1,122 matches
-
mă lase cu astmul meu." " Nici măcar nu ești curios?" l-am întrebat. "Deloc. Eu nu sânt făcut să mă duc în sălile de felul ăsta. Rolul meu e mai modest. Să mă tem de cei care stau pe fotoliile de răchită", mi-a replicat Dinu. "Și să tremuri de ei", am zis. Dinu ridică din umeri: "Mă rog, dacă vrei tu, așa să fie. Dar tu?" Își fixase ochii cenușii, apoși, asupra mea. Am simțit o mare dorință să-l impresionez
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sală cu oglinzi despre care vorbește toată lumea și pe care nimeni n-a văzut-o. Ei bine, eu voi trece pragul ei. Să nu-mi zici mie Daniel Petric dacă într-o seară nu voi sta chiar în fotoliul de răchită al Bătrânului. Fii pe pace, te voi invita prin Francisc să ne vizitezi. Îi voi șopti Bătrînului: "Chemați-l pe doctorul Dinu aici, vă rog. Faceți-mi acest hatâr. Vă prețuiește, dealtfel, foarte mult și ar merita să-l cunoașteți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am întors în coridor, pe covorul de culoarea muștarului, apropiindu-mă de ușa de la capătul lui. Bănuiam că Bătrânul fusese avertizat într-un fel oarecare de venirea mea inopinată și mă aștepta, probabil, intrigat ― sau nervos? ― pe fotoliul său de răchită. Mi-am aranjat părul, mi-am îndreptat haina, m-am concentrat, încercînd să-mi pun ordine și în gânduri. Francisc aștepta în spatele meu. Mi-am făcut cruce discret și, în timp ce capul îmi vuia golit de toate frazele frumoase pe care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fără să fiu. chemat și, cu un efort aproape supraomenesc, am deschis ochii murmurînd: "Vă rog să mă iertați că am avut îndrăzneala să..." Dar m-am oprit. Bătrânul nu era în sală. Chiar în mijloc existau două fotolii de răchită împletită și o masă rotundă, tot de răchită, la care însă nu stătea nimeni. Asta m-a descumpănit și chiar m-a speriat. Apoi mi-a trecut prin minte că Bătrânul, după ce Francisc îi semnalase probabil venirea mea, se ascunsese
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aproape supraomenesc, am deschis ochii murmurînd: "Vă rog să mă iertați că am avut îndrăzneala să..." Dar m-am oprit. Bătrânul nu era în sală. Chiar în mijloc existau două fotolii de răchită împletită și o masă rotundă, tot de răchită, la care însă nu stătea nimeni. Asta m-a descumpănit și chiar m-a speriat. Apoi mi-a trecut prin minte că Bătrânul, după ce Francisc îi semnalase probabil venirea mea, se ascunsese undeva în spatele oglinzilor, studiindu-mă ca pe o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am văzut sala și am simțit o emoție încă și mai puternică. Știam de la bătrâni că pereții erau căptușiți cu oglinzi, că nu existau nici o fereastră și nici o mobilă, în afară de masa așezată în centru și de cele două fotolii de răchită, că până și tavanul, de care atârna un candelabru uriaș, aprins, și podeaua erau îmbrăcate în oglinzi mari, venețiene, și totuși m-am zăpăcit. Sala era un fel de incubator enorm și strălucitor, mai degrabă pătrat decât dreptunghiular, în care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
haită și hăituit. Gândul acesta m-a făcut să izbucnesc într-un râs nervos. Dincolo de pereții de sticlă strălucitori, ceilalți au râs, bineînțeles, și ei. Râsul acesta avu darul să-mi descarce nervii. Privirea mi-a căzut pe fotoliile de răchită. Probabil, mi-am zis, Bătrânul nu se arătase anume, ca să mă sperii singur. Și reușise. El se obișnuise cu partea plăcută a sălii cu oglinzi, cea care îi gâdila vanitatea, el era pacientul și adevărul bolii sale, dar eu gustam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
repetat invitația. ― Îndrăznește, domnule sculptor. Nu e nimeni aici în afară de noi doi. ― Noi doi? Cuvintele acestea n-aveau nici o noimă. Din oglinzi reverberau nenumărate chipuri care semănau cu "noi doi". Am înaintat în lumina rece și feerică până la masa de răchită acoperită cu o pânză galbenă. Bătrânul nu mi-a întins mâna. Mi-a făcut semn să mă așed pe celălalt fotoliu, fixat în dușumea, încît nu putea fi nici apropiat, nici depărtat. ― Ei, zise el, așteptând în mod vădit ca
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
avea un chip de piatră voi muri. Îl priveam cu un sentiment de teamă amestecată cu compasiune. Stătea în sala cu oglinzi ca un leu în cușcă. Leul îmbătrînise și era bolnav. Se așeza seară de seară la masa de răchită ca un rege, dar nu mai cunoștea nimic din ce se întîmpla în regatul său. ― Crezi, domnule sculptor, că moartea e un punct final? mă cercetă Bătrânul cu ochii lui reci și scormonitori. Am înghițit în sec. Mă temeam că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aminte ceva, o vorbă, o frază care să mă scoată din impas și nu reușeam. El mă privea în continuare, ochii lui se fixaseră de mine ca niște lipitori. Mă credeam pierdut. Nemulțumit, Bătrânul s-a așezat în fotoliul de răchită, și-a întins piciorul stâng pe perna roșie, cufundîndu-se într-o tăcere absentă. Reflecta parcă asupra hotărârii pe care trebuia s-o ia în privința mea. Am stat așa o vreme, apoi, cu prudență, ca să nu-l deranjez, am încercat să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
semăna cu fericirea. Ieșisem dintr-un tunel umed, friguros și murdar, într-o sală strălucitoare în care vechiul cioplitor de cruci se simțea răzbunat. M-am așezat pe fotoliul mai scund, rezervat oaspetelui, mi-am înfipt coatele în masa de răchită și am început să mă privesc cu o plăcere nesfârșită. Cum spusese Victor? Că va veni ea era rațiunii? Ba să nu vină, sau să nu revină niciodată, m-am gândit, dacă era rațiunii închidea sala cu oglinzi și mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mi le putea oferi era rațiunii. În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam părea făcută anume ca să nu mai visez cu capul vârât sub pătură. Acum puteam să visez cu ochii deschiși, instalat comod într-un fotoliu de răchită, gustând din când în când limonada din carafă. Sub lumina scânteietoare a candelabrului spânzurat de tavan, nu mă mai limita nimic, nu mă mai stingherea nimic, puteam să cred despre mine orice, că eram genial și pregătit să devin nemuritor
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bineînțeles, nu le puteam vorbi despre o sală goală. Le puteam trezi bănuiala că Bătrânul își bătuse joc de mine, că nici nu se sinchisise de persoana mea. Cine știe ce făcea Bătrânul în vreme ce sculptorul stătea ca un caraghios în fața fotoliului de răchită gol? ar fi rânjit Mopsul. Poate stătea culcat în cortul de tuareg, distrîndu-se pe seama lui și urmărindu-i printr-o crăpătură. Nu, nu puteam risca asta. Am avut o oarecare emoție când am ieșit pe coridor și am observat că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am explicat eu blazat. Transformat în mulțime. Toți care aveau chipul meu de jur împrejur făceau același lucru ca mine. ― Grozav, suspină Leon. Îi interesa totul. Dacă sala era pătrată sau dreptunghiulară, dacă fotoliile și masa erau într-adevăr de răchită. Și, mai ales, Bătrânul. ― Cum are ochii? Chiar albaștri? întrebă Dominic, foarte mândru că și ochii lui erau de aceeași culoare. ― Albaștri, reci și fără gene. ― Cum, domnule, se miră Nelson, chiar așa fără gene? Și nu-l desfigurează asta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vorbeam, prindeam și mai mult curaj. Îmi lăsam fantezia să zburde, uimit eu însumi de cât eram de dotat în această privință. ― " Hai să-ți arăt ceva", mi-a zis pe neașteptate Bătrânul. S-a ridicat din fotoliul lui de răchită și a pornit șchiopătând înaintea mea. În coridor, după câțiva pași, a deschis altă ușă și m-a introdus mai întîi într-o încăpere plină cu păsări împăiate, apoi în alta cu reptile modelate în argilă și, în sfârșit, în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe mari panouri albastre și aurii. În aceste încăperi mă retrag uneori când am poftă să văd lumea", mi-a explicat el cu un vădit subînțeles ironic, după care ne-am întors și ne-am reluat locurile în fotoliile de răchită. Mi-a zis cu vocea înecată de amintiri: "Într-o zi, mi-a fost dor să mă reîntorc în deșert. Și cum nu m-am mai putut întoarce, mi-am construit unul aici. Acesta e deșertul meu, domnule sculptor. Lipsesc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
m-am grăbit eu. "Ei bine, domnule sculptor, mi-a zis, în deșert înveți să fii înțelept până la cruzime. Acolo soarele verifică în fiecare seară, înainte de a apune, că nimeni nu i-a supraviețuit. Stând nemișcat în acest fotoliu de răchită, eu merg în fiecare noapte zeci de kilometri prin pustiu. Îmi ajunge. Nu mai vreau să văd altceva. Un proverb arab zice că deșertul îi întărește pe cei tari și îi slăbește pe cei slabi, dar mă îndoiesc că unul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
idiot, trebuie să fii scârbos cu cei dispuși să te considere așa, era scuza pe care mi-o găsisem și de care mă foloseam când mă purtam grosolan. Fiindcă, nu-i așa? nu se sare ușor pe un fotoliu de răchită. E nevoie de o oarecare pregătire psihologică, de o educare a vanității. E ca trecerea de la cimpanzeu la om. Eu mai aveam încă păr pe mine, deși nu mai eram cimpanzeu. În ce o privea pe Laura, îi purtam pică
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care mă obseda și să nu-i vorbesc despre ceea ce întreg azilul dorea să mă audă vorbind: despre nopțile mele în sala cu oglinzi. Din pricina asta, am început s-o caut mai rar. 24 (Din caietul de vise) Fotoliul de răchită s-a transformat într-un fotoliu vișiniu. Stau la soare și mă oglindesc în apa unei piscine. Dacă vreau, fac și baie. Dar nu, asta mai târziu. Deocamdată mi-e lene. Sânt ușor obosit. N-am dormit bine azi noapte
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a văzut!, mă gândeam atunci. Acum, faptul că nu se zăpăcise dând cu ochii de atâtea oglinzi incendiate de lumina scânteietoare răspândită de masivul candelabru atârnat de tavan, mă descumpănea. Abia când m-a întrebat: "Dar cu fotoliile astea de răchită ce e?" am deslușit în glasul ei o emoție reținută. Părea ușor intimidată de nenumăratele imagini răsfrânte în oglinzi și se mișca de colo colo pentru a verifica parcă dacă imaginile se țineau după ea. În cele din urmă însă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Pentru mine am rezervat obligația de a ține un discurs emoționant. După înmormîntare am luat-o pe Moașa de mână, îndreptîndu-ne spre azil. În sala cu oglinzi m-am dus singur. Păzit de Francisc, m-am privit din fotoliul de răchită al Bătrânului multă vreme. Apoi l-am trimis pe Francisc după Moașa, s-o invite în cortul meu de tuareg... Trezindu-mă, am dat cu nasul de mărăcini. Vasăzică din frumoasele mele vise de glorie nu mai rămânea nimic? Nimic
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care, căzând, le-ar fi dezvăluit ― de asta se fereau probabil instinctiv ― spaima că nu aveau de cine să se teamă, nici pe cine să arunce vina că-i uitase. Și erau atât de bolnavi de omul de pe fotoliul de răchită încît, o clipă, m-am întrebat dacă nu fusesem un instrument al bolii lor. Poate că, la început, se speriaseră auzind de sosirea mea; dacă, Doamne ferește, eram cu totul imun? îmi vorbiseră cu rețineri, în răspăr, tatonîndu-mă, apoi răsuflaseră mulțumiți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am întors spatele namilei cu oarecare ostentație, ca să vadă că nu mai eram cel dinainte. Eram și emoționat. Dacă totuși Bătrânul... Îmi bătea inima când am pătruns în sală, de parcă atunci intram prima oară. Deodată, am încremenit. Pe fotoliul de răchită al Bătrânului se afla, într-adevăr, un individ, iar acel individ nu era nimeni altul decât Arhivarul! Câteva clipe am rămas năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrînul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă obosea lumina prea multă, prea curată, prea orbitoare, strălucitoare ca în sala cu oglinzi și mi se făcuse sete, am vrut să întind mâna după carafa cu limonadă, stai nebunule, mi-am zis. aici nu ești în fotoliul de răchită pe care te-ai așezat fiindcă ai crezut, n-ai crezut așa? că nu avem decât ce dominăm. Da, așa crezusem și mai credeam încă, deși eram departe de a avea anvergura autocraților adevărați care au fost totdeauna în sinea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să intru și să-l scot totuși pe Bătrânul. "Hai, ieși afară! am strigat. Ieși!". Dar nu-mi răspundea decât un câine care urla undeva sfâșietor. "Ieși! Ieși!" am repetat, dar în sala cu oglinzi nu era nimeni. Fotoliile de răchită se aflau la locul lor, goale, cu un strat gros de praf depus pe ele. Eram din ce în ce mai nedumerit. Deodată m-am uitat cu spaimă în oglinzi. Chipul meu căpătase exact trăsăturile Bătrânului. Mi-am pipăit obrazul, cu pete cafenii, pleoapele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]