1,132 matches
-
specifică asupra durerii. Ea devine o experiență mereu negativă, motiv pentru care riscă să fie considerată o experiență ruptă de celelalte aspecte ale vieții. Reacția imediată este aceea de a o suprima fără a fi interogată. Medicina favorizează o înțelegere pozitivistă (nu pozitivă) și reductivă a vieții, studiată în domeniul biologiei. Omul se află într-o poziție externă și neutră, din care ar putea să aleagă dacă merită sau nu să continue. De obicei această concepție legitimează eutanasia, unind-o cu
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
căruia îi sacrifică toate conținuturile reale și concrete. Idealismul, ca și pozitivismul, s-a întrecut în a batjocori devenirea. Nu datorită idealismului a înțeles Hegel istoria, ci iraționalismului, nemărturisit dar prezent în toată viziunea sa. Comparați înțelegerea sa istorică perspectivei pozitiviste a lui Comte și veți remarca fadoarea teoretică a ultimului și bogăția nuanțată a întîiului. Istorie și iraționalism nu sânt termeni identici, ci corelativi. Istorie și raționalism însă - nu se întîlnesc decât undeva la periferie, tangențial. Etica, axiologia, raționalismul determină
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
realitatea. Alături de fundamentul extrajuridic, axiologic, drepturile omului capătă, deci, în momentul recunoașterii sau consacrării lor prin reglementările interne ale statelor, și o natură juridică distinctă aceea de drepturi subiective. Se adaugă, deci, o dimensiune instrumentală și o determinare de tip pozitivist, decurgând din geneza lor constituțională. Pe baza celor expuse mai sus, credem că putem defini drepturile omului ca fiind acele prerogative conferite de dreptul intern și recunoscute de dreptul internațional fiecărui individ, în raporturile sale cu colectivitatea și cu statul
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
o formulă hermeneutică prin care să depășească dogmatismul istorismului hegelian, dar care să conserve unitatea de sens a istoriei umanității. În primul rând, Dilthey este cel care va recunoaște clivajul între „științele naturii” și „științele spiritului” (sau „umanioarele”), refuzând metodei pozitiviste dreptul de a ancheta obiectele de studiu ale științelor spiritului. Deși autonomizează cele două domenii ale cunoașterii umane, Dilthey îmbrățișează un dualism epistemologic: natura se explică, omul se înțelege 2. Modelul de reconstrucție a istoriei rămâne cel autobiografic, supus exigenței
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pură contingență (prin prisma învățăturii Bisericii despre căderea adamică și păcatul originar), ea devine automat un „rău necesar”, pe care doar rațiunea - ca for al transparenței și reconcilierii - poate aspira să-l neutralizeze. Tradiția germană a sociologiei moderne continuă linia pozitiviștilor francezi, deși operează câteva modificări. De această dată, în scrierile unor autori ca Georg Simmel (1858-1919) sau Max Weber (1864-1920), religiei îi este recunoscută destinația extrasocială prin accentul pus pe dimensiunea subiectivă a experiențelor religioase (de unde apropierea de categoria kantiană
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de o ascunsă relație cu domeniul de realizare a unor scopuri „omenești, prea omenești” (Marx, Freud, Nietzsche), socialul este tratat ca o sferă privilegiată cu o anumită transparență. Mitul persistent și disuasiv al „epocii luminilor” - prezent atât în tradiția filozofică pozitivistă, cât și în cea dialectică - a pătruns treptat pe coridoarele reflecției teologice pentru a-și alege candidații la scepticism. În această capcană au căzut atât reprezentanții teologiei eliberării (care vedeau în istorie „progresul conștiinței libertății”), cât și urmașii lui Karl
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
absența unei mitologii maligne, a cărei singură calitate constă în faptul că oferă o autodescriere a esenței fenomenului secularizării 4. Cultura emancipării de tip iluminist a inițiat „vânătoarea de vrăjitoare”. Mulți gânditori sociali s-au hrănit cu iluzia comprehensiunii exhaustive. Pozitiviștii secolului al XIX-lea n-au ezitat să afirme că înțeleg comportamentul „omului primitiv” (identificat de multe ori cu „omul religios”) mai bine decât acesta, lipsit de gândire conceptuală, s-ar fi putut înțelege pe sine. Pentru moderni, scopul principal
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
model unitar al epistemologiei 8", care să includă toate științele, inclusiv cele politice și militare. Acest model s-a stabilit în secolul al XIX-lea și a fost reînnoit la începutul secolului al XX-lea, fiind asociat școlii de gândire pozitiviste, curent de idei caracterizat prin anumite trăsături, cum ar fi: experimentalism, obiectivism, reducționism. De fapt, modelul în speță răspundea la trei cerințe fundamentale, explicate în operele lui Auguste Comte: ruptura cu metafizica, clasificarea rațională a științelor, emanciparea filosofiei de disciplinele
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
geometrie analitică) din Discours de la méthode (1637) a lui Descartes, lucrare privită ca model de știință pozitivă, în care se considera că relația de la concret la abstract oferea adevărata schemă explicativă a lumii. Argumentul cel mai semnificativ al complexității epistemologiilor pozitiviste și realiste este acela al capacității integratoare a acestora. Este vorba despre răspunsurile date la cele trei întrebări fondatoare ale cunoașterii: ce?, cum?, pentru ce? Răspunsul conceptual la întrebarea statutului cunoașterii "Ce este cunoașterea? implică întotdeauna răspunsul metodologic la întrebarea
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
de percepție, înțelegere, convingeri reciproce. În alți termeni, ideile, normele, grupurile pot modela identitățile și interesele actorilor politici.12" În acest context, problemele de securitate și apărare națională și europeană au fost influențate la sfârșitul anilor 1980, fie de paradigmele pozitiviste, în care domina neorealismul, fie de concepțiile post-pozitiviste. Ca obiect de studiu, problemele de apărare au cunoscut schimbări esențiale după anul 1945, pe timpul Războiului Rece, iar după 1990, odată cu transformările geostrategice și geopolitice pe plan internațional, mai ales cele referitoare
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
-se că nici neorealiștii, nici postmoderniștii, nu au fost capabili să prevadă schimbările în relațiile internaționale, se impunea cu necesitate o nouă atitudine în politica mondială contemporană, depășindu-se aceste două concepții. Mai precis, trebuia să se abandoneze efectele științelor pozitiviste care nu ofereau soluții la mișcările anarhice și la interesele divergente ale actorilor, cât și consecințele epistemologiei post-pozitiviste, în cadrul căreia teoria neorealistă a dus la stagnarea evoluțiilor în realitatea internațională, prevalând configurația bipolară a raporturilor de putere între fosta U
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
conceptuale sunt utile nu numai pentru liderii statelor, ci și pentru actorii nonstatali. 1.2.3. Ipoteze de tip epistemologic constructivist Ipotezele (axiomele) fondatoare ale epistemologiei constructiviste sunt: ontologică, deterministă, fenomenologică, teleologică, etică. Primele două ipoteze sunt împrumutate din epistemologiile pozitiviste și realiste, iar celelalte trei sunt specifice epistemologiei constructiviste. Ipoteza ontologică susține ideea potrivit căreia cunoașterea existenței (realității) conduce, în mod automat, la crearea progresivă a științei. Este vorba despre o existență independentă de observatorii care o descriu: universul, natura
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
scheme, litere, cifre, foneme etc. Este de fapt, ceea ce afirma și Bachelard: "Călătorule, nu există drum, drumul se construiește mergând". Ipoteza fenomenologică, în complexitatea sa, permite să se țină cont de trei caracteristici principale ale experienței (realului), pe care epistemologiile pozitiviste și realiste nu le acceptă: a) ireversibilitatea cogniției; b) dialogica; c) recursivitatea cogniției. a) Ireversibilitatea cogniției este direct legată de relația între acțiune și temporalitate, aceasta din urmă fiind percepută a fi ireversibilă. În acest sens, ipoteza clasică heraclitiană a
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
apărare europeană au devenit deosebit de complexe în epoca contemporană și necesită acest nou model de analiză și interpretare. Principiul acțiunii inteligente este specific modelării cibernetice și se prezintă ca o replică la "principiul rațiunii suficiente" a lui Liebniz, din epistemologiile pozitiviste și realiste. Conținutul epistemologiei constructiviste are drept caracteristică fundamentală principiul de inteligibilitate. Potrivit lui H.A. Simon (1976), acest principiu al acțiunii inteligente are capacitatea de a construi sisteme cognitive pe baza reprezentărilor simbolice ale cunoașterii umane; el exprimă capacitatea spiritului uman
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
care legitimează această argumentare. Potrivit acestor proceduri, procesele cognitive pun în aplicare mijloace adaptate la scopurile propuse pe baza unor experiențe anterioare. Forța paradigmei epistemologiei constructiviste constă în capacitatea sa potențială de a recupera bogăția cunoștințelor certificate științific de la epistemologiile pozitiviste și realiste, respectiv, reducționismul determinist. Tocmai această diversitate a paradigmei epistemologiei constructiviste, pe fondul validității ipotezelor fondatoare și în funcție de experiențele cognitive ale subiecului, duce la crearea unor discipline diferite. Ceea ce legitimează epistemologia constructivistă în cadrul principului de inteligibilitate este faptul că
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
Multiplex. În mod concret, este vorba despre recunoașterea contribuțiilor contemporane în paradigma epistemologiei constructiviste, prin care știința și societatea se construiesc în relațiile de cunoaștere ale omului cu universul. Prin noile schimbări, susținătorii epistemologiei constructiviste s-au opus principiilor epistemologiilor pozitiviste și realiste: reducționismul metodologic și logicismul formal. 1.2.5. Metodele epistemologiei constructiviste Epistemologia constructivistă propune realizarea unei baze metodologice coerente pentru reconstrucția istorică a faptelor sociale, pentru studierea evenimentelor trecute și prezente, a experiențelor și practicilor care s-au
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
relațiile internaționale are, totuși, rădăcini mai vechi. Karl Deutsch (1957) și Ernst Haas (1958) au anticipat constructivismul modern. De pildă, Deutsch a promovat un program de cercetare despre comunitățile de securitate, trecând de la calea sociologică la știința politică, în favoarea epistemologiei pozitiviste. 14 Richard Ashley, "The Geopolitics of Geopolitical Space: Towards a Critical Social Theory of International Politics", Alternatives, 12 (4), 1987, pp. 403-434. 15 James Der Derian, On Diplomacy, Blackwell, Oxford, 1987. 16 David Campbell, Writing Security: United States Foreign Policy
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
logic, filosofie care s-a dezvoltat la începutul secolului XX la Viena. Pozitivismul logic susținea că enunțurile bine formulate sunt fie adevărate, fie false, iar cele care nu se încadrau în nici una din categoriile respective erau considerate lipsite de sens. Pozitiviștii logici tratau faptele și enunțurile ca fiind entități diferite. Singura legătură dintre ele era faptul că enunțurile adevărate, spre deosebire de cele false, corespundeau faptelor. Posibilitatea ca enunțurile în sine să constituie fapte era în mare parte - deși nu în totalitate, ignorată
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
În fiecare seară Înainte de culcare puținele monede, scoase din uz, ale sufletului, pregătiți-vă alături paharul cu lapte al confortului egoist și mulțumit și adormiți fără vise și fără poeme, ca În trezie”. Orice concesie făcută unei asemenea mentalități vulgar pozitiviste este amendată În numele unei proiecții ideale a poetului, În evidenta prelungire a unor atitudini romantice: „Un surîs onctuos comercial se substituie rictusului de răzvrătire și scîrbă. În locul singurătății și a[l] cățărării pe stînca aridă a visului, pentru atingerea unui
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
pură incantație, straniu-soteriologică. „Întreaga suspiciune avangardistă la adresa verbului pare să fi dispărut” - sesizează Nicolae Balotă; dar numita „magie” nici nu era În opoziție cu spiritul avangardist, de vreme ce indica un mod cvasi-gratuit de eliberare din convențiile „logicii” și „gramaticii”, al spiritului pozitivist. Adevărat este Însă faptul că Ilarie Voronca e, ca să zicem așa, mai „artist” decît alți promotori ai avangardei, de vreme ce se arată preocupat de pericolele pe care le poate constitui „domnia și despotismul cuvîntului”, - „vasalitate”, notează el, „inversă aceleia de care
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
fond o asumare a condiției umane concrete, cu constrîngerile ei, cu amenințarea rutinei și conformismului stagnant („totul se va petrece În ordinea impusă de calendare”, „orice zi e numerotată În arhivele nemișcării”), cu frustrarea de „vis” Într-o lume prozaic pozitivistă, cu neliniștile și incertitudinile sale, - dar și cu posibilele ei compensații În ordinea autenticității trăirii, cu supapele sale spre imaginar, cu descoperirile unor noi „miracole” zilnice, la Îndemîna omului acestui veac. Ulise trasează astfel de la Început mai multe filoane ale
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
un loc privilegiat în teoria, cercetarea și aplicarea diverselor discipline, dintre care am aminti psihologia, psihoterapia, științele educației, sociologia și istoria. Preluând terminologia kuhniană, unii au botezat această evoluție istorică „revoluția narativă”, în vreme ce alții au văzut în ea abandonarea paradigmei pozitiviste în științele sociale (Bruner, 1990; Sarbin, 1986). Utilizarea potențialului narativ al materialelor supuse cercetării poate fi atât un adaos la inventarul deja existent de metode tradiționale, cum ar fi sondajul și observația, cât și o alternativă preferabilă la niște instrumente
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
să servească acestei nevoi. La prima vedere, asemenea scopuri par să se afle în contradicție flagrantă cu direcțiile de bază ale abordării narative. Cercetarea narativă (pe care o vom defini în acest capitol) diferă în mod semnificativ de corespondetul său pozitivist, deoarece presupune că nu există nici un adevăr absolut în realitatea umană și, drept urmare, nu poate exista nici o singură modalitate de lectură sau interpretare a unui text. Abordarea narativă susține pluralismul, relativismul și subiectivitatea. Cu toate acestea, cercetătorii au responsabilitatea de
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
idee care a marcat conștiința epistemică a perioadelor istorice ale științei formale pure a Antichității, ale mecanicii clasice, ale experimentalismului secolului al XVII-lea și ale pozitivismului, a fost transgresat prin descoperirile fizicii contemporane. Trei dintre acestea au afectat tabuurile pozitiviste, cu precădere problemele cauzalității, măsurătorii și ale obiectivității: este vorba despre mecanicile indeterministe: relativistă, cuantică și ondulatorie. Substanța descoperirilor revoluționare ale fizicii moderne o constituie orientarea epistemologică mai deschisă, mai flexibilă și benefică științelor socio-umane. M. Drăgănescu arată că (Informatica
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
întoarcerea venerabilei convingeri că „despre incognoscibil pot vorbi doar Poeții, maeștri ai metaforei (care spune mereu altceva) și ai oximoronului (care spune permanent prezența împreună a contrariilor) - idee care place nu numai poeților și misticilor, dar și mai mult învățatului pozitivist, gata și el să raționalizeze ziua, pe cont propriu, despre limitele prudente ale cunoașterii, iar noaptea să organizeze ședințe mediumnice”227, ci despre chestionarea posibilității de a modifica statutul universului literar, considerat altădată de gradul al doilea. Poeții și teoreticienii
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]