672 matches
-
am decât un singur plan pe care am putea miza totul. — Căderea Castelului Takamatsu nu reprezintă doar cucerirea unui singur castel inamic, îi aminti Hideyoshi. Dacă îl ocupăm, în curând va fi al nostru și Castelul Yoshida. Dar, dacă ne poticnim aici, această unică înfrângere ne va costa cinci ani de muncă. Avem nevoie de un plan, Kanbei. Le-am cerut oamenilor din camera alăturată să se retragă, ca să poți vorbi fără rețineri. Vreau să știu la ce te gândești. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sakuma își începu retragerea generală, în jumătatea a doua din Ora Mistrețului. Luna încă nu răsărise, când porniră. Timp de vreo jumătate de oră, nu aprinseră nici o torță, pentru a împiedica inamicul să descopere unde se aflau. În schimb, se poticneau pe potecile înguste, la lumina fitilelor și a stelelor. Comparându-le mișcările în timp, Genba trebuie să fi început ridicarea taberei tocmai când Hideyoshi urca Muntele Chausu, din satul Kuroda, și se întinsese să se odihnească. În acel loc, Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vorbise, pe neașteptate, din șa. Neluând în seamă expresiile șocate ale generalilor, își mână imediat calul înainte, în buiestru, spre poarta principală a castelului. — Un moment! Stați doar un moment, ca să v-o pot lua înainte! Un samurai se grăbi poticnit după el, dar, când ajunsese abia la zece metri în fața lui Hideyoshi, purtând stindardul de comandant așa cum i se ordonase, răsunară câteva împușcături, țintind spre tigvele aurii. — Opriți focul! Opriți focul! Răcnind cu glas puternic, Hideyoshi galopă în direcția focului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și va lua pe multe din ele; dar o căpetenie va pune capăt rușinii pe care voia el să i-o aducă, și o va întoarce asupra lui. 19. Apoi se va îndrepta spre cetățuile țării lui; dar se va poticni, va cădea, și nu-l vor mai găsi. 20. Cel ce-i va lua locul, va aduce un asupritor, în cea mai frumoasă parte a împărăției; dar în cîteva zile va fi zdrobit, și anume nu prin mînie, nici prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
Pentru că nu aveam nici asigurare de sănătate și nici vreun sfanț, tata spusese că se ocupă el de nota de plată, că merita să mă scoată la liman. Dar asta a însemnat că, de cum am ajuns acasă, și am intrat, poticnindu-mă, pe ușă, afectată de diferența de fus orar, deprimată și amețită din cauza Valiumului și a mahmurelii produse de votcă, Helen m-a întâmpinat urlând din capul scărilor: —Vacă idioată ce ești! Să știi că banii cu care te duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
el. Ce mai e acum? m-am întrebat. Probabil voia un sărut de adio. Putea să vrea, că n-avea să primească. Ce e? l-am întrebat ascunzându-mi nerăbdarea. —Ți-ai uitat cerceii. Brigit și cu mine ne-am poticnit către casă, nespălate și cu ochii lipiți, îmbrăcate tot cu rochiile de la petrecere. Cu toate că nu era decât opt dimineața, era deja cald, iar aerul părea lăptos. Ne-am oprit la Benny, la ghereta Evreului Care Se Trezește De Dimineață, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cu câteva minute în urmă, Mike privea posomorât pe fereastră. —Bună, am spus eu, nerăbdătoare să vorbesc cu cineva. Ce faci? —Vino-ncoace, mi-a spus el arătându-mi ceva pe fereastră. O femeie și trei copii veneau pe alee, poticnindu-se prin ploaie. Păreau epuizați și înghețați bocnă. — E soția mea împreună cu copiii! mi-a spus el cu o voce ciudată. întâi Chaquie și acum Mike: cu toții erau înhămați la asta! Soția lui Mike avea pe umăr un rucsac. — Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că e numai vina mea: Neil a făcut asta, Neil a făcut ailaltă... Neil a început să vorbească din ce în ce mai incoerent. Am dat ochii peste cap, în timp ce Mike, Vincent și Misty, încercau să-l liniștească. Până și John Joe a apărut poticnindu-se, de parcă ar fi vrut să spună ceva amabil, dar nu știa cum. Ce s-a întâmplat cu viața mea? a întrebat Neil. De ce s-a dus totul pe apa Sâmbetei? Și de unde știe de Mandy? Vă vine să credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nici un cuvânt. 33tc "33" Se spune că drumul către dragostea adevărată nu e niciodată lin. Ei bine, treaba cu Luke și drumul meu către dragostea adevărată nu erau deloc. Pașii pe care îi făceam erau atât de mici și de poticniți încât ai fi zis că sunt încălțată cu o pereche de cizme noi cu tocurile defecte. Cu călcâiele pline de bășici și tăieturi, cu carnea înroșită, fiecare pas - cu un picior parcă mai scurt decât celălalt - era o cumplită agonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ca oamenii să se supere pe mine. Chestia asta chiar că m-a dezamăgit. Ce slab era! —La ce vârstă ai început să te droghezi? m-a întrebat Chris luându-mă prin surprindere. Eu? Aveam vreo cincisprezece ani, am răspuns poticnindu-mă în cuvinte. Dar luam droguri doar la petreceri. N-am făcut niciodată vreunul din lucrurile pe care le-ai pomenit mai înainte. N-am luat droguri de una singură, n-am datorat bani nimănui, n-am fost iresponsabilă... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
dimineața devreme. Iar dacă „fut“ era un cuvânt rezervat băii, fututul era ceva și mai îndepărtat. Sugera o activitate aproape continuă, o manifestare familiară care era, concomitent, degajată și satisfăcătoare și care adăuga o nouă dimensiune traiului. Eva Wilt ieși poticnindu-se din mașină și, șocată peste poate, o urmă pe Sally în Felicity Fashions. Dacă fututul era distractiv, colindatul prin magazine alături de Sally Pringsheim era o revelație. Era marcat de o tărie de caracter cu adevărat fascinantă. Acolo unde Eva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
să fie impermeabil? întrebă el reflex. — Chiloți impermeabili, repetă fata cea masivă. — Doamne Dumnezeule! zise Wilt. — Vedeți, când ajung la capătul funiei, le cad măruntaiele, continuă tânăra, administrându-i lovitura de grație. Wilt o privi furios și plecă din clasă, poticnindu-se în drum. — Ce-i cu el? se miră fata. Ai crede că i-am zis cine știe ce blestemăție! Ajuns pe coridor, Wilt se rezemă de perete și i se făcu rău. Afurisitele astea de fete erau mai rele decât instalatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
parohul, terifiat de scenă, și își ridică privirea spre femeia goală, sperând să primească o explicație de vreun fel sau altul. Femeia îl privea demonic și ținea în mână un cuțit de bucătărie imens. Părintele St John Froude se retrase, poticnindu-se, în cocpit, în timp ce femeia înaintă spre el, ținând cuțitul cu ambele mâini în fața ei. Era în mod clar nebună de legat. Ca și bărbatul de pe podea. Acesta se rostogolea și-și scutura capul într-o parte și-n alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
de gând să vorbești? întrebă el. Wilt clătină din cap. Mărturisirea asta trebuia să-i fie smulsă cu forța dacă voia să fie una absolut convingătoare. Va trebui să ezite, să înceapă să spună ceva, să se oprească, să se poticnească, să înceapă iar, să-l roage pe Flint să nu-l mai chinuie, să pledeze și să înceapă din nou. Peștele ăsta trebuia momit ca să muște. O, da, și asta o să-l ajute să rămână treaz! — Ai de gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
când începea să își formuleze întrebările piezișe și mult prea personale. Cu Harry, nu era niciodată suficient să îi răspunzi. Ceea ce spuneai trebuia să aibă scânteie, ceva efervescent care să demonstreze că ești mai mult decât un mototol care înaintează poticnit pe drumul vieții. Dat fiind că aceasta îi era părerea despre sine însuși în perioada aceea, Tom a fost nevoit să depună eforturi speciale pentru a face față conversațiilor. Eforturile erau partea cea mai plăcută a discuțiilor. Îi plăcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
dealurile roșii, până atinge cerul roșu-prăfos, În timp ce ea aleargă pe bicicletă, aleargă, cine a spus că pe Bergstrassse, acolo, a căzut bomba? Gâtul Îi e Înfundat cu praful cenușiu, gustul de ars, de funingine, pe limbă, icnește, bicicleta s-a poticnit de un corp moale și a aruncat-o Între mormanele de moloz care fumegă, imense, pe cerul roșu, se ridică În patru labe, e desigur un vis că merge Împiedicându-se În sârmele negre, fierbinți, care ies din moloz, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pământ, Însă... Însă, așa... - Se vede că libertatea ceea nu-i ca o bucată de pâine: ți se dă, tu o iei, o mănânci... Libertatea-i ca tabla-nmulțirii: trebuie să trudești la ea, pân-o-nveți - și tot te poticnești la șapte-ori-opt! Ei, da: libertatea ca tabla-nmulțirii: se Învață Încetul cu Încetul, greu - se mai uită, se re-Învață... - Bine, măi Ioane - zicea tata că zicea, În primii lui an de apostolat În Mana - ai primit la Reformă și cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
trei curți: a lui Maxim, În stânga; drept În față, a lui Simion Cristea și, În dreapta, pe sfert acoperită de cornul școlii, gospodăria lui Moș Andrei. Simion Cristea aleargă de colo-colo, prin ogradă, mai Împiedecându-se de un copil (are, are!), mai poticnindu-se În vreo unealtă uitată - și tot Împunge cerul cu o butelcă de vin. Răcnește ca la crâșmă (n-avem așa ceva În Mana, dar dacă am avea, așa ar; am auzit eu): - Da viniț’ s’ cinstim, măi!! Mai repede, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
acuzat că urzea o erezie, nu știu dacă era adevărat, dar i-am purtat fratelui meu pică fiindcă că și-a riscat viața pentru un poem, pentru un biet poem, cu puțin mai lung decât un rubai. Glasul i se poticnește, se Înalță gâfâit: — Păstrează această carte. Ori de câte ori un vers va căpăta formă În mintea ta, ori de câte ori se va apropia de buzele tale, căutând să iasă, Înăbușă-l fără cruțare, scrie-l mai bine pe aceste file, care vor rămâne tăinuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mai citească sau să mai scrie. Cu toate acestea, drumul nu-i e deloc luminat de astrul nopții, un corn plăpând la acest sfârșit al lunii chawwal. De cum s-a Îndepărtat de vila cadiului, nu Înaintează decât pe dibuite, se poticnește de câteva ori, se agață de tufișuri, primește În obraz mângâierea aspră a unei sălcii plângătoare. De-abia ajuns În odaia sa, aude o voce, un dulce reproș: — Te așteptam mai curând. Pentru că se va fi gândit atâta la această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
n-are timp să slobozească o a doua săgeată, iar prizonierul se năpustește asupra lui. Și Alp Arslan, care nu se poate apăra dacă rămâne cocoțat pe piedestalul său, caută să se elibereze, Își Încurcă picioarele Într-o pernă, se poticnește și cade la pământ. Iusuf este deja deasupra lui, ținând În mână cuțitul pe care-l păstra ascuns În veșminte. Izbutește să-l strecoare printre coaste, Înainte de a fi el Însuși doborât cu o lovitură de baston. Soldații s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
graiul turcic al oamenilor din Tabriz. Baskerville se străduia să-mi traducă: „Moarte Constituției! Moarte Parlamentului! Moarte ateilor! Trăiască șahul!” Zeci de locuitori fugeau În toate direcțiile. Un bătrân târa, legată cu o frânghie, o capră năucă. O femeie se poticni; fiul ei, de cel mult șase ani, o ajută să se ridice și o susținu În vreme ce-și relua fuga, șchiopătând. Am grăbit noi Înșine pasul spre locul de Întâlnire. Pe drum, un grup de tineri ridica o baricadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Aveam gusturi și păreri asemănătoare, am subliniat eu, cu un zâmbet. Ne-am așezat la masa din bucătărie, față-n față, am băut cafea și am vorbit despre vremuri trecute. A început să povestească mai multe despre Kizuki, cu toate că se poticnea și-și alegea cu greu cuvintele. Din când în când ningea, apoi iar se oprea, dar cerul nu s-a înseninat deloc în cele trei zile cât am stat acolo. La plecare, i-am spus că intenționez să o vizitez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
fantastică. Avocatul strânge tare din pleoape! Când le deschide, Moartea și Îngerul se prăbușesc încleștați, în Abis. Vino, Stăpâne, giuvaerule al lumii, vino! Adu-le slujitorilor tăi prea plecați, bucuria întunecată a rușinii și a patimei...! De surpriză, Fratele se poticnește de tija unui felinar metalic, pentru candelă și se lungește pe sol, julindu-și amarnic bărbia. Ghinionul dracului! Pe loc, câțiva morți-vii se aruncă spre el, tălăngindu-și ciolanele. Cu coada ochiului, îl observă pe Șobolan, apărut în pragul ușii capelei
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
se avântau spre frontul trupelor. Maiorul Tănăsescu ridică cravașa. Două comenzi lacome fură subliniate de două zgomote metalice, simple, ritmice. Apoi, la intervale foarte scurte, se auzi foarte ascuțit numai câte un cuvânt scurt: ― ...ochi!... foc!... Gloatele de țărani se poticniră, parc-ar fi primit fiecare câte un pumn în piept, numai o clipă, cât pârâi salva și până când țevile cu gura fumegândă alb reveniră în poziția orizontală. Trâmbița nu-și întrerupse deloc țipetele de aramă... Zdrențele zgomotului împușcăturilor încă nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]