8,692 matches
-
și disciplinele umaniste. Cyborgul este un (postăuman învestit cibernetic: subiectul uman devine cyborg prin implanturi și prin proteze electronice corporale, dar și prin integrare perceptivă în spațiul virtual generat de tehnologiile computerului. Procesul principal al cyborgizării ființei umane, implantarea sau protezarea subiectului, se desfășoară în mod material, local, dar și global (în rețeaua Internetuluiă, astfel încât trupul uman este dezintegrat și reintegrat prin tehnologii ale roboticii, ciberneticii, realității virtuale, nanotehnologiei, inteligenței și vieții artificiale. Teoreticienii din domeniul studiilor culturale au delimitat o
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
este așadar procesul prin care omul folosește diverse instrumente pentru a deveni om (celebrul exemplu antropologic al mâinii care devine mână doar când folosește o unealtăă, ci este procesul prin care omul este reprezentat drept cyborg (cibernetică și organismă, prin protezare sau prin interfațare computațională, o ilustrare a ontologiei virtuale. Dacă unii teoreticieni afirmă că primul cyborg este întâiul om care a construit și a utilizat o unealtă sau este monstrul ficțional Frankenstein, lucrarea prezentă analizează dimensiunea cibernetică sincronică a termenului
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ale reconceptualizării trupului uman ca aparținând simultan de două sisteme ontologice: naturalul sau organicul și tehnologicul, adesea alăturat culturalului. În oricare dintre aceste structurări, corpul uman și artefactul sunt întrețesute în mod literal-material: mașinii i se atribuie funcții organice, în protezarea cibernetică, sau chiar o viziune vitalistă, în viața artificială, în timp ce perspectiva asupra ființei umane este reconstruită în funcție de noile tehnologii ale corporealității virtuale. În această direcție, o serie de constructe, în aparență paradoxale, emerg în modelele actuale ale tehnoculturii, precum sintagma
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fi cyborg este condiția secolului XXI, și nu o opțiune de identitate legată de stilul de viață”. (Lovink, 2004Ă Acest capitol va analiza în continuare accepțiile cibernetizării sau ale postumanizării electronice 3 ca prezențe materiale în spațiul virtual. Procesele de protezare (inserarea de proteze corporale sau interfațarea cu tehnologiile computeruluiă sunt urmărite cu precădere în cele ce urmează, deși fragilitatea delimitării acestor procese este asumată întrucât acestea sunt aflate cel mai adesea într-un stadiu de superpoziționare. 1.4. Protezarea trupului
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de protezare (inserarea de proteze corporale sau interfațarea cu tehnologiile computeruluiă sunt urmărite cu precădere în cele ce urmează, deși fragilitatea delimitării acestor procese este asumată întrucât acestea sunt aflate cel mai adesea într-un stadiu de superpoziționare. 1.4. Protezarea trupului. „Mașinile dezirante” și „corpul fără organe” de la Deleuze și Guattari la virtualitatea tehnologică.tc "1.4. Protezarea trupului. „Mașinile dezirante” și „corpul fără organe” de la Deleuze și Guattari la virtualitatea tehnologică." În cadrul primului proces de reconfigurare umană, cel al
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
urmează, deși fragilitatea delimitării acestor procese este asumată întrucât acestea sunt aflate cel mai adesea într-un stadiu de superpoziționare. 1.4. Protezarea trupului. „Mașinile dezirante” și „corpul fără organe” de la Deleuze și Guattari la virtualitatea tehnologică.tc "1.4. Protezarea trupului. „Mașinile dezirante” și „corpul fără organe” de la Deleuze și Guattari la virtualitatea tehnologică." În cadrul primului proces de reconfigurare umană, cel al protezării, corpul și tehnologia sunt întrețesute în mod literal în sensul că mașinile protezate în corp dobândesc funcții
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
trupului. „Mașinile dezirante” și „corpul fără organe” de la Deleuze și Guattari la virtualitatea tehnologică.tc "1.4. Protezarea trupului. „Mașinile dezirante” și „corpul fără organe” de la Deleuze și Guattari la virtualitatea tehnologică." În cadrul primului proces de reconfigurare umană, cel al protezării, corpul și tehnologia sunt întrețesute în mod literal în sensul că mașinile protezate în corp dobândesc funcții organice, iar corpul este în mod material alterat prin noile tehnologii. Mai mult decât o metaforă, această ipostază a fuziunii om-tehnologie face parte
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
moderat. Acesta este până la urmă sensul schizo-subiectivității conceptualizate în primul capitol: împărțirea perspectivei asupra ființei umane între înțelesul identității ca unitate corporală a sintezei om-mașină și sensul identității ca dezmembrare cyborgică organ-proteză. Un corp cyborgic interacționează în spațiul virtual prin protezare, este supus limitelor finite ale mașinii de tip Turing, în același timp intrând într-o infinitate de conexiuni multivectoriale. Hibriditatea aceasta de tip biotehnologic trebuie înțeleasă însă în ambele direcții: ca trup fizic care are necesități biologice (somn, hrană, respirație
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
se aduce în discuție problematica conștiinței: intruziunea unei proteze în corp are capacitatea de a modifica conștiința umană, în sensul în care a avea o proteză înseamnă a experimenta o dublă conștiință, și anume a fi conștient de experiența de dinaintea protezării corpului și de experiența ulterioară inserării protezei. Fără a mai vorbi de percepția socială asupra corpului protezat sau de imaginarul anormalității sau al monstruozității care însoțește această situație. A avea o „conștiință protezică” (Wilson, 1995Ă echivalează, în parte, cu reflectarea
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fiind împărțită între cele două aspecte ontologice diferite, suportând deopotrivă incizia protezică și armonizarea corporală a celor două sisteme. Subiectul (postăuman își aduce aminte de partea organică înlocuită grație caracterului mnemotehnic al protezei, având astfel conștiința dezintegrării identității unitare, fortificate. Protezarea organismului produce multiplicarea simțului de autopercepere a corpului uman în sensul în care granițele identității se dizolvă până la imposibilitatea stabilirii limitelor corpului și ale identității umane. Discursul cyborgic de acest gen, unul „slab”, scoate în evidență nu doar necesitatea materialității
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
inteligenței artificiale, Internetului etc. pentru a augmenta, invada sau interfața corpul uman, alăturând semnale multimediatice (auditive, vizuale, tactileă sistemelor cyborgice prezentate. Acesta concretizează în discursul său tema postumanului digital (vezi al treilea capitol despre problematica postumanăă în termenii radicali ai protezării umanului, în același timp teoretizând pe marginea propriei arte cyborgice. Arta mașinică a lui Stelarc este discutată de către majoritatea teoreticienilor din perspectivă artistic-tehnologică, în termeni de „estetică a protezei”, pentru a defini demersul acestui tehnoartist ca „sculptor genetic” care „hipersensibilizează
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a tuturor acestor unghiuri de vedere o constituie obiectivarea corpului. Trupul, încarnat și visceral, își pierde identitatea și subiectivitatea, devenind un simplu automat desprins de condiția sa biologică, adaptat noului context mașinic postevolutiv sau postbiologic. Corporalitatea umană se reduce la protezare - ca atașare, inserare sau conectare. Postumanul lui Stelarc se opune concepției metafizice a umanului drept centru al tuturor lucrurilor existente, fără a mai lăsa acesteia drept de apel, spulberând posibilitatea manifestării autonomiei, a intenției și a subiectivității umane. Corpul este
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
procesele cele mai răspândite ale prezenței ființei umane în spațiul virtualității tehnoculturale este procesul de interfațare. La interfața tehnologiilor computaționale, ființa umană este un „subiect virtual” (Hayles, 1997Ă. În teoria de față, umanul devine cyborg nu datorită proceselor excesive de protezare, ci, mai ales, interfațării fizic-senzoriale cu computerul. Subiectul virtual este, de data aceasta, produsul interacțiunii perceptive și cognitive, trupești și mintale, zilnice a omului cu ordinatorul, în condițiile în care utilizatorul fuzionează cu spațiul creat de tehnologiile virtuale. Problematica subiectului
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a informației, ci înseamnă percepția culturală că obiectele materiale sunt interpenetrate de patternuri informaționale (Hayles, 1997, p. 204Ă. Autoarea înțelege adesea prin subiect virtual conceptul de cyborg datorită simbiozei ființă umană - computer. În momentul când simțurile umane sunt interfațate până la protezarea virtuală care asigură contopirea granițelor corpului uman cu ecranul calculatorului, „coerența proprioceptivă în întrepătrundere cu protezele electronice joacă un rol important în reconfigurarea granițelor corpului perceput” (Hayles, 1997, p. 202Ă. Astfel, una dintre concluziile teoreticienei este faptul că simbioza om-ordinator
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de reprezentare a corpului uman la interfața ordinatorului sau în rețeaua Internetului, cu atât mai mult cu cât termenul aceasta este folosit frecvent în diverse aplicații și programe comunicaționale digitale. Așadar, asociem conceptul de cyborg în primul rând cu procesul protezării umanului și conceptul de avatar cu procesul de interfațare a umanului. Adeseori însă, cele două modele corporale se suprapun (spre exemplu, interfața poate fi văzută ca o protezăă, astfel că propunem o disociere „moale” între cyborg și avatar. Imaginea cyborgului
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
însăși dintre fantasmă și materialitate. Atât în legătură cu spațiul și cu realitatea, cât și cu corporalitatea, virtualitatea digitală este congruentă cu materialitatea, deopotrivă în sens tehnologic și fizic-senzorial. Această a doua accepție a ontologiei virtuale, avatarizarea, completând procesele cyborgizării sau ale protezării umanului, devine sinonimă parțial cu interfațarea în special în legătură cu mediul Internetului. Identitatea cyberspațială se schițează prin manierele în care un utilizator transformă limbajul informatic într-un avatar care să-l reprezinte online. În cadrul acestei accepții se accentuează de regulă problematica
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
o definiție propriu-zisă noului termen și nu îi sistematizează trăsăturile, însă compilează o serie de speculații în jurul noii facultăți (postăumane pe care o surprinde ca fiind mijlocită de emergența tehnologiei computaționale. În primul rând, cybercepția este înțeleasă nu doar ca protezare sau ca implantare a corpului uman, ci și ca modificare a conștiinței: dobândirea unor noi căi de a gândi și de a simți în cadrul virtualității. În al doilea rând, cybercepția este acceptată drept facultatea postbiologică (un termen pus în legătură cu problematica
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
încorporată produce întregirea identității ca indestructibilitate a relației corp-conștiință, ambele protezate, interfațate sau transmutate în mod tehnocultural, dar și descoperirea alterității și acceptarea străinului în sine sau în celălalt. Subiectul postuman este supus modificării tehnoidentitare în dubla ipostază trup-conștiință, prin protezare sau prin interfațare cu tehnologiile comunicaționale, prin metaformoză cybergenetică, toate aceste procese constituind valențe diferite ale imaginarului tehnocultural actual. Așadar, corpul și mintea umane sunt modificate prin intervenția și funcționarea tehnologiilor virtuale, însă nu pot fi transgresate: transcendența ca destrupare
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
vieții, ci să retrezească dorința căutării acestuia printr-un nou tip de artă. Deopotrivă limitele și calitățile specific umane sunt, astfel, puse în valoare: spre deosebire de artistul postuman, de tipul lui Stelarc, artistul transgenic nu dorește să depășească constrângerile umane prin protezare și interfațare intensive. Dimpotrivă, urmărește să evidențieze aceste limite ca fiind specific (transăumane, rămânând astfel într-un stadiu al gândirii umaniste, chiar dacă o gândire maleabilă, care acceptă modificarea genetică în plan artistic (pentru o altă interpretare a artei transgenice, în
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fundamentul existențial al acesteia. Chiar dacă „a fi în lumea” virtuală denotă mediere sau simulare ontologică, experiența virtuală este trăită ca o existență. Spațiul cibernetic este explorat prin experiența corpului biotehnologic până la fuziune, astfel încât subiectul virtual este conectat lumii fie prin protezarea, fie prin interfațarea organicului, fie prin transgeneză. Astfel, este imersat în lumea virtuală ca o unitate minte-trup întrucât percepția și conștiința sa sunt încarnate, în același timp în care sunt tehnologizate. În cyberspațiu sau în realitatea virtuală, subiectul postuman se
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
rândul ei la dispariția controlului asupra realității. Am văzut în capitolul precedent modul în care se structurează critica baudrillardiană în legătură cu subiectivitatea virtuală, deși atitudinea sa abundă în extreme discursive. Indiferent dacă identitatea se constituie în urma hibridizării cyborgice ca urmare a protezării tehnologice, în urma disipării cyberspațiale în rețeaua Internet sau ca efect al alterării genetice, aspectul negativ al acestor mutații nu trebuie într-adevăr neglijat, dar nu trebuie nici exagerat. În toate cazurile, identitatea este dislocată din accepția umanistă tradițională, însă acest
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
deteritorializare și reteritorializare. Orice proces al spațializării implică deopotrivă distrugere și construire: pentru a construi ceva trebuie distrusă o ordine anterioară, trebuie produsă o despațializare. Corpul ca despațializare înseamnă distrugerea armoniei organismului biologic (ca și organizare a organeloră, fie prin protezare, fie prin interfațare, fie prin intervenție genetică. Corpul ca respațializare echivalează cu redescoperirea biologică a corpului tehnologizat, regăsirea trupului cyborgic, avataric sau transgenic în spațiu. Relația dintre corp și spațiu se desfășoară prin urmare în ambele sensuri: experimentarea corpului ca
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
-și pierde din vedere în nici o situație spiritul circumspect, se detașează, dar și continuă perspectivele precedente asupra condiției umane, redirecționându-le și restructurându-le. Pe linia demarată a ontologiei virtuale în privința cyborgizării, a avatarizării sau a transgenezei (cu procesele subiacente ale protezării, ale interfațării și ale alterării geneticeă, postumanitatea este inaugurată ca o practică existențială de care trebuie să ținem seama. Dincolo de previziunile cu iz științifico-fantastic sau cyber-spiritualist, dincolo de iluzii și utopii tehnologice, postumanul trebuie căutat în dimensiunile actuale ale corporealității. Ceea ce
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnologice și teritoriul corporal-identitar, astfel că noțiunea (deleuzo-guattarianăă de reteritorializare dobândește o importanță aparte. Există o reteritorializare a corpului și a identității, precum există o reteritorializare spațială a localului după excursul forțelor de deteritorializare globală. Identitatea deteritorializată prin interfațare, prin protezare sau prin alterare genetică își recapătă integritatea și se reteritorializează. Identitatea nomadă și impură a postumanului se fluidizează în spațiul virtual, devine navigabilă și se metamorfozează în topologia schimbătoare a realității înseși, este tolerantă și îngăduitoare cu marginalitatea, cu anormalul
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
împuternicirii” femeii. Atât ontologic cât și ideologic, se consemnează ruperea condiției cyborgice de tradiția occidentală a patriarhatului capitalist/alb, care legitimează ceea ce autoarea numește „informatica dominării”. Organismele cibernetice sunt socotite, din această perspectivă, „hărți ale controlului și ale identității”, ale protezării și ale interfațării, ale inteligenței artificiale și ale procedurilor decizionale electronice, ale controlului politic și ale opoziției la putere. Figurația „monstruoasă” (vezi Haraway, 1992Ă a cyborgului devine, în aceste cazuri, o imagine sau o metaforă cu un impact puternic asupra
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]