1,380 matches
-
dinamice descriu evenimente și procese active, ca și procese mentale „active” (învăța spaniola). În paragraful de mai sus din Evelina chiar și verbele dinamice (a sta, a se sprijini) sînt folosite în mod static. Să ne îndreptăm totuși atenția asupra presupoziției (îndoielnice) că, în prezentarea evenimentelor narative, trebuie să avem în vedere mai ales verbele finite. Dar aproape oricare parte a unei propoziții dintr-o frază poate exprima schimbarea unei stări, inclusiv verbele non-finite (în italice): a) Chick i-a urmărit
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
spune că pentru creștini măsura tuturor lucrurilor nu este intelectul creat, ci Cuvântul întrupat, Cel întru care „au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute, și cele nevăzute”. Revelația exprimată în Scripturi conține deja anumite presupoziții ontologice despre condiția umanității, posibilitățile cunoașterii și vocația ultimă a creației făcute „prin El și pentru El”. Această mărturisire nu poate fi acomodată cu orice tradiție filozofică ori sistem metafizic 2. De aceea, cultura critică este indispensabilă discernământului teologic. De
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este, cu alte cuvinte, darul Cuvântului. Hristos Cel zugrăvit pe frescele Evangheliei Bisericii este Hristosul Scripturilor, Cel care a chemat mai întâi pe Israel la slujire. Pe scurt, Biserica a văzut în recunoașterea lui Hristos „după Scripturi” (1Cor. 15,3-4) presupoziția teologică fundamentală a Ortodoxiei 1. Înainte de a discuta implicațiile teologice ale acestei mărturisiri centrale a Bisericii, trebuie să urmărim procesul transformării acestei proclamații apostolice dintr-un act de oralitate într-un document scriptic, astăzi disponibil în forma textului canonic al
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
itinerariul intelectual propus de Andrew Louth rămâne totuși un parcurs normativ. Setea de lumini duhovnicești este îmbogățită de o rafinată îndrăzneală apologetică, încununată de un frumos epilog. Volumul este, așadar, un diptic a cărui construcție tematică merită studiată cu atenție. Presupozițiile de lucru ale acestui „eseu” sunt limpezi: modernitatea a însemnat pentru teologie mai ales o îndelungată „captivitate babilonică”, exercitată asupra învățătorilor și cărturarilor creștini prin opera de seducție a metodei istorico-critice. Așezată sub imperativul „obiectivității”, teologia academică și-a pierdut
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ai unor curente metodologice, cum ar fi Descartes (1596-1650) versus Bacon (1561-1626), devine secundar atunci când confruntăm punctele de convergență ale acestor moderni. „Posedarea naturii” este deja un imperativ comun care oferă științelor naturii un statut secular. Louth este interesat de presupozițiile metafizice ale metodologismului, lato sensu, criticând cel mai mult fenomenul de contaminare interdisciplinară pe care îl probează secolele XVII-XVIII, cea mai gravă deturnare de sens fiind suferită de teologie 2. Dincolo de specificul aplicațiilor regionale, metoda științifică pretinde întotdeauna o „probă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vectorialitatea orizontală a tradiției și verticalitatea magnetică a revelației, modernitatea împărtășește un dublu sentiment. Mai întâi, dezorientarea provocată de experiența alterității religioase, culturale și geografice. În al doilea rând, entuziasmul stimulat de succesul unei cunoașteri tehnice. Citite în această ordine, presupozițiile modernității sunt: a) orice cunoaștere exclusivă a unei lumi conduce la atribuirea necritică de superlative acesteia (căci, spun adevărații moderni, privită autarhic, lumea ta nu poate fi întotdeauna decât „cea mai bună dintre lumile posibile”); drept urmare, se declanșează procesul de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a cunoaște planul Providenței, mijloacele și manifestările ei în istorie”3. Postulând evoluția istoriei universale către o conștiință a libertății 4, Hegel omologhează istorist teza paulinică după care politica ecclesiei se rezumă la o explozie pneumatologică a libertății 5. Dacă presupoziția sa este că adevărul (sinonim cu divinul) cuprinde dialectic în esența sa și drumul către sine6, nu e greu de înțeles cum anume Hegel salvează prin conceptul de „Spirit” unitatea istoriei în raționalitatea sa progresivă. Deși fascinat de rigoarea științifică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și limitele monismului metodologic, trădat de idealul utopic al totalizării formale și al autofundării cunoașterii științifice după niște reguli logice, universale și stabile. Ireductibilitatea matematicii la statutul de limbaj artificial demonstrează neputința descriptivismului formalist (care este, în fond, solidar cu presupozițiile logicismului) de a exprima în termenii obiectivității și ai exhaustivității nobila creativitate a matematicii. Matematica nu pare să scape condiției istoricității: continua proliferare a unor sisteme axiomatice paralele a susținut, pe de o parte, relativismul epistemologic, iar, pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pons asinorum în dezbaterile epistemologilor contemporani. Mai mult decât cele două versiuni (restrânsă și generalizată) ale teoriei relativității, fizica cuantică a provocat școlile postbelice de epistemologie, furnizând imaginarului filozofic un spectaculos model holistic al realității. Ontologia cuantică este construită cu presupozițiile nonseparabilității elementelor constitutive ale lumii 1. Louis de Broglie avea deci dreptate să spună că mecanica cuantică a reușit să mute „linia de demarcație între fizică și metafizică”. Evidențierea, în regim submicroscopic, a imposibilității determinării simultane a tuturor caracteristicilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
delegitima, în fapt, proiectul epistemologic general al Iluminismului. Succesul empiric (în sensul testabilității și al puterii de predicție) al mecanicii cuantice i-a obligat pe fizicieni, pe lângă contestarea principiului cartezian al evidenței intuitive a adevărului, la asumarea unui set de presupoziții net antimecaniciste. În primul rând, fenomenul „salturilor cuantice” (tranziență discontinuă) a impus trecerea de la uzul categoriei de cauzalitate la cel al categoriei de probabilitate, înțeleasă nu ca semn al unei ignoranțe pasagere (cum credea Laplace), ci ca permanență epistemică. Există
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
filozof al științei. Discursul este articulat în prisma rezultatelor muncii de laborator, fiind acoperit abia ulterior de referințe culturale din câmpul teologiei, fenomenologiei, existențialismului, hermeneuticii sau esteticii. H.-G. Gadamer a salutat în lucrările sale târzii relația de conivență între presupozițiile filozofice ale hermeneuticii sale fenomenologice și gândirea personalistă a lui Michael Polanyi 1. Creștin practicant 2, M. Polanyi și-a adus un aport filozofic nu lipsit de semnificații pentru teologia creștină aflată într-un divorț polemic cu ideologia iluministă. Conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unor clarificări conceptuale care să definească natura gândirii științifice și esența meditației teologice. Prea adesea, teologia a reușit să-și ruineze din interior eșafodajul, folosind armele adversarului, adoptând logica progresistă a raționalității moderne. Deslușirea Tainei este un volum care clarifică presupozițiile antropologice ale Iluminismului, care au desfigurat învățământul teologic din sute de Academii apusene sau răsăritene. Finalitatea acestui proces de distorsionare a sensului mistagogic al teologiei a fost consemnată în anul 1906 de Pavel Florenski, care declama cu exasperare aproape nietzscheană
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sânul societății umane, încărcând cu un pesimism tragic, de extracție greacă, o propedeutică la știința utopiei (în care modernitatea, de altfel, s-a specializat). Un decupaj în profilul „teologiei politice” și al „teologiei economice” din secolele XIV-XVI, urmat de analiza presupozițiilor epistemologice și a consecințelor ideologice ale pozitivismului (Malebranche și Durkheim, respectiv, Kant și Weber), facilitează discuția despre sociologia americană a religiei (cu care se și încheie partea a doua a cărții). Urmează o discuție pro și contra Hegel, respectiv Marx
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
elitele educate, nu devansează elanul filantropic și compasiunea reală pe care doar persoana umană - iar nu o abstracție precum statul - o poate asuma?2 Eliberarea teologieitc "Eliberarea teologiei" Milbank critica pozițiile ideologice ale lui Karl Marx, ceea ce îi permite demontarea presupozițiilor filozofice ale teologiei sud-americane a eliberării. În loc să-și altoiască ideile pe trunchiul gândirii patristice, reprezentanții acestei școli de gândire - G. Gutierrez, J.L. Segundo, C. Boff - au îmbrățișat profetismul dialectic al marxismului 3. Totuși, lor le revine meritul de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
anului 2006, Ministerul Afacerilor Externe al României a pregătit conceptul unei campanii de imagine care să marcheze aderarea României la Uniunea Europeană, sloganul care urma să reprezinte țara noastră fiind: "Romania Fabulospirit". Cei care au gândit această campanie au plecat de la presupoziția (similară cu cea a existenței personalității reprezentative) că fiecare națiune europeană este asociată cu o anumită valoare, propunându-și să obțină un efect asemănător și în ce privește imaginea României. Problema autorilor campaniei este că au reușit să indice valoarea definitorie pentru
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
felurite modalități de insolitare (straniul, enigmaticul, miraculosul etc), care produce sentimente de neliniște, teamă, spaimă, teroare, iar instituirea lui nu poate avea loc decât pe baza unei convenții deliberat acceptate atât de emițător (creator), cât și receptor (cititor), în virtutea unor presupoziții subiectiv-obiective, supuse în permanență devenirii. 2. FANTASTICUL ÎN OPERA LUI I. L. CARAGIALE 2.1. Dimensiunea estetică. Fantasticul Reîntorcându-ne la opera lui Caragiale putem afirma că ea solicită astăzi interpretări felurite. Această înmulțire de puncte de vedere opuse și de
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
et al., 2006). 8. Deși nu a produs neapărat efecte negative, plata în funcție de performanțe nu a îmbunătățit semnificativ activitatea personalului administrativ (Dunleavy et al., 2006). 9. Menționam în secțiunea referitoare la Marea Britanie că managerii publici au făcut o serie de presupoziții despre managementul privat care nu erau conforme cu realitatea. Tot o greșeală de atribuire a făcut ca managerii autonomi din NMP să confunde propriile scopuri cu cele ale cetățenilor. Mai exact, au făcut de multe ori greșeala de a considera
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
precum corupția nu sunt patologice, ci consecințe firești ale operațiunilor interne ale biroului. Birocrația generează alocarea greșită a resurselor, ineficiență și corupție din cauza regulilor pe baza cărora funcționează. Downs (1965) propune o teorie a procesului de decizie birocratic, plecând de la presupoziția generală că birocrații sunt motivați de propriul interes, cel puțin o parte din timp. Analiza lui Downs dorește să pună în evidență efectele funcției sociale a biroului și ale mediului extern asupra operațiunilor interne ale biroului, precum și modalitățile prin care
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
implementate. Din păcate, implementarea corectă a unor noi tehnici de management este mai degrabă rară. Lozeau, Langley și Denis (2002) prezintă modul în care tehnicile manageriale pot fi „corupte”. Autorii pleacă de la premisa că tehnicile manageriale se bazează pe niște presupoziții privind distribuția rolurilor și puterii între diferiții actori ai unui sistem organizațional. De pildă, asumpția din spatele planificării strategice este că managementul de vârf are putereade a stabili direcția strategică (Lozeau, Langley și Denis, 2002, p. 539). Astfel, prin compararea presupozițiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
presupoziții privind distribuția rolurilor și puterii între diferiții actori ai unui sistem organizațional. De pildă, asumpția din spatele planificării strategice este că managementul de vârf are putereade a stabili direcția strategică (Lozeau, Langley și Denis, 2002, p. 539). Astfel, prin compararea presupozițiilor tehnicilor NMP cu distribuția existentă arolurilor și a puterii în cadrul administrației publice se pot identifica probleme de compatibilitate. Aceste probleme se pot rezolva, conform autorilor menționați, în patru moduri: 1. tehnicile transformă organizația schimbând distribuția rolurilor și a puterii; 2
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
se poate spune că se revendică administrația publică din România 2, introducerea unor astfel de metodologii la nivelul aparatului administrativ al guvernului ar putea întâmpina unele dificultăți legate nu atât de piedicile aferente unui proces de implementare, cât de caracterul presupozițiilor referitoare la rolul pe care diferiți actori îl joacă în procesul politicilor publice la nivelul aparatului administrativ al guvernului României. Unul dintre acești actori este Centrul Guvernului 1 (CG), care în România este reprezentat în principal de Secretariatul General al
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
renovată. Aceștia din urmă au interesul ca noi să fim mulțumiți de înțelegere, astfel încât să nu fie oprit fluxul stimulentelor pe care îl oferim în schimb. După cum am văzut în exemplele de mai sus, aplicarea modelului principal-agent pornește de la unele presupoziții în ceea ce privește comportamentul, interesele și distribuția informațiilor între actori. Astfel, atât principalul, cât și agentul sunt interesați de satisfacerea propriilor interese. Principalul, pe lângă atingerea obiectivelor, este interesat de reducerea costurilor agenției 1, în timp ce agentul va avea tendința de a adopta un
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
încercând să-și maximizeze propria utilitate prin participarea la relația contractuală cu principalul. De asemenea, atât principalul, cât și agentul se află în situația de acces limitat la informații, fapt care influențează structura și coordonatele relației dintre cei doi. Aceste presupoziții conduc, în cadrul relației de tip principal-agent, la apariția unor probleme a căror rezolvare constituie provocarea pe care o propune acest model. În economia relației de tip principal-agent, principalul și agentul dețin informații diferite cu privire la condițiile de respectare a contractului. Principalul
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
părților contractante: ședința de Guvern, SGG/CG și MLtc "Identificarea părților contractante\: Ședința de Guvern, SGG/CG Și ML" După cum am văzut în secțiunea precedentă, relația dintre doi actori poate fi descrisă în termenii modelului principal-agent, în condițiile asumării anumitor presupoziții în ceea ce privește comportamentul lor. Astfel, se pornește de la premisa că individul, ca actor rațional, la fel ca în relațiile de tip economic, își urmează propriile preferințe și în relațiile pe care le are în cadrul unor activități politice sau administrative (Buchanan și
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
comportamentului pe piață, maximizarea profitului prin intermediul alegerilor pe care le face. Astfel,indiferent de contextul acțiunilor sale, el este interesat să atingă o stare considerată mai bună decât cea în care se afla înainte de efectuarea alegerii. Având în vedere această presupoziție referitoare la comportamentul actorului rațional, într-o relație contractuală, atât agentul, cât și principalul își urmăresc propriile preferințe. Vom aplica aceeași asumpție și în ceea ce privește relațiile dintre ședința de Guvern, SGG/CG și aparatul administrativ al ministerelor de linie și vom
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]