1,376 matches
-
drept principii ale posibilității reale. Pentru Kant, enunțurile sintetice a priori ale „Analiticii” determină ceea ce este în mod real posibil. Ele sunt valabile pentru toate obiectele în mod real posibile. Kant vedea în ele condiții ale posibilității experienței în genere, presupoziții ultime. El le-a gândit însă drept condiții necesare și nu suficiente ale experienței. Elaborarea principiilor „Analiticii” va trebui să fie înțeleasă, așadar, drept un proiect clar despărțit de cel al cercetării fundamentelor metafizice ale științei naturii. Filosofia transcendentală oferă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
asigură ele este doar posibilitatea unor enunțuri cu valoare obiectivă, și nu a unor enunțuri universale și necesare, cum sunt legile științei newtoniene. Brittan recunoaște, pe de altă parte, că proiectul kantian al elaborării condițiilor care fac posibilă experiența, ca „presupoziții ultime”, s-a dovedit iluzoriu. Într-un anumit orizont al cunoașterii, suntem în mod inevitabil tentați să considerăm presupozițiile acestei cunoașteri drept condiții ale posibilității experienței în genere. Nici Kant nu s-a putut sustrage unei asemenea tentații. De exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sunt legile științei newtoniene. Brittan recunoaște, pe de altă parte, că proiectul kantian al elaborării condițiilor care fac posibilă experiența, ca „presupoziții ultime”, s-a dovedit iluzoriu. Într-un anumit orizont al cunoașterii, suntem în mod inevitabil tentați să considerăm presupozițiile acestei cunoașteri drept condiții ale posibilității experienței în genere. Nici Kant nu s-a putut sustrage unei asemenea tentații. De exemplu, pentru el o mișcare fizică care nu poate fi caracterizată prin momentul și poziția mobilului nu va fi apreciată
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
să se traseze o linie de separație valabilă o dată pentru totdeauna între principii metafizice și enunțuri care sunt sub controlul experienței. Brittan conchide: Poate că este timpul să înțelegem caracterul inadecvat al afirmației lui Kant că o mulțime particulară de presupoziții poate fi garantată o dată pentru totdeauna, în scopul de a înțelege adevărul unei alte afirmații, și anume că în orice moment dat al timpului știința constă atât din elemente a priori, cât și din elemente empirice.22 Acceptând concluzia că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
istoric al cunoașterii, Brittan se apropie de unele din concluziile formulate de Körner și Strawson. Ceea ce nu este în favoarea ideii centrale a interpretării sale. Căci dacă admitem că proiectul filosofiei transcendentale nu a reușit în intenția sa de a degaja presupozițiile ultime ale experienței, iar revoluțiile gândirii științifice par să indice că un asemenea proiect nu poate în genere să reușească, rezultă că teza potrivit căreia filosofia transcendentală și cercetarea principiilor metafizice ale științei naturii constituie în opera lui Kant două
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cercetarea condițiilor de posibilitate ale experienței științifice filosofia transcendentală este ferm ancorată în știința epocii lui Kant, atunci mesajul ei mereu actual ar putea fi formulat astfel: în fiecare formă istorică de viață sțiințifică putem distinge un cadru constitutiv de presupoziții generale și conținutul empiric propriu-zis, care este formulat în acest cadru; presupozițiile sunt relativ a priori, în sensul că ele sunt sustrase o perioadă de timp controlului experienței, și metafizice (sau „transcendentale”) în sensul că ele fac posibilă cunoașterea bazată
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în știința epocii lui Kant, atunci mesajul ei mereu actual ar putea fi formulat astfel: în fiecare formă istorică de viață sțiințifică putem distinge un cadru constitutiv de presupoziții generale și conținutul empiric propriu-zis, care este formulat în acest cadru; presupozițiile sunt relativ a priori, în sensul că ele sunt sustrase o perioadă de timp controlului experienței, și metafizice (sau „transcendentale”) în sensul că ele fac posibilă cunoașterea bazată pe experiență; iar cercetarea și explicitarea lor analitică este o îndeletnicire prin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
contemporan cu Schlick, Ernst Cassirer. Este o apropiere al cărei sens va reieși tot mai clar pe parcursul acestui studiu. În „Introducerea” celui de al treilea volum al monumentalei sale scrieri Filosofia formelor simbolice, intitulat „Fenomenologia cunoașterii”, Cassirer caracterizează drept o presupoziție de bază a tradiției metafizice, inaugurate de Parmenide, ideea că funcția gândirii cunoscătoare nu se reduce la „exprimarea ființei” potrivit propriilor ei categorii, ci este aceea de a-i „epuiza conținutul”. Presupoziția este că gândirea cunoscătoare și obiectul ei reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
simbolice, intitulat „Fenomenologia cunoașterii”, Cassirer caracterizează drept o presupoziție de bază a tradiției metafizice, inaugurate de Parmenide, ideea că funcția gândirii cunoscătoare nu se reduce la „exprimarea ființei” potrivit propriilor ei categorii, ci este aceea de a-i „epuiza conținutul”. Presupoziția este că gândirea cunoscătoare și obiectul ei reprezintă o unitate. Aceasta este o pretenție care, observă Cassirer, nu este proprie doar raționalismului. Identitatea subiectului și obiectului cunoașterii, reducerea unuia la celălalt, au fost socotite țelul suprem al cunoașterii, chiar dacă opiniile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Laudan, Progress and its Problems. Toward a Theory of Scientific Growth, University of California Press, Berkeley, 1977, p. 89. 25. Pentru o dezvoltare a acestei teme, susținută de studii istorice de caz, vezi M. Flonta, Perspecrtivă filosofică și rațiune științifică. Presupoziții filosofice în știința exactă, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985. 26. Immanuel Kant, Metaphysische Anfangsgründe der Naturwissenschaft, Meiner Verlag, Hamburg, 1997, p. 9. 27. Ibidem, p. 16. 28. Vezi Konstantin Pollok, Kants „Metaphysische Anfangsgründe der Naturwissenschaft. Ein kritischer Kommentar, Meiner
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
l-a înțeles contemporanul său Friedrich Schiller, de sub a cărui pană a ieșit această strofă ironică: Gerne diene ich den Freuden Doch tu ich es leider mit Neigung Und so wurmt es mir oft Das ich nicht tugendhaft bin6 Aici presupoziția tacită este că un anumit mod de a acționa va fi lipsit de valoare morală de îndată ce el este în acord cu anumite înclinații, în acest caz cu pornirile noastre afective. Deoarece sunt înclinat să-mi slujesc și să-mi ajut
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu din legea morală condiția satisfacerii egoismului 39. Din această perspectivă, răutatea sufletească va fi mult mai răspândită, firește, decât bunătatea. În contactul cu oameni pe care nu-i cunoaștem, lasă să se înțeleagă Kant, este prudent să pornim de la presupoziția că ei sunt răi, chiar dacă riscăm în acest fel să-i neîndreptățim pe unii dintre ei. Cu toate acestea, unele din considerațiile de mai sus cu privire la originile tendințelor rigoriste ale lui Kant, dincolo de educația religioasă primită în tinerețe, nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
situații - conflictul său la bătrânețe cu autoritățile prusace -, Kant a putut să aleagă între bine și rău. El a ales cu entuziasm să facă binele. Într-o măsură mai mică a fost confruntat cu acele situații de viață care desfid presupoziții morale rigide. Fără a întreține o imagine naivă asupra omului, Kant a trăit într-o anumită izolare de urgiile vremii sale41, ceea ce poate explica în parte faptul că a putut nutri iluzii rigoriste. Unor asemenea conjecturi li s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
filosofia lui Kant îl constituie afirmația că sistemul de referință esențial al gândirii filosofului german a fost știința matematică a naturii, așa cum a fost ea elaborată în opera epocală a lui Newton. Întreaga construcție a lui Kant se sprijină pe presupoziția că aparțin științei numai enunțuri care au atributele universalității și necesității, ca și legile fizicii newtoniene. Kant se va întreba cum sunt posibile, în genere, asemenea enunțuri. Un răspuns la această întrebare va indica, mai întâi, cum este posibilă știința
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
al Pr întrebându-se „ce înseamnă sistemul lui Kant fără lucrul în sine?”. Răspunsul este că „suprimarea lucrului în sine” are pentru sistemul kantian „consecințe dezastruoase”. Și aceasta deoarece - argumentează autorul - lucrul în sine constituie un punct de plecare, o presupoziție fundamentală a sistemului filosofiei transcendentale. Noica respinge sugestia că autorul CRP s-ar face vinovat de o inconsecvență grosolană și prezintă temeiurile scepticismului său față de distincții propuse de acei cercetători kantieni care l-au apărat pe Kant de acuzația că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
filosofiei într-o lucrare mult citită pe atunci, Introducere în filosofie, a cărei primă ediție apare în 1901, în felul următor: „Filosofia este știința generală care unifică într-un sistem necontradictoriu cunoștințele mijlocite de științele particulare și reduce metodele și presupozițiile generale ale cunoașterii folosite în știință la principiile ei.”61 Ambiția lui Motru de a elabora un sistem propriu de metafizică inductivă nu trebuie, așadar, să ne surprindă. Acest sistem reprezintă o încercare de unificare a universului material și a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ar fi fost confruntat cu critici de felul celor pe care le-a formulat Blaga, Kant ar fi replicat în acest fel. Și el ar fi fost, fără îndoială, îndreptățit să o facă. Identificându-se însă pe deplin cu acele presupoziții și opțiuni care au susținut întreaga sa întreprindere critică, este mai puțin probabil că el și-ar fi dat seama în ce măsură asemenea critici dezvăluie un conflict al valorizărilor. În încheiere, câteva considerații asupra acestui subiect. Ca filosof al luminării, Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și directivele de acțiune ale mișcărilor care încearcă să legitimeze prin apel la asemenea surse de autoritate, apropierile dintre mecanismele instituirii autorității lor sunt de-a dreptul izbitoare. Funcționarea acestor mecanisme devine posibilă pe baza acceptării a cel puțin două presupoziții. Prima este că viața individului își capătă sensul cel mai înalt și finalitatea supremă prin subordonarea ei deplină față de o cauză colectivă, o cauză care prin însăși natura ei nu poate fi decât obiect de adeziune necondiționată, și nu rezultat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
judecății raționale. Pentru toți aceia în care asemenea puteri sunt treze și active, subiect de discuție și de controversă va putea fi nu cauza însăși, ci doar identificarea căilor și celelor mai potrivite mijloace pentru a o promova. A doua presupoziție este că asemenea cauze, care pretind celor chemați să le slujească printr-o subordonare care implică anularea individualității, ce se exprimă înainte de toate în lipsa exercițiului critic al rațiunii sau în renunțarea la acest exercițiu, îi opun cu necesitate pe aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acelor oameni care vor sluji o altă cauză. O sugestie majoră a ideii kantiene a luminării este că un consens universal este posibil doar între oameni luminați, capabili și deprinși să facă uz de rațiunea lor. Corolarul necesar al acestei presupoziții este că orice cauză care va fi sustrasă examenului critic și sancțiunii rațiunii îi va diviza și învrăjbi pe oameni. Ea îi avea drept adversari pe cei afectați, lezați prin promovarea ei. Aceștia vor trebui neapărat combătuți, înfrânți, neutralizați. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
practică însă, reclamarea violului marital este o raritate, pentru două motive. În primul rând, este foarte greu de dovedit, actul de lege nemenționând probele luate în considerare în instanță. În al doilea rând, el pare să fie acceptat implicit în presupoziția culturală, exprimată și în textul de lege, conform căruia „soțul și soția trebuie să-și îndeplinească îndatoririle reciproce în relațiile de familie”. Se poate deci estima că, în general, sistemul juridic intervine destul de ineficient în combaterea violenței împotriva femeii și
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
costisitoare, intervenția sindicatelor lipsesc cu desăvârșire. Educația este un factor adesea neglijat iar insuficiența studiilor în acest domeniu reprezintă un element determinant în subdezvoltarea abordărilor comunitare ale violenței față de femeie. În afară de aceasta, politica socială în domeniu s-a fundat pe presupoziția contraproductivă, dovedită pură naivitate, că dezvoltarea organizațiilor nonguvernamentale ar putea oferi soluții „magice”. În realitate, insuficienta dezvoltare a politicilor publice în acest domeniu reprezintă o cauză a nivelului scăzut al conștientizării comunitare a problemei și a lipsei de inițiative civice
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
de organizare a executării pedepselor privative de libertate configurarea acestuia în textele legislative. Analiza va avea drept punct de referință scopurile penitenciarului ca instituție, așa cum sunt ele definite în mod oficial, precum și modalitățile prin care este urmărită atingerea acestor scopuri. Presupoziția de la care pornim este aceea că modul în care legea fixează scopul detenției, drepturile și obligațiile personalului și deținuților constituie reflexia formală a modului în care societatea îi privește pe cei care au încălcat normele penale. Executarea pedepselor privative de
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
către servitute, Într-un capitol intitulat „De ce ajung În frunte cei mai răi”, Hayek a Întreprins o incursiune În problema dihotomică a unor cupluri conceptuale: sistem - om, regim democratic - regim totalitar, morală tradițională (a democrațiilor liberale) - morală totalitară. Plecând de la presupoziția neutră că „nu există, În fond, niciun motiv pentru ca vreun sistem să potențeze În mod necesar acele atitudini care să slujească țelul pentru care era conceput” (idealurile catehismului comunist ar fi trebuit să fie susținute, cel puțin teoretic, de oameni
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
luni. Pe de altă parte, anumite diferențe dintre valorile indicatorilor care descriu cele două perioade pot rezulta și din diferența temporală dintre cele două perioade. Mai mult decât atât, limitele unui astfel de demers constau În faptul că pleacă de la presupoziția omogenității tipului de comunism și a comportamentului executiv pe parcursul Întregii perioade analizate. Stabilizarea elitelor: rotația cadrelor În executivele românești Pentru perioada comunistă, În ciuda imaginii generale a imuabilității leadershipului său, durata medie a unui mandat este de un an. O instabilitate
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]