420 matches
-
numai descrisă cu ajutorul instrumentelor folosite, crucea devine un element central al ritualului. Sub semnul ei se desface răul și tot ea este cea care conferă echilibru. Lucru explicabil, de altfel, dacă ținem seama de simbolismul crucii și de originile sale precreștine. Secvența nr. 6 03.20-03.58 Sunt surprinse câteva momente din întrevederea avută cu Catinca din Rediu, cea care știe a face"minuni" cu cositorul. Cadrul de bază cuprinde câteva din gesturile și atitudinile acesteia. Secvența nr. 7 03.59-06
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
originea sa străveche, păgână, este confirmată de reminiscențele din mitologia romană, de rosturile magice asemănătoare cu cele ale descântecului, de elemente de ritual, ca bătăi de tobe, refrenuri neînțelese. Textele în întregime laice ale unor variante probează și ele originea precreștină. În ajunul Crăciunului se practică două forme diferite de c.: aceea a copiilor (numită în unele locuri „Moș Ajun” sau „apițură”) și aceea a colindătorilor tineri sau maturi, care este tipul cel mai răspândit și mai consistent. C. se poate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286331_a_287660]
-
de plumb descoperite la Sinaia. Tot în această locali- tate, foarte aproape de unde s-a descoperit oul de piatră din care s-a născut Duhul Ceresc, este un lăcaș de cult rupestru, săpat într-o stîncă verticală fiind considerat ca precreștin. Oamenii locului au făcut în timp unele modificări ale spațiului fiind adaptat în prezent cultului creștin ortodox dar cu unele particularități foarte eviden- te și ciudate. Pe tavanul lăcașului de cult este sculptată crucea înscrisă în cerc. La acest simbol
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
astfel și tradiției comice a epocii medievale, dar și celei satirice clericale.411 Povestirea pe care târgoveața o rostește ne introduce într-un timp mitic, de basm, când zânele locuiau pe pământ. Nota ironică și anticlericală nu lipsește: farmecul lumii precreștine, păgâne este risipit de invazia de monahi și frați cerșetori, a căror moralitate poate fi pusă sub semnul întrebării. Pierderea unei lumi a tainelor și a frumuseții aduce după sine o undă de melancolie 412, materialismul este acela care ia
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nenumărate finalizate pozitiv, vise profetice, viziuni simbolice). Conține și aspecte care anticipă marea capodoperă de mai târziu, Decameronul: în mijlocul unei căutări disperate a iubirii sale, Florio este forțat de declanșarea unei furtuni să poposească în Napoli, numit în această epocă precreștină, Parthenope. Aici ia un pseudonim pentru a nu fi recunoscut, Filocolo (cel care suferă din dragoste), ajunge într-o societate distinsă de bărbați și femei, în rândul cărora se evidențiază Fiammetta, fiica regelui.605 Tânăra, o donna angelicata, propune grupului
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sufletului - inima Poeziei după Poe - unde zac straturi de păgînătate. Marea încercare este de a scoate în lumină, de a-i afla adevăratul rost bogăției cuprinse în străfunduri. Se întreabă: "De ce n-ar fi Poezia rostul, domeniul acestor forțe obscure, precreștine? Lumea cîrmuită de cetele îngerești e sigur mai dreaptă și mai sfîntă decît lumea Fabulei. Dar cea din urmă e mai poetică decît cea dintîi". Susținător în tinerețe al liricului absolut, e nevoit a recunoaște că poezia e încă valoare
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
orice dizgrație? De ce se așează el ca o cruce funerară peste toate speranțele și peste cosmosul transformat într-un mormînt viu?" Văduvit de credința salvatoare el este și rămîne un păgîn (Plumb de iarnă): ""O, vis... o, libertate..." conștiința antică, precreștină, ignora conflictul între Destin și libertate, dar la Bacovia există această antiteză dureroasă: eterna, triumfătoarea libertate pe care el nu o va ajunge vreodată și destinul fatal care l-a învins și din voința căruia nu mai poate ieși. El
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
al stoicului, Cezar. Pentru că prea puține Îngemănează cele patru mari cerințe stabilite de filozofia existențialistă romană: libertas, virtus, dignitas, fides. Funcția de model a sinuciderii s-a pierdut cu totul. Din conotația pedagogică pe care o avusese În timpurile antichității precreștine n-a mai rămas nimic. Astăzi, elogiul sinuciderii făcut de către Seneca În Despre providență, În care pune În gura zeității supreme fatidicele cuvinte: „Aveți moartea În mână!”, pare o poveste prăfuită, iar seninătatea atotbiruitoare a stoicilor nu mai e decât
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
să-și priponească iapă, din Ki-en-gi/Sumer. În religia emeșilor era o divinitate arhaică fiind prezentată simbolistic printr-un șarpe ce se încolăcește pe un toiag/băț și conside- rată creația de început a lumii, prin înțelepciunea divină. Și caduceul precreștin, dar corect este al creștinilor arimini care se găsește la sfîrșitul cărții, prezintă simbolic întocmai povestioara noastră unde se văd cei doi șerpi înfășurați pe un toiag ce are un fel de strachină în capăt iar sub aceasta sînt două
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
el traducea și edita în cuprinsul psaltirii de la Uniev câteva versuri alcătuite inițial, probabil în limba polonă, de Miron Costin, afirmând originea romană a românilor. În același timp, una din notele traducătorului la psalmul 86 se referă la o epocă precreștină din istoria poporului, ce se număra altădată între „limbile păgâne”. La originea latină a limbii „rumânești”, „de bun neam”, „rudă-mpărătească”, trimit versurile poemului cronologic, asupra ideii romanității și unității poporului D. revenind, în 1690, într-un comentariu în care stăruie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
puțin o mitologie și mai mult un studiu asupra obiceiurilor de iarnă (colindele), cântecului ritual Ziorile și poeziei pastorale. Preocupat să contribuie la demonstrarea vechimii și continuității poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic, B. apelează la folclorul tradițional, cu „matca arhaică, precreștină”, respectiv straturile traco-dace. În examinarea lor trece dincolo de trama epică, de „fabulă”, cuprinzând elementele mitice particulare: bradul ca arbore sacru („axă a lumii”) în riturile de nuntă și de înmormântare, cultul aurorei („Dintre toate neamurile Europei, numai românii au o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
onoranta invitație a lui Ioan Petru Culianu. Cartea de față este gândită și scrisă în spiritul unei hermeneutici interdisciplinare, numită la vremea ei de Marija Gimbutas arheomitologie. Așa cum arată și Miriam Robbins Dexter, Adrian Poruciuc este fascinat de sursele vechi, precreștine, ale folclorului sud-est european și, în mod special, a celui românesc actual. În contextul acelor tradiții străvechi, unele din neoliticul timpuriu, predominau cultele consacrate divinităților feminine. Ele ilustrează "forța culturii țărănești" (Adrian Poruciuc) și fascinanta supraviețuire a unor elemente de
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
folclorului sud-est european și, în mod special, a celui românesc actual. În contextul acelor tradiții străvechi, unele din neoliticul timpuriu, predominau cultele consacrate divinităților feminine. Ele ilustrează "forța culturii țărănești" (Adrian Poruciuc) și fascinanta supraviețuire a unor elemente de cultură precreștină, preromană, preindoeuropeană în folclorul românesc. Dorința profundă a autorului este aceea de a ajuta prin cercetările sale la reconstrucția culturii tradiționale a ceea ce se numește "Europa preindoeuropeană" sau "Vechea Europă", în termenii Marijei Gimbutas. Ea avea ca elemente centrale acele
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
cele ale lui Petru Caraman referitoare la cultura (stră)veche din Balcani și cu interpretările lui Nilsson privind "tradiția prehomerică". Multe pagini din cartea de față au fost provocate de ideile lui Mircea Eliade privind supraviețuirea târzie a unor elemente precreștine în cultura românească actuală și, în mod special, în colinde. Dacă la Mircea Eliade întâlnim o mențiune explicită la infuzia de "creștinism cosmic" în Calendae Januarii, la Adrian Poruciuc avem de-a face - în mod original și provocator - cu anumite
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
ombilical prezent în mai multe tradiții străvechi. Apoi sunt examinate minuțios structurile arhaice trilobulare ce au supraviețuit în arhitectura bisericilor creștine. Absolut remarcabile sunt paginile profesorului Adrian Poruciuc despre cultul de mistere de la Eleusis. Ele aduc în atenție simbolismul templului precreștin, al basilicii, apoi pe cel al bisericii creștine răsăritene de mai târziu. Într-o secțiune specială a cărții de față este discutat competent și interpretat îndrăzneț simbolismul crucii creștine. Trimiterea autorului este la ideea de hieros gamos (nuntă sacră) care
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
mai bine procesul de indoeuropenizare a vechii Europe și, aș adăuga, importanța sud-estului european în lumea culturală, socială și - de ce nu? - politică actuală. Colindele românești care au ca personaj central leul sunt încă păstrate în mentalul social românesc. Ele sunt precreștine și se regăsesc, de fapt, în cultura tracică. Fac parte dintr-un tezaur spiritual de "elemente orientalizante" care au devenit parte componentă a tradiției europene. Aceasta, la rândul ei, este element constitutiv al ,,unui fenomen mai extins, cu rădăcini care
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
mă reține în mod deosebit acum și aici este o versiune la zi a mișcării New Age pe care o anticipează subtil Virgil Nemoianu atunci când definește respectiva mișcare ca fiind o ciudată combinație și un nedisimulat amestec de credințe arhaice precreștine cu un misticim difuz. La toate acestea se adaugă varii doze de esoterism și șamanism sud-american, totul având drept scop, printre altele, ,,proslăvirea pământului și a ambianței". Acest ultim aspect (,,proslăvirea pământului și a ambianței") mă trimite cu gândul la
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
misticim difuz. La toate acestea se adaugă varii doze de esoterism și șamanism sud-american, totul având drept scop, printre altele, ,,proslăvirea pământului și a ambianței". Acest ultim aspect (,,proslăvirea pământului și a ambianței") mă trimite cu gândul la religiozitatea cosmică precreștină, excelent analizată de Mircea Eliade. Ea avea în centru figura suverană a Magnei Mater și natura înțeleasă ca hierofanie cosmică. Recent, Sylvia Marcos reia motivul într-o carte realmente seducătoare 73. În timp, creștinarea acestor simboluri, practici și ritualuri nu
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
monahală: liniștea, contemplația, rugăciunea neîncetată, castitatea și cunoașterea duhovnicească. 1. Curăția inimii. Noțiunea curăției inimii apare tratată de Cassian atât în Așezăminte mănăstirești (cartea 4) cât și în Convorbirile duhovnicești IV, V și X. Noțiunea de curăție atât pentru scriitorii precreștini, ca Platon, cât și pentru cei creștini, înseamnă claritatea scopului, libertatea față de împrăștieri și tulburări inutile, o simplitate ce a fost câștigată cu greutate doar prin experiență. Aceasta este rodul unei discipline filosofice și ascetice. Tema curăției este mai complexă
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
imaginației, pentru că e de preferat să stabilim acum ce sens al cuvântului folosim în teoria de față și nu încadrarea acestei noțiuni. Putem înțelege prin arhetip cel mult schema (abstractă, și nu icoana divinului − fără să diferențiem aici între divinul precreștin și cel creștin), care a primit diverse interpretări și adaosuri în mitologii, religii și credințe particulare. "Matrice ale ideii"14, "categorii ale gândirii", "metafore axiomatice" (Durand 52-53), la acest nivel, non-narativ, așadar în care nu este necesar să plasăm categorii
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
important, nu s-a dovedit suficient pentru noua credință. Planul de organizare a lumii stăpânite de o cetate-stat sau de o capitală-stat nu se mai putea axa doar pe conceptele antice de armonie civilă sau de utilitate publică. Filosofia puterii precreștine a întâlnit decisiv noua teologie, care nu avea cum să asimilize complet planul greco-roman al civilizării lumii și religia militară, dar politeistă, a legiunilor romane. Noua spiritualitate, bazată pe ideea de întrupare a divinului - imaginea filială - avea să rezolve cu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fără succes) și pe apartenență (motivul tradiției) la un grup etnic sudat religios și cu o moștenire nobilă. Dat fiind că au creat o mitologie medievală cu valențe istorice și au menținut-o (mai mult în formele oralității) pe structurile precreștine ale arhetipalului, dar cu motivații religioase, românii transformă imaginarul într-o formulă a rezistenței ortodoxe, culturale și identitare. Celebra și funcționala dihotomie occidentală natură-cultură (altfel spus, sat-oraș, propusă de Le Goff) la noi mult timp nu este relevantă, pentru că în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
aventura fabuloasă, cu Alexăndria sau cu legendele hagiografice, în imaginarul colectiv se configurează o realitate fantastică inedită. Apocrifele lui Cigala, lui Dorothei de Monembasia sau cele din Paleea historica transferă către imaginar narațiuni și personaje biblice, construite după modelul fabulosului precreștin. Textele sfinte devin, după această metamorfoză, niște basme sau povești din care mirabilul a fost expulzat, iar coordonata fantastică a ajuns consonantă cu creațiile și cu spiritul popular românesc. Ca și în legendele hagiografice, sacrul canonic (dogma și gândirea religioasă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
schemă cosmico-eschatologică, dominată de imagini stereotipe, care slăbesc în final "tensiunea conflictual-magică, tangentă la existența propriu-zisă" (Ciobanu 118). Marile spații și locuințele fastuoase se bucură de cele mai reușite descrieri în romanele cavalerești. Marcate de suprarealitatea fantastică, trecând din mitologiile precreștine în ortodoxismul primar, asimilat de folclor și de credințele populare, romanele dezvoltă narațiuni de largă respirație, în care protagonistul nu este deloc străin de traseul inițiatic al eroului de basm. Dincolo de parabole, sentințe și enigme, au loc nașteri miraculoase ale
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Hristos, auzi, pe Domnul și Mântuitorul tău,/ Și cu drag îl priimeaște pre el în casa sufletului tău. (Dioptra. Cartea II XXI, apud Moraru, "Dioptra" 70) Cele două mari destine biblice opuse, adamic și christic, beneficiază, spre diferență de omul precreștin, locuitor fericit doar al spațiului terestru, de alte câteva areale sacre reprezentate în imaginarul religios. Textele medievale subliniază condiția omului, de creatură făcută din lut (ca materie vremelnică și primară), cauză a incapacității sale de a rămâne la starea perfectă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]