1,494 matches
-
cu seamă unul dintre cei doi Îi atrase atenția, cu figura lui scheletică și cu gura lui ca o rană de brici: Noffo Dei, șeful inchizitorilor din Florența, umbra cardinalului de Acquasparta reprezentantul papei În oraș. Auzi din zbor un râset și ceva rostit printre dinți de către doi oameni din fața lui care, judecând după veșminte, păreau să fie niște negustori bogați. I se părea că auzise cuvântul „Toulouse” În spusele unuia dintre ei. Își Încordă auzul, dar nu mai izbuti să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de noile edificii. Masa roșiatică a celui de-al treilea brâu de ziduri, a cărei construcție Înainta Într-un ritm frenetic, era de acum aproape. Dar, odată ce treceai de arcul de la intrare, regăseai atmosfera nemișcată ca Întotdeauna, Întreruptă doar de râsetele care, când și când, se făceau auzite din odăile de la primul etaj. După ce se asigură că Însoțitoarea sa, purtând vălul, era absolut de nerecunoscut, Dante pătrunse În curtea interioară, Îndreptându-se către vechiul impluvium, transformat În adăpătoare pentru caii clienților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
atenția, prefăcându-se absorbit În contemplarea propriei sale căni. Începu să exploreze, cu ocheade iuți, tot spațiul din jur. Taverna respecta Întocmai promisiunile meșterului Menico. O mare Însuflețire părea să-i stăpânească pe toți, un vârtej de glasuri și de râsete, o mișcare legănată de trupuri rătăcitoare precum valurile unei mări În aparență liniștite, dar sub a cărei suprafață mișunau monștri urcați dinspre adâncimi necunoscute. Toți acei bărbați, grupați doi câte doi, iar uneori chiar În hidoase grupuri de câte trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apoi se hotărî să se răsucească pe călcâie și să se Întoarcă de unde venise. Dante Își Încordă auzul, temându-se ca cineva să nu Îi fi auzit cuvintele. Însă priorii erau cu toții cufundați În ședința, care continua printre glume și râsete. Încercând să treacă neobservat, se Îndreptă către scară, privind țintă Înainte și ferindu-se de privirile străjerilor care asistaseră la această scenă din curtea interioară. În claustru, dădu peste secretarul Comunei, care părea să caute pe cineva. - Messer Alighieri, tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spre creneluri și spre ferestruicile deschise În turn. Nu se putea Înțelege spre cine sau spre ce trăgeau, cu excepția câtorva umbre care se Întrezăreau pe sus. După toate nici o căpetenie nu coordona focul, fiecare părea să tragă după bunul plac. Râsete și comentarii deocheate făceau atmosfera și mai ireală, ca și când În curs de desfășurare ar fi fost o farsă macabră, nu un asalt mortal. Prima salvă, executată fără prea mare precizie, lovise În gol. Multe săgeți zburaseră pe deasupra turnului, pierzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ridicând din umeri și uitându-se pe fereastră spre răsărit care devenea întunecat ca un lapte de tuș. Și apoi, fiindcă adormise și sforăia după atâta băut, primarul ajunse să-și spargă mutra lovindu-se de scaun și de masă. Râsete generale. Oamenii se întorc la mesele lor. Discuțiile reîncep. Se vorbește. Se vorbește. Și unul, nu știu care, pomenește numele lui Destinat. Iar un altul, iarăși nu mai știu care, zice: „Acolo ar trebui mutată micuța învățătoare, la procuror, în casa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
râcâindu-și discret falca. Bucăți de piele moartă cădeau pe costumul lui negru, care prinsese luciu la coate și în genunchi. Fără să spună vreun cuvânt, ne-a introdus în biroul judecătorului. Mai întâi nu văzurăm nimic, dar auzirăm două râsete. Unul gros ca o flegmă, pe care îl cunoșteam. Celălalt, cu totul nou pentru mine, dar pe care am învățat să-l recunosc de îndată. Un nor de fum urât mirositor plutea în întreaga încăpere, ridicând un paravan între judecătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în piept și se porni. Spuse repede și clar ce meserie nevoiașă practica, de care nu avea de ce să-i fie rușine. Mierck o înțepă din nou: — Ce spui de asta! Trăiește pe spinarea animalelor. Și se porni pe un râset fals, exagerat și excesiv, iar Matziev, care trăgea în continuare din trabuc de parcă destinul lumii depindea de asta, se puse și el pe râs. Am pus mâna pe cea a lui Josăphine și am început să vorbesc. Am spus, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mine. Am pierdut vremea puțin prin V., cu mâinile-n buzunare, murdărindu-mi pantalonii de noroiul care băltea pe trotuare. Orașul avea amețeli. Un oraș beat. O mulțime de recruți băteau orașul, umplând străzile cu umorul lor lăudăros și cu râsetele prostești. O nouă tranșă, mult mai numeroasă de data asta, se pregătea să fie trimisă pentru a-i întâlni pe nemți. Și, deocamdată încă mai puteau să glumescă. Străzile, ca și localurile, erau pline de uniforme. Un râu, un fluviu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
chef să aprind lumina și să mă vadă. Îmi era rușine. Aș fi vrut să alerg, să mă car, dar uniforma mă împiedica să fac asta. Astăzi nu m-ar mai împiedica nimic! Din când în când, le auzeam vocile, râsete, iar apoi auzeam pașii servitoarei primarului care venea să le aducă feluri de mâncare aburinde, care miroseau bine. Dar mirosul ăsta, în ziua aceea, era ca o enormă duhoare de care nu puteai scăpa. Aveam un nod în stomac. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
simțea nevoia să-l spună cu voce tare pentru a-și dovedi poate că era încă în viață. Vocea lui era instrumentul principal dintr-o simfonie a muribunzilor care era cântată pretutindeni de jur-împrejurul meu. Respirațiile, gemetele, răsuflarea celor gazați, tânguirile, râsetele nebunilor, numele murmurate ale soțiilor și ale mamelor și, deasupra tuturor, litania lui Jivonal, mă făceau să cred că pluteam în derivă, eu și Clămence, în vreme ce o vegheam în castelul de pânză al unei corăbii invizibile, pe fluviul morților - așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
vreme. Că procurorul locuise acolo, precum și Barbe și Gravul, nu schimba nimic: încă din vestibul, lucrul acesta se simțea. Castelul era un loc defunct, care încetase de mulți ani să respire, să rezoneze la zgomotul pașilor, la sunetul vocilor, al râsetelor, al rumorii, al disputelor, al viselor și al suspinelor. Înăuntru nu era frig. Nu era praf, nici pânze de păianjen, nimic din acea dezordine de care te-aștepți să te împiedici când forțezi lacătele mormintelor. Vestibulul, cu pardoseala lui în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Dar am slăbit al naibii de tare. — Nu ești slab. Păi, eram mai solid astă-toamnă. — Of! După cină s-au dus la cinematograf, unde pe Amory l-au fascinat comentariile volubile ale unui spectator din rândul din față, cît și țipetele și râsetele nestăpânite ale sălii. — Yoho! — O, dulcele meu, ce mare și puternic ești, dar și ce tandru... Țintuiește-o! Hai, țintuiește-o! — Sărut-o, pup-o pe doamna, nu mai sta! Un grup a Început să fluiere Pe malul mării și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a cravatelor negre ajunse la niște urechi surde. De fapt, D’Invilliers era vag exasperat de eforturile lui Amory, așa că acesta și-a limitat vizitele la una pe săptămână și-l invita ocazional pe Tom la 12 Univee. Asta stârnea râsete blajine printre ceilalți boboci, care i-au poreclit „Doctor Johnson și Boswell“. Alec Connage, un alt musafir frecvent, Îl simpatiza vag, dar se temea de el, fiindcă era un erudit. Kerry, care știa să-i vadă, dincolo de flecăreala poetică, adâncimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
altuia. Isabelle a rămas fără glas - abordarea era cam prea directă. De fapt, avea senzația că o replică bună Îi fusese furată vedetei și Încredințată unui personaj secundar... Nu trebuia să scape nici o clipă frâiele din mâini. În jurul mesei răsunau râsete cristaline, produse de Încurcătura așezării mesenilor, după care mulți ochi curioși s-au Întors spre ea, așezată aproape de capul mesei. Lui Isabelle Îi plăcea enorm ceea ce se petrecea, iar Froggy Parker era atât de absorbit de strălucirea suplimentară a Îmbujorării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
clar de lună se despărțeau, pereche cu pereche, În timp ce păsări mari băteau din aripi și țipau În văzduh... Un moment lângă un han de lumini și umbre, un han galben, sub luna de șofran - apoi liniște, În timp ce crescendo-ul de râsete se stinge... mașina a pornit iar la drum pe aripile lunii iunie, Îmblânzind distanțele peste care creșteau umbre și strivind umbrele galbene, Înnegrindu-le... A urmat o frână bruscă și Amory, zgâlțâit, a deschis ochii. La marginea drumului se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se frânseră din șale și emiseră uralele colegiului cu voci puternice, răzbătătoare, adăugând la sfârșit numele lui Phyllis. A fost deci ovaționată zgomotos și escortată cu entuziasm În campus, cu o suită formată din vreo cincizeci de flăcăi rurali, În râsetele Înăbușite a sute de Învătăcei și de oaspeți, dintre care jumătate habar n-aveau că era vorba de o farsă, ci credeau că Burne și Fred sunt doi studenți de viață care și-au invitat prietena la o distracție studențească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
poate. Aș fi un fel de squaw a ta, În cine știe ce cotlon oribil. AMORY: Am avea În total două sute șaptezeci și cinci de dolari pe lună. ROSALIND: Iubitule, de obicei nici nu-mi fac coafura... AMORY: Ți-o fac eu. ROSALIND (Între râset și suspin): Mulțumesc! AMORY: Rosalind, nu se poate să te gândești să iei pe altul de bărbat. Spune-mi! Nu mă lăsa să bâjbâi! Pot să te ajut să Învingi tentația dacă mărturisești. ROSALIND: Despre noi doi e vorba. Suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
alint peste susurul eternității... Tinerețea fiind banul cu care am cumpărat Încântare din lună.“ O POEZIE TRIMISĂ DE AMORY LUI ELEANOR, INTITULATĂ DE EL FURTUNĂ DE VARĂ „Vânturi subțiri, un cântec pierit și frunze căzând, Vânturi subțiri și, departe, un râset pierit... Și ploaia, și peste câmpii o voce chemând... Norul nostru gri s-a umflat, grăbit se ridică, Alunecă agitat peste soare, surorile pe aripi purtând. Umbra unei porumbițe pică Jos, pe hulubărie; crengile de aripi gemând; Iar jos În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
bluza-mproșcată A zilei, lunecă În jos pe dealurile visătoare, cu luciu de lacrimă, S-acopere verdele straniu cu coama-i roșcată... Iubirea de ce vine după, iubirea de asfințit... Copacii, tăcuți până la ultimul vârf... fără patimă... Vânturi subțiri și, departe, un râset pierit...“ CAPITOLUL 4 ÎNFUMURATUL SACRIFICIU Atlantic City. La sfârșitul zilei, Amory se plimba pe promenada de scânduri, calmat de necontenita tălăzuire a mării, adulmecând mirosul pe jumătate funebru al brizei sărate. Marea, se gândea el, Își păstrează amintirile mai profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la viață, ci mai degrabă că se Întoarce pe partea cealaltă În pat. Treceau grăbiți indivizi palizi, care-și țineau cu degetele gulerele de la haine; un roi mare de fete-coțofene obosite, de la un magazin universal, se Înghesuia cu țipete și râsete stridente, câte trei fete la o umbrelă; a trecut și o patrulă pedestră de poliție, agenții fiind apărați miraculos de ploaie de glugile lor impermeabile. Ploaia Îi insufla lui Amory un sentiment de detașare, iar numeroasele aspecte neplăcute din viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și oferă ceva din partea casei. Când tata primește ceva gratis, nu spune niciodată nu. E deja cam pilit și face un banc fără perdea, oare fetița e destul de mare ca să iasă la produs, că prea proastă pentru asta e oricum. Râsete stridente. Poate mă mai învățați dumneavoastră câte ceva, domnule. Pe dumneavoastră nu mai poate nimeni să vă învețe nimic, dar dacă totuși mai poate cineva să vă învețe ceva, atunci eu sunt acela. Ha‑ha‑ha, hi‑hi‑hi! În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
unui ansamblu de imagini legate Între ele pentru a forma o poveste, atunci pentru mine nimic nu mai avea sens. Poveștile sunt toate fie comedii, fie tragedii. Chiar și În cazul unei comedii, În momentul În care se coboară cortina, râsetele Încetează. La urma urmei râsul nu este decât o simplă convulsie a creierului. Trupul nu poate urma spiritul În paradisul absolut al plăcerilor... spusese Gan. Dar oare se mai poate numi plăcere ceea ce depășește limitele organismului? În momentul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de nenumărate ori fără vreun motiv anume, era obligată să-și ceară scuze. Fața Îi era inundată de urină, vârful unui pantof Îi intra În vagin, broboane de transpirație i se adunaseră În adâncitura spatelui. Era forțată să zâmbească În mijlocul râsetelor pe socoteala ei, i se ordona să lase să i se scurgă În același timp secrețiile din vagin, din anus și din gură, era unsă cu ulei de bebeluși, obligată să spună de nenumărate ori „Mi-e rușine de mor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și după ce cea de-a treia fecioară de pe Rin e omorâtă, Josef Kahn se lasă arestat pentru tentativă de viol asupra unei prostituate. Cu alte cuvinte, a încercat să plece fără să plătească. — Evreu tipic, zise Lobbes. Se auziră câteva râsete. — Se întâmplă ca acest Kahn să aibă asupra lui un cuțit, unul foarte ascuțit, și să aibă chiar și un cazier judiciar nu foarte grav, pentru mici furturi și atacuri la pudoare. Foarte convenabil. Așa că ofițerul care l-a arestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]