520 matches
-
avut și nu are nici o însemnătate, comparativ cu poezia, deoarece ea, ziaristica, este produsul unei minți pândite de boală. Incriminările de acest fel au început cu contemporanii lui Eminescu, alde Grigore Ventura, Al. Ciurcu et. comp., au culminat în anii proletcultismului și s-au prelungit după 1889, uneori în forme acut-aberante, la contemporanii noștri: Moses Rosen, Virgil Nemoianu, Ileana Vrancea, Jean Ancel, Z. Ornea, S. Damian, Mircea Berindei, Ion Negoițescu ș.a. Unui interviu nedrept al lui Moses Rosen i se acordă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
îl poate înlocui cu Mihai Șora, "cel mai remarcabil filosof român din ultimele decenii"; Ileana Vrancea, care îl apără I. Negoițescu în 1966, uitând că în 1953 îl contrapusese pe Th. Neculuță lui Eminescu, așezându-se pe "cel mai sumbru proletcultism"; Jean Ancel, istoric din Israel, emigrant din România în 1963, care susține, într-o discuție publică organizată de Fundația Culturală Română, în 1991, că "Eminescu a pus bazele unei concepții închise, ce determină complacerea în semivaloare și orientarea spre reacționarism
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care pledează strălucit pentru achitarea lui, strălucitului transmodernist i se pare neadecvată o lectură în cheia "execuțiilor", cartea în discuție constituind mai degrabă o piesă din dosarul procesului comunismului. Labiș este socotit pe bună dreptate salvatorul poeziei românești în plin proletcultism, schimbătorul de macaz ideologic din chiar interiorul acestuia. Marea poezie a lui Labiș, observă Cezar Ivănescu, se datorează nu celebrei școli de literatură de pe Kisseleff, ci dintr-un fond spiritual arhaic. Inițial a mușcat și el din momeala "hașișică", dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a urmat, se știe. Receptarea poetului a oscilat între idolatrie și defăimare. Dar niciodată Eminescu n-a fost atât de contestat ca după 1989, de către "revizioniști" furibunzi, care au înțeles imperativul revizuirii în chipul cel mai deplorabil, ca pe vremea proletcultismului, după criterii îndeosebi extraestetice, politico-partinice. Theodor Codreanu (care respinge polemismul "parazitar" și "agresiv"), le-a replicat și în cartea Dubla sacrificare a lui Eminescu: Moses Rosen, Virgil Nemoianu, Ileana Vrancea, Jean Ancel, Ion Negoițescu, S. Damian, Mircea Berindei ș.a. De
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
receptarea liricii sale în alte literaturi, situația se prezintă și astăzi aproape umilitor. De pildă, în Larousse, inclusiv în ultima ediție, se spune că Eminescu este poet român, autorul poeziei Împărat și proletar. E limpede că informația provine de pe vremea proletcultismului; nimeni nu s-a obosit s-o schimbe. Dezinteresul său interesul, ignoranța și lipsă de profesionalism aduc mari pagube răspândirii în lume a unei opere inestimabile. Dezvinovățirea cu lipsă de circulație a limbii române și cu inapetitul apusenilor față de ultimul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
literatura veche." Dacă este așa, Theodor Codreanu favorizează opera bacoviană să-și valorizeze "complexul". Revenind la periodizare, autorul studiului exegetic propune patru etape: 1921, 1946, 1960 sunt ani ai trecerii de la o perioadă la alta: Ucenicia Cenușăresei, Consacrarea, Intermezzo în proletcultism, Spre apogeu. "Mai productive și mai utile sunt alte câteva direcții ale criticii bacoviene: investigația psihocritică și bachelardiană, tematismul, critică ontologică, biografismul și cercetarea stilistică." Theodor Codreanu aduce în discuție metodele de abordare și rezultatele investigațiilor operate de Romul Munteanu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
C. Noica, Ștefan Lupasco. Subscriu fără ezitare: "Un filosof nu trebuie să fie niciodată "partizan" (...) Filosofiile partizane nu sunt decât forme de teologii eretice deghizate, și ele constituie preistoria filosofiei". Și iată-ne ajunși și la politichie. Calul de bătaie, proletcultismul. Politica se compromite ca dogmă (o spune și Julien Green). Azi, la noi, e o "falsă libertate", elitiștii (nu elita!) detestă tot ce e românesc, politicienii au instituit ca lege "imoralitatea și corupția". Atenție, Lamparia, te joci cu focul! În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în trepte a ideii, care îmbracă nuanțele succesive de care aminteam mai sus, și, în același timp, un element original de creație a unui asemenea gen de literatură, pe care, personal, nu l-am mai întâlnit la alți autori. "De la proletcultism încoace, geniul a murit", conține completarea la subsol: "La 13 octombrie 1980, Nicolae Ceaușescu amenința: "Să le iasă din minte scriitorilor că sunt niște oameni deosebiți în această lume"". "Ascultați-i pe actorii declamatori cum se afectează ei în fața publicului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
linie absurdă, Bacovia atmosfera mortuară, Caragiale umorul. Poetul din Iași mai crede că postmodernismul s-a manifestat la noi, întâi ca avangardism de refugiu (cu toate că în Occident el a pus capăt avangardelor), apoi, în socialism, ca mod de rezistență la proletcultism. Paul Goma îl consideră un curent moleșit. Theodor Codreanu consideră că la noi precaritatea postmodernismului provine din faptul că e lipsit de organicitate, fiind preluat sincronic și epigonic, cea ce e înalt pentru Occident a devenit caricatural pe malurile Dâmboviței
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
El a pus ca nimeni altul "minciuna" în slujba adevărului". Mai apoi se adaugă și alte revelații: L. Blaga, T. Arghezi, Mateiu I. Caragiale, N. Stănescu, urmate de multele cârteli la adresa criticilor, Theodor Codreanu fiind un fel de revoltat împotriva proletcultismului (abia consumat), cât și estetismului / modernismului la fel de păgubos. Cărțile sunt pentru acesta prietenii săi cei mai apropiați, pentru că îi îngăduie supraviețuirea spirituală și-l apropie de eternitate. Ca "zoon politikon" a început prin a crede în generozitatea comunismului ca teorie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
reprezintă creația. "Arta, ne mai spune autorul, nu pune ordine în lucruri, ci sens", umanizează, pune lumea sub semnul iubirii. Iar critica, fiind tot creație, rămâne fără o formă de iubire. Estetismul supradimensionat i se pare la fel de nociv ca și proletcultismul. De ce? Simplu. Pentru că "teama de a nu scrie rău ucide arta", îndepărtează pe artist de esența ei. E un efort de autolimpezire, de consolidare a unei atitudini ce va justifica viitoarea sa operă. Se discută cu aplicație despre literatura de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se practică deseori o critică absolut subiectivă cu țintă precisă. Unii din ei au SRL-uri, dar cei mai mulți sunt lipsiți de vocație. Afirmațiile acestea erau făcute totuși într-o vreme când criticii încercau să se recicleze după baia infectată cu proletcultism și realism socialist, ca să adopte alte ideologii literare, condamnându-le pe cele anterioare, ca și cum nu ei le-ar fi promovat, așa cum au făcut la vremea respectivă un Paul Georgescu, autorul unei prefețe la Critice, de Titu Maiorescu. Este vorba despre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Unora dintre ei li s-au fabricat și dosare de disidenți, astfel că le-a fost cu atât mai ușor să devină credibili în ochii unor mase pe care defunctul lor șef, Silviu Brucan, un sinistru asasin moral din perioada proletcultismului, reșapat sub înfățișare de democrat independent, le-a denumit "stupid people". Mai mult, odrasle ale torționarilor comuniști au fost impuse pentru întocmirea dosarului de condamnare a comunismului, o condamnare cât se poate de inutilă câtă vreme rezultatul nu a fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ceas, dedus...), spre diferență de ceilalți convivi, captivați de Isarlîk ori După melci. Circula din mână în mână unicul număr al masivei și heteroclitei reviste "Agora", multilingvă și stranie în bună măsură, ajunsă ferfeniță în acei ani restrictivi ai asaltului proletcultismului malign. În fond, această publicație era un refugiu al deznădăjduiților. Exemplarul fusese dăruit lui Ion Larian Postolache de către înșiși editorii lui, Ion Caraion și Virgil Ierunca, orientați pe atunci spre o stângă ingenuă... "Agora" nedumerea prin amestecul clasicilor Eminescu, Arghezi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
amănunte noi) din belșug. Ai zice că se forțează uși deschise: de ce să mai dai un ghiont celor răposați întru dreaptă uitare literară? Nu-i chiar așa: tirul se focalizează în direcția re-vopsirii conjuncturale, și campioni, și simpli pioni ai proletcultismului trecând cu arme și bagaje pe baricada adversă, de unde practică nerușinat, în numele unei "modernități" sfeterisite, și, desigur, în acela al libertății de creație. Primesc indulgențe încăpățânații care-și păstrează conduita: barem au ceva caracter și nu s-au răspopit flagrant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
vreme Codreanu scria, în chiar perioada de maximă "strângere a șurubului", fraze de calibrul " Actuala conducere a partidului comunist dă impresia că nu mai face presiuni asupra artiștilor, că le acordă libertatea pe care n-au avut-o în anii proletcultismului. Desigur, e un mod de a recunoaște o vină istorică. Dar sub toleranța afișată se întrevăd colții Cerberului de la porțile Infernului". Sau: "Comunismul a răpit omului independența materială, pentru a nu o avea și pe aceea spirituală"; "Comunismul a desăvârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Iași. Documente inedite. Epoca Filialei. Volumul I (1949-1959)". Citești și te întrebi: Doamne, chiar așa să fi fost? Și câtă vreme "actele vorbește", nu-i loc de îndoială. Lectura cărții s-ar cuveni însoțită de recitirea excelentei cercetări "Sub zodia proletcultismului", de Marin Nițescu (Ed. "Humanitas", 1995), întrucât cele două lucrări se completează fericit: Nițescu a avut în colimator prestațiile publice ale scriitorilor români (cărți, articole, studii etc.), în vreme ce Dumbravă este preocupat de partea complet neștiută a vieții literare, așa cum reiese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
așezate în ordine alfabetică, pe state, pe țări. Dar la România, doar câteva, și, din nefericire numai poezii de Carmen Sylva și acad. Mihail Roller cu acea Istorie a R.P.R., ediția 1956, rămasă de pomină pentru al său filosovietism și proletcultism. Cum n-am găsit nimic din ce-aș fi dorit, nici la două librării din zonă și ne-am trezit lângă Fundația Nobel, dialogul nostru s-a mutat și concentrat spre câteva din numeroasele invenții și descoperiri, cu bogate înrâuriri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
consfătuirea partidelor comuniste și muncitorești, Moscova, 1969, București, Evenimentul Românesc. Niculescu-Mizil, Paul (2003), O istorie trăită. Memorii. București, Moscova, Praga, Bologna, vol. II, București, Democrația. Niculescu-Mizil, Paul (2008), România și războiul americano-vietnamez, București, Roza Vânturilor. Nițescu, Marin (1995), Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii, București, Humanitas. Pacepa, Ion Mihai (1993), Moștenirea Kremlinului, București, Venus. Popescu, Dumitru (1994), Am fost și cioplitor de himere, București, Expres. Roguski, Camil; Chivu, Florentina (2005), Ceaușescu: adevăruri interzise, București, Editura Lucman. Roman, Toma, Jr. (2008), Ceaușescu văzut
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
vieți, Editura Polirom, Iași, 2012. Negrici Eugen, Literatura română sub comunism, Editura Fundației PRO, București, 2003. Macovescu George, Jurnal, vol. I, (1952-1982), Editura DOMINOR București,, 2006. Marino Adrian, Viața unui om singur, Editura Polirom, Iași, 2010. Nițescu M., Sub zodia proletcultismului. O carte cu domiciliu forțat (1979-1995). Dialectica puterii. Eseu politologic, Editura Humanitas, București, 1995. Opriș Ioan, Cercuri culturale disidente, Editura Univers Enciclopedic, București, 2001. Sipoș Marina, ""Zvîrcolindu-se dintr-o moarte în alta": Ion Caraion", în Observatorul Cultural, nr. 212/2004
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
mai târziu se vor transforma într-o obsesie a propagandei. În intervenția sa din septembrie 1971, pe care reacțiile sale sobre de la precedentele întâlniri cu Ceaușescu o prevesteau, Jebeleanu a vorbit despre existența treptelor în educația estetică. Trezit din coșmarul proletcultismului stalinist, Jebeleanu refuza necesitatea unei literaturi realist socialiste accesibilă oricui, construită în tușe groase și cu mijloace stilistice primitive. Mai mult, el și-a exprimat îndoiala cu privire la voluntarismul secretarului general în materie de transformări culturale: "Educarea poporului, arăta poetul, nu
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
puțini susținători - Alexandru Oprea, Simion Pop, Constantin Chiriță - Eugen Barbu a fost nevoit să accepte înfrângerea și să părăsească revista Luceafărul, căreia, în decurs de numai șase ani, îi dăduse o nouă față, ștergând cu buretele gazetăriei amintirea urâtă a proletcultismului 20. Obligat să poarte lupta pe două fronturi - cel intern, al lumii literare, și cel extern, al contrelor cu Europa Liberă - Eugen Barbu a pierdut un război inegal, în mijlocul căruia se aruncase însă cu toată ființa sa, crezând, probabil, că
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Popescu, Gabriela Melinescu, Sânziana Pop, Leonid Dimov, Ștefan Bănulescu, Gheorghe Pituț, Paul Goma, Augustin Buzura și mulți alții. Să fi fost o rușine faptul că Eugen Barbu a reușit să coopereze cu vechii reprezentanți ai literaturii române, interziși în anii proletcultismului, ca Petre Pandrea, Vladimir Streinu, Nicolae Crevedia, Petru Comarnescu? În ceea ce privește libertatea de expresie în paginile Luceafărului coordonat de autorul Gropii, faptul că Romulus Dianu, un scriitor de valoare al literaturii române, socotit "criminal de război" după 1944, i-a trimis
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
era atent realizată, astfel încât proletarul să afle că până și scriitorii burghezi aveu convingeri comuniste, fapt ce dovedea putreziciunea lumii capitaliste. În fine, de remarcat este faptul că traducerile erau realizate de tineri scriitori ce vor deveni nume mari ale proletcultismului. Traducerile erau bune prilejuri ca aceștia să intre treptat în scenă și să mai câștige și un ban. Însă, indiferent de câte texte ale clasicilor vor fi publicate, deschiderile de ediții vor aparține lui Ilia Ehrenburg. Muncitorul intelectual și noul
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Ungureanu, Roman Uriciuc, Radu Demetrescu-Gyr. Cererile de grațiere în ANIC, Fond CC al PCR, Secția Administrativ-Politică, dosar 17/1959, ff. 1-42. 21 Scrisoare publicată în Guvernați și guvernanți..., pp. 217-218. 22 Ibidem, p. 219. 23 Apud M. Nițescu, Sub zodia proletcultismului. O carte cu domiciliu forțat (1979-1995). Dialectica puterii. Eseu politologic, Editura Humanitas, București, 1995, p. 188. 24 Ioan Opriș, Cercuri culturale disidente, Editura Univers Enciclopedic, București, 2001, pp. 132 și urm. 25 Apud Dorin Liviu Bâftoi, op. cit., p. 367. 26
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]