382 matches
-
de jurnalism istoriografic și filosofic, poate "radical", dar oricum util. O cronică foucauldiană a imediatului cu problemele sale. Foucault se considera un soi de jurnalist radical, iar filosofia sa este mai mult o modalitate personală de a gândi, de a problematiza, de a găsi răspunsuri la întrebările care l-au preocupat. Foucault nu a fost niciodată un filosof, ci mai degrabă un gânditor complex și original, provocator și controversat cu istoria, literele, filosofiile. A gândi cu istoria, cu enunțurile din arhivă
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
France, cât și istoria problemelor pe care le-a cercetat și pe care o anumită ierarhie politică le-a spus într-un mod convenabil ei sau nu le-a spus deloc! Două idei din gândirea istorică foucauldiană ar fi de problematizat: 1) ficțiunea și transfigurarea nu implică anularea realului; 2) istoria (trăită și scrisă) nu are sens, decât unul inventat prin interpretări, în esență, fiind un construct intelectual al criticilor. Din moment ce scrisul are o funcție figurativă inextricabilă, ducându-ne spre reprezentare
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Neil. Existențialismul, prin J.P.Sartre, are finalități identice. Literatura este întotdeauna scrisă „pentru cineva”, cu o anume intenție. Obiectivele literaturii, consideră T.W. Adorno, sunt de a vindeca, a schimba, a încuraja, a spera, a alina în sens pozitiv; a problematiza, a tulbura, a contesta, în sens negativ. Arta este prin definiție „critică a seriozității vieții”, parodică, ludică, polemică și în extremis chiar subversivă. Controversa reală începe însă odată cu manipularea lor propagandistică. B. Croce, încă de la începutul secolului, vorbește despre ideea
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
resurselor umane în administrația publică se adresează, în egală măsură, celor care se pregătesc să-și dedice preocupările profesionale problematicii majore a vieții și activității oamenilor în sfera muncii, cât și celor care practică, de pe acum, diverse activități menite a problematiza, interveni, mobiliza etc., cerințele unei bune practici privind omul în organizație. A vorbi despre managementul resurselor umane înseamnă, în fond, a trata fundamentele socio umane ale unei instituții, indiferent de specificul acesteia. Căci o instituție constituie o modalitate de reglementare
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
realiste și benefice prin gândirea noastră, utilizând ceea ce știința ne pune la dispoziție, considerând că soluțiile propriu zise nu le vom găsi „în cărți”, ci le vom elabora (inventa, crea) noi prin capacitatea de a interpreta situațiile, de a le problematiza corect („a găsi punctul slab” și a stabili mecanismul funcționării fiecărui domeniu) și de a elabora soluțiile potrivite. 2) Competențele de evaluare și decizie pe criterii de valoare. După cum se știe, prin termenul „valoare” se înțelege un „standard”, socialmente instituit
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
empirică. Toate acestea nu au devenit automat baza unor probleme. Problemele au apărut ca urmare a unor elaborări teoretice (uneori nesistematizate) care au vizat o cerință de evaluare și de formulare a unei direcții de interes practic. Modul de a problematiza aceste situații empiric observabile a fost diferit. Primele problematizări s-au datorat sindicatelor americane care, în anii 1960, au formulat problema discriminării, cerând ca în managementul resurselor umane să se introducă teste care să dezvăluie competențele reale necesare recrutării și
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
limitativi și fără a oferi o imagine adecvată. Activitatea UNRISD a adus o contribuție importantă în dezvoltarea indicatorilor sociali și a extins dezbaterea privind dezvoltarea socială, promovând o abordare holistă și interdisciplinară cu accent pe procesul de luare a deciziei, problematizând consecințele pozitive și negative ale creșterii economice și ale schimbării sociale. Ideea indicatorilor sociali a fost preluată în sistemul public și politic, aceștia devenind măsuri instituționalizate pe probleme de interes general. Majoritatea organizațiilor internaționale sunt preocupate de dezvoltarea indicatorilor sociali
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]