848 matches
-
De fapt, literalmente l-a fluturat spre mine, mișcându-și capul în sus și-n jos de parcă momentul suprem, fericit, pe care-l așteptam amândoi de atâta vreme, în sfârșit sosise. Am constatat că nu eram în stare să schimb rânjete cu el la această anume reuniune în doi. Îmi aduc aminte că, totuși, l-am bătut prietenește pe umăr. Pe urmă m-am prăvălit pe canapea, drept în fața lui, și am terminat, în fine, cu descheiatul tunicii. — N-ai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
capăt, oferindu-le pene de gâscă sau chiar Își băga ea singură degetele În gâtlejul oaspeților, ca să le ușureze stomacul de surplusul de mâncare. Din când În când, se uita cu un ochi Încruntat la Ippolit, dezgolindu-și cu un rânjet dintele de platină. Pe Subotin Îl apucă transpirația. Veselia nevestei nu prevestea nimic bun. „Vasăzică așa, Îi spuse ea, cineva mă va vinde?“ „E vorba de mine, nu de dumneata“, răspundea Ippolit. „Dar de consoartă ce spui?“, Întrebă ea. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de tot ce punea Eisen pe hârtie. — Astea trebuie modificate pe ici, pe colo, spuse Wallace. Dar ideea e surprinzător de nimerită. Pentru un Începător, Înțelegi. Chiar te-apuci de afacerea asta, serios? Wallace răspunse hotărât, chiar cu un ușor rânjet batjocoritor (prinzând formă În jurul unei gropițe) când auzi Îndoielile bătrânului: — Categoric, serios, unchiule. Chiar mâine o să testez niște avioane În Westchester. Mă Întorc În seara asta și rămân peste noapte la vechea casă. — Brevetul tău de pilot e Încă valabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
trandafirilor la stimuli moderați și violenți. Stridența Îi făcea să se chircească, spunea el. Un hoit de câine aruncat lângă ei le provoca aversiune. O soprană care cânta cântece de leagăn avea exact efectul opus. Sammler bănuia că Însuși cercetătorul, rânjetul lui palid, nasul de polițist, sever și sălbatic ar fi neliniștit trandafirii, violetele. Chiar și fără nervi, aceste organisme aveau putere de discernământ. Noi cu surplusul nostru exagerat de receptori eram În permanentă stare de haos nervos. Înconjurat de umbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
apărut la Homework Club-ul de care avea grijă Sheba. Cei doi nu se mai întâlniseră într-un spațiu public de când se cunoscuseră, iar Sheba se simțea cumva jenată. Connolly a ajuns târziu, însoțit de un băiat slăbănog, cu un rânjet pe față, pe nume Jackie Kilbane. Potrivit fișei pe care au prezentat-o, fuseseră prinși la începutul săptămânii poștind o țigară în spălătorul dărăpănat din curtea școlii. Așa că acum trebuiau să stea două săptămâni după ore drept pedeapsă. Sheba a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
uitat la el, trăsnită. El s-a uitat la ea la rândul lui, o clipă foarte lungă. Apoi a izbucnit în râs: — Te-am păcălit. Sheba a rămas tăcută. Și-a pus mâinile pe umerii lui și i-a studiat rânjetul de pe faț. I-a spus să nu mai glumească niciodată cu asta. I-a spus că îi va fi foarte greu să păstreze secretul și că într-una din zile s-ar putea simți tentat să se încreadă în cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Richard. Părea că nu prea poate să se uite direct în ochii nevestei lui. — O pedepsești, Richard, am zis eu. N-ai cum să crezi cu adevărat că ea ar putea să fugă cu Ben... Richard ne-a oferit un rânjet superior. — Au rămas puține lucruri pe care le mai cred imposibile. Credeam că e evident de ce mă îndoiesc că un băiețel poate fi în siguranță cu Sheba. Sheba s-a precipitat și i-a luat mâna lui Richard. — O, Richard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
copii care mureau de foame, că balenele mureau și că poezia era deja îngropată. Alice petrecea ore întregi închisă în dormitorul ei, plângând din cauza situației în care se aflau bufnițele, scriind depeșe înflăcărate unor senatori sau eseuri erudite care generau rânjete din partea colegilor de clasă și note de zece din partea profesorilor. Alice nu mânca niciodată la cantina școlii - scaunele până atunci goale se ocupau instantaneu la apariția ei - ci-și lua pachețelul pe terenul de fotbal, preferat măcar de păsărele. Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
la gîndul că ar fi existat posibilitatea să nu se mai sfîrșească. E o mare diferență Între a merge cu mașina și a te gîndi că mergi. Un zîmbet vag i se strecurase pe buze. Era cu totul altfel decît rînjetul ei obișnuit și cu toate acestea, am descifrat În el și oarecare neliniște deși Încercase s-o disimuleze. Își plecă ochii și iar am avut impresia că mi s-au năruit toate planurile. Mă simțeam exact ca un negustor căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Nu se veselea, nu făcea gură. Numai sub tufele crețe de păr ochii îi luceau împăcați și andrelele săltau mai vioaie, înlănțuind firul albastru în călțuni. Sanis, într-o sară, și-a descleștat fălcile. Vezi? a spus el c-un rânjet bucuros. Vezi? Așa a trebuit să se întâmple... Hahamul nostru-i un om cu multă știință în cap... Noi n-avem minte; dar a trebuit să ne gândim la asta... Iaca, a venit și vremea care trebuie. Rifca dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu același tricou. Cum reușești? Porți astfel de tricouri cu mesaje în fiecare zi a săptămânii sau numai duminica? A zâmbit larg. — Hei, va trebui să ne vedem în timpul săptămânii ca să afli răspunsul! Atmosfera a devenit deodată una de stânjeneală, rânjetul lui s-a șters și o roșeață i s-a răspândit pe chip. — Oh, oau, scuze, Anna. Și-a plecat chipul, roșu ca racul. Să flirtez cu tine. Total nepotrivit. —Flirtai? Uite, nu-ți face griji... Vreau să spun, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
amândouă, cu puțin înainte de apusul soarelui, până în preajma tavernei unde obișnuia să-și întâlnească prietenii, lângă Poarta Steagurilor. Ținându-se de mână, ele făcură câțiva pași în urma lui, rușinate, mai cu seamă mama, de privirile cercetătoare ale bărbaților și de rânjetele bătrânelor cumetre din suburbia noastră, cele mai flecare și cele mai lipsite de ocupație din întreg cartierul Albaicin, care se holbau la ele de la înălțimea balcoanelor, ascunse după perdelele care se dădeau la o parte la trecerea lor. După ce de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
atât de lesne descurajat, atât de grăbit să-și lase baltă încercarea, acesta a dat din umeri: Dacă vrei să te bagi în politică, să duci tratative cu principii, trebuie să înveți să disprețuiești aparența lucrurilor. Râsul lui ca un rânjet mi-a amintit de lungile noastre discuții de la medersa. Cum eram singuri, într-un cort de campanie, l-am întrebat direct. Mi-a explicat fără să se grăbească: — Locuitorii regiunii voiau să se descotorosească de portughezii care ocupă Agadirul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
atacului; înconjurați de dușmani, se lipiră cu spatele de trunchiul unui copac, umăr lângă umăr, hotărâți să-și dovedească vitejia. O lovitură de sabie tăie fața unuia dintre ei de la o ureche la cealaltă, descoperindu-i toți dinții, într-un rânjet sinistru. Celui de-al doilea îi smulseră armura; gol, căzut în zăpadă, se zbătea, încercând să scape. Scoase un strigăt animalic când lama celtului celui înalt i se afundă în stomac. Gigantul lovi încă o dată, și capul soldatului fu despărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îndemnându-l să nu reacționeze, să nu atace. — Tarosh! tună un glas. Valerius văzu în fața lui un gigant cu barbă lungă, blondă. Îl recunoscu pe barbarul înalt care mai înainte îl decapitase pe soldatul roman. Uriașul îl privea cu un rânjet ce se ivea din barba mânjită de sânge. Părul roșcat îi ieșea de sub un coif de fier cu două coarne metalice, scurte și ascuțite. — Tarosh! Celtul râdea. Își șterse gura cu dosul mâinii. Își privi mâna plină de sânge și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zi plină de succese? Pinky se văită din nou. — Offff, offfff, offfff, răspunse disperată. Poate că plângea de mila lumii, se gândi Ammaji. — Uită-te la dinții mei, și-i arătă lui Pinky, în încercarea de a o înveseli, un rânjet fioros de culoarea curry-ului. Uimită de galbenul strălucitor, Pinky se opri preț de o clipă. — În fine, ce mai contează la vârsta mea? spuse Ammaji mulțumită de reacția nepoatei sale. Supse din dinți aroma cinei. Că sunt galbeni, albaștri sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
anonimă, indiferentă - circulație, circulație pur și simplu. Acum știu ceva mai mult decât mișcările care au loc în spatele meu. Mașinile sunt specifice, cu câmpuri de forțe, blânde, ostile sau distante. Văd fața unei mașini, și cu ochii unei mașini, și rânjetul ei încordat, o văd umilindu-se sau zbârlindu-se sau nepăsându-i de nimic. Dar când privesc furnicarul mulțimii, aglomerația oamenilor de pe stradă, nu mai văd circulație, ci câmpurile de forță omenești - rable hodorogite, decapotabile, nedecapotabile, cu motorul modificat pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de căsătorie. — O, de ele. Ridică din umeri, după care făcu un gest vag din mână. Fă-ne o favoare, John. Treci pe la Majestatea Sa Regală când ieși în oraș. Vrea să-ți spună ceva. Hei. E vorba de Selina. Rânjetul lui batjocoritor s-a lărgit, părând să fie în strânsă legătură cu o luminiță care i s-a aprins brusc în priviri. Pun pariu că e o curvă sadea. Greșesc? — Selina? am spus eu împins de instinctivul meu devotament, idiot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
aici. Două săptămâni, după care tu și cu mine vom zace beți în vreun cazinou cu două gagicuțe pe lângă noi. — Ba nu, eu nu. Eu voi fi cu Ella și cu copiii. Numai pentru asta trăiesc acum. Îmi oferi un rânjet disprețuitor. Beat într-un cazinou cu tine și cu două curve. Ce mișto. Chiar crezi că nu m-am săturat de așa ceva? M-am dus să-i aduc cafea și ciocolată. De zece ani se tăvălea Alec pe la periferia societății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
picioarele larg desfăcute ale fetelor din postere și din filele calendarelor cu nuduri, în timp ce privirile de lup ale bandiților de mecanici se ivesc printre tije și cricuri, și uite-l și pe șefu’ care se întoarce spre mine cu un rânjet de dispreț hoțesc și spune: „Să ne gândim înainte de a-l vrăji de fabulosul onorariu. E supapa, e Capul de Bielă, e Distribuitorul. Nu pornește, nu cotește, nu oprește“. Le aud deja râsul în timp ce eu urc la volan și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
multe femei. Prea puține l-au părăsit: întotdeauna el pleca primul. După un timp și-a dat seama că nu învățase absolut nimic. Multele, numeroasele lui experiențe, mulțimea de oameni și nenumăratele sale crime îl pustiiseră, lăsând din el un rânjet fără chip. Acum nu mai era decât un gest de încuviințare, o plecăciune de supunere. Trupul lui a continuat să arate perfect. Mintea nu i-a slăbit niciodată. Trăia mereu, iar și iar, aceeași zi fiziologică. Trupul său: un imperiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ochii de o altă față care-l fixa cu insistență: fizionomia de maimuță băzdată de riduri a lui Dolores O’Toole. în primul moment sări alarmat, dar apoi, pe măsură ce se dezmetici, își dădu seama că ceea ce el luase drept un rânjet plin de ură era de fapt un zâmbet. Dolores O’Toole era cea mai urâtă femeie pe care-o văzuse vreodată. își reveni. — Pot să vă pun o întrebare stânjenitoare? îi zise el. Unde mă aflu? — Bună întrebare, încuviință Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
întâi trebuia să se prezinte. Vinovăție. Greșeala mea. Mea maxima. Se scutură, străduindu-se să-și revină și să-și dea seama unde se află. De jur împrejurul său erau numai fețe mohorâte, cu excepția celei a lui O’Toole, care-și afișa rânjetul violent. — Unde-o să se ducă? întrebă Vultur-în-Zbor. — O, la Iocasta, unde altundeva? rosti fața cea roșie, cu sprâncene înfoiate. Ea e singura care-l va primi. Presupun, zise o față îngustă, cu trăsături elegante, că va trebui să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
E diferit, corect? Completează un loc liber, corect? Așa că de ce nu, ce dracu’? Peckenpaw era singurul om care-l putea înfrunta pe Flann O’Toole pe teritoriul acestuia. Expresia înghețată de pe fața lui O’Toole se relaxă, dând la iveală rânjetul acela larg. — OK, spuse el, o să-l lăsăm în pace și bunul conte o să hotărască. Nu mă deranjează să vorbim despre Grimus. îmi plac basmele. Se spune că nu ținea la băutură, anunță o voce serioasă. Toată lumea râse. — Se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
la treaba mea și am mai îngropat câteva animale. Apoi a venit Deggle. Condescendența lui a fost cea care m-a dus înapoi la Trandafir. Voiam să văd dacă avea același efect și asupra lui. Dacă da, atunci în curând rânjetul urma să-i piară. Așa a fost. Am fost nevoit să-l resuscitez, aruncând apă pe el. Zic „nevoit“, dar trebuie să mărturisesc că am folosit mai multă decât era nevoie. Am ieșit din pădure zguduiți și foarte înspăimântați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]