorba de o iubire apusă, de ecourile ei postume (Scrisoare, Dumineca, Ex-voto). Noutatea cu adevărat interesantă adusă de Fantasii constă în apariția unei teme ce va domina de acum încolo: arta înțeleasă ca valoare-supremă, ca refugiu în fața vicisitudinilor. Scriitura artistă practicată de Anghel își găsea astfel justificarea tematică. Noua
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
feminin); sintagma dragele mele era indicată ca atare și tradusă „mes chéries". În epocă, forma drage era folosită de Alexandrescu („dragebatalioane", ap. Dicționarul limbii române, Tomul I, Litera D) sau de Eminescu („visul țărei drage", în Opere, vol. IV, Poezii postume) etc. Din toate explicațiile și justificările de mai sus, cea mai importantă mi se pare - prin generalizarea în uz - diferențierea femininului de masculinul adjectivului substantivizat. Poate că ar trebui, cu riscul de a complica o paradigmă, să păstrăm forma dragi
Dragi, drage by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6276_a_7601]
-
Crișan Andreescu, crisan andreescu Alan Turing, matematicianul britanic care a jucat un rol decisiv în spargerea codurilor naziste, a primit o amnistie regală, marți, cu titlu postum, la peste 60 de ani după ce a fost condamnat, în 1952, pentru că era homosexual, informează AFP. Supranumit "Einstein al matematicii", Alan Turing, un pionier al informaticii, a murit în 1954 la vârsta de 41 de ani, otrăvit cu cianură, fără ca
Matematicianul care a spart codul ENIGMA, amnistiat. Vezi de ce era acuzat by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/62850_a_64175]