598 matches
-
mucenici, care au pătimit pentru Hristos. “Dragii mei, după Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului, o să vă citesc despre viața Domnului nostru Iisus, despre copilăria Sa, și despre minunile pe care lea săvârșit când a ieșit la propovăduire.” “Bunicuțo, ce înseamnă “propovăduire”? întrebă Gheorghiță. “Dragul meu, acest cuvânt înseamnă că Mântuitorul îi învăța pe oameni să meargă pe calea ce duce la mântuire. La vârsta de 30 de ani, Iisus a inceput să meargă prin satele și cetățile Iudeiei, ca să le vorbeasă
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
spus aceste lucruri: apoi a plecat și S-a ascuns de ei. 37. Măcar că făcuse atîtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, 38. ca să se împlinească vorba, pe care o spusese proorocul Isaia: "Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Și cui a fost descoperită puterea brațului Domnului?" 39. De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: 40. "Le-a orbit ochii, și le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85101_a_85888]
-
persoana Domnului Isus Hristos. În colegiul roman/fabrorum, zeița fidelității era simbolizată de mâna dreaptă. În budism, gesturile mâinii/mudre utilizează special absența temerii, a dăruirii, a amenințării, a liniștii, cu rugăciune, cu martor pământul, cu palmele una peste cealaltă, cu propovăduire, cu argumentare și expunere, ca atitudine spirituală și ca dans; în Cabală, tradițiile depind de dreptate și de binecuvântare, mai ales de cifra 10. Mâna dreaptă binecuvântează, mâna stângă pedepsește, iar secretul ermetismului este o mână strânsă/pumn, secretul pentru
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
sus), ÎI, 171. 87 D. Lawton, Blasphemy (Philadelphia, 1993), 16, scrie "despre cuvântul blasfemie" că "nu este în mod stabil diferit de erezie, apostazie și sacrilegiu" și că "blasfemia cuprinde înjuratul, jocul de noroc, beția, impietatea, calomnia, deviația sexuală, erezia, propovăduirea împotriva Evangheliei, sacrilegiul, și orice ipocrizie, defăimare sau rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Vezi (pentru perioada pre-creștină) R. Parker, Miasma: Pollution and Purification în Early Greek Religion (Oxford, 1983), 144-190; A. Molien în Dictionnaire de droit canonique, ÎI, col. 902, citând
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
în dubiu sau în discuție deciziile și rânduielile Bisericii noastre, trebuie să acceptăm faptul că multe femei au ales viața consacrată datorită imposibilității de a alege preoția. Pentru a suplini această lipsă, deci, ele încearcă să fie de folos prin propovăduire și inițiative. Persoanelor de acest tip le este greu să îmbrățișeze o virginitas dăruită, fără perspective. Nu trebuie să subestimăm faptul că o atare atitudine poate produce o mare suferință și poate fi cauza reală a multor tensiuni și neînțelegeri
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
celui care crede și iubește, răstignind teama de necunoscut. În cuvintele lui Wittgenstein, „numai iubirea poate crede în Înviere”. Din clipa în care crede în Învierea Domnului, această iubire ne și transformă. Apostolii, pe mărturia cărora Biserica și-a întemeiat propovăduirea, sunt acei sfinți care, mărturisind Învierea, au cunoscut trecerea de la lume la Viață, din veacul acesta în eshaton. Credem în Hristos crezând în cei care L-au mărturisit mai întâi. Pentru a fi crezuți, la rândul nostru, trebuie să credem
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dinamic al Ortodoxiei trebuie recuperat fără să decretăm neapărat o stare de necesitate în dezbaterile teologice curente. Creativitatea teologică n-are nici un sens atunci când nu răspunde unor întrebări reale - așa cum au fost cele adresate de ereziarhi. Or, așa cum spuneam, în propovăduirea lui Hristos Cel „după Scripturi”, dezbaterea dogmatică revine la problema conflictului hermeneutic. Înțelegerea unor fragmente separate din Vechiul și Noul Testament presupune o anumită viziune despre unitatea Scripturilor însele. Or, conceptualizarea hermeneutică a acestei unități oferă premisele dezbaterilor teologico-dogmatice de mai
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Ortodoxiei ține de problema unei situări hermeneutice în raport cu Revelația lui Hristos Cel „după Scripturi”. Aderența la mărturisirea de credință a Ortodoxiei nu înseamnă astăzi nimic atunci când nu dispunem de o înțelegere la fel de clară a relației dintre Biserică, tradiție și Scripturi. Propovăduirea Ortodoxiei dogmatice în absența unui legământ de fidelitate față de tradiția apostolică a Bisericii ne transformă în simpli lozincari. Învățarea limbii folosite de Părinții mărturisitori este, de aceea, o sarcină care depășește cu mult simpla competență academică. Dinamica istorică a limbajului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și în Cel Nou. „Am botezat și casa lui Ștefana” Noul Testament nu oferă date exacte despre botezul copiilor, în sensul de a recomanda sau a descrie în mod clar botezarea lor. Ținând cont de faptul că Botezul era legat de propovăduirea Evangheliei și de convertire, această lipsă ni se pare firească. Indirect însă, analizând temeinic cazurile descrise în Noul Testament când au fost botezate „case” întregi, reiese cu foarte mare claritate că Botezul era administrat și copiilor<footnote Kurt Aland, Taufe und
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
aparținut „casei” acesteia. „Numai că referirea la «frați» aparține unui alt context, iar înțelesul ce se dă termenului respectiv nu indică pe membrii unei «case», fie chiar și a Lidiei, ci pe credincioșii adunați în locuința evlavioasei femei să asculte propovăduirea Apostolilor<footnote J. Peretruchin, op. cit., p. 35-36. Vezi și † Nicolae, Mitropolitul Banatului, op. cit., p. 132-133. footnote>. Textul de la I Cor. 1, 16 unde ni se menționează despre botezarea „casei” lui Ștefana este pus de unii în legătură cu textul din I Cor
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
Întrucât în Sfânta Scriptură Botezul este condiționat în mod clar, de credința și pocăința convertiților, este și firesc că botezul viza în primul rând pe adulți (Mc. 16, 16; Fap. 2, 38; 8, 37 etc.) pentru că era strâns legat de propovăduirea Evangheliei și de convertirea lor la Hristos. Dar acest lucru nu exclude posibilitatea de a boteza și pe copii, deși nu se poate spune că îndeplinesc cele două condiții cerute. Noul Testament, tradiția Bisericii din primele veacuri și arheologia ne dovedesc
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
în domeniul misiunii și aceasta înseamnă că lucrurile considerate meritorii a fi înregistrate erau convertirile adulților”<footnote Rev. Professor T. W. Manson, op. cit., p. 395. footnote>. Astfel, Botezul se administra atunci în special celor maturi, pentru că lor le era adresată propovăduirea Sfinților Apostoli și ucenicilor lor. N-a trecut însă decât puțină vreme și credința în eficacitatea tainei a dus la extinderea ei asupra tuturor vârstelor. „Pe atunci nu era cazul ca părinții să-și boteze copiii câtă vreme nici ei
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
sunt demne de reținut cuvintele: „a voastră și a copiilor voștri este făgăduința aceasta”, adică a botezului, deci și a pruncilor. Astfel, nu mai poate fi vorba de îndoială că, în numărul celor „trei mii de suflete” erau și copii. Propovăduirea Apostolilor era adresată celor mari dar, inspirați fiind de Duhul Sfânt, Apostolii mărturiseau că și a copiilor este „făgăduința”<footnote Ioan Bunea, op. cit., p. 26. footnote>. Deci, cu siguranță că între miile de neofiți, botezați după predica Sfântului Apostol Petru
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
nu puteau începe misiunea lor cu botezarea copiilor iudeilor sau păgânilor. Trebuiau botezați părinții și apoi copiii acestora. Era lipsit de sens să se procedeze invers. Cuvintele de îndemn ale Mântuitorului din textul ce face referire la trimiterea Apostolilor la propovăduire: „învățați” și „botezându-i” exprimă acțiuni simultane pe care aceștia aveau a le îndeplini. Din text „nu rezultă că ei trebuie să adopte neapărat o ordine cronologică în desfășurarea activității-predică-Botez sau invers -, ci să determine, prin cuvânt convingător, la convertire
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
de a atrage asupra ei toată atenția, însă uneori devine victimă a propriei frumuseți sau a verticalității morale la care nu dorește să renunțe, de unde și toate probele dificile pe care trebuie să le treacă, uneori sacrificându-se deplin pentru propovăduirea idealului pe care îl reprezintă. Virginia ilustrează, ca și alte personaje feminine pozitive, obiectul râvnit de concupiscența și lăcomia masculină. Pentru a o avea aproape, conducătorul cetății, Apiu, uneltește un plan macabru: prin vorbele supusului său, Claudiu, o revendică pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de a atrage asupra ei toată atenția, însă uneori devine victimă a propriei frumuseți sau a verticalității morale la care nu dorește să renunțe, de unde și toate probele dificile pe care trebuie să le treacă, uneori sacrificându-se deplin pentru propovăduirea idealului pe care îl reprezintă. Virginia ilustrează, ca și alte personaje feminine pozitive, obiectul râvnit de concupiscența și lăcomia masculină. Pentru a o avea aproape, conducătorul cetății, Apiu, uneltește un plan macabru: prin vorbele supusului său, Claudiu, o revendică pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
maselor, ea a devenit o revistă de cultură generală, cuprinzând articole variate de interes obștesc. Interesant și actual este articolul S. S. Preot C. Grumăzescu, intitulat «Iisus și Războiul». Autorul demonstrează, pornind de la preceptele evanghelice, că, în doctrina creștină și în cadrul propovăduirii lui Christos, se află cuprinsă și recomandarea armelor pentru un război, nu de agresiune cotropitoare și împilatoare, ci de apărare împotriva atacurilor nedrepte ale dușmanului. Cine n'are sabie, să-și vândă haina și să-și cumpere sabie» (Luca XXII
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
culmile desăvârșirii, bineînțeles, nu fără ajutorul Lui, ajutor pe care nu au pregetat a-l cere necontenit. Inima Părinților ardea de dorul ca adevărul revelat și numai acest adevăr să stăpânească inimile tuturor. Părinții sfinți, dascăli desăvârșiți, au văzut în propovăduirea Evangheliei lui Hristos o acțiune de primă însemnătate, de aceea a constituit chiar principala lor misiune. Toți au fost cuceriți de măreția și de însemnătatea misiunii învățătorești în Biserică. Dorința fierbinte a acestor adevărați doctori ai științei creștine era de
Actualitatea şi folosul învăţăturilor Sfinţilor Părinţi. In: Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
exprima autoritatea supremă în materie de ortodoxie a credinței. Sfinții Părinți, „mari dascăli și învățători”, sunt considerați ca reprezentanții normativi ai tradiției doctrinare a Bisericii, ca martori special autorizați ai credinței. Pe lângă viața sfântă, ei s-au distins și prin propovăduirea învățăturilor primite de la Mântuitorul și de la Sfinții Apostoli. Ei sunt nu numai reprezentanții tradiției doctrinare a Bisericii, ci și martorii și criteriile adevăratei credințe, judecătorii Ortodoxiei atribut cu o valoare și pondere nu numai istorică, ci atemporală și general-spirituală. Sfinții
Actualitatea şi folosul învăţăturilor Sfinţilor Părinţi. In: Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
pregătire, durata catehumenatului a fost prelungită la doi ani. În împrejurări speciale (o boală gravă) durata era mai mică. Din Constituțiile Apostolice, aflăm că durata catehumenatului era de trei ani, cu trei clase de catehumeni, corespunzând celor trei ani de propovăduire a lui Hristos. Situația aceasta se menține în toată existența catehumenatului, fapt confirmat de Origen în scrierea sa, Contra lui Cels, capitolul I, 35-51, ca și de Tertulian în De idolatrie, Capitolul XXIV. Clasele prin care trebuiau să treacă catehumenii
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
pe nedrept pe cei care nu pot fi vădiți de învinuirile pe care li le aduceți, să vă agonisiți pedeapsă, cu judecata voastră (...) Suntem învinuiți că suntem creștini, dar a urâ ceea ce este bun, nu este un lucru drept”. 2. Propovăduirea învățăturii creștine a fost un mijloc pentru aducerea la creștinism a credincioșilor. Această propovăduire pendula între curajul vorbirii publice și „disciplina arcană”, așa cum o numea teologul protestant din secolul al XVII-lea, Dallaus (†1670). Din practica bisericească se constată faptul
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
le aduceți, să vă agonisiți pedeapsă, cu judecata voastră (...) Suntem învinuiți că suntem creștini, dar a urâ ceea ce este bun, nu este un lucru drept”. 2. Propovăduirea învățăturii creștine a fost un mijloc pentru aducerea la creștinism a credincioșilor. Această propovăduire pendula între curajul vorbirii publice și „disciplina arcană”, așa cum o numea teologul protestant din secolul al XVII-lea, Dallaus (†1670). Din practica bisericească se constată faptul că, creștinii nu dezvăluiau Tainele lor celor nebotezați pentru a nu fi răstălmăcite sau
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
cei înțelepți, ori dintre cei cu judecată”. 4. Rolul uriaș și statutul de excepție al catehetului în Biserică Catehetul este chemat să trăiască „taina lumească a Bisericii”, greu de pătruns atunci, ca și acum. În această taină intră mijloacele de propovăduire, locul și oamenii cărora se propovăduiește, natura cunoștințelor împărtășite, argumentele și discernământul pentru locul fiecăruia în Biserică. Cateheții acelor timpuri erau formați cu o deosebită grijă, în mâna lor aflându-se viitorul Bisericii luptătoare. În acest sens este elocvent textul
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
este clamată și de faptul că adevărul trebuie să fie întrupat în fapt (Ioan 3, 21). Scopul misiunii creștine constă în pătrunderea lucrării Duhului lui Dumnezeu în viața fiecărui om și în întreg mediul social. De aceea, dincolo de convertirea subiectivă, propovăduirea Evangheliei înseamnă și anunțarea eliberării celor săraci și oprimați (Galateni 2, 10). Prin urmare, istoria misiunii este adesea istoria eliberării culturale, sociale și politice. Nu trebuie uitat nici sensul profetic al misiunii creștine, deoarece prin mărturia ei, Biserica anunță judecata
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
mai sus, m-am gândit că ar fi bine să adun într-un volum pe cei mai reprezentativi misionari și teologi de vocație ecumenică de la Dunăre și Marea Neagră, din primele șase secole, care și-au adus o contribuție deosebită la propovăduirea cuvântului Evangheliei la strămoșii noștri. Unii dintre ei și-au pecetluit misionarismul cu prețul sângelui lor martiric, cum au fost Sfinții Epictect și Astion. Alții, precum Ioan Cassian și Dionisie Exiguul, au unit prin misionarismul lor, prin șederea de lungă
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]