KorAP: Find »[drukola/base=psihopatologic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...44 >

1,100 matches

Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691

această perioadă este extrem de importantă pentru starea de sănătate mintală, pentru formarea și dezvoltarea ulterioară a adolescentului, în vederea maturizării acestuia. Igiena mintală este chemată să joace un rol de o deosebită valoare. Din acest motiv, este necesar să cunoaștem riscurile psihopatologice ale adolescenței. Despre adolescență se pot spune următoarele: prezintă frontiere umane; are frontiere morale și sociale; are frontiere morbide. De acestea din urmă este legată psihopatologia adolescenței: sindroamele ei morbide, care reflectă tendințele generale ale tinereții. Trebuie ținut seama, în

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
vârstei de 45-50 de ani, ca un fenomen de preinvoluție. Involuția naturală este un proces psihobiologic nepatologic. Ceea ce se consideră a avea un caracter patologic este senilitatea sau „bătrânețea patologică” (Ch. Müller, H. Ey). Involuția are câteva aspecte psihologice și psihopatologice care-i sunt caracteristice. J. de Ajuriaguerra afirmă că „fiecare îmbătrânește așa cum a trăit”. Bătrânul se distinge prin următoarele caracteristici: încetinirea și diminuarea generală a vitalității; o deplasare a reacțiilor personalității de la extraversie către introversie; diminuarea gândirii creative și a

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
H. Bloch și A. Niederhoffer, H. Deutsch, C. Enăchescu și A. Retezeanu). După părerea lui J.G. Howells, psihiatria familiei reprezintă studiul prin care un membru al familiei cu tulburări psihoemoționale sau de altă natură este considerat un „simptom-indicator” al modificărilor psihopatologice ale grupului familial din care face parte. Acest punct de vedere face trimitere globală la întregul grup familial, precum și la instituirea unor măsuri terapeutice pentru toți membrii familiei respective. Condițiile care pot duce la tulburarea stării de sănătate mintală a

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
generații, atitudinea tiranică și comportamentul violent al unuia dintre soți, indiferența în relațiile dintre membrii familiei etc. Psihiatria familiei consideră „grupul familial” un tot, un „singur pacient”, fiecare dintre membrii care intră în alcătuirea sa fiind privit ca un „simptom psihopatologic” al familiei respective. Riscul tulburărilor psihice crește în grupul familial, în condițiile în care integrarea structurală a familiei suferă (abandon, dezorganizare, separare, intrarea în familie a unor persoane străine, relații extraconjugale) sau în cazul deteriorării funcțiilor acesteia. Cercetările personale privind

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
dus la concluzia existenței următoarelor tipuri de familii, diferențiate după potențialul de „sănătate” sau de „boală psihică” (C. Enăchescu și S. Retezeanu): familii sănătoase, în care nu sunt puse în evidență alterări ale stării de sănătate mintală; familii cu potențial psihopatologic, dar fără bolnavi psihic în componența grupului, caracterizate prin existența unor stări de tensiune și conflicte, prin prezența perturbantă a unor persoane străine de grup, conflicte între generații, existența unor boli somatice grave cu evoluție cronică, prezența unor persoane handicapate

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
influențează starea de sănătate mintală a grupului familial; familii cu bolnavi psihic decompensați, a căror prezență alterează considerabil atmosfera, relațiile și comunicarea în interiorul familiei având repercursiuni negative asupra stării de sănătate mintală a celorlalți membri ai grupului; familii de tip psihopatologic parțial, caracterizate prin existența unor afecțiuni psihice la partenerii grupului marital și prin antecedente psihopatologice cu potențial cert ereditar în sens psihiatric; familii de tip psihopatologic complet, în care toți membrii grupului familial prezintă tulburări psihice. J.G. Howells, făcând o

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
prezență alterează considerabil atmosfera, relațiile și comunicarea în interiorul familiei având repercursiuni negative asupra stării de sănătate mintală a celorlalți membri ai grupului; familii de tip psihopatologic parțial, caracterizate prin existența unor afecțiuni psihice la partenerii grupului marital și prin antecedente psihopatologice cu potențial cert ereditar în sens psihiatric; familii de tip psihopatologic complet, în care toți membrii grupului familial prezintă tulburări psihice. J.G. Howells, făcând o sinteză a aspectelor legate de tulburarea sănătății mintale și de patologia psihiatrică a grupului familial

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
negative asupra stării de sănătate mintală a celorlalți membri ai grupului; familii de tip psihopatologic parțial, caracterizate prin existența unor afecțiuni psihice la partenerii grupului marital și prin antecedente psihopatologice cu potențial cert ereditar în sens psihiatric; familii de tip psihopatologic complet, în care toți membrii grupului familial prezintă tulburări psihice. J.G. Howells, făcând o sinteză a aspectelor legate de tulburarea sănătății mintale și de patologia psihiatrică a grupului familial, diferențiază două direcții principale în această privință: psihiatria familială instituțională și

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
anorexie sau bulimie, tulburări endocrine sau sexuale, distrofii, TBC, tulburări digestive, respiratorii, nevroze cardiace și hipertensiune arterială, avitaminoze, eczeme, stări alergice etc. Tulburările de mai sus au fost descrise de diferiți autori, care, dincolo de aspectele tablourilor clinice specifice, remarcau mecanisme psihopatologice comune. Sunt cunoscute în literatura de specialitate sindromul DDD („Debility-Dependency-Dread” sau „Debilitate-Dependență-Teroare”) descris de J.E. Farber, H.F. Harlow și L.J. West la prizonierii de război și nevrozele de război (Kriegsneurosen) descrise la combatanți de către G. Elsässer. Au mai fost descrise

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
cele de mai sus se desprinde faptul că, ori de câte ori se discută problema devianței, aceasta implică trei dimensiuni: dimensiunea socială, legată de conformitatea adaptării individului la valorile normative ale modelului socio-cultural; dimensiunea psihologică, legată de motivațiile și scopul comportamentului individual; aspectele psihopatologice, legate de descărcarea pulsional-agresivă a tendințelor antisociale ale individului. Pe aceste considerente, problema devianței nu poate fi înțeleasă decât prin tripla abordare a acesteia: din punct de vedere social, psihologic și psihiatric. O contribuție importantă în această problemă revine acțiunii

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
de integrare socio-familială sau profesională, traiul din expediente, acțiuni delictuale nete, un mod de viață parazitar, egoism și instabilitate afectivă, tendința la emigrație și aventuri, fuga de responsabilitate. Pe acest fond de personalitate, la deviantul sociopatic pot apărea diferite forme psihopatologice pure, manifestate prin următoarele: crize de agresivitate clasică de tip autosau heteroagresiv; stări depresive legate de vidul de existență sau stări ipohondriace; acte suicidare; alcoolism sau diverse alte forme de toxicomanii; stări reactive diferite; bufee delirante legate de o puternică

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
faza postcritică, se necesită măsuri de recuperare. Dinamica actului suicidar ne apare, așa cum se poate vedea, ca fiind dependentă de curba dinamică a vieții, ca un tip de accident, de criză ontologică, care în unele situații poate avea o motivație psihopatologică. Criminalitatea Criminalitatea și delincvența, în general, sunt expresia unui conflict care opune individul mediului comunitar-social (A. Porot). Deși ideile despre criminalitate au variat în raport cu concepțiile sociale, istorice și culturale, criminalitatea este considerată ca reprezentând actul deosebit de grav de heteroagresivitate prin

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
pe care se dezvoltă conduitele deviante și sociopatiile. Acest punct de vedere pare a fi însușit de majoritatea specialiștilor, deși termenul pare a fi consacrat (în sfera psihiatriei) perversiunilor sexuale. În contextul de față, îi atribuim o semnificație mai largă, psihopatologică și social-morală: constituția perversă este terenul pe care se pot grefa și dezvolta orice forme de conduită deviantă din categoriile expuse mai sus. G. Lanteri-Laura, care s-a ocupat de problemă, afirmă că „în materie de perversiuni ceea ce delimitează câmpul

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
și tipologia bolilor psihice În ceea ce privește geneza și interpretarea bolilor psihice, trebuie avute în vedere două aspecte (K. Schneider): a) anomaliile psihice - varietăți normale ale ființei psihice; consecințe ale unor boli sau malformații; b) conceptele nosologice sau diagnostice, care sunt: somatologice; psihopatologice. Acest punct de vedere deschide calea unui „dualism empiric” în interpretarea și geneza bolilor psihice (K. Schneider). Conceptul de boală are în psihiatrie un caracter strict medical, fiind legat de formele proceselor organice morbide. Fără substratul organic, boala are semnificația

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
a varietăților anormale ale ființei psihice și o grupă a consecințelor bolilor și malformațiilor: a) varietăți anormale ale ființei psihice: aptitudini intelectuale anormale; personalități anormale; reacții anormale la evenimentele trăite; b) consecințele bolilor și ale malformațiilor. Clasificarea somatologică (etiologică) Clasificarea psihopatologică (simptomatologică) - intoxicații - PGP - alte infecții - alte boli interne - traumatisme cerebrale - ASC - tulburări cerebrale involutive (senile) - epilepsie - malformațiile cerebrale - obnubilarea conștiinței - dezintegrarea personalității și demențele - ciclotimia - schizofrenia 3. Geneza, evoluția și consecințele bolilor psihice Bolile psihice cunosc o etiologie complexă, mult

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
social; ecogeneza - factorii care țin de mediul fizic ambiant. Bolile psihice se deosebesc printr-un tip de evoluție clinică particulară, specifică. K. Jaspers distinge în evoluția bolii psihice o varietate de aspecte, o „succesiune de faze”, de forme de alterare psihopatologică. El vorbește în sensul acesta de „atac”, „fază” și „perioadă”, considerându-le ca având în principal un caracter endogen. Faza este alterarea vieții psihice de natură endogenă sau produsă de anumiți stimuli insuficient cunoscuți. Ea poate dura săptămâni, luni sau

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
suferințe auxiliare, anterioare sau structurale, de „fond” sau „constituționale”, ale personalității. Ele implică „procesul de comorbiditate”. De aici, și dificultatea unui diagnostic psihiatric. Cu excepția PGP descrise de Bayle, modelul anatomoclinic nu pare a fi aplicabil în psihiatrie, întrucât mecanismele fizioși psihopatologice au alte reguli. Clasificarea bolilor psihice constă într-un model ierarhic de tulburări mintale privind succesiv „sindroamele organice cerebrale”, „psihozele funcționale”, „nevrozele” și „tulburările de personalitate”. Diagnosticul unei tulburări la un nivel dat exclude diagnosticul unei tulburări situate la un

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
într-un model ierarhic de tulburări mintale privind succesiv „sindroamele organice cerebrale”, „psihozele funcționale”, „nevrozele” și „tulburările de personalitate”. Diagnosticul unei tulburări la un nivel dat exclude diagnosticul unei tulburări situate la un nivel ierarhic superior, însă anticipează existența manifestărilor psihopatologice la nivelurile inferioare (diagnosticul de schizofrenie îl exclude pe cel de sindrom psihoorganic cerebral), dar se poate însoți de manifestări nevrotice). De aici și dificultatea validității diagnosticului în psihiatrie. De asemenea, asistăm la existența unor multiple diagnostice la un același

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
dezgust pentru viață și dorința de a muri, manifestate prin pulsiunea imperioasă de a-și suprima propria viață. Afecțiunile psihosomatice sunt un domeniu în care igiena mintală poate acționa cu succes. Ele au un caracter polimorf, o etiologie și mecanisme psihopatologice complexe. Având un rol determinant în alterarea stării de sănătate mintală, măsurile de psihoigienă le pot influența favorabil evoluția. 3. Aspectele particulare ale igienei mintale la bolnavii psihic a) Psihoigiena emotivilor și a psihastenicilor Principala indicație de psihoigienă este profilaxia

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
evitarea situațiilor conflictuale, a eșecurilor; relațiile interpersonale pozitive, antrenante, cu evitarea situațiilor care ar putea duce la izolare și angoasă; activitățile distractive, antrenante, lecturile pozitive, care să dezvolte pofta de viață a indivizilor. În cazul apariției acestor tipuri de manifestări psihopatologice, se impune instituirea imediată a tratamentului de specialitate, psihoterapia, terapia de susținere și încurajare, dispensarizarea și controlul periodic medico-psihiatric profilactic; crearea unui climat familial favorabil emoțional-afectiv, protector și securizant; evitarea contactelor cu alte cazuri de indivizi care au comis tentative

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
sunt în egală măsură anomalii morale, dar și tulburări psihice, în sensul în care erau interpretate acestea în gândirea psihologică a secolului al XIX-lea (Ph. Pinel, S. Esquirol, V. Magnan, A. Morel). Acest grup de manifestări psihice, cu potențial psihopatologic, constituie fondul mental comun atât psihopaților, cât și sociopaților. Din acest motiv, „psihiatria este un catehism științific, un curs de morală și de instrucție religioasă științifică”, spune H. Damaye, și de aceea ea este și psihoigienă. Factorul cel mai important

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
toxicomani; escrocherie cu abuz de încredere - psihopați, idealiști mistici; căsătoria ca escrocherie - psihopați, isterici cu fabulații mitomaniace; - furt: furt calificat - psihopați; furt cu etalaj - cleptomani, psihopați, PGP, ASC, demență senilă; furt de alimente - alcoolici, demențe organice, PGP, maniaci. 6. Mecanismele psihopatologice ale delictelor M. Laignel-Lavastine, A. Barbé și Delmas s-au ocupat de studiul mecanismelor psihopatologice ale acțiunilor delictuale. În sensul acesta, ei au remarcat câteva aspecte particulare, din punct de vedere psihopatologic, pentru diferitele forme de delicte. În cazul bolnavilor

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
fabulații mitomaniace; - furt: furt calificat - psihopați; furt cu etalaj - cleptomani, psihopați, PGP, ASC, demență senilă; furt de alimente - alcoolici, demențe organice, PGP, maniaci. 6. Mecanismele psihopatologice ale delictelor M. Laignel-Lavastine, A. Barbé și Delmas s-au ocupat de studiul mecanismelor psihopatologice ale acțiunilor delictuale. În sensul acesta, ei au remarcat câteva aspecte particulare, din punct de vedere psihopatologic, pentru diferitele forme de delicte. În cazul bolnavilor psihic, actele delictuale apar în corelație directă cu natura tulburărilor psihice ale acestora. Le vom

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
alimente - alcoolici, demențe organice, PGP, maniaci. 6. Mecanismele psihopatologice ale delictelor M. Laignel-Lavastine, A. Barbé și Delmas s-au ocupat de studiul mecanismelor psihopatologice ale acțiunilor delictuale. În sensul acesta, ei au remarcat câteva aspecte particulare, din punct de vedere psihopatologic, pentru diferitele forme de delicte. În cazul bolnavilor psihic, actele delictuale apar în corelație directă cu natura tulburărilor psihice ale acestora. Le vom analiza pe rând în cele ce urmează. Furtul patologic are la bază următoarele mecanisme psihopatologice: reacția reflexă

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
de vedere psihopatologic, pentru diferitele forme de delicte. În cazul bolnavilor psihic, actele delictuale apar în corelație directă cu natura tulburărilor psihice ale acestora. Le vom analiza pe rând în cele ce urmează. Furtul patologic are la bază următoarele mecanisme psihopatologice: reacția reflexă simplă la debilii mintal; impulsiunea inconștientă la epileptici; impulsiunea secundară a unei idei delirante, căreia nu i se recunoaște caracterul patologic; impulsiunea conștientă, căreia i se recunoaște caracterul patologic și este însoțită de angoasă; impulsiunea irezistibilă secundară unei

[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]