496 matches
-
a avut dreptate, a gemut Harry. Nathan a avut dreptate de la bun început. Fir-ar să fie, de ce nu l-am ascultat? — Cine e Nathan? a vrut să știe Gordon. — Un cunoscut, a spus Harry. Nu contează. Un cunoscut. Un prezicător. — N-ai fost niciodată în stare să urmezi un sfat bun, așa-i, Harry? Ești prea lacom. Prea sigur pe tine. Acesta a fost momentul în care Harry a început să se prăbușească. Cruzimea din glasul lui Gordon era insuportabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
deși știam cu certitudine că el era cel de la celălalt capăt al firului. — La telefon, a spus el. Cu cine vorbesc? — Nathan, i-am răspuns. Nu ne-am cunoscut, dar cred că ai auzit de mine. Prietenul lui Harry Brightman. Prezicătorul. — Nu-nțeleg despre ce vorbești. — Ba sigur că înțelegi. Când dumneata și amicul dumitale l-ați vizitat pe Harry astăzi, de partea cealaltă a ușii s-a aflat cineva care a ascultat toată conversația. La un moment dat, Harry a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
a ascultat toată conversația. La un moment dat, Harry a menționat numele meu. „Ar fi trebuit să-l ascult pe Nathan“, a spus el, iar dumneata l-ai întrebat: „Cine e Nathan?“. Atunci, Harry ți-a spus că sunt un prezicător. Acum îți amintești? Nu vorbim despre trecutul îndepărtat, domnule Dryer. Sunt cuvinte pe care le-ai auzit acum câteva ceasuri. — Cine ești? — Sunt mesagerul care aduce vești proaste. Sunt omul care rostește amenințări și avertismente, care le spune oamenilor ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
întrezărește la cap de tunel, nici o luminiță. Doar un panou: Atenție: aici se moare. Aici se moare pe capete. Nu mai e timp de drăgălășenii, de „floricele pe câmpii/hai să le-adunăm copii". Pe de o parte, astrologii și prezicătorii proclamă sus și tare, că anul 2012 va însemna sfârșitul a toate. Și fel de fel de scenarii se iscă de aici. Pe de altă parte, luptele intestine din conducere, guvern, parlament, partide, care macină și toacă zilnic precum morile
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
țărână un cerc, care e împărțit, apoi, în tot atâtea părți câte litere are alfabetul. Pe fiecare literă se presară boabe de grâu. Când totul e gata, e adus un cocoșel alb căruia i se dă drumul, iar prezicătoarea sau prezicătorul înseamnă literele de unde pasărea ciugulește grăunțe. Împăratul Flavius ar fi apelat la acest mod de a desluși viitorul pentru a cunoaște numele urmașului său. Cocoșul a mâncat grăunțele de pe literele THEOD, determinîndu-l pe împărat să creadă că numele urmașului său
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
reușit să fugă de la Ludi, aici, în Colonia. Era gladiatorul care ucidea pentru mine. Cel care, pentru mine, aducea sacrificii zeului Marte, vărsând în arenă, în numele meu, sângele adversarilor. Gărzile mele îl urmăresc, dar nu s-au întors încă și prezicătorii mi-au spus că un gal îl ajută să fugă... Că un gal mă va împiedica să pun mâna pe el... Numele gladiatorului este Titus, dacă vrei să știi. Și îl vreau înapoi. Băiatul își împinse bărbia înainte. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Cocoșatul lăsă sturzii și se duse lângă bucătarul-șef, care curățase iepurele, iar acum îi scotea măruntaiele. — Așteaptă - cu degetul mâinii drepte scoase inima și ficatul. Să vedem dacă Galba îl va numi pe Otho urmașul lui... — Acum ești și prezicător? — Câteodată - cocoșatul examină ficatul iepurelui, întorcându-l pe o parte și pe alta. Ar fi de bun augur dacă ar fi mare, rotund, dar, vedeți, e atât de mic, încât aproape că nu se vede. E de rău augur, prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că îi ascundea chipul. Ochii lui orbi, albicioși, erau fixați asupra guvernatorului. — Ești aici? întrebă Vitellius surprins. — Te așteptam. Știi doar că te așteptam. Nu te-am văzut când am intrat - guvernatorul își scoase mantia, furios că aparițiile neașteptate ale prezicătorului îl speriau. Uneori am senzația că ești o fantomă. Taverna era pe jumătate cufundată în întuneric; hangiul încerca să întețească focul. Pe neașteptate, se simți în aer miros de ienupăr. — Sunt doar un clarvăzător, nu o fantomă, răspunse Ausper. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încerca să întețească focul. Pe neașteptate, se simți în aer miros de ienupăr. — Sunt doar un clarvăzător, nu o fantomă, răspunse Ausper. Așa își spunea; nimeni nu știa care era adevăratul său nume sau din ce ținut venea. — Sunt doar prezicătorul care urmărește destinul Imperiului pe care acum vrei să-l conduci. — Eu? Vitellius luă un os de pe masă și îl aruncă unui câine care semăna cu un lup, întins lângă foc. Câinele adulmecă osul, dar nu-l atinse; se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
e adevărat. Dar de când sunt aici, în Germania Inferior, le-am dat tuturor sesterți... — I-ai luat din banii publici. Ai câștigat bunăvoința soldaților și a populației nu datorită virtuților tale, ci pentru că i-ai cumpărat. — Tu ești judecătorul sau prezicătorul meu? — Dacă ți-aș prezice acum soarta, m-ai ucide - Ausper își închise o clipă ochii orbi. — E atât de potrivnică? — Numele tău va dăinui peste veacuri. Voi avea faima unui tiran care a fost ucis la Roma sau faima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privi spre tavan. — Ați auzit? — Ce anume? întrebă indiferent hangiul. — Un foșnet... Deasupra ce-i? — Cucuvele - hangiul înteți focul. Din cauza frigului, își caută adăpost sub acoperiș. — Cucuvele, gemu Vitellius. Păsări prevestitoare de rău. Cucuveaua e pasărea sacră a Minervei, răspunse prezicătorul. Minerva e protectoarea Romei. E o prevestire bună pentru tine, care vrei să conduci Imperiul. — Crezi? Vitellius își sprijini fruntea pe brațe. — Vrei să-ți cunoști soarta? Du-te la Velunda. Ea e marea profetă din ținutul ăsta. Ea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Cu toții am auzit vorbindu-se despre ea, dar eu nu o cunosc și nu știu unde se află... Nu știu unde, în pădure, adăugă, cu un gest vag. Vitellius se întoarse din nou spre orb, să-l mai întrebe ceva, dar taverna era pustie. Prezicătorul dispăruse. — E o fantomă! Vitellius se trânti pe un scaun mic, care scârțâi sub greutatea lui. — E o fantomă. O fantomă care aduce numai nenorociri. Sper să nu-l mai văd niciodată. Hangiul îi oferi un vas cu năut: — L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înălță capul, privindu-și atent stăpânul. — Da, am auzit. — Oare Ausper crede că Velunda e în stare să prefacă un om avid și corupt într-unul demn? De ce i-a vorbit despre ea? — Nu știu, oftă Valerius. Ausper e un prezicător puternic și îl urăște pe Vitellius. Eu cred că... Ezită, încercând să-și limpezească gândurile. Dacă l-a trimis la Velunda... Poate că asta are legătură cu destinul nostru. — Nu înțeleg. Valerius se încruntă. — Nici eu. De unde să știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un semn bun. Imediat însă o rață se desprinse din stol și își continuă drumul singură. — Nu e semn bun. Errius se apropie de calul tribunului și arătă spre rața solitară ce se îndrepta spre miazăzi: Ce-ar spune un prezicător despre asta? — Orice-ar spune, eu cred că un om poate întoarce destinul în favoarea lui. Îmi place rața aia care înfruntă singură cerul. O să ajungă departe. Antonius își opri calul, apoi, întorcându-se, arătă spre castru. — Privește... Privește valul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Galba în clipa când lama unui pumnal îi tăia capul... Galba trăia, din câte știa Vitellius, și era pregătit să lupte și să-l împiedice să cucerească Roma. În cele din urmă, în fața lui Vitellius pluti chipul lui Ausper, prezicătorul orb, care îi tăie calea. Imperator-ul căzu în genunchi, înspăimântat. — Ridică-te. Era un glas de femeie, dulce, fără să fie însă blând. Dimpotrivă, era tăios ca o lamă. Fantomele dispărură. Ausper se risipi. Vitellius își dădu seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aflate în contact cu divinitatea, nimeni nu ucisese vreodată o preoteasă. Preotesele erau omorâte de străini, iar în acele ținuturi străin însemna roman. În noaptea aceea cu lună plină, Velunda fusese așezată pe un catafalc din ramuri de mesteacăn - copacul prezicătorilor - și de paltin, prin crengile căruia vântul suflă scoțând sunete melodioase. Lângă ea fuseseră depuse colierele de chihlimbar pe care îi plăcea să le poarte, panglicile albe cu care își lega părul și sandalele, pentru a putea să treacă pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de uimire la auzul acelui nume - ca urmaș al său, și că în aceeași zi, în Senat, scaunul curial se așezase singur de-a latul, semn că nenorocirile aveau să se abată asupra împăratului. În dimineața zilei când fusese ucis, prezicătorul îl avertizase pe Galba să se păzească de un pericol iminent. — Continuă - Vitellius începuse iar să mănânce, tot mai neliniștit. Hector spuse că Otho câștigase încrederea pretorienilor. Galba fusese prevenit că se organiza o conspirație împotriva lui. Își pusese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prevenim să te ferești de învoielile cu legiunile din Pannonia și Illiria. Sau cu cele din Africa, mai ales cu Vespasianus. Nu te alia cu cei care vor fi învinși. Aliază-te cu Vitellius, învingătorul, ziseră în încheiere. — Ce spun prezicătorii voștri? - Julius își mângâie barba blondă, lungă. Din câte știu eu, ieri-dimineață Vitellius a părăsit orașul în carul său luxos, împodobit cu ghirlande, în fruntea unei armate de bucătari și soldați... Din câte știu, multe statui ecvestre ale lui, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
au fost mai multe semne funeste. Mi s-a spus că statuia Victoriei de pe Capitolium a lăsat hățurile să cadă, în Etruria un bou a vorbit, statuia lui Julius Caesar de pe insula Tiberina s-a întors dinspre apus spre răsărit... — Prezicătorii spun că statuia lui Caesar a privit spre răsărit ca să-l îndemne pe Otho să lupte împotriva ta cu legiunile din Judaea. Lucru cu care Vespasianus este de acord, după cum te-au informat spionii tăi. — Dar despre revărsarea Tibrului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
alb se aplecă spre el, arătând spre cer. Vitellius privi în sus. Cei trei corbi se îndreptau spre apus. Îi văzu trecând, negri, prin dreptul soarelui. Își întoarse privirea; era un semn nefast. În spatele lui Antonius îl văzu pe Ausper. Prezicătorul clipea des din ochii săi orbi și-i oferea lui Vitellius o farfurioară. Era atât de aproape, încât, dacă ar fi întins mâna, Vitellius ar fi putut s-o ia; pe ea era o prăjitură. Tresări, recunoscând una din cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sunt disperați din cauza costurilor banchetelor pe care sunt obligați să le ofere, în timp ce soldații lui Vitellius - și sunt nu mai puțin de opt mii - jefuiesc orașele. Și asta nu-i tot... Vitellius a mai dat un edict: vrea ca toți prezicătorii să părăsească Italia până la 1 octombrie. Nu știu de ce a ales tocmai data asta, dar știu că mulți au fost omorâți pentru că i-au prezis împăratului că va avea un destin funest. — Dar tu de unde știi toate astea? îl întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din câte știu. — Eu știu doar că am luptat în arenă în fața lui Vitellius. Din fericire, sunt rețiar și nu va trebui să lupt niciodată cu Skorpius, care e și el rețiar. Oricum, am adus vești proaspete... Mai știu că prezicătorii care acum fug să scape de mânia împăratului au spus că acesta va avea parte de o moarte îngrozitoare până la sfârșitul lui septembrie. Se înșală, interveni Proculus, golindu-și carafa. Se înșală, dar nu cu mult. Doar cu câteva luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
învinge? Proculus clătină din cap. — O să vezi cu ochii tăi. Marcus completă: Pe când mă aflam la Vienna, am aflat că în timpul unei ceremonii publice un cocoș s-a așezat mai întâi pe capul lui Vitellius, iar apoi pe umărul lui. Prezicătorii au zis că e un semn funest și că Vitellius va fi ucis de un cocoș. Valerius se uită repede la Marcus, apoi la Proculus. Întâlni privirea celui din urmă. Proculus îi puse o mână pe umăr. — Vino, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
clătinând din cap îngrijorat. Le voi spune soției și copiilor mei să plece în provincie, cât mai departe de Roma. Paharnicul interveni din nou, cu un aer de superioritate, dar atent să nu ridice glasul: — Nu-i nevoie să fii prezicător, cum este ajutorul nostru de bucătar, ca să înțelegi că se va întâmpla o catastrofă. Vitellius dă un banchet după altul, ascultă de sfaturile celor mai josnici și mai avari indivizi din orașul ăsta, înșfacă bani de pe unde poate, trăiește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-șef. Nu știți că, deși îi aparține lui Vitellius, Orpheus îi stă ca un ghimpe în coastă? Cică Vitellius vrea să-l vadă murind în luptă... Ar vrea să-l omoare Skorpius, care l-ar învinge cu siguranță, dar un prezicător a interzis lupta dintre ei doi, nu știu din ce motiv. — Ssst! făcu cocoșatul. Despre anumite lucruri nu se vorbește. — Și de ce adică? întrebă paharnicul. Doar până acum am vorbit despre unele lucruri care... — Nu știți... Cocoșatul privi în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]