466 matches
-
schimbări rapide, de inovații și de negare a vechiului o dată cu crearea noului, un proces legat de capitalismul industrial, de revoluțiile democratice, de urbanizare și diferențierea socială și culturală. În urma convențiilor teoriei sociale moderne, îmi asum distincția între societățile moderne și premoderne, dar trebuie reținut faptul că asemenea distincții sînt tipuri ideale care accentuează anumite trăsături ale ordinii sociale, estompînd anumite similarități și continuități. 2 Asupra analizei făcute de Școala de la Frankfurt cu privire la declinul individualității, vezi Kellner, 1989 a. Asupra disoluției identității
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
umple cu stângăcie paharul (1982), Fantasma greierului (1996). Este coautor, sub semnătura Rodica Șuiu, la Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 (1979; Premiul ,,Timotei Cipariu” al Academiei Române). În articolele care îi aparțin, cercetarea se aplică preponderent epocii vechi și premoderne, în spiritul unei elaborări caracterizate prin rigoarea investigației și elevația scriiturii. Colaborează cu versuri, articole, eseuri și studii la ,,Cronica”, ,,Iașul literar”, ,,Convorbiri literare”, ,,Symposion”, ,,Anuar de lingvistică și istorie literară”, ,,Arlechin”, ,,România literară”, „Dialog”, ,,Tribuna”, ,,Ateneu”, ,,Literatură și artă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
comparativ cu mariajul: fostul partener al coabitantului are rețineri în a-i oferi susținere, lui și copiilor comuni, din moment ce „trăiește împreună cu cineva”; nici actualul partener de coabitare nu are aceleași responsabilități față de copiii ce nu sunt ai lui; în societățile premoderne mai cu seamă, coabitarea este stigmatizată cu deosebire dacă există copii; dar cele mai serioase costuri ale coabitării vizavi de căsătorie sunt legate de nerecunoașterea de către diferite instituții a drepturilor de cuplu oficial (asigurări medicale, împrumuturi de la bănci, moștenire, împărțirea
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
Literele. De ce? Dar problema esențială cu care trebuie să se confrunte orice discuție despre oportunitatea studierii instituționalizate a literaturii este aceea a canonului modern, sau mai precis a celor două paradigme literare existente Într-un curriculum școlar sau universitar: literatura premodernă și literatura modernă. Altfel spus: dacă literatura clasică face parte din bagajul de cunoștințe generale la fel de importante ca teorema lui Pitagora În matematică sau ca mecanica newtoniană În fizică, care ar fi sensul studierii literaturii moderne, contestatară, deierarhizantă, „nihilistă”? și
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literare din perioada medievală fac destul de puțin dacă nu sunt Însoțite de cunoașterea unor texte sacre, apoi a unor texte care stau la baza filozofiei moderne. Scrupulul purității genurilor nu contează aici, pentru că el aparține unei istorii literare retrospective. Literatura premodernă trebuie să fie studiată nu numai din unghi retoric, nu recreată Într-un spațiu muzeal pentru uzul unor spectatori care habar nu au de autentica ei „viață”, ci și repusă În contextul ei cultural. Dar, o dată cu secularizarea culturii și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
în ciuda îmbătrânirii mijloacelor scenice, calificate adesea ca arhaice, teatrul a descoperit și a prevestit practici de supraveghere care vor fi apoi doar „modernizate” tehnic, dar care, în însăși esența lor, vor rămâne neschimbate: în acest sens, îl putem califica drept „premodern”. Ceea ce a trezit, de altfel, în mulți regizori, acel gust pentru textele vechi și pentru mijloacele prăfuite care trimit la memorie, cu tot ceea ce ea conține ca transmitere și valorificare a unei moșteniri. Astfel, dimensiunea „arhaică” poate fi păstrată, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a identității poetice. Fără să trudească vreodată, cântărețul prins în vârtejul propriilor himere erotice aglutinează, într-o limbă poetică de o încântătoare truculență, formule stilistice variate, inspirate de po(i)eticile autohtone din vârste diferite ale literaturii, de la cea a premodernilor Costachi Conachi sau Iancu Văcărescu până la aceea a oniricilor contemporani Leonid Dimov sau Virgil Mazilescu: "Cum mă înalți pe cer bătrâne astru!// ce forme ia în blânde mâini o roză?/ nu poți să inventezi o altă față?/ materia e-aceeași
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
1941; D. Popovici, La Littérature roumaine à l’époque des Lumières, Sibiu, 1945; ed. (Literatura română în epoca Luminilor), în Popovici, Studii, I, 90-140, 193-316, passim; Romul Munteanu, Contribuția Școlii Ardelene la culturalizarea maselor, București, 1962; Al. Piru, Literatura română premodernă, București, 1964, 234-270; Lucian Blaga, Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea, îngr. G. Ivașcu, București, 1966, 128-228; Lucia Protopopescu, Contribuții la istoria învățământului în Transilvania (1774-1805), București, 1966; Ist. lit., II, 21-96; Ivașcu, Ist. lit., 297-322; Școala
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
ca expresie a maniheismului naturii moarte, ci ca măsură a nelimitării propensiunilor noastre pornind de la etică în orice direcție. Aici Economia ne pierde în lumea ei rece și vidă de aserțiuni raționalizante. Inadecvările conceptualizării în Economie sau despre Economie (în timpul premodern, când activitatea prevala asupra gândirii raționale pe motivul subzistenței și supraviețuirii) au marcat și substanțieri ideatice și idealități substanțiale în care dualitatea a primat nu diferit de formulele cogniției. În genere, specificul cogniției în economie a fost multiplicarea dualităților, provocând
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
clar, pragmatic, cerut de noua ordine socială ce se prefigura. Se dorea schimbarea mentalității colective privind reprezentările și așteptările față de ceea ce am putea numi securitatea magică 43. Încetul cu încetul, accentul se mută de pe această securitate magică specifică societăților tradiționale, premoderne pe o securitate laică bazată pe devoțiune și specifică statului modern. Or, statul modern n-ar fi avut nici o autoritate și putere dacă mentalul colectiv ar fi resimțit în continuare nevoia unui alt tip de securitate. În felul acesta, Biserica
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
și arta secolului al XIX-lea a suferit metamorfoze mari. Spre sfârșitul secolului aproape nu mai întâlnim imaginea Muzei, Madonei sau Îngerului. Ele se preschimba spre sfârșitul secolului în soție morocănoasa, mama castratoare, amantă sufocanta, femeie insolenta, femeie devoratoare. Românul premodern, de la cel antic până la cel realist, se caracterizează prin valorizarea femeii că muză sau madona, ființa care guverneaza destinele masculine. Această aureola a femeii va fi disputată de românul realist, care-i refuză femeii postura de erou, readucând-o în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Communautariens vs. libéraux”, în cartea sa Critiques. Théoriques, l’Âge d’Homme, Lausanne, 2002, pp. 431-454, notele fiind la pp. 447-454. Alain de Benoist, care a traversat el însuși mai multe curente ideologice, observă judicios ambivalența comunitarismului, care combină norme „premoderne” și tradiții republicane cu aspirații politice ale socialismului clasic (de pildă, tânărul Marx). Mai multe lucrări germane tratează sistematic tema și leagă discuția de problematica, tradiția intelectuală și contextele social-politice europene: Christian Zahlmann(ed.), Kommunitarismus in der Diskussion. Eine streitbare
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
seamă în ciuda faptului că Bloom este, în multe privințe, un excentric. Așa îl văd eu: un erudit într-o lume pentru care erudiția nu contează; un dandy provincial, prizonier pe un campus asediat de lumea americană ostilă, filistină, arhaică, antimodernă, premodernă, postmodernă (dar niciodată modernă!), tânjind bovaric după viața socială și culturală a Parisului; un savant respectat într-un cerc restrâns, dar visând la arena publică, așa cum (idealizat) o văzuse el în Europa; un critic cultural pesimist și adus la disperare
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
intertextualitatea (Cluj-Napoca, 1987). SCRIERI: Istoria literaturii române moderne (în colaborare cu Maria Protase și Livia Grămadă), partea I, Cluj-Napoca, 1974; Aron Densușianu, Cluj-Napoca, 1974; Istoria literaturii române. Epoca veche (în colaborare cu O. Șchiau), Cluj-Napoca, 1975; Istoria literarurii române. Epoca premodernă (în colaborare cu O. Șchiau), Cluj-Napoca, 1981; Introducere în opera lui Ion Codru-Drăgușanu, București, 1983; „Alexandru Lăpușneanu” de Costache Negruzzi, Cluj-Napoca, 2001. Ediții: Francisc Hossu-Longin, Amintiri din viața mea, introd. edit., Cluj-Napoca, 1975; Aron Densușianu, Cercetări literare, introd. edit., Cluj-Napoca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285388_a_286717]
-
parcurs liniile de forță ale unei memorii colective ce avea să devină memoria națională a neamului românesc. Necesar de subliniat este faptul că pe tot parcursul secolului al XVIII-lea s-a derulat procesul de constituire a unei identități naționale premoderne integrată regimului feudal al ordinii habsburgice. Națiunea română pentru a cărei emancipare politică se căzneau cărturarii ardeleni elaborând demonstrații istorice ale originii latine și continuității etnice era gândită în cadrul premodern al sistemului de "națiuni politice". În mentalul politic al vremii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
s-a derulat procesul de constituire a unei identități naționale premoderne integrată regimului feudal al ordinii habsburgice. Națiunea română pentru a cărei emancipare politică se căzneau cărturarii ardeleni elaborând demonstrații istorice ale originii latine și continuității etnice era gândită în cadrul premodern al sistemului de "națiuni politice". În mentalul politic al vremii - străin de noțiunea mult mai târzie de "națiune etnică" în cadrele de cuprindere ale căreia erau asimilați toți membrii unui popor în baza descendenței etnice comune indiferent de locația acestora
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
revendicativă a liderilor ardeleni. Conștiința națională modernă - a cărei aspirație finală consta în unirea tuturor etnicilor români într-o entitate politică autodeterminată, organizată politic în propriul său stat național independent -, avea să irumpă sub forma doctrinei naționaliste din conștiința națională premodernă a românilor ardeleni înjghebată succesiv pe durata secolului al XVIII-lea, aceasta din urmă fiind la rândul ei răsadul conștiinței etnice sau de neam. Această afirmație, întemeiată pe distincția dintre conștiința națională modernă (i.e., conștiința naționalistă), conștiința națională premodernă și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
națională premodernă a românilor ardeleni înjghebată succesiv pe durata secolului al XVIII-lea, aceasta din urmă fiind la rândul ei răsadul conștiinței etnice sau de neam. Această afirmație, întemeiată pe distincția dintre conștiința națională modernă (i.e., conștiința naționalistă), conștiința națională premodernă și conștiința etnică (de neam), reclamă o serie de explicații, care să arunce lumină mai întâi asupra naturii naționalismului ca ideologie politică, iar mai apoi să vizeze clarificarea semantică a conceptului de "națiune", existent și intens utilizat în vocabularul politic
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este revendicarea majoră a cărui expresie se face auzită în Suplica din 1791. Toate acestea fac din Suplica națiunii valahe transilvănene un document hibrid, pe ale cărei revendicări cu lustru de modernitate politică se răsfrângeau reflexe atitudinal-mentalitare de certă sorginte premodernă. În analiza lui L. Blaga, "osatura programului și a revendicărilor expuse în Supplex rămâne împărțirea feudală a societății în clase privilegiate, ce se bucurau de drepturi și imunități, și în masa de jos, a iobăgimii și a jelerimii, asupra căreia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
democrației interbelice românești era însă contrazisă de fondul oriental al practicii politice, caracterizate de sistematicitatea violenței și fraudelor electorale și de ubicuitatea corupției și venalității clasei politice. În loc să antreneze adevărate ritualuri ale democrației, alegerile electorale ocazionau mai curând "căderi în premodern", după expresia lui S. Alexandrescu (Constantiniu, 2011, p. 326). Competiției dintre partidele interbelice pentru putere i s-a pus capăt în februarie 1938, când Carol al II-lea - ale cărui cognomene alternau de la "regele țăranilor", prin "mecena al culturii", până la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o tensiune funciară, care pe alocuri ia forma unor contradicții manifeste, între naționalismul pătimaș și rigorile criticismului istoriografic. După ce într-un pasaj al lucrării este demonstrată cu maximum de detașament emoțional și luciditate critică imposibilitatea existenței conștiinței naționale în epoca premodernă, tentația naționalistă își revendică tributul în afirmații precum "România Mare, visul de o mie de ani al tuturor Românilor, era înfăptuită" (Tafrali, 1935, p. 424). Întreaga literatură didactică a interbelicului se zbate pentru a acomoda această tensiune inconciliabilă între ispita
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
despre lume (Weltanschaungen) în modelele de reprezentare și interpretare ale acestora. În toate situațiile, indiferent de momentul istoric la care facem referință, s-a impus ideea că psihozele colective sunt stări de posesiune demoniacă, demonopatii, înrudite cu păcatul, pentru epoca premodernă; în epoca modernă, a civilizației tehnologice, ele continuă să aibă un caracter de posesiune dar aceasta trebuie înțeleasă în primul rând ca rezultatul unor acțiuni exterioare individului sau grupului social-uman, în care mijloacele tehnicii moderne și de comunicare joacă un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de interferență, dar aceste discipline, deși cooperează, își păstrează autonomia și se dezvoltă pe baza unor principii și scopuri ce țin, în primul caz, de domeniul filozofiei, iar, în celălalt, de domeniul științei limbii. Statutul filozofiei limbii Filozofii antici și premoderni considerau că filozofia trebuie să trateze toate problemele ce vizează realitatea, cunoașterea ei și trăsăturile acestei cunoașteri. Este drept că Aristotel a scris ceea ce urmașii au denumit Metafizica, ceva "după", "dincolo" de Fizică, dar el nu spune că ar exista
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
statut diferit în limba populară și în diferite faze ale limbii literare. Astfel, în cazul limbii populare, tradiția impune o anumită folosire a posibilităților sistemului, norma fiind dominată de tradiție și activînd mijloacele sistemului în funcție de ea. În cazul limbii literare premoderne, cînd este specifică norma cutumiară, sistemul este cel care domină tradiția (el este anterior tradiției), dar tradiția rămîne dominanta normei, fiindcă norma este rezultatul tradiției manifestate în cadrul sistemului, această tradiție valorificînd sau neglijînd posibilitățile sistemului. În limbile literare moderne, tradiția
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și McFaul sugerează că o formațiune centru-periferie a înlocuit polaritatea, ca trăsătură structurală dominantă a sistemului internațional (Goldgeier și McFaul, 1992, pp. 467-491). Robert Cooper oferă un model al structurii pe trei paliere, divizat într-un centru "postmodern", o periferie "premodernă" și o semi-periferie "modernă" (Cooper, 1998). Buzan sugerează un continuu, susținând că tiparele dezvoltării inegale vor produce, probabil, centre concentrice ale angajamentului față de normele unui nucleu, pe măsură ce sistemul internațional se maturizează (Buzan, 1993, p. 349). Fiecare dintre aceste abordări reprezintă
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]