3,728 matches
-
drumului. Ceilalți îi săreau în ajutor cu ultimele lor puteri. Vântul sufla fără opreliște. Stuful crescut prin smârcurile din jur se zbuciuma sub rafalele dezlănțuite. „În viața mea am mai prins toamne cu lapoviță și vântoase, dar ca aici în pustiul ista n-am mai întâlnit” - gândea Costăchel, poticnindu-se la fiecare pas. Privea cu îngrijorare la cei din formație. Unii parcă își căutau sfârșitul cu disperare... Se lăsau să cadă pur și simplu în băltoace și smârcuri. Instinctul de conservare
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
sufletul. Mereu simțea că nu are aer. Rana din șold - căpătată în primul război - îl durea din ce în ce mai tare. Cu greu mai putea ține pasul cu ceilalți... Un întuneric greu se lăsase peste firea răvășită de vânt... Vălătuci de zloată măturau pustiul dintre ape... Coloana deținuților semăna cu o turmă zbuciumată răsărită din mocirla drumului... Se târa pur și simplu... Pasul lui Brad Filip devenea din ce în ce mai șovăitor... Costăchel a băgat de seamă și s-a apropiat de el. Sprijină-te de mine
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
-i sărute mâna tatălui ei ori de câte ori pleacă sau vine de undeva. Pe tatăl ei l-a podidit plânsul. Zile în șir n-a mai fost Costache Deleanu cel din zilele lui însorite. * Casa lui Costache Deleanu s-a umplut de pustiu. Uneori Costache își mai îneca tristețile pe la restaurantul gării, având la întoarcerea acasă privirile-săgeți ale soției, care numai purtătoare de vorbe bune nu puteau fi. În sinea ei, tot ea își zicea: ce să facă bietul de el? Și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
era și Timpul care putea lucra în favoarea lor. * Când începu noul an școlar, toamna se și grăbi să scuture frunzele pomilor. Apoi, viforosul noiembrie, împovărat cu toate vânturile adunate din cele patru zări, desăvârși lucrarea, lăsând așezarea ca aruncată în pustiu. Nici nu punea bine stăpânire întunericul peste oraș, că singurul care străbătea nestingherit străzile era vântul. O dată cu parcurgerea primului trimestru școlar, acest mesager aduse și primele semne ale iernii, anotimp care se resimțea pe drumul către școală, în clasă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Singurul sprijin e speranța, care așa cum se spune, moare ultima". Numai de-ar fi în viață", își mai spunea ea. Și se ruga în fiecare seară, în fața unei iconițe ce-o avea de la Mănăstirea Agapia: ,,Doamne nu-l pierde în pustiul unei lumi pustiite!" Apoi intra sub imperiul altor gânduri. Își aducea aminte de anii copilăriei, nu neapărat nefericită, pentru că acasă tatăl ei o zeifica iar mama, din ,,odorul meu scump", n-o mai scotea. Avusese însă prilejul de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
sau ar fi întors capul s-o vadă, măcar așa din curiozitate. Știa că nu e frumoasă și mai ales înălțimea ei nefirească pentru o femeie făcea să fie evitată. Se simțea sortită să-și ducă poverile sentimentelor în singurătățile pustiului care dobândea valențe sahariene. Nu iubise niciodată, nici chiar pe Mihai. Poate nici el n-o iubise, între ei se statornicise doar obișnuința. Acum însă, mai mult ca oricând, simțea nevoia unui partener. Din păcate evenimentul atât de mult așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
De unsprezece zile, doctorul Teodoru nu mai deschisese ușa rezervei sale. În afara consultului de dimineață, unde pătrundeau în rezervă un grup de medici, asistente și surori, și a contravizitei de la ora cinci după amiază, în restul zilei domina urâtul și pustiul. Simona avea câteva cărți, dar le citise deja. Dacă întâmplător ar mai fi avut și alte cărți noi, nu ar fi avut nici un chef de lectură. Timpul curgea leneș, de parcă ar fi fost și el bolnav. Nimic interesant. Își irosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
câteva zile în casa părintească. Colindă ograda toată, mângâie mlădița de la rădăcina fostului cireș, străbătu grădina până la nucul din vale, privi cu nostalgie stratul de flori din fața casei, dar nimic nu mai era ca în anii copilăriei și tinereții ei. Pustiul sălășluia peste tot. Se simțea din plin lipsa celor care însuflețiseră cândva tot ce o înconjura. O rugă pe Nana Floarea să doarmă cu ea câteva zile și să-i povestească cu de-amănuntul tot ce-i istorisise tatăl ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mi-a luat copilul și unde-l duce?" Un timp nu mai veni la malul râului spunându-și în sinea ei: Nu vreau s-o mai văd pe femeia aceea care mi-a răpit copilul și-l duce în cine știe ce pustiuri. Ce rău i-a făcut micuțul meu?" În acele clipe Simona rătăcea în lumea neantului, unde umbrele nebuloase ale unor năluciri populează un ținut care are numai început... * A fost și Simona un suflet care a țintit să pășească măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
încetat nicicând a o contempla cu nesaț, pentru că nimic nu este mai frumos, decât să contempli ceea ce nu poți avea! Pe urmă, în răstimpul ce a urmat, totul revenise la starea inițială în viața mea. Devenisem din nou teribil de pustiu pe dinăuntru, fără reguli și rece ca gheața, căci începuse curând să dospească în mine aceeași veche...” Dintr-odată, însă, își curmă șirul gândurilor (care, probabil, ar mai fi continuat multă vreme, dacă vorbitorul nu sar fi simțit stânjenit de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
munte, putea fi zărit un orășel mic, ce nu părea a atrage ochiul privitorului. Cartierul Villaggio Prealino se afla situat Într-o zonă mărginașă, având puține case și dintre acestea, doar câteva mai răsărite. Străzile dau o senzație stranie de pustiu. Cei care locuiesc aici sunt mai ales bătrâni, care arar ies la plimbare. Din acest peisaj șters, mohorât, nu lipsește, nici biserica, nici cimitirul. „Străina” a ieșit să facă primele cumpărături. Cu sufletul abătut și pasul nehotărât, Își aruncă privirea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
se reped asupra ta și te ștrangulează cu frânghia timpului În care ai crezut. Și mă Întreb: de ce aud lupii urlând, noapte de noapte, la poarta timpului meu? N-aștept un răspuns de la nimeni, deoarece nimeni nu trece prin acest pustiu numit suflet, nimeni n-are o clipă răgaz , nimic nu se schimbă În această lume rămasă fără singurul ei dumnezeu Închipuit sau cioplit din lemnul verde al pădurii. De acolo vin sunetele ce Înfioară noaptea și alungă visul despre neprihănire
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Nu mai aveam lângă mine omul pe care l-am iubit cu toată ființa mea. Nu mai aveam motiv să exist, Întregul pământ dispăruse de sub picioare. Totul se năruise odată cu dispariția lui, lăsând În urmă o durere uriașă și un pustiu fără sfârșit. Timp de doi ani, am stat cu pătura trasă până peste cap, cu draperiile , de asemenea, trase cât era ziua de lungă și toate astea, de frica luminii, care mi-ar fi adus În fața ochilor o realitate de
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Înalte, magazinul de peste drum, școala “Petru Rareș” și ierburile uscate din cauza temperaturile ridicate, mult prea ridicate, cu care ne-am confruntat În ultima săptămână. Luna august a Început să fie cu adevărat un cuptor Încins. Ce-i asta? Doamne, ce pustiu! Eu nu rămân aici! Pot sta foarte bine și În bălării, la mama acasă. Eram dezamăgită, alarmată și pornită pe harță. Ai puțină răbdare. Mănăstirea se află dincolo de aceste ziduri. Hai să vedem despre ce este vorba și apoi ai
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
chemau să-i Îmbrățișezi cu privirea. De curând, citisem poeziile lui Pablo Neruda ( Ode). Printre ele se afla și “Odă trandafirului”, care mi-a rămas Încrustată În suflet. Odă trandafirului ( Pablo Neruda) “Adolescent, preferam spicele, rodiile, preferam asprele flori ale pustiului, crinii sălbatici - “ “ Trufia nepăsătoare a amurgului tău, când lași o petală să cadă și continui să arzi În toate celelalte, până ce toată comoara s-a risipit.” “Îmi aparții, trandafirule, ca tot ce există pe lume, și cum ar putea poetul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
noștri.”. Textul se află la limita foarte apropiată cu eseul teologic, de unde și abundența citatelor biblice. „Rugăciunea făcută din inimă” - prima întâlnire cu Biserica, rugăciunea privită ca hrană, ca o pâine spirituală, care amintesc cuvintele Mântuitorului Hristos, adresate diavolului în pustiul Carantaniei, când acesta cu gând ispititor îi oferă pâine, știindu-i slăbiciunea trupească firească după o postire de 40 de zile: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” - Matei 4
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
acest lucru. Nu lucrează, nu au nevoie să lucreze, bărbații câștigă foarte bine, dar sunt bețivi și impotenți. Acasă nu trebuie să facă nimic, fiindcă totul este de-a gata, și așa se trezesc că viața li se duce în pustiu. Majoritatea beau". Mă uit la femeia aceea frumoasă și tristă și tare aș vrea să pot trăi fără să-mi rup oasele cu o slujbă. Aide era acasă la părinții ei de o săptămână. Aștepta să-și susțină licența care
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
verde și galben, acolo unde valurile se sparg de maluri, mă uit în zare, simt acea arsură teribilă pe care doar dragostea neîmpărtășită ți-o dă, nu vreau să las durerea să mă copleșească, am fugit de durere și de pustiu, nu vreau să-mi otrăvesc șederea cu zgura care îmi umple gura. Vorba femeii lui Kurt Vonnegut din Galapagos, trebuie să văd, poate nu așa se intitula cartea, memoria mă lasă, întotdeauna am avut o memorie extrem de selectivă, femeia lui
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mov și peste eucalipt s-a așternut deja un strat gros de cenușă. Aerul miroase a ars, dar pot merge liniștită la plajă. Intru sub duș, închid ochii, în creier mi se îmbulzesc imaginile din țară, chipuri haotice, senzația de pustiu, am gust de cenușă în gură. 1 ianuarie 2002, Sydney Silvia a început să cotrobăie prin sacoșa lui Mihai, un fel de rucsac de acum o mie de ani, răpănos, de acolo Silvia scoate pachețele și pachețele, îmi întinde unul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
bălăngănindu-se spre grupul din care s-a extras, se așează cu capul în poala lui Mihai, acesta zâmbește încurcat, Silvia mormăie în timp ce adoarme: "Să scoți din sacoșa aia împuțită și restul șampaniei", stau lângă Mihai, în jurul nostru se țese pustiul, cele două femei au alunecat în somn ca în moarte, Mihai vrea să-mi mai toarne șampanie dar paharul meu e plin, stau cu mâinile în poală, cu ochii uscați, fără lacrimi, cu un zâmbet amar pe față. Vacarmul din jurul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
care Bunul-Bunilor ne-a dăruit. Ceea ce vă spun eu vouă acum nu e o poveste; e viața celor care au fost demult, tare demult. Moșii noștri au străbătut pământul, din îndepărtata și marea Indie, flămânzi și goi și însetați, prin pustiurile și pulberile Asiei. Apoi au străbătut codri nesfârșiți, au trecut peste ape repezi și peste marea cea mare. Au fost bătuți de vânturi, înnegriți de praful furtunilor de nisip și loviți de bicele unor aprige ploi, arși de un soare
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
două săptămâni, avocatul, voind să-i mulțumească lui Graulea pentru ceea ce îi oferise cu atâta generozitate, făcu un drum până la locul unde știa că era așezată șatra. Cum ajunse, din primele clipe simți apăsarea unei liniști nefirești. În luncă bântuia pustiul. Ici și colo, martore ale trecerii pe acele locuri ale șatrei, erau doar urmele unor vetre, ale fostelor focuri cândva atât de vesele și însuflețite. Nici un cărbune nu-și mai arăta licărirea ochiului viu de lumină. Lunca părea cuprinsă de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
de sălcii plângătoare, era instalată tabăra bulibașei Iorgu Stănescu. Noaptea cuprinsese întinderile. În depărtări, se auzeau, ca ultime arpegii pe cale să se stingă, trâmbițele unor cocoși întârziați. Întreaga șatră dormea somn de piatră. Vântul se cumințise, nu mai lătra a pustiu. Luna, cu fărașul ei de aramă, aduna cu hărnicia unei gospodine, puzderia de scântei din spuza focurilor mocnite, pentru a aprinde și în alte seri stelele de pe catifeaua nopții. Prin mohor, un greiere își torcea nostalgicul său cântec. Câinii tolăniți
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
încă din scutecele copilului nostru, toate menirile. Lisandru se răscolea în muțenia sa, negăsindu și locul, și privea într-o parte de parcă ar fi vrut ca vorbele spuse de bulibașă să le ia vântul și să le ducă în cele pustiuri. Se trezi țintuit de ochii stăpânului care îi aruncă furios mustrări pline de obidă: - Lisandre, eu cu tine vorbesc, să fii cuminte! Nu e bine să te năzdrăvănești. Și eu, de când am aflat vestea cea tristă, am avut odihna vântului
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
ireală, ca și cum cineva l-ar fi dat cu var) va intra curând În pământ, iar viermii, după cum se prea bine știe, vor da atacul la scurt timp În carnea-i suculentă, colcăind În voie, fericiți. După aceea, va putrezi În pustiul desăvârșit al propriei singurătăți, lăsând posterității ciolanele sale găunoase, pregătite să Înfrunte proba veșniciei. Dacă ar... Nu a avut pe nimeni, săracul, spuse dintr-o dată, și parcă mai mult pentru sine, Lisaveta. Și a fost un om pentru meseria lui
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]